Ca și Dumnezeu, nimicul nu ne este nouă hărăzit a fi dovedit. Dar nici nu poate fi negat. Este la fel de ciudat și enigmatic ca și infinitul sau ca eternitatea.
Pare a nu avea sens pentru mintea noastră mărginită la realitatea fizică.
Să vedem ce ne spune H.P. Blavatsky despre noțiunea de ”nimic” în Glosarul Teosofic. Aici, „Sunyatâ“ este definit astfel:
„Vid, spațiu, nimic. Numele universului nostru obiectiv în sensul irealității și al faptului că este iluzoriu.“
Omul obișnuit consideră că vidul nu înseamnă nimic, pe când el înseamnă de fapt totul, pentru că noțiunea este foarte greu de înțeles.
Ceea ce pare a fi ceva ușor este confundat cu nimic și invers.
Astfel, aerul pare a nu fi nimic până când vântul nu-l transformă în ceva perfect perceptibil și violent, cum ar fi o furtună sau o tornadă.
Călătoria cu avionul, o continuă plutire prin aer la mii de metri înălțime, nu este o realitate palpabilă ca atunci când avionul cade.
De fapt, orice pare a nimic, gol, nu este, de fapt, așa. Oriunde ne-am uita în Univers, chiar dacă pare a fi gol, tot există ceva acolo, niște atomi, ceva. Și chiar dacă ar fi vid, ei bine, și acesta este ceva, pentru că are o formă.
În Doctrina Secretă (1888), contesa HP Blavatsky spune:
„Ceea ce este abisul nimicului (neantului) pentru fizician, care știe doar lumea cauzelor și efectelor vizibile, este Spațiul nemărginit al Divinului Plenum pentru ocultist“ (1:148).
„O nouă cultură umană va apărea atunci când nimicul va fi filosofia de bază a vieții oamenilor în locul dorinței de nestăpânit de a deveni ceva”.
Radha Burnier, ex-Președinte al Societății Teosofice,
The Theosophist, noiembrie 1998.