POSTS

Ce legătura e între calendar, Sărbătorile  Pascale și Lună?

Ce legătura e între calendar, Sărbătorile Pascale și Lună?

Ce legătura e între calendar, Sărbătorile Pascale și Lună? De Eugen Matzota Hai să definim întâi despre ce vorbim. Calendarul, cuvânt care provine din latinescul kalendae, numele primei zile a fiecărei luni, este un sistem de a organiza trecerea timpului în scopuri administrative, sociale, religioase sau comerciale.

Centenar Stanislaw LEM (II)

Centenar Stanislaw LEM (II)

Centenar Stanislaw LEM (II) Traducere și note: Adrian Grauenfels Stanislaw Herman Lem (1921 - 2006) a fost un scriitor polonez (evreu) de science fiction şi eseuri pe diferite subiecte, inclusiv filosofie, futurologie şi critică literară. Multe dintre poveştile sale de ficţiune ştiinţifică au un caracter satiric şi plin de umor. Cărţile lui Lem au fost traduse în peste 40 de limbi şi s-au vândut peste 45 de milioane de exemplare. La nivel mondial, este cel mai bine cunoscut pentru romanului Solaris din 1961, care a fost ecranizat în lung-metraje de trei ori.

Despre Marele Han, Gingis Han

Despre Marele Han, Gingis Han

Despre Marele Han, Gingis Han De Mădălin Matica Deși în întreaga lume și în toate lucrările numele Gingis Han îl desemnează pe cel care a pus bazele Imperiului Mongol, numele acestuia era Temugin. El s-a născut în anul 1162, fiind fiul lui Iesughei, conducător al clanului kiyat al tribului borgighin și al Hoelun. Abia în anul 1206, în cadrul unei adunări a triburilor aflate sub ascultarea sa (un kurultai), el a fost proclamat „conducător universal” – „Tchingis Qaghan”. Omenirea însă îl va ține minte ca fiind marele Gingis Han.