ALTculture 08/2020 – Subtilitățile firescului

ALTculture 08/2020 – Subtilitățile firescului

ALTculture 08/2020 - Subtilitățile firescului de Eugen D. Popin Manuscrisul volumului ”A treia cheie” a fost, fără pic de exagerare, o lectură captivantă și în același timp cunoașterea fațetelor unei lumi pe care o prețuiesc în mod deosebit. Capitolele cărții par doar la prima vedere autonome, de facto ele continuându-se de la un capitol la altul, alcătuind astfel un text unitar. Cartea începe cu un moment retrospectiv al celui care ne va descrie drumul său în marele haos al lumii. Unele momente de început ale cărții nu fac altceva decât să provoace pe cel care s-a încumetat să o deschidă, căci, ce altceva mai bun poate face un scriitor decât să-l provoace pe cititor, ca mai apoi să-l facă din ce în ce mai mult părtaș de drum.

ALTculture 08/2020 – Plânsul Zânelor / Plângul-a Dzânilor

ALTculture 08/2020 – Plânsul Zânelor / Plângul-a Dzânilor

ALTculture 08/2020 – Plânsul Zânelor / Plângul-a Dzânilor De Vanghea Mihanj Steryu Scriu aceste rânduri deoarece am avut privilegiul de a vorbi cu Vanghea Mihanj Steryu de mai multe ori. Nu suficient, probabil, căci ne despart niște frontiere ce nu sunt încă deschise. Scriu aceste rânduri despre un mare suflet care este ea, lăsând la o parte momentele în care m-am simțit rușinat că poate compara poezia mea de dragoste cu aceea a lui Eminescu. Eu știu prea bine că a vrut doar să fie bună, așa cum este ea mereu cu toți. Am publicat aici doar o parte din încercările ei de a trece bariere și frontiere, să stabilească o punte, cât de fragilă o fi ea, între frații români și armâni. Pentru frumusețea sincerității sale, am păstrat micile stângăcii într-ale limbii române. La urma urmei, nu asta contează, ci încercarea, nu-i așa? Eugen Matzota

ALTculture 08/2020 – Necunoscuta Avangardă (II)

ALTculture 08/2020 – Necunoscuta Avangardă (II)

ALTculture 08/2020 - Necunoscuta Avangardă (II) De Adrian Grauenfels Poate că mulți dintre pasionații consumatori de artă non-conformistă, dar și mulți dintre cei care doar se interesează de aceasta, pentru a-și satisface dorința de informare, nu au putut să nu-și pună o întrebare formulată cam de genul: Ce anume îi determină pe artiștii care sparg reguli și canoane instaurate până la un moment dat, în modul de a imagina, crea și în rezultatul palpabil al creației, sub toate formele ei, pentru a da drumul unor "nereguli", unei revolte și unui "libertinism'' împins până la a încălca toate cenzurile, a friza serii întregi de principii din educația și morala instituite anterior - cel puțin teoretic - în cadrul unei societăți, până la a exaspera politicieni, sociologi, gardieni, clerici, administratori, industriași, judecători, cetățeni de diverse poziții și statuturi…? Fără îndoială, însă, că au avut și au adepți și admiratori, aceștia făcând parte din grupuri restrânse, în raport cu masele extinse, ale populațiilor din care provin.

ALTculture 08/2020 SALINE DIN ROMÂNIA (II)

ALTculture 08/2020 SALINE DIN ROMÂNIA (II)

ALTculture 08/2020 SALINE DIN ROMÂNIA (II) Text: Adina Baranovschi Foto: Bogdan Baranovschi România ocupă unul dintre primele locuri din lume la... sare. Zăcămintele de „aur alb” sunt atât de mari încât ar ajunge pentru o mare perioadă de timp. Slănic (Prahova), Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Turda (Cluj), Ocnele Mari (Vâlcea), Cacica (Suceava) sunt cele mai cunoscute locuri de extracţie a sării de la noi, majoritatea salinelor fiind incluse şi în circuitul turistic. Ele sunt amenajate corespunzător atât pentru tratament medical, cât şi pentru agrement, fiind administrate de SALROM (Compania Națională a Sării).

ALTculture 07/2020 – Necunoscuta Avangardă

ALTculture 07/2020 – Necunoscuta Avangardă

ALTculture 07/2020 - Necunoscuta Avangardă De Adrian Grauenfels Poate că mulți dintre pasionații consumatori de artă non-conformistă, dar și mulți dintre cei care doar se interesează de aceasta, pentru a-și satisface dorința de informare, nu au putut să nu-și pună o întrebare formulată cam de genul: Ce anume îi determină pe artiștii care sparg reguli și canoane instaurate până la un moment dat, în modul de a imagina, crea și în rezultatul palpabil al creației, sub toate formele ei, pentru a da drumul unor "nereguli", unei revolte și unui "libertinism'' împins până la a încălca toate cenzurile, a friza serii întregi de principii din educația și morala instituite anterior - cel puțin teoretic - în cadrul unei societăți, până la a exaspera politicieni, sociologi, gardieni, clerici, administratori, industriași, judecători, cetățeni de diverse poziții și statuturi…? Fără îndoială, însă, că au avut și au adepți și admiratori, aceștia făcând parte din grupuri restrânse, în raport cu masele extinse, ale populațiilor din care provin.