ALTculture 09/2020 – Necunoscuta Avangardă (III)

ALTculture 09/2020 - Necunoscuta Avangardă (III) De Adrian Grauenfels Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iași și terminate la București, Sașa Pană obține în 1927 diploma de medic militar. Vocația lui era însă literatura, domeniu în care disponibilitățile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârșirea lui de animator al mișcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Sașa Pană publică revista de avangardă unu și înființează o editură sub aceeași siglă, unde va tipări cărțile proprii și volume ale unor confrați de generație, promotori ai creației avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Vasile Dobrian și alții.

ALTculture 09/2020 – Saint John of Capestrano – Narration of an Unprecedented Odyssey

ALTculture 09/2020 – Saint John of Capestrano – Narration of an Unprecedented Odyssey By Marius Oanță Few Middle Age personalities could behold themselves having so many virtues as Giovanni da Capistrano. He is a famous crusader, a monk in the Observant branch from the Franciscan Order, diplomat, inquisitor, writer, Franciscan theologian and homilist, but also scarcely known for performing miracles.

ALTculture 9/2020: DESPRE REUTERS EXIT POLL ȘI O POZĂ CARE MI-A SALVAT VIAȚA

ALTculture 9/2020: DESPRE REUTERS EXIT POLL ȘI O POZĂ CARE MI-A SALVAT VIAȚA De Roxana Dascălu În loc să scriu despre excelenta carte a Roxanei, o las pe ea să ne demonstreze asta. Eu doar vă voi împărtăși câteva dintre gândurile scrise atunci, în coșmarul creat de Iliescu cel niciodată nepedepsit. ”Mă aflu la hotelul Union și dinspre Arhitectură vin sute de demonstranți scandând ”Jos comunismul!”, ”Jos Iliescu!”. De la etajul întâi al hotelului, 2-3 femei de serviciu mai bronzate proferează înjurături la adresa lor, dar se retrag imediat înăuntru, în huiduielile mulțimii. Pe străzi, mii de oameni aşteaptă. Atmosfera e cam aceeaşi ca cea din 21 decembrie 1989.” …”cu cinci minute înainte de miezul nopții, un elicopter survolează Arcul de Triumf către Piața "Presei Libere. O jumătate de oră mai târziu, Ion Iliescu apare la TVR sinistru de asemănător cu Ceaușescu în disperarea sa din final, și, după îi face fasciști, la fel ca predecesorul său, cere ajutorul comuniștilor. Emisiunea se încheie la 0,48 pentru că la orele 01 se deschide focul”… "Iliescu, te iubim, Comunişti noi ne numim." ”Ion Iliescu, în dimineața zilei de 14.06.1990, le expune planul de bătaie la propriu și la figurat celor veniți spontan și neorganizat, că doar nu e prima oară când îl salvează de popor. Soarele răsare doar pentru ei, minerii comuniști, cu a lor deloc ascunsă ură față de intelectuali, care ar trebui, probabil, exterminați. ”Noi muncim, nu gândim”. Eu, unul, n-am ce face, gândesc… Eugen Matzota

ALTculture 09/2020 – DELTA DUNĂRII – destinația preferată a românilor în 2020 (I)

ALTculture 08/2020 SALINE DIN ROMÂNIA (II) Text: Adina Baranovschi Foto: Bogdan Baranovschi România ocupă unul dintre primele locuri din lume la... sare. Zăcămintele de „aur alb” sunt atât de mari încât ar ajunge pentru o mare perioadă de timp. Slănic (Prahova), Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Turda (Cluj), Ocnele Mari (Vâlcea), Cacica (Suceava) sunt cele mai cunoscute locuri de extracţie a sării de la noi, majoritatea salinelor fiind incluse şi în circuitul turistic. Ele sunt amenajate corespunzător atât pentru tratament medical, cât şi pentru agrement, fiind administrate de SALROM (Compania Națională a Sării).

ALTculture 08/2020 – Subtilitățile firescului

ALTculture 08/2020 - Subtilitățile firescului de Eugen D. Popin Manuscrisul volumului ”A treia cheie” a fost, fără pic de exagerare, o lectură captivantă și în același timp cunoașterea fațetelor unei lumi pe care o prețuiesc în mod deosebit. Capitolele cărții par doar la prima vedere autonome, de facto ele continuându-se de la un capitol la altul, alcătuind astfel un text unitar. Cartea începe cu un moment retrospectiv al celui care ne va descrie drumul său în marele haos al lumii. Unele momente de început ale cărții nu fac altceva decât să provoace pe cel care s-a încumetat să o deschidă, căci, ce altceva mai bun poate face un scriitor decât să-l provoace pe cititor, ca mai apoi să-l facă din ce în ce mai mult părtaș de drum.