De Eugen Matzota
Spuneam în primul episod al acestui serial că au existat mereu oameni care conduc România prin diferite funcții și mijloace, oameni care îi urăsc și disprețuiesc pe cei aflați la mâna lor.
De ce fac asta?
Simplu: PENTRU CĂ-ȘI POT PERMITE!
Vezi și celelalte episoade:
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (1)
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (2)
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (3)
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (4)
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (5)
De ce ne urăsc Ei pe noi, românii? (6)
Noi, românii cei mulți și proști, cum bine zicea Negruzzi în ”Alexandru Lăpușneanu”, am putea avea impresia că aceia care nu se văd decât la televizor ar muri de dorul țărișoarei noastre, poate și de-al nostru.
Așa am fost învățați, așa ni s-a băgat în cap de mici, că nu există erou mai eroic ca românul, nici conducători mai viteji.
Ia să mai apelăm noi o dată la Karl Marx, care trebuie să fie obiectiv, căci nu era nici român, nici turc, nici rus și nici fanariot.
Vorbind despre perioada în care țările românești erau efectiv un fel de minge de ping-pong între niște Imperii, mai ales între cel țarist și cel otoman, el ne arată în cuvinte dure cam cât de umili și slugarnici puteau fi conducătorii acestor provincii.
”Boierii însărcinați cu redactarea Regulamentului organic își cheltuiră timpul lor în lupte personale, dezbateri sterile, rivalități puerile, și fiecare invoca de partea sa sprijinul și sugestiile consulului rus Minciaki. Regulamentul organic nu a fost redactat prin deliberările de la Iași și București, ci pe baza instrucțiilor venite de la St. Petersburg. Minciaki era arbitrul suprem. Boierii se întreceau care mai de care în servilism.”
Acum, dacă aceștia aveau o spinare atât de plecată, putem intui că se răzbunau pe cei de jos, tot așa cum face un soț aflat sub papucul nevestei sale când ajunge șef. Până una-alta, ei erau preocupați să fie slugi cât mai plecate, nicidecum să se gândească la popor.
Interesele lor personale primau, nu ale Patriei sau norodului, ca mai mereu, probabil.
”Contele Pahlen, delegat al țarului, instituise o administrație centrală provizorie, al cărei șef era el, sub denumirea de prezident plenipotențiar al Divanelor Țării Românești și Moldovei. Găsi bunăvoințe lașe care îi permiteau să camufleze uzurparea sub o aparență de consimțire națională. Se aflau destui boieri slugarnici pentru a alcătui un divan la ordinele lui Pahlen. Cinci zile după intrarea rușilor în București (la 12 iunie 1828), acest Divan trimise țarului o slugarnică adresă.”
Unii ar putea spune că și acum ar fi cam la fel cu Uniunea Europeană. Dar ea nu este un Imperiu. Este ce-o fi, numai Imperiu nu este. Oricum, pe-atunci nu exista încă acest model de democrație și erai la mâna a ceea ce se numeau Marile Puteri.
Sigur, și acum sunt Mari Puteri, dar sunt numite ”motorul economiei”, de exemplu, să sune altfel, nu cum ar fi neplăcut urechilor celor mulți și… așa cum am spus mai devreme.
În fine, ce puteam să le cerem celor aflați între ciocan și nicovală?
Păi, cred c-am putea să le cerem să fie cât de cât decenți, să nu mai fure chiar în halul acesta și, mai ales, să nu mai fure de la cei care și-așa e vai și-amar de pielea lor.
Dar ei erau cel mai la îndemână, ce să-i facem?
”Bibescu folosi bunele dispoziții ale Adunării pentru a-și asigura, masive alocații bănești. Ca un veritabil parvenit, el începu prin jaf și agiotaj. Credincios promisiunilor electorale luate de Villara, el repuse în posturi slujbașii destituiți pentru delapidare de fonduri. Îi iertă de amenzi.
Villara deveni ministru de justiție; hotărârile judecătorești se vând public aci, numărul acestora era nesfârșit din pricina lipsei de siguranță a dreptului de proprietate. Nici judecătorii, nici apărătorii nu-și ascundeau tranzacțiile; tot orașul cunoștea tariful fiecărui proces câștigat. Bibescu a încurajat această stare de lucru. El încărcă pe țărani cu noi dări și stabili taxe noi la intrarea în orașe.”
O imagine îngrozitoare, nu-i așa?
Sigur că e mai bine în România de azi, aș zice…
Uneori doar puțin mai bine.
ÎNSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI, Publicate de acad. prof. A. OŢETEA și prof. S. SCHWANN (MANUSCRISE INEDITE), Ed. Academiei RPR, București, 1964
Am zis!
* Karl Marx – Însemnări despre români, Publicate de acad. prof. A. OŢETEA și prof. S. SCHWANN (MANUSCRISE INEDITE), Ed. Academiei RPR, București, 1964