Sub vraja Animei:
femeia între libertate și exil

De-a lungul mileniilor, femeia a fost înconjurată de simboluri contradictorii. În mitologie, religie și literatură, ea este când zeiță a creației, când sursă a căderii, când vindecătoare, când ispită.

Între teama de necunoscutul pe care îl reprezintă și fascinația față de puterea ei vitală, umanitatea a oscilat între venerare și control, între adorare și pedeapsă.

Această ambivalență nu este doar socială sau morală, ci profund arhetipală. În psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, principiul feminin interior poartă numele de Anima,  imaginea femeii din sufletul bărbatului, mediatoare între conștient și inconștient, între rațiune și intuiție. Când este reprimată, Anima devine haotică, distructivă, manipulatoare. Când este integrată, ea aduce profunzime, empatie și creativitate.

Discipola sa, Marie-Louise von Franz, a demonstrat în interpretările sale asupra basmelor că figurile feminine negative, vrăjitoarea, regina crudă, sirena, baba din pădure, nu sunt simple simboluri ale răului, ci manifestări ale unei puteri spirituale pierdute, aruncate în umbra culturii.

Lilith, Medusa și Circe – chipurile demonizate ale libertății

Primele figuri feminine demonizate ale omenirii – Lilith, Medusa, Circe, Pandora – trădează frica arhetipală a lumii față de femeia care nu se supune. Lilith refuză să fie inferioară lui Adam și devine demonul nopții. Medusa este pedepsită pentru frumusețea și sexualitatea ei, iar Circe transformă bărbații în animale, oglindind instinctul de a dezvălui natura lor ascunsă.

În toate aceste imagini, „răul” nu este decât o pedeapsă mitologică aplicată femeii care și-a asumat propria putere. Ele sunt, de fapt, personificări ale instinctului, ale cunoașterii și ale libertății. Lilith este energia erotică neîmblânzită; Medusa – furia reprimată a femeii rănite; Circe – inteligența intuitivă care poate dezvălui ipocrizia masculină.
Demonizarea lor a fost un act cultural de control, menit să domesticească aceste forțe prin teamă. Dar mitul, în adâncul lui, nu condamnă, doar avertizează asupra dezechilibrului.

Femeia instinctuală – perspectiva Clarissei Pinkola Estés
În “Femei care aleargă cu lupii”, Clarissa Pinkola Estés reface drumul pierdut al acestor figuri arhetipale, reîntorcându-le la sensul lor originar: acela de gardiene ale instinctului și ale libertății interioare.
Estés vorbește despre La Loba – femeia-lup, cea care adună oasele și readuce viața acolo unde moartea a înghițit sensul. Ea scrie:
„În adâncul fiecărei femei trăiește o creatură sălbatică, instinctuală, plină de forță și înțelepciune. Să o ucizi înseamnă să ucizi sufletul femeii.”

Pentru Estés, femeia „sălbatică” nu este haotică sau periculoasă, ci autentică, vie, conectată la ritmurile naturii și ale propriului corp. Femeia domesticită, ruptă de instinct, devine vulnerabilă la manipulare, frică și rușine, trăsături cultivate de secole în cultura patriarhală.

Astfel, vrăjitoarea, sirena sau Medusa nu mai sunt monștri, ci versiuni exilate ale femeii arhetipale. Reîntoarcerea lor în conștiință înseamnă vindecarea unei rani colective: reconectarea cu intuiția, cu pasiunea autentică, cu libertatea de a simți fără vină.

Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!

Anima și arhetipul reprimat
În oglinda bărbatului, femeia mitologică devine adesea proiecția Animei neintegrate: o combinație de atracție și spaimă, de idealizare și demonizare. Marie-Louise von Franz arată că atunci când Anima nu este conștientizată, ea îl manipulează din umbră pe bărbat, prin emoții extreme, confuzie și autoîndoială.

De aici izvorăsc figurile literare ale femeilor fatale sau ale muzelor distructive: de la Carmen la Lady Macbeth, de la Salomeea la Ofelia. Toate reflectă puterea Animei de a destabiliza atunci când este reprimată, dar și potențialul ei de a ilumina atunci când este înțeleasă.

De la mit la distopie: “Povestea slujitoarei”

Dacă în mituri femeia era demonizată pentru forța ei, în lumea contemporană este adesea neutralizată prin control și reeducare.
Romanul “Povestea slujitoarei” al lui Margaret Atwood ilustrează perfect această mutație: într-o societate teocratică numită Gilead, femeia este redusă la funcția de reproducere, privată de nume, libertate și identitate.

Offred, eroina romanului, trăiește într-o lume care a transformat arhetipul divin al Mamei într-o instituție totalitară a maternității forțate.

Aici, nu Lilith este demonizată pentru că este liberă, ci Eva este forțată să se reproducă, sub pretextul „voinței divine”.
Atwood inversează simbolic miturile vechi: dacă mitologia pedepsise femeia pentru că era prea liberă, lumea Gilead o pedepsește pentru că există.

Femeia nu mai este demon, ci resursă biologică.

Nu mai e temută pentru forța ei, ci anesteziată pentru a nu mai simți nimic.

Astfel, “Povestea slujitoarei” devine o continuare tragică a istoriei mitologice: acolo unde Lilith a fost alungată pentru curajul de a-și afirma dorința, Offred este închisă pentru că a îndrăznit să-și amintească libertatea.

Dar ambele, în esență, poartă aceeași flacără, amintirea unei femei întregi, care știe că trupul, emoția și gândul ei îi aparțin.

Demonizarea ca mecanism al fricii colective
De la Medusa până la Offred, demonizarea femeii servește aceluiași scop: anularea autonomiei feminine.

Când o societate nu înțelege o forță, încearcă să o controleze prin morală, frică sau rușine. În basme, vrăjitoarea este izolată în pădure; în Gilead, femeia este închisă între ziduri. În ambele cazuri, sufletul feminin instinctual este marginalizat.

Dar acolo unde mitul avertizează, distopia denunță.

Atwood, ca și Estés, ne arată că reprimarea instinctului feminin duce la moarte spirituală, o lume sterilă, lipsită de empatie și imaginație.

Reîntregirea principiului feminin
Între teamă, putere și seducție, imaginea femeii continuă să fie un câmp de luptă simbolic între conștiință și umbră.

Lilith, Medusa, Circe, dar și Offred și femeia-lup a Clarissei Pinkola Estés, ne învață că adevărata forță a femininului nu stă nici în supunere, nici în revoltă, ci în integrare, în acceptarea întregii game de trăiri, de la blândețe la furie, de la vulnerabilitate la curaj.
Adevărata reconciliere nu se face prin morală, ci prin cunoaștere interioară.

Femeia care și-a îmblânzit lupul interior nu mai este un pericol pentru lume, ci o sursă de echilibru.

Iar bărbatul care își înțelege Anima nu mai vede în femeie o amenințare, ci o cale către profunzime.

Când redăm vocea figurilor feminine exilate, din mit, din basm sau din distopie, nu doar femeia se eliberează, ci și conștiința colectivă.
Pentru că, în cele din urmă, acolo unde femeia a fost redusă la tăcere, întreaga umanitate a devenit surdă la propria-i inimă.

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota

---

Readings in English

	The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback
	Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback
	THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback
	Theosophy, The Final Answer   $4.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95

De citit în limba română: