Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Iluminarea (trezirea Conștiinței) este tema distinsei Poeme Eminesciene… În fond, polarizarea spinală, spiralată, pe care existența noastră, chiar ea însăși, o generează în Ether, Vidul „spațiu-timpului”, așadar acele torsiuni duble, simetrice, de sensuri diferite (levogir-dextrogir), ce se perpetuează și după dispariția corpului… E vorba de polarizația undei ființiale, cu însușirea fundamentală de a avea în două puncte opuse aceeași natură… de aceea când El și Ea desemnând androginia, similară nucleosintezei primordiale din proto-stele, atunci când s-au îndepărtat prin Anaforul Genezei vor rămâne tot împreună, în inseparabilitate, explicația constând în ideea după care Creația se întemeiază pe rotația torsionică a Elementului Zero, Punctul Polar, Vidul divin de rază euleriană… într-o spirală logaritmică bernoulliană (vedeți la Brâncuși!) ce emană sub un unghi al proporției dintre Unu și Nouă.
Căci, Conștiința manifestată sub cupola temporalității ne spune că ce „vedem în depărtări albastre”, spre cuvertura „Energiei întunecate”, este Prezența, Prezentul veșnic, pe când nivelul inconștientului nostru, apelând la memorie, ne subliniază că „Steaua” este în trecut, o „icoană a stelei ce-a murit”… Conștientizăm prezentul „etern” și ne amintim mereu trecutul… Iar acest paradox ni-l impune ecuația secundelor zilei siderale criptată, divizionar, în produsul particulelor timpului (cronomi) între: timpul lui Planck și sarcina elementară a electronului (cel conexat luminii, protagonistă și ea a acestei Poeme Eminesciene)…
Dacă toate punctele spațiului sunt simultane, înseamnă că toate evenimentele timpului sunt aici… Când scrutăm Cerul deslușim evenimentele care au avut loc în trecut (deci, timpul, ca mișcare, are loc musai în spațiu, iar luminii, spre a-i străbate distanțele imense cu mirabila sa viteză, i-au fost necesare unități, tot de timp, foarte mari, de ordinul miliardelor de ani). Arheologie cosmică…
Venim din Vid și mergem spre Vid… fiind abia la începutul acestei călătorii fascinante care se desfășoară pe durata a 10100 ani pământești, adică 3,15569 x10109 secunde… când nucleosinteza din stele își va ține discursul final (să nu ratați ceremonia!), lăsând cale liberă de manifestare alteia tot de 3,15569 x10109 secunde…
Timpul măsoară mișcarea (acțiunea, poeionul) lucrurilor în spațiu, anume dă nume, numește spațiul (îl poetizează!), iar Spațiul determină Forma, vasăzică, dă număr timpului, îl matematizează triadic… Chestiune, la nivel și cuantic și cosmic, de Matheseosophia Artei!… când cele Două se întâlnesc în sintagma: „Eadem mutata resurgo”… mă schimb, dar păstrez Forma…
În fond, simbioza între Iluminare (magnetism) și Luminare (electrizare)… înțelegerea cu adevărat a alchimiei Iubirii (vezi forța interacțiunilor din câmpul nuclear tare) ce stă la baza Creației…
Iubirea (vezi simetria gluonilor mesageri) impune ca în Spațiu, prin Acțiune, Poeion, să apară Timpul.
Iar Iluminarea desemnează, iată, „spațiul-timp” al Conștiinței (aici, Steaua, astrul purtător, în inseparabilitate, atât al vocației magnetice, cât și al calității electrice)…
Conștiința (Steaua!) este desăvârșita liniște dintre două stări fundamentale, gemene:
a nu vedea când sursa luminii există (a fi electrizați)… vizavi de:
a vedea, a presimți, când lumina nu este, însă valurile, undele magnetice există, ele dirijând în Marele Adânc Facerea unificatoare…
Poema este:
„La Steaua care-a răsărit
E-o cale atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.”
de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 88 ● 12/2024 ▲▲▲
Reluăm: Steaua (Conștiința – Akasha) este, însă nu o vedem… Îi percepem iluzoriu doar pulsația corpusculară… Cauza?… Prezența atașamentelor (dorințelor, „al nostru dor”, subliniază, pentru cei ce au ascultare, Poetul).
Când se naște Steaua, ea iese din Orizontul Singularității, al lui Protonos (Cuvântul!), iar când se stinge, în „depărtări albastre” ea, de fapt, intră în același anafor al Orizontului Singularității.
Conștiința este, în miez, Steaua, reperul ecuațional ce ne înlesnește corelația cu realitatea, a alchimiei iubirii și binelui ca fundație a Facerii prin: contactarea Sinei, vizualizarea gândurilor, detașarea de condiționările minții… Ea, firește, este frecvența în oglindă a aceleia divine, constând în produsul dintre: frecvența Protonului, numărul lui Euler și Sectio aurea la pătrat…
Dar dacă mergem (acționăm, ne trezim!) spre Acel „nu este”, deja vedem!…
Adică, vedem, ca unitate de nedespărțit, dansul corpuscular al lui Shiva și unduirea lui Shakti… În același timp, în același spațiu…
Prin urmare, accedem la: înțelegere, iubire, fericire, liniște, la nemișcarea minții în sincronie cu lumea, la depășirea dualităților, la contactarea Sinei, la grația divină…
Astfel, Eminescu evocă acea „cale lungă” necesară luminii cuantice să ajungă la autentica Iluminare, la mirabila Conștiință…
„La Steaua care-a răsărit
E-o cale atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.”
Interacțiunea „razei de lumină” poate fi citită într-o anumită secvențialitate (direcție), nu și invers… Poetul intuiește, nominalizând, poetizând, o călătorie în trecut (când „Steaua a răsărit” prin reacțiile nucleositezei primordiale), iar această „promenadă cosmică” este, paradoxal, un eveniment viitor, totuși…
„Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.”
Plecând în trecut (la debutul fuziunii shiva-shakti, deuteriu-tritiu din proto-stea), astrul dispare în prezentul-viitor („era pe când nu s-a zărit”), apoi re-apare în „acum” (în ființare!), dar părăsind definitiv trecutul (în ființă!) și, ca urmare Ea „nu e”!…
Cum Steaua și Chakra (în fond, Vortexurile ființării): când nu o vedem cu ochii minții, ea este, iar când o vedem, ea nu este… De ce? Acestea, eminamente, nu-s în fizic, ci în astral, spiritual… Căci, nu?… „Sator Arepo Tenet Opera Rotas” (altfel zis: Semănătorul Arepo ține roțile cu grijă!).
Când Steaua este „urmărită” universul este sectat în două lumi: una a Veghetorului, a lui res–aliter, Realitatea ca atare, ce vede trecutul, Arhetipul, Forma Dintâi,cealaltă a Privitorului, ce numai imaginează schimbarea lui aliter, a iluzivului. Urmărim nemurirea Stelei „Dintâi”, Facerea așadar, însă primim numai pre-facerile, modificările, creșterile și descreșterile …
E un joc al Conștiinței după care credem că avem o percepție limpede a re-alității, când, în fond, aceasta e o iluzie (un aliter fără de re, res, esență): nu putem asculta toate vibrațiile sunetelor aerului, nu deținem vederea multitudinii lungimilor de undă electromagnetice, nu posedăm olfacția tuturor emanațiilor substanțelor, nu stăpânim capacitatea de a înțelege gusturile, cu osebire cel al Frumosului, nu dispunem de o tactilitate desăvărșită a mângâierii torsiunii Spiralei Mirabilis… Dirijăm doar o mică fereastră a lumii.
„Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, și nu e.
Privim mult, dar vedem puțin… Fără a înțelege că atât „Steaua (ce) a răsărit”, (Oglinda!), cât și oglindirea ce re-apareîn „acum”, părăsind definitiv trecutul și, ca urmare o vedem că „nu e”!… deci, subliniem, cele Două, sunt imaginea holografică a unui singur lucru fundamental: Vidul (Punctul Zero al Spiralei Genezei), ultima sub-diviziune cosmică ce ține seama de: raza protonului (iar Protonos!), de kaliogeneză, de Numărul lui Euler, de proporția dintre masa protonului și masa neutronului și de constanta interacțiunilor câmpului forțelor nucleare puternice, cunoscută de veacuri a fi Iubirea divină….
Fuziunea din Proto-stea (ca vortex răsucit, coregrafiat în Spirala Mirabilis!) mărește entropia, întrucât, se cunoaște că la răsărirea Stelei entropia este minimă, sub coroana ordinii Dintâi. Când entropia stelei crește logaritmic, aceasta ne trimite energie cu entropie diminuată (cea a Începutului) sub formă de lumină (unde electromagnetice și nu numai). Atunci, gravitația era puternică acolo. Acum, din ce în ce, atracția, îmbrățișarea, aglutinarea, scad… Informația Dintâi, (Cuvântul, Protonos, Etheronul) era Întreagă, acum, ea se reduce, se scindează în părți. De aici și acum, tema Poemei: deslușirea Acțiunii Cuvântului – Creația!… prin hermesul său Conștiința.
Dar, atenție!… El, Protonos-ul, în cadrul theometric al alchimiei cosmice are rolul de a păstra Forma („Eadem mutata resurgo”, laitmotivul Spiralei Genezei Brâncușiene), fără a fi un participant direct la aceasta.
de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 88 ● 12/2024 ▲▲▲
Steaua Dintâi generează „raza”, rămânând imperturbabilă…
Svetasvatara Upanishad (IV, 6) exemplifică minunat această oglindă prin descrierea celor Două Păsări stâns unite în același copac, în timp ce una stă, iar cealaltă mănâncă. Semnificația fiind în cazul celei dintâi ca reprezentantă a sufletului nemuritor, al conservării Formei, Arhetipului, pe când, cea de-a doua, desemnează sufletul mișcărilor, transformărilor, al devenirii Omului…Sensul Omului, cel ce răspunde la Întrebarea întrebărilor (Întrebarea Sphinxului!), este de a media ordinea (neg-entropia) schimbătoare a condiționărilor efemere (a Spiralei, a Chipului) cu ordinea cosmică a păstrării „Asemănării” cu Matricea divină… Ambele entități sunt importante: atât „chipul” devenirilor (raza ce re-apare în „acum”, dar părăsind definitiv trecutul și, ca urmare Ea „nu e”!… fiind aliter, cum am amintit), cât și „asemănarea” cu Forma Dintâi (când „Steaua a răsărit”, fiind în fond res–aliter, Realitatea!)…
Mediatorul este numai înțelegerea Frumuseții Creației, de jos și de sus, a matematicii sale după dreaptă măsură… Așadar, salvarea din iluzia lumii fizice și re-unirea cu realitatea ultimă… Picătura ce se re-descoperă a fi Oceanul!…
În strofa a IV-a:
„Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.”
Poetul, Onomaturgul, dă nume ideii că, asemeni Stelei din „depărtări albastre”, Amorul (deslușim, Iubirea „gluonică”) atunci când este pe Cerul sufletului nostru nu-l vedem, și că, abia după stingerea sa, reflectăm memorizator la el și la rezonanțele sale persistente datorate unei calități intrinseci a Creației, vorbim de inseparabilitate.
Eminescu, precum Brâncuși, ne invită să dumirim în formele raționale ale spiralei cuvintelor înseși rațiunea Formei Cuvântului, kaliogeneza Protonosului, a Etheronului!… Căci, da!… Spațiul-timp se poate curba și distorsiona (torsiona), iar conexiunea lor ecuațională o face matricea energiei cosmice (Tesla), prin care putem visa la Energia Cuvântului…
Geometria cuvintelor trebuie să țină seamă, iată, de: Numele-Numărul lui Dumnezeu (urmăriți poziția a 216-a în secvențele Șirului Fibonacci!), de minimala asimetrie între proton și neutron, și, în proporție inversă, de constanta Acțiunii Planck, spre a accede la mirabila curbură (Gura de Rai!… în creionarea adâncă a „Mioriței” din Dacia) a așezării Omului în Creație.
Și, cu osebire, să citească în lumină Poema Eminesciană „La Steaua”!
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
