Noi încă mai credem în cultură!
Ajută-ne atât cât poți și DONEAZĂ!
REVOLUT: @eugenematzota
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
Vulcan, jud. Brașov, CIF 34237932
ING Bank, RO94INGB0000999916569535
VI
M-am trezit cu greutate, era târziu și nu înțelegeam de ce sunt așa de obosit. M-am spălat repede, mi-am tras blugii, un tricou și, după bunul obicei, m-am îndreptat către parcul din strada Miresmei. Ici și colo, doi trei oameni și copii jucându-se. M-am așezat pe bancă așteptând. Măsuram distanțele între case și număram copacii din parc. Tot timpul îmi dădea număr impar și, automat, mă duceam cu gândul, nu știu de ce?!, la „plopii fără soț” ai lui Eminescu!
„…La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea –
Tu nu m-ai înțeles….”
Nu am priceput de ce am recitat tocmai partea asta?!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 87 ● 11/2024 ▲▲▲
O gâză enervantă nu-mi dădea pace deloc! Gâză?! Gregor Samsa!? Ce tâmpenie?! Hai, Bogdane, este timpul să ne liniștim! Trezește-te! Așa ceva, în realitate, nu poate exista!
Un simplu țânțar! L-am omorât cu o palmă strașnică pe care mi-am tras-o peste urechea stângă. M-a durut un pic. Dar de ce s-a dus la ureche?! Voia să-mi spună ceva, de dincolo, din starea lui de metamorfoză?
M-am scuturat imediat. Ce dracului era cu mine? Un țânțar ca toți țânțarii! O banală insectă din ordinul dipterelor!
Mda! Țânțarii ăștia sunt extrem de enervanți și absolut deloc necesari pentru ecosistemul planetar! Creaturile astea transmit atâtea boli, de nici nu-ți închipui! Cea mai antipatică gâză de pe pământ. Și cum să nu fie antipatică dacă este un ucigaș în serie declanșând encefalită, filarioză și virusul West Nile, iar țânțarii Aedes, din care face parte și temutul tigru asiatic, sunt vectori de transmitere pentru febră galbenă, dengue și encefalită, iar țânțarul Anofel este purtător de malarie
Ia, uite, ce-mi veni acum cu țânțarii ăștia!
‒Bună, tinere! Cu cine te certai?
‒Ah, bună ziua! Nu, nu mă certam, omorâsem un țânțar enervant și…
‒Dacă era Gregor Samsa metamorfozat într-un țânțar și dumneata l-ai omorât?
‒Bună gluma, da. N-avea cum, așa ceva… Iar metamorfoza asta!
‒Dragul meu, cu cât avansează știința cu atât mai mult ne dăm seama cât de puțin știm! Cât de puține lucruri cunoaștem despre noi și despre planeta noastră. S-ar putea ca, peste câteva sute ori mii de ani, dacă omul nu se sinucide până atunci, prin descoperirile științifice tot mai dese, unele abracadabrante, și prin folosirea celor mai avansate mașinării ori a Inteligenței Nenaturale….
‒Inteligență nenaturală?!
‒Întocmai. O Inteligență care va fi în stare să pornească oricând un război mondial devastator pentru planetă și omenire! Spuneam că substituirea și folosirea ei în detrimentul natural al ființei umane, acela de a fi om cu trăiri, cu emoții, cu stări sufletești chiar contradictorii, cu realizări, dar și cu rateuri, cu mii de oportunități, pe tot acest minunat și inefabil parcurs al viețuirii, să avem, cum spuneam mai devreme, cea mai neplăcută surpriză. Aceea că avansul tehnologic, odată cu lucrurile bune, să ne producă și cel mai mare deserviciu. Atât nouă cât și planetei. Să distrugă ceea ce vom descoperi cu toții: că adevărata minune este… minunea de a fi omul OM. Nu metamorfozat într-un biet accesoriu pe care unii îl pot folosi ca pistă de încercare sau laborator de probe!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 87 ● 11/2024 ▲▲▲
Să iubim iubindu-ne între noi. Să ne zâmbim, să ne vorbim, să ne povestim și să ne ascultăm unii pe alții pentru că nu știm când inevitabilul se va produce. Să nu ratăm… minunea!
‒Foarte… Foarte interesant ceea ce spuneți. De la dumneavoastră sunt atât de multe lucruri de învățat! Se vede că sunteți un om citit. Deși, uneori, îmi pare că spuneți așa niște lucruri…
‒Nu-i așa? M-am surprins chiar și eu spunând lucruri care par fără sens, iar unele așa și sunt, îmi place să mă aud vorbind, să mă dau și cult, o mai iau și pe de lături… În capul meu sunt atât de multe informați încât se poate să mai dau și câte un kix. Or să mă repet, din dorința de a fi atotcuprinzător. Nu trebuie să iei de bun chiar tot ce spun! Caută doar esența!
‒Dacă dumneavoastră spuneți!
‒Păi cine să spună, dacă doar eu sunt cu tine acum!!! Lasă! Ai mai citit ceva?
‒Muntele vrăjit, a lui Thomas Mann.
‒Un roman filosofic. Culmea, scris și publicat în aceeași perioadă cu Castelul. Da, da. Interesantă alegere. O carte foarte bună.
‒A fost mai inteligibilă decât Castelul.
‒Tot pe acolo, toată chestia se întâmplă în acel sanatoriu de bolnavi de tuberculoză din munții Alpi. În apropiere de Davos. Thomas vede acel sanatoriu ca pe un purgatoriu. Romanul este un fel de literatură de idei, cum i s-a și spus, de fapt. Aproape 900 de pagini de controverse și alegorii. Hans Castorp, eroul principal, burghez, cum altfel, se și îndrăgostește acolo, de o rusoaică superbă… Cartea a scris-o în vreo 11 ani, inițial a dorit să fie o scurtă nuvelă, dar după ce soția sa s-a îmbolnăvit, petrecând câteva luni într-un sanatoriu, a regândit totul, cu scopul de a parodia și ironiza tocmai clasa din care făcea parte, cea burgheză. Subliniind prin tușe fine, dar destul de clare, subțierea valorilor și declinul unei clase care merge spre o inevitabilă prăbușire. Prăbușirea în sine.
Da, mi-a plăcut foarte mult romanul. Pe alocuri, uluitor. Dacă ești atent, realizezi că este un roman inițiatic. Dacă! Relația omului cu timpul. Despre falsa lui plecare în neantul despotic al uitării, pentru a face, mai apoi, brusc o întoarcere, la 180 de grade, în spectrul definirii sale universale. Pentru că noi nu plecăm de tot, doar că în prima parte a viețuirii suntem sortiți a căuta mereu fericirea, o stare care nu este altceva decât o condiție emoțională. Această condiție, într-o anumită măsură, ne poate dăuna în dorința de a fi sau a deveni inițiat. În lupta noastră cu timpul, cu viața, dacă vrei, este și trebuie să domine dorința nestrămutată de a ne păstra independența spirituală.
‒N-am înțeles, spuneți așa niște lucruri… Pe cuvânt, parcă ați veni din altă lume! Și din trecut, dar și din viitor.
‒Hai că, puțin câte puțin, începi să înțelegi cum devine chestia. Ca să mă exprim minimal și succint.
‒Mă uluiți, domnule, cred că aveți o cultură fantastică. Există vreo carte pe care să nu o fi citit?
‒Miliarde. Un profesor le recomanda studenților săi să nu lectureze cărțile bune!
‒De ce? Cum așa?
‒Așa reacționau și studenții săi, pentru a reveni și completa, spunând că nu le va ajunge o viață pentru a le citi pe cele foarte bune!
Alegerea, în viață, este cel mai greu modus vivendi dat omului. De acolo încep toate. Bunăoară, chiar și datul acestei întâlniri, peste timp și prin timpuri.
‒Peste timp?! m-am trezit întrebând pentru că această precizare m-a făcut să fiu bușbec. Ce eram eu nelămurit de tot ceea ce se întâmplase între mine și bătrân, de toate discuțiile noastre, dar asta îmi pusese capac!
‒Timpul! N-a reușit el Einstein! Dacă ar fi să îți un sfat, dar nu fac asta, ci doar spun că este esențial să dezvolți strategii pentru prioritizarea sarcinilor, stabilirea unor obiective clare și menținerea concentrării asupra celor mai importante obiective, pentru că nu-ți vor ajunge trei vieți la câte proiecte vei gândi spre senectute! Trebuie să te concentrezi numai și numai pe țintele și idealurile înalte, sigur, n-ai să poți face asta mereu, dat totul este să tinzi, să îți propui clipă de clipă, să năzuiești și să aspiri. Să nu bagi în seamă lipsa intimității, larma din jurul tău, sau „marele tapaj”[1] cum i-am zis eu, pe care l-am trăit când m-am mutat în Zeltnergasse, la numărul 36 din Niklasstraße[2]! În toată viața mea am fost ca o stăncuță[3] stingheră și fără pereche!
‒Ce comparație?!
‒Domnule, sunt profund impresionat să văd că unii oameni mai citesc. Bucuros de această întâlnire, vreau să-ți mulțumesc că ai avut răbdare să asculți un om bătrân… Un evreu așkenaz laicizat și obosit care în toată această risipă de viață, mult prea scurtă, am fost obligat, așa era datul, probabil, să vorbesc și să scriu pe limba lui Goethe și Kant. Vremurile, istoria… destinul! O limbă, însă, care mi-a oferit imensa șansă de a avea acces la cele mai mari, complete și bune biblioteci din lume. La cei mai mari învățați ai lumii.
Evident, nu așa de mare precum cea în care ai fost la Vatican!
‒Adică… Am fost eu acolo?! Nu, nu prea înțeleg ce vreți să spuneți! Și, de fapt, cine sunteți dumneavoastră?!
‒Timpul, tinere, îți va da înțelegere și cunoaștere. Doar citește și învață!
‒Da, am să fac asta, dar… Am o… întrebare, de curiozitate, dumneavoastră ați auzit vreodată de o fată pe nume Eva?
‒Eva, Eva… Parcă-mi spune ceva numele acesta! A, sigur, Adam și Eva, conform miturilor creației, primii oameni pe pământ și, de la ei încoace, părinții omenirii!
‒Eu am crezut că… Eu vorbeam despre o fată dintr-un trib al copților. Deci, am visat, din nou, e clar! A fost un vis sau, dacă nu, un fel de proces psihic indus!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 87 ● 11/2024 ▲▲▲
‒Eva te-a iubit foarte mult, să fii sigur de asta (!). Enorm. Ai fost zeul inimii sale. O copilă nespus de frumoasă…
‒Poftim? N-am înțeles! Adică… dumneavoastră știți de… de acea Eva? Vreți să spuneți că lucrurile acelea… aievea s-au întâmplat?
‒Tu, Bogdan, cum-necum, ai ieșit în lume… Da Vinci spunea că oamenii mari, cei cu realizări, ies în lume și fac de așa manieră ca lucrurile să se întâmple!
‒Eu nu sunt mare nicidecum, pentru asta trebuie să ai o inteligență cu mult peste medie, ceea ce nu este cazul! Mulțumesc de nemeritatul compliment! Dar Eva…
‒Dragul meu, într-adevăr, lucrurile sunt făcute să se întâmple, dar nu în integritatea lor. Cum nici visele nu toate devin realitate. Încrederea este vitală în orice lucrare sau acțiune, ea este cea care face ca lucrurile care trebuie să se întâmple să se întâmple. Cândva!
‒M-ați amețit de tot! Cred că ori nu știți, ori nu vreți să-mi spuneți, ori… nu s-a întâmplat nimic și, în tot acest timp, am visat cu ochii deschiși, aici, stând pe bancă.
‒Totul este posibil pe lumea asta, dragule. Visăm ce ne dorim, până la un punct, apoi subiectele vin absolut aleatoriu, și ne duc acolo unde le este sortit să ne ducă, numai că, uneori, mesajul lor nu este lipsit de sensuri… Visăm de mai multe ori pe noapte, dar dacă ne amintim abia 10-15 %. Multe dintre vise sunt premoniții.
‒Cum ar veni… amintiri din viitor?
‒Von Daniken are o carte intitulată Erinnerungen an die Zukunft, adică „Amintiri din viitor”. Chiar ți-o recomand.
Eva? N-o să știm niciodată dacă a fost cu adevărat trăită această călătorie a ta sau cât din ea a fost adevărată, dacă a fost!!!
‒Multă ambiguitate. M-ați băgat în ceață și mai mult. Cred că vreți să mă protejați pentru a nu fi bulversat de tot ceea ce este posibil să fi văzut și trăit și, ca să vă citez, rămânând și în zona inexplicabilului ori a nedeslușitului, dacă a fost ceva cu adevărat.
‒Ne jucăm prea mult cu supozițiile și ipotezele, numai că vremea, implacabil, își face de cap și trece. Ea este una dintre certitudini. Cea mai adevărată.
Mă bucur enorm că am avut bucuria și onoarea de a te întâlni. A fost un privilegiu pentru mine. Ești un om bun, Bogdan! Încrederea în tine trebuie să devină cea mai importantă constantă a traiectului tău.
Și, ce mai este important, vei întâlni marea iubire. Iar ea va avea nume de floare!
‒Poftim?! De floare… Ce floare…
‒Ce-ar mai viața dacă nu ar fi accesorizată și cu surprize?! Ele, alături de iubire și copii, întregesc farmecul vieții! Iar eu nu știu chiar tot, dar ce îți mai pot spune, cu siguranță, este faptul că a venit vremea!
‒Vremea? Vremea să ce?!
‒În câteva clipe se vor auzi niște sunete (!)…
Îl priveam și nu știam ce să mai spun, ce să mai cred!?
La un moment dat, când eram din ce în ce mai nelămurit de prezența și spusele bătrânului, s-a auzit o sirenă și am văzut o mașină ce a frânat brusc, pe aleea îngustă ce încercuia parcul, ca mai apoi, din mașină să se extragă doi domni, foarte bine dezvoltați, care au venit direct la noi și i s-au adresat bătrânului, ajutându-l să se ridice.
‒Haideți acasă, domnule! A sosit timpul! De o săptămână vă căutăm!
‒De o săptămână? Adică, domnul era dispărut și…
‒Suntem de la Sanatoriul de Psihiatrie! Domnul este internat la noi de mai mult timp și, uneori, ne mai face această surpriză și fuge. Cum s-ar spune, dispare în neant! Ne-a anunțat o vecină a parcului că l-a văzut în fiecare seară aici, pe bancă, stând de vorbă cu dumneavoastră. Dădusem anunț în presa scrisă, la TV cu descrierea…
‒Dar nu se poate, domnul este un intelectual rasat, un om citit, un om… Cum să fie… bolnav?
‒Domnule, mi se adresă calm, bătrânul, cum spuneam, viața ne poate oferi atâtea surprize, farmecul vieții, nu?!, încât mă mir că omul le mai poate duce. Nu te lua după acești doi domni, închipuie-ți doar ceea ce tu crezi că vezi! Ai încredere în valențele tale intelectuale. Mai multă încredere în noi nu strică niciodată! Ei sunt niște bieți trăitori încorsetați în niște reguli, în dogme și în seaca exprimare a fișei postului. Atâta pot… atâta fac! N-au nicio vină, își fac doar datoria. Datoria de a ține o conștiință sub obroc și pază. Lumea se ferește de noi. Spunem adevăruri pe care alții nu au curajul a le spune!!!
‒De dumneavoastră… de cine? De ce să se ferească?
‒Domnule, dânsul se crede și mare hipnotizator, zice că are acces la o nișă a timpului pentru a transporta persoane într-un univers paralel…
‒La sanatoriu, intervine și celălalt bărbat, chiar s-au întâmplat câteva lucruri ciudate…
‒Bazaconii și invenții ale pacienților! îl corectează colegul, privindu-l amenințător. Domnul se mai crede și Kafka! Nebunii din astea! Iar Kafka a murit… ăhă!! Vă văd om în vârstă, poate ați auzit de Kafka, poate ați și citit…
‒Kafka?! Daa… Eu… Eu, om în vârstă?!
‒Cu permisiunea ta, până la urmă, totuși… îmi cer scuze că nu m-am prezentat de la început! O țineam ca pe încă o surpriză! Farmecul vieții, nu?
„Ich bin Josef Kafka! Der echte Josef Kafka! Er wird niemals sterben!”[4]
‒„Er wird niemals sterben!” Daaa… Nu înțelesesem mare lucru din germana bătrânului, deși luasem nota 8 la școală, dar acum…
‒„Guten Abend! Es war ein Vergnügen, Sie kennenzulernen!”[5]
‒ Guten Abend! spusei repede, privind, acum, cu un sentiment de milă la bătrânul… la omul din fața mea!
‒Haideți, domnule Kafka, haideți ușor la mașină, medicii vă așteaptă să vă luați tratamentul!!!
Devenisem inert. Catatonic. Îi urmăream pe cei trei cum se îndeasă în mașina sanatoriului și nu… nu înțelegeam ce se întâmplă cu adevărat! Eram viu? Mi-am pus și întrebarea asta tâmpită! Te aduce în stare. Eram acolo? Mașina care se îndepărta cu.. cu bătrânul meu! Bătrânul meu? De ce m-a căutat doar pe mine? Este atâta lume în România?! Și de ce să fugă din sanatoriu, să doarmă pe străzi, poate a stat și nemâncat o săptămână, ca să vorbească unui om oarecare!?
Bogdan, un om ca oricare altul!
[1] schiță autobiografică din 1912 intitulată Marele tapaj (Großer Lärm)
[2] Adresa la care a locuit o vreme Josef Kafka
[3] Kavka în limba cehă înseamnă stăncuță
[4] Eu sunt Josef Kafka! Adevăratul Josef Kafka! El nu va muri niciodată!
[5] Bună seara! A fost o plăcere să vă cunosc!
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
