Aceasta este munca unui singur om.
Ajută-l! DONEAZĂ!
REVOLUT: @eugenematzota
Pentru cei ce-mi vor citi poemele mai târziu, prea târziu pentru mine…
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 85 ● 9/2024 ▲▲▲
Iubesc ninsoarea!
Ninge cu cuvintele mele
și încă nu le-am rostit.
Cu petale
împreunate
şi înfiorată
de presimţiri
e dragostea
ce ne cheamă,
ne caută
din nou.
Visul ei
e chiar
acest
râu care,
despărţindu-ne
încă,
este tot mai
subţire.
Fie-vom noi
până la
urmă, acestei
tainice
însoţiri, nu
numai
prima
dar şi
ultima
ei
respiraţie?
Sau poate
viaţa noastră
şi-a scris,
pe rând,
poveştile
de iubire?
Sau poate
cântecul nostru,
aţipit
în zbor,
şi-a găsit un
adăpost
în caliciul
unui trandafir
de foc
înflorit
în oglindă?
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 85 ● 9/2024 ▲▲▲
Istoria e o clipă, lumea
este o încăpere, biblioteca
– o arcă, aici
mi-am dedicat măruntele
sacrificii, trăind
laolaltă cu paianjenul
din colţul raftului
cu antici,
și zgomotul acesta
sur de existenţă
ce curgea pe sub picioarele
mele, aici,
mi-am scris,
m-am implorat, m-am
refuzat. M-am blestemat, aici
unde Ovidiu şi-a scris
Tristele
sfâşiat de singurătate.
Poetul nu poate avea
nevastă, nu poate
avea copii, nu
poate avea o ţară
dacă are cuvintele
aliniate
jertfindu-l!
Poetul îşi aprinde
singur rugul
în care gemetele
îi strălucesc în
întuneric, poetul
acela care fumegă la
colţul fitilului lumii
ca un gunoi aprins!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 85 ● 9/2024 ▲▲▲
Norocul meu se strecoară
printre gloria de a fi
tânăr
și vina de a
fi bătrân!
Spre tine mă
îndrept, Poezie,
în ce altă
femeie atâta
dragoste,
atâta
milă,
pentru bărbatul
părăsit de recolta
ploilor sale? Tu,
poezie, cu părul lung,
mătăsos, cu care acoperi
patul de nuntă
în care nu rămân decât atât de
puţini, chiar bărbaţii pe
care îi vei naşte din nou, coborâtori
din noua lume a
pântecului roditor.
Ţi-am atins colţul gurii, m-am
ars în arcuirea tăioasă
a privirii
şi de atunci te scriu
şi nu te văd, te visez
şi nu te am, întins ca
un sihastru pe
vechea pagină de hârtie.
O, mătăsoasă
maternitate
ce aşteaptă dăruirea
poetului amuţit
de frumusețea simţirii!
Fiinţa pe lângă care
unii trec orbi şi alţii muţi
de uluire! Poezie,
am ajuns
prea târziu la
poarta slavei tale,
îmbrăcat în hainele de
logodnă.
Mă opresc, întind
o mână
spre surâsul tău
ațipit
în minunea de a fi.
Mi-o retrag spăşit
și mă întorc la drumul
care se va sfârşi, şi
el, într-un bocet de
nuntă…
O verighetă, singura pe
care fecioara o depune
pe inelarul poetului ce o
contemplă, floare a
visului secret ce
se deschide când privirea
o atinge cu timiditatea
melcului nocturn.
Totul e o chemare
interzisă şi o explorare
dezabuzată.
Arbori cerebrali
pe pajiștea de hârtie
unde poesia
este o umbră
care visează.
Iar Dumnezeu
un gând înflorit
pe malul apei care
curge înăuntru.
Oare de ce trăim
atât de puţin
când luciditatea
ne abandonează,
asfinţiturilor?
Sau poate
pământul
se clatină sub
apăsarea de fluture
a Micului Prinţ?
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 85 ● 9/2024 ▲▲▲
Din versurile mele,
ultimul meu cocon
şi parola
prin care poarta se deschide
la apăsarea umbrei
lui Dumnezeu!
Misionar e poetul
ce împărtăşeşte
primul taina
de a trăi.
El adaugă cuvinte
tăcerii
de la gura
lumii
gâlcevitoare.
El simte apropierea
răcelii
ce face din lume
un mausoleu, el,
primul exclus
al noului mileniu
şi ultimul său
incident
altruist!
Adio, Hölderlin, adio
Schiller, adio
Shakespeare!
Mileniului răului
îi creşte,
ca un rubin
sub coaste,
ultima inimă.
Doamne, 70 de ani
de viață
este abia o idee…
Și mai știu că o să-mi fie tare dor de
voi, că o să-mi fie tare dor de tine
când n-o să mai fiu…
Viaţa îşi extinde
pustiul,
longevivii mătură
podelele secolului,
doar poetul rămâne
tânăr, are
grijă moartea
care îi îngrijeşte
grădina…
Poetul,
noul evreu,
supus pogromului
prin indiferenţă,
înainte şi după
Eichmann!
Altfel, omul poate
să comită
orice mârşăvie.
Întrebaţi-i Îngerul!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 85 ● 9/2024 ▲▲▲
Un motto al
vieţii mele.
Nu pot să
scriu
pentru că n-am
din ce să trăiesc!
Voi avea, în schimb,
destul
ca să mor
la capătul experienţei.
Și acum am
ajuns. Îmi iau
rămas bun. La
poartă, bate vântul
în jurul sufletului,
soarele e o umbră și nu mai simt
pe gură sărutul
clipei. Un
moment de încremenire.
Pe ceas timpul
se zbate prins pe o pânză
de iluzii. Ca și cum ar fi. Trupul
meu nu îl mai ascultă. Se sustrage încet. Lui?
Mie?
Probabil ultimei
chemări,
ultimului surâs, ultimei adieri,
de ceață. E ultimul
adio nescris
pe care i-l ofer, umil,
poeziei.
Ori zeului împlinitor
ce a desenat
cu umbre atât de adânci
pe pânze
nervurile transparenței?
Dar poate că
deja, Doamne,
iartă-mă,
nu mai știu,
nu mai simt,
ultimele straie
cad și mă aud curgând
ca un gol
lichid în brațele negurii,
într-o ultimă crispare
ușoară
a neființei…
A sosit noaptea,
Mozart!
3 noiembrie 2012
Claudiu Iordache
Nervurile transparenței
Poesia – III
Claudiu Iordache – Nervurile transparenței
Poesia – III
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
