ERNST JANDL – ALTCULTURE MAGAZINE ● 77 ● 1/2024
De Eugen D. Popin
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
aici ei vin în goană
dacă un câine crapă pe stradă
un asemenea câine care-i doar o grămadă de mizerie
aici ei vin în goană:
aici vrea fiecare să știe ceva
aici vrea fiecare să știe mai bine:
ce trebuia să facem.
ce trebuie să mai facem acum.
ce trebuie să facem cu aceia
care-l lasă să crape aici
la mijlocul străzii, bietul animal.
aici vin predicatorii
care trebuie să fie peste tot
care trebuie să fie mereu peste tot
care trebuie să comenteze peste tot
aici vin femeile bătrâne
care trebuie să se roage mereu
care trebuie să murmure rozariul
care trebuie să stoarcă lacrimi
din poveștile lămâii
încetișor grămada de câine plesnește
iar aburul se ridică palid
ca dintr-o balegă caldă
pe trotuarul înghețat.
dacă un individ e culcat pe o bancă
zdrobit iar capul îi atârnă pe margine
iar din gură picură-n nisip o băltoacă roșie
și ochii sunt pe jumătate deschiși și negrii
de atâtea muște, iar pielea-i-este prea mare
fața nu mai are obraji, hainele
o uniformă pe care n-o mai poartă nimeni
doar unul pe o bancă și care își ține respirația
prelung:
dacă unul pe o bancă își ține respirația
atâta timp
nu veniți în fugă.
aici nu vrea nimeni să știe ceva
aici nu vrea nimeni să știe mai bine ceva:
ce trebuia să facem – dar la ce-ar folosi?
ce să mai acum – dar acum nu mai putem.
ce trebuie să facem cu indivizii – dar cine sunt indivizii?
aici nu vine nici un predicator
ei au deodată treabă altundeva
ei trebuie deodată să vorbească altundeva
ei sunt deodată indisponibili
aici nu vin nici femeile bătrâne
ele trebuie să-și caute rozariul rătăcit pe undeva
ele trebuie să meargă la biroul de obiecte pierdute
ele trebuie să-și cumpere o lămâie.
aici vrea fiecare să treacă pe partea cealaltă.
aici vrea fiecare să plece cât mai repede.
aici trebuie fiecare să fie vocal.
aici trebuie deodată ca fiecare să se uite la vitrine.
iar apoi când aud cu toții mașina scrâșnind din roți
respiră ușurați.
mai există încă un prilej pentru sufletele miloase.
și ei aud cu toții câinele schelălăind și
respiră ușurați.
mai există încă un prilej pentru sufletele miloase.
dau fuga acolo și fac un cerc
în jurul câinelui.
și predicatorii nu mai sunt indisponibili.
mai există încă un prilej pentru sufletele miloase.
și femeile bătrâne au rozariul în lesă
și o lămâie în gură.
iar vitrina nu va mai fi privită și
mai există încă un prilej pentru sufletele miloase:
dacă un câine crapă pe stradă
un asemenea câine care-i doar o grămadă de mizerie
individul culcat pe bancă rămâne singur.
o mână mângâie telefonul, care reflex
ridică indispus din umeri:
asta nu se cuvine.
dar cu toate astea el va face totuși ceva.
întâi însă ridică indispus din umeri.
asta se cuvine.
iar mai apoi vine unul și pune peste individul de pe bancă
o bucată mare de hârtie de împachetat.
asta se cuvine.
iar mai apoi vine unul și presară nisip peste băltoaca roșie.
asta se cuvine.
iar mai apoi vine unul și se așează lângă.
asta se cuvine.
acela aruncă oamenilor nisip în ochi,
dacă trec pe acolo.
acela alungă păsările,
dacă se apropie curioase.
dar nu alungă muștele.
dar nu alungă muștele.
De Eugen D. Popin
umbrei ploioase
„eu refuz
anumite lucruri
instinctiv”
ăsta fiind mormântul
unor dezbateri ale noastre.
pe lângă, eu lungesc
disputa privind subiecte precum
sunt comuniștii oameni, vrea
omul schimbări, sau e recomandabilă
lungirea la infinit a prieteniei cu soți divorțați,
până ce subiecte tăioase precum firul de telegraf
cu henri rousseau a neutralizat gustul de zmeură
al idilicului peisaj.
la finalul unor asemenea dezbateri
refuz de obicei subiecte
precum o rază inutilă prin nori
perpendiculară pe umbra ploioasă.
soarele nu are instinct.
mi-e dor
de zile senine.
De Eugen D. Popin
cântec de vară
noi suntem oamenii de pe pajiște
curând suntem noi oamenii de sub pajiște
și vom fi pajiște, și vom fi pădure
acesta va fi un sejur senin la țară
în parc
scuzați e liber aici
nu aici este ocupat
mulțumesc
scuzați e liber aici
nu aici este ocupat
mulțumesc
scuzați e liber aici
nu aici este ocupat
mulțumesc
e liber aici
nu aici este ocupat
mulțumesc
e liber aici
aici este ocupat
mulțumesc
e liber aici
nu ocupat
mulțumesc
scuzați e liber aici
nu
mulțumesc
aici liber
ocupat
mulțumesc
e liber aici
nu din păcate este ocupat
mulțumesc
e liber aici
vă rog
mulțumesc
descrierea unei poezii
cu buzele închise
fără mișcare în gură și gât
fiecare inspirație și expirație
însoțite de următoarea propoziție
încet și fără voce
te iubesc
astfel încât fiecare inhalare a aerului prin nas
să coincidă cu această propoziție
fiecare expirare a aerului prin nas
cu ridicarea și coborârea liniștită
a toracelui
De Eugen D. Popin
Ernst Jandl (1925 – 2000 ) poet și scriitor austriac, binecunoscut pentru poezia sa experimentală în tradiția poeziei concrete, dar și pentru poezia vizuală și poezia fonetică, care prin recitare se dovedește deosebit de plăcută.
Primele texte publicate au fost percepute la vremea aceea ca provocări culturale și au condus la scandaluri în mai multe rânduri. Multă vreme nu a găsit niciun editor care să-i publice poezia.
De pe la mijlocul anilor ’60, au apărut însă și primele sale succese literare, recunoscut fiind ca unul dintre cei mai importanți poeți ai generației din care făcea parte. I s-au acordat numeroase premii literare în Austria, precum și în tot spațiul literar germanofon, dar doar abia târziu în cariera sa literară.
Traducere și prezentare: Eugen D. Popin
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
