Műnchen, undeva pe Maximilianstraße, pe muzică de Mozart (IV) – ALTCULTURE MAGAZINE ● 72 ● 8/2023
De Ion Bogdan Martin
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Germania, Műnchen, undeva pe Maximilianstraße, in anno Domini 2014.
De undeva, cine știe de unde!, se aud acordurile vesele ale Concertului pentru Pian nr. 21 în C Major, de Wolfgang Amadeus Mozart…
Interior vast – livingroom, o masă, computer, scaune, un fotoliu – balansoar mare, tablouri – copii după picturile lui Hans Baldung: „Adam și Eva”, „Moartea și fecioara”, „Eva, șarpele și moartea” sau „Portret de tânără fată”… Și cinci manechine: bust, pe un picior metalic.
Așezate, în semicerc, stau cele cinci manechine – bust. Pe manechine stă scris mare pe piept: Obama; Merkel; Putin; Hollande; Ceuschescu, cu un cap mai scund decât celelalte, textul scris fără litera a, iar „ș”-ul în transcriere germană – „sch”.
Manechinul Angelei Merkel are o perucă blondă cu părul ușor ondulat.
Rudolf, un bărbat nici înalt, nici scund, nici gras, nici slab, nici tânăr și nici bătrân, se plimbă printre manechine, le mângâie, murmură dând vehement din cap și face grimase.
– Mutti spune că sunt prea obsedat de personajele mele! De voi, adică.
– Ce om normal nu ar fi, știind ceea ce se întâmplă în jurul acestor nume?! Cunoscând, cât de cât, strategiile și acțiunile guvernelor pe care aceste personaje le reprezintă. Cum să nu fim îngrijorați, Mutti?! Ce om normal nu ar fi?! Știu, vrei să spui că eu nu sunt un om normal la cap. Că de la cap mi se trage.
– Ce, eu, n-aș vrea să mă plimb pe Maximilianstraße și să…
– Auzi, de ce crezi că părinții mei m-au botezat Rudolf? Iar chestia că locuim pe Maximilianstraße nu cred că este nici ea o întâmplare!?
– Mda, nimic nu este întâmplător, așa este. Istoria este de vină. Rudolf… Rudolf pentru că mama mea voia să fiu precum un prinț, un cap încoronat, întocmai ca și Rudolf al II-lea, din dinastia de Habsburg, care a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman și, totodată, rege al Boemiei și rege al Ungariei, precum și principe al Transilvaniei…
– Un lider mondial. Exact așa cum se visează și unele dintre personajele mele.
– Poate! Și da! Au cumpărat special casa pe această stradă deoarece… Rudolf a fost primul fiu și succesorul la tron al împăratului Maximilian al II-lea. Se leagă. Auzi, Mutti, crezi că am față de personaj dinastic?
– Uite, din profil?!… Hm… N-aș spune nu! Dar destinul meu este strâns legat de aceste personaje.
– Mutti, ție îți este ușor să-mi spui să ies și să pășesc în lumea reală!
– În lumea reală, Mutti?! Eu ies doar o dată pe săptămână, când merg la Berlin.
– Pardon! Și la Hamburg, la curve… Da, așa este!
– Mă doare lumea de după aceste ziduri?! Lumea voastră strâmbă… Unde fiecare încearcă să-l bage pe celălalt la fund pentru un pumn de arginți. O lume închipuită, Mutti, o lume departe de conceptul meu despre lume și viață…
– Cam cum aș vrea să arate?
– Ce întrebare? Cum să arate?! Să fie… Să fie un mix între epoca târzie a bronzului și perioada Renașterii, apoi, să treacă prin toată epoca medievală, numai prin etapele fără conflagrații și războaie de o sută de ani, să trecem peste „războiul rece” și să ne iubim cu toții, indiferent de religie, etnie sau condiție socială.
– Da, știu. O himeră. O utopie.
– Eutopia! O utopie pozitivă. Tărâmul perfect.
– Utopia lui Morus. Un îndrăgostit de trecutul medieval…
– Și ce, n-ar fi frumos? Cavaleri, domnițe, turniruri… baluri.
– Da, dar tot în acel timp erau și sclavi, și boli, și crime… Inchiziția!
–
– Să revenim la ale noastre! Adică, de ce nu ar putea Obama să bea o vodcă și să mănânce o pastrămă de somon siberian ori un hotdog cu Putin, de pildă?! Sau de ce nu ar putea Angela să danseze cu Hollande fără ca acesta să se gândească la sex? Sau de ce nu ar putea ca domnul Putin să se ducă în concediu la Miami sau la Sonorah…
– De ce în deșertul Sonorah?! Pentru că acolo viața este aproape imposibilă. Să cunoască mai bine America!!!
– Am ce am cu Putin! Ei, parcă numai eu.
De Ion Bogdan Martin
–
– Vedeți? Faceți ce faceți și tot noi rămânem să gândim la soarta planetei. Or o facem mai bună ori pierim cu toții.
– Eutopia! Nu ar suna rău de loc. Ce zici, Ceuschescu? Că tu o luasei razna rău de tot…
– Nu-i rea ideea mea! Hm?
– Ești rece!!!
– Hollande, tu?
– Privești Franța de sus, din „Tour de Eiffel” sau ești, la o cafea, cu noua amantă, pe malul Senei? „Excuzez-moi”!
– Angela?
– Ești în Alexanderplatz, la o bere, în „Telesparanghelul” din Berlin… „Entschuldigung”!
– Obama?
– Ești la un meci de baschet ale echipei tale preferate, Chicago Bulls… „Excuse me, please”!
– Iar tu, Putin?
– Vânezi tigri în taigaua siberiană și salvezi balenaele cu coacoașa strâmbă-ntr-o parte!!! „Konieț filma”!
– Eu n-am vrut să vă dreanjez. Mă scu… Mă scuzați! Doar treceam pe aici și mi-am spus că… dacă tot sunt locuitor al acestei planete… să vă trag un pic de mânecă. Să vă fac să priviți și în jos. Către noi… oamenii. Către cei de rând. Dar vă este greu! Știu. Și mi-e milă de voi. Mi-e milă pentru că, de fapt, voi nici nu existați. Nu mai faceți de mult ceea ce v-ar fi plăcut să faceți în copilărie, în adolescență, atunci când chiar și voi ați visat să faceți lumea mai frumoasă. Mai dreaptă.
– Voi nu mai sunteți ai voștri. Nu vă mai aparțineți. Sunteți într-o închisoare a constrângerilor politice, religioase, economice și sociale. Vă este sufletul greu. Sunteți personaje ale unui scenariu procesat cine știe pe unde și cine știe de când! Nu vă invidiez deloc.
– Ceuschescu a fost cel mai fericit… 25 de ani. Pe cuvânt. El nu a realizat niciodată pe ce lume a trăit. Poate că a fost la fel de nebun ca și mine… Da, dar eu nu sunt nebun. Sau sunt?!
– Hollande, știi ce spun? Ești atent? Dar dacă eu, atunci când am modificat rezultatele analizelor mele, pentru că nu mă pricep, am făcut ca ele să pară chiar mai bune decât ar fi putut fi? Adică, dacă ele erau, oricum, rele pe bune!? Uite, nu am de unde să știu. Nu am cunoștiințe medicale, ce să fac? Pe mine istoria…
– Da, am fost declarat socialmente inapt! Păi, cine s-ar putea adapta la această societate?! Zău așa? Numai un… nebun, ca mine.
– Vă compătimesc! Eu… eu nu am agenda voastră. Nu am îndatoririle voastre… și tot mă doare capul.
– Trebuie să merg să mănânc și să-mi iau medicamentele. Mutti, draga de ea, este exact ca o mamă pentru mine. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea? Mulți copii și-ar fi dorit să aibă o mamă ca ea! Noi… n-am avut copii… N-a fost să fie. Deși am lucrat ceva timp la capitolul ăsta! Ea suferă cel mai mult.
– Voi credeți că eu nu-mi dau seama?!
– Gata! Merg la bucătărie. Să nu plecați! Cancelariile sunt cu ochii pe voi. Iar eu trebuie să vă păzesc să nu faceți cine știe ce prostie. De mine poate depinde soarta acestei planete. Trebuie să am grijă cum jucați în acest scenariu pentru că eu iubesc oamenii. Niște biete efemeride… Fâl-fâ-fâl…
– Ia să merg un pic la bucătărie să mănânc un… un senviș cu cârnați! Revine după vreo zece minute, încă mestecând.
–
– Ei, cu stomacul plin putem să gândim altfel. Altfel se văd lucrurile acum.
– Au, dar ce-i asta?! Cum este posibil? Ce caută Angela despărțită de Putin? Este a treia oară când se întâmplă chestia asta!!!
– Și v-am spus să nu vă faceți de cap cât lipsesc eu! Ceuschescu, ce dracului faci? Că din iad se vede mai de-aproape pământul…
– Ia, treci, mata la loc! Poftim, iar trebuie să vă mut! Angela, locul tău este între Putin și Obama.
– Între doi coloși. Se spune că bărbatul este capul… Da, dar femeia este gâtul… Angela!
– Se întâmplă ceva necurat aici! O să vă leg și să vedem atunci dacă vă mai faceți de cap. O să vă leg de mâini ca la grădiniță… Eins, zwei, drei… Eins, zwei, drei…
– Da, am spus că sunt binedispus… Uite, găsesc acum pe computer o melodie… Să punem niște muzică… Astăzi, vreau să dansăm!
– O melodie country! Pentru tine special, Obama! Dedicație! Acum să te văd! imediat se aud acordurile unei piese country. Prinde manechinul cu o mână și face câțiva pași. Aproape să cadă.
– Nu prea le ai cu dansul! Și ai dansat cu Thalia…
– Dar mie, cel mai mult de la voi, îmi place jazz-ul… Benny Goodman, Charlie Parker, Ella Fitzgerald, Louis Armstrong, Norah Jones… Louis Armstrong… Se aude refrenul piesei „What a wonderful world”, fredonează. „What a wonderful world…”
– Frumos, nu?!
– Hollande, tu ce îmi propui? O șansonetă, ceva… sau Edith Piaff… Da! Imediaat găsim. Poftim, Edith Piaff! Ce voce! Ce stare! Ce fior!
– Pleacă de-aici! Cum să dansez cu tine?!
– Angela, tu? se înclină și o scoate la dans, se învârtește ușor, punându-i capul pe umăr.
– Sau… Jane Birkin & Serge Gainsbourg – Je t’aime moi! non plus, spunând acestea aleargă la computer, revine și începe să danseze senzual!
– Tragi cu ochiul, ă? Știu că la voi, în România, sunt multe dansuri și melodii originale și frumoase, dar, dacă tot sunt la Angela… Un dans tradițional german. Bitte!
– Hai în mijloc, Angela! Să-i facem pe ceilalți să moară de ciudă!
– Așa… te miști destul de bine. Îmi place. Acum, să tragem și niște iodlere…
– Am făcut precum măgarul șchiop, aflat în călduri, care se chinuie s-ajungă la ditamai iapa. Hai, nu râde! Nu este bine să te amuzi pe spatele poporului. „Danke schön, meine liebe Frau”! Treci la loc!
– Putin! Hai, c-aveți de unde! aleargă din nou la computer și alege o melodie: „Kalinka… kalinka… Kalinka, kalinka, kalinka moia!…”
– Sau nu, ceva mai lent, că m-a luat amețeala!
– „Ochi chornyye, ochi stratsyye… Ochi negri, ochi pasionați,/Ochi arzători și minunați… Ochi chornyye…”
– Gata! Am cântat, am dansat… Distracția s-a terminat! Piesa se apropie de final.
– Începe joacaaa… Ruleta rusească, „gaspadin” Putin! Cu muniție reală. Ce joc tâmpit ați putut inventa!? Numai de la vodca vi se trage!
– „It’s show time”!
– Hello, Obama! Barack Hussein Obama al II-lea… Îmi cer scuze, dar acestea sunt regulile! ridică pistolul către capul lui Obama.
– Te rog, să nu mi-o iei în nume propriu! Nu am nimic cu tine. Mi-ești chiar simpatic, dar… Rudolf învârtește butoiașul și trage. Nimic.
– Ei! Ai avut noroc! Americanii ăștia!
– Următorul! Sau următoarea… Angela, tu ești femeie! Ești nemțoaică de a mea, dar jocul trebuie să curgă… Până la unicul cartuș. Așa este regula. Chestie de șansă, întinde pistolul, mâna începe să-i tremure și, privind rușinat parcă, lasă mână în jos.
– Mi-e tare greu! Iartă-mă, Angela! Dar trebuie… Ridică pistolul și trage. Nimic.
– Angela! exclamă înveselit. Angela, trăiești! Mă bucur așa de mult pentru tine! Sincer? Nu meritai!
– Ei, domnule, Hollande… Pe Putin îl lăsăm mai la urmă, ca să savureze încordarea…
– Scurt și la obiect! Asta este regula, asta fac… Ţac-pac! Ridică pistolul și trage. Nimic.
– Afemeiatule! Și tu ai avut noroc.
– Mai am trei locașuri.
– Ceuschescu… Ţie nu ți-ar dăuna prea mult, dar faci parte din joc. Cine știe?! Ridică pistolul și trage. Nimic.
– Fantastic! Acum, dacă erai in fața plutonului de execuție, scăpai! Dar nu și de Iliescu, președintele de după tine! Dracul ăla kaghebist!
– Next!
– Hai la Putin! Vladimir Vladimirovici Putin… Măi, domnule președinte, pardon, tovarășe! Deși… Ce-au avut rușii tăi în cap când au inventat acest joc idiot și macabru?! Bine, unii spun c-ar fi un joc cu-adevărat bărbătesc. Cum să-ți iei viața? Or au în sufletul lor credința că dincolo va fi mai bine sau ce? Am mai spus-o: de la vodcă vi se trage, frate. Prea multă!
– Tu știi foarte bine cum este cu jocul ăsta, așa că nu mai stăm la discuții… Ridică, din nou, pistolul și trage. Nimic.
– „Niet”! Se retrage, se plimbă printre manechine. Îngândurat…
– Mai este un singur cartuș… Cel de-al șaselea! Și eu fac parte din joc. Un singur cartuș… Și un ultim personaj… Arată spre sine.
De Ion Bogdan Martin
–
– Piesa se apropie de sfârșit, Mutti.
– Mutti, iartă-mă, dar istoria… Pentru tine… Eu… eu, de fapt, aș fi vrut… din totdeauna, mi-am dorit să devin… să devin… dramaturg ori… regizor. Eu… Mutti, de ce am făcut toate astea? Din dragoste pentru tine, Mutti. Da
– Mutti, iartă-mă! Mutti, te rog, nu am fost soțul pe care ți l-ai dorit. Ai fost cea mai bună nevastă din lume… Nu sunt soțul care merita să fie iubit așa cum m-ai iubit tu! Mutti, eu… De la moartea ta, acum zece luni… Dar tu n-ai murit, Mutti, ești aici… Te aud cum închizi și deschizi ușile. Nu vrei să vorbești cu mine, ești supărată, da? E dreptul tău, Mutti.
–
– Privind pistolul.
– Trebuie să duc jocul până la capăt. Nu vreau să fiu un laș în fața personajelor mele. Nu pot să mă retrag, Mutti. Nu pot, înțelegi?! Am suferit și sufăr enorm că tu nu mai ești lângă mine… Să mă susții. Simt că rostul meu pe pământ… Ce rost să mai am fără tine?! Trebuia ca eu să plec…
– Mutti, nu te-am meritat… Eu… nu…
– Mutti, ce femeie bună ești! Tu esti un înger, iar eu… Iartă-mă, Mutti… Te iubesc! Apasă pe trăgaci. Nimic!
– Ce-i asta?! Perplex. Mai era un cartuș. trebuia să… Ultimul… Singurul… Ruleta trebuia să se oprească la mine… Trebuia să…
– S-o fi defectat!… Sau… Mi-a făcut-o artistul… Și-a bătut joc de mine. Probabil că și-a dat seama și… Și nu mi-a dat niciun cartuș real.
– Mutti, iartă-mă! Mutti… Ai fost… Nu, tu ești! Ești… ești cea mai bună și inteligentă soție… Ești mai mult decât o iubită și o mamă
– Mutti, a mea, ce greu este fără tine!
– Da, Mutti, vreau să vii… să mă iei de mână și… să mergem afară, în… În… În lumea reală!
– Mutti! Se întinde pe parchet, scâncind. Mutti, iubirea mea!
– Guten nacht, meine lebe! Noapte bună, iubita mea soție! O să fie o noapte fără de sfârșit… O noapte în care mă voi visa din nou navigând… Visul în care navigam, fără odihnă, dinspre răsărit către apus – sau, ca să mă exprim geopolitic, înaintam de la ruși spre nemți.
– Atenție, drepți! Glumesc, desigur. Să reluăm! M-a încercat, în zborul meu astral, pofta de-o haltă în necunoscut, o haltă, așadar, pe un tărâm terestru – oprire scurtă cam cât o viață – și m-am lăsat, cu mai mult decât fără de voie, pe pământ. Dacă tot venisem pân-aici, mi-am zis că n-ar strica să-ncerc să stau de vorbă – puteam măcar atât! – cu lutul, cu munții și cu văile… Să stau la taclale cu apele și cu pădurile… Și asta nu doar în imaginația mea. Doamne, câte mi-a fost dat să înțeleg! A fost un fel de „jam session” despre păsări, de fapt, despre întreg regnul animal, despre viață… am tot sporovăit… despre una… despre alta… esențiale și profunde… Dar am brodat din vorbe și multe baliverne, superficiale, vorbe scurte, să le uităm rapid cât am clipi din ochi: oximoroane și fonfleuri – vorbe pe vreme de criză făcute. Am mai vorbit un timp, – ce-am mai vorbit! – de unul singur, cum vorbește omul la necaz sau la vreme de singurătate în el însuși… cu năduf – așa cum aș fi vrut de la-nceput – doar astfel am descoperit natura mea umană.
– Abia acum, prea plin, mai inspirat, m-am așezat la umbra pomilor și i-am privit dinspre pământ spre frunze. Le-am descântat în gând de haiducie, de anotimpuri și de iască… “Foaie verde rostopască, lasă caii sa te pască!…” până ce clorofila lor vineție mi s-a prelins pe tâmple și în decorul de vecernie-albăstrie, m-am așezat încet, tăcut, și-ntortocheat în mine pe banca de la capătul cel mai îndepărtat al drumului înalt și-adânc și lung, pierdut în orizontul încă neînstelat… Cu ochii mari, cu ochii mari deschiși în mine și în jur am așteptat… Am așteptat să îmi răsară, peste halta mea de-o viață pamânteasca, singuratica, inefabila, frumoasa lună… Și-am exclamat, gonind cu inima umbrele, stafiile: „Uite, ce jos, ce tragic și ce melancolic zboară pe-nserat valkiriile!”
De Ion Bogdan Martin
– Scoțând un flacon din buzunar.
– Mutti nu avea cum să vadă sticluța aceasta, mi-a preparat-o un chimist amator, zicea că-i albanez, o aveam așa… ca să fie… Cianura… nu face zgomot, nu lasă nici urme… O adulmecă profund și privește spre unul dintre tablouri.
– Cianură… Blausäure! Are aromă de migdale… Ce invenție și acidul ăsta cianhidric!?
– Ei, dragă viață… draga mea fostă bună prietenă, cred că a sosit și vremea mea. Oare Mutti mă va ierta!? Daaa… mă va ierta, Mutti este o femeie minunată. Ea, sigur va înțelege. Sper că va… înțelege!
– Privind tablourile, trecând prin fața fiecăruia.
– Triste subiecte a ales Hans Baldung… Tare triste. Uite cum mă privește moartea de după fecioara speriată din acest tablou. Eu… Eu nu sunt așa.
– Nu știu cum pot fi unii buni creștini și, în același timp, să nu asculte de Sfânta Scriptură ori de sfatul Sfinților Părinți care spun că „păcatul sinuciderii este de neiertat”…
– Mai mult, în literatura patristică, sinuciderea este înfățișată drept un păcat mai mare chiar decât omorul… decât crima!
– Viața este cel mai frumos dar de pe pământ.
– Sinucidere?! Nu, nu avem acest drept! Și nici măcar nu este vorba despre un drept! Ci, este, mai degrabă, un mare gest de lașitate și… Și de ură față de cei dragi. Un gest de impietate față de cei care vor deplânge moartea ta. Cu ce drept îi faci pe cei care ți-au dat viață sau te iubesc și te apreciază să sufere? Cu ce drept? Asta dacă e să vorbim despre drepturi.
– Cel ce alege această cale este un om de nimic. Un paria. Un om… De tot… de fapt, un neom. Asta este! (Se plimbă agitat, dar imediat se așază.) E și o fabulă… Fabula „Bătrânul și moartea”, plină de învățăminte… Asta, pentru cine are urechi și minte… Esop relatează cazul unui bătrân, care, sleit de puteri, ducea o legătură mare de lemne în spate. La un moment dat, apăsat de greutatea corvoadei, aruncă povara și cheamă moartea. Aceasta apăru și întrebă de ce a fost chemată, atunci bătrânul i-a răspuns: ca să-mi duci tu povara, d-aia! Ce trebuie să învățăm din această fabulă?! E la mintea cocoșului… Orice om trebuie să-și iubească viața, oricât de nenorocit ar fi!
– Oricât de nenorocit ar fi!
– Ce simplu este să glosezi pe subiectul ăsta! În teorie, totul este ușor. Totul… Da, da! Totul.
– Gata cu vorbăria! Da, dragii mei, aveți dreptate! Regula nu se schimbă în timpul jocului. De nimeni și nimic. Nu știam că artistul a subtilizat cartușul… Îmi cer scuze! Nu știam.
– Mda… Este timpul… Să mă adap din acest elixir fermecat! O primă și ultimă înghițitură… Adulmecând din nou. Ce aromă! Ce festin! Piesa, în care se va spune că am avut un rol secundar, a ajuns la sfârșit… Scena vieții nu este un perpetuum mobile, dragii mei… (Se sprijină de măsuță și golește sticluța.)
– Privind în toate părțile.
– Au înflorit teii… Mda… Adulmecând. Se simte până aici, sus… la etajul șase. Se simte… Se prăbușește încet pe genunchi.
– Este primăvară… Walpurgisnacht! Noaptea valpurgiilor…
– E sărbătoare mare!…
–
– Se aud acordurile vesele ale Concertului pentru Pian nr. 21 în C Major…
–
– Sunt… Sunt la Berlin și… Și mă plimb pe… Unter den Linden cu… Cu tine de mână, Mutti… Cu tine de mână, pe… muzică de Mozart!
– Se prăbușește. Muzica în crescendo…
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
