Blestemul lui Iliescu – ALTCULTURE MAGAZINE ● 71 ● 7/2023
De Eugen Matzota
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Cum care Iliescu? Ei, asta-i bună, acuma, dacă n-are țâțe, nu se socotește…
Ce, mai e vreunul pe lângă Marele Lider al Minerilor, cel care a aruncat Revoluția românilor, sau a lui, mă rog, în derizoriu?
Ce voia prea-zâmbărețul de la noi, acela care-l priveam ca pe un Messia de tip PCR după celălalt, atât de lăudat azi? Acesta, cu toată zâmbarnița de tip american, era bine educat la Moscova, plus că se căsătorise cu o soție corespunzătoare, care dădea bine la dosar.
Acesta, nu-i mai amintim numele, spunea că noi, viermii pe care călca, cu delicatețe de intelectual, e adevărat, ar trebui să-i lăsăm pe EI să-și vadă de treabă. Cum care treabă?
Treaba lor, nu a noastră.
Cuvântul lui de ordinea tocmai asta zicea de zor: LINIȘTE!
Nu țipa la noi chiar ca la școală sau ca la Miliție, dar ne cerea mereu să tăcem din gură.
Ei, i-au mai scăpat așa, din când în când, vorbe spuse pe un ton mai ridicat, dar asta poate că doar ca să acopere urletele delicaților mineri, veniți să-i învețe minte pe bucureștenii ăia obraznici, pletoși Noii Ordini.
Chestie de câteva litere, la urma urmei. Ce mi-e CEAUȘescu, ce mi-e ILIescu? Aceeași gândire, doar alte timpuri. Apoi, ne-am trezit cu un CONSTATINescu, dar asta e altă poveste…
Ei, cum să facă Noul Conducător liniște?
Păi, a desființat, adică a vândut celor din haita sa pe nimic marile uzine, potențial loc de adunare al unor mulțimi ce putea răsturna Noua Ordine.
După ce a distrus industria, ba chiar în paralel cu această operațiune învățată de la KGB, a încurajat discret distrugerea sistemelor de irigații, și implicit, a agriculturii.
Ce mai era de făcut, oare?
Păi, mai era educația, nu-i așa?
Absolut întâmplător, au fost plasați în fruntea educației miniștri corespunzători, de care nimeni nu mai știe nimic azi, fiind ZERO atunci și acum. Dar un lucru l-au realizat, tovarăși: distrugerea sistemului educațional.
Un popor educat este unul periculos.
Dacă vede ce faci tu, conducător iubit?
Dacă înțelege, chiar, ce faci?
Mai mult, dacă se supără pe tine?
Minerii nu mai vin, căci i-ai aruncat repede la gunoi, ca slugi ce nu mai folosesc. Tot prin Valea Jiului sunt, în mare. Dar ce liniște e acum acolo, tovarăși domni ce vă aflați azi!
La capitolul cultură, e mai simplu să avansezi înainte, vorba unora.
Aduni câteva rude de-ale primarului și-i arunci pe o coloană cât o pagină din așa-numita revistă de cultură locală. Ce contează cum scriu ei și altceva decât invitații de nuntă și botez sau că revista arată ca o gazetă de perete, cu toate rudele înșirate ca viermii pe acul de la undiță?
Ne-am făcut planul, tovarăși de Rit Nou?
Făcut!
Suntem toți, cu toate rudele, la gazetă?
Bravos!