Cercul se închide – ALTCULTURE MAGAZINE ● 70 ● 6/2023
De Adrian Grauenfels
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Există multe voci particular interesante în peisajul cultural internațional, totuși, unele reușesc o demarcare netă, este cazul lui Adrian Grauenfels, poet, eseist, traducător, editor, redactor.
Felul în care poetizează trimite cititorul la judecarea clinică a realității, eludată de tragicul aberant printr-o excelentă tehnicitate poetică care se prezintă în forme atrăgătoare, tentante, strălucitor impulsive. Liniile paralele se întâlnesc la Adrian Grauenfels într-un infinit binevoitor, într-o perspectivă a contemplației, ludică uneori, lipsite de reziduul oniric al unei imagini de-formatate, implicit acordarea structurii intertextuale cu scena evenimentului, firesc. O tablă de șah, cuvinte în loc de pioni, cuvinte care știu bine calculul pe unghiul de atac, retragerea pe diagonală, la nevoie. Maleabil în expresia artistică, sincer în mesaj. Nu în ultimul rând, un incitator, un organizator, un susținător lipsit de orice formă de gelozie pentru creații artistice fie muzicale, fie literare sau plastice ivite din colectivitatea artistica pe care o promovează și reprezintă cu gentilă ardoare. Modest, dar impresionant, avangardist, dar clasicizant, autorul poate fi sigur că este un caz.
Elsa Dorval Tofan, scriitoare Québec, Canada
De Adrian Grauenfels
La pescuit
Trăgea la rame în fața mea vorbindu-mi despre undițe, momeli, viermi și legile vaselor comunicante.
Scârțâia vâsla lui în uleiul negru al apelor indecis de tulburi:
Lasă teoria i-am spus mai spre seara, îndată vor urla lupii la lună si mațele noastre nu
ne vor da liniște.
Tăcere! a cerut pescarul atent la stufărișul din care rațe speriate își luau zborul spre lună,
la intervale imprecise.
Ce păcat că nu am adus pușca zise, potrivindu-și chipiul și cravata cu gestul unui general care se pregătește pentru o luptă amânată.
De Adrian Grauenfels
Litania lui Aristo
Au mâncat ciocolata mea moliile
au mâncat berzele ciorapii cadrilați
bronzul turnat în statui ecumenice
caii morți zâmbind pe câmpul bântuit de jelanii
la capul mormântului meu, esențial desenat în palmă
probabil un castel desenat de Gaudi
o defilare molcomă peste acoperișuri fantomatice
îmbulzire la vina cea de taină
Auguri, strigau nuntașii
nu mai e loc de pus o cană de vin pe mese
apoi râsul… șuierul petardelor împănate
ocolind grumazul călăilor bine bărbieriți
toți așteptând să se întâmple ceva
să cadă o cometă
sau sa zărim un sfânt chinuit, dezbrăcat și murdar
patetic de mut, bâlbâit pe cât de înalt
ascet al culturii de consum
din ulițele laterale, grețoase
doar Aristo trudit de subtile calcule
dormea trântit pe treptele pieței
salivând în somn o litanie
plină de ambele sensuri…
De Adrian Grauenfels
Cercul se închide
cercul se închide
aerul se termină
timpul se termină
gările dispar părăsite de trenuri metalice fără suflet.
vapoarele așteaptă scufundări iminente.
elimină timpul și ai să vezi. în formula cu axă temporală fă pe t=zero, ce vei căpăta? un punct. Infinit sau zero, egali ca doi baroni la un duel Cehovian. Stau pe balcon la un hotel în Plaza Major si privesc în jos. Forfotă, copiii zburdă, mamele împing cărucioare cu dantelă și umbreluță. Bărbații citesc ziare la răcoarea palmierilor. Repet scena după 50 de ani. Totul e identic. Alte personaje, alte ziare, întâmplările la fel. Hainele nu. Clima o ia razna, politica devine imposibil de strunit, se vorbește de război. Apar fabricanți de măști de gaze, de săpun, conserve pentru o foamete iminentă. Te învârți speriat căutând partea mai solidă a casei unde sa te poți ascunde. Bombele de azi sunt totuși mai sofisticate. Pericolul vine de la sud vest, de la nord est, marțea și joia, de sus dar și de jos, din canalele pline cu șobolani poetici deranjați. Trec păsări surde cu ochii verzi de la razele gamma. Soarele pare dilatat, prin norii eliptici cu auroră si pete reglementare. Colectăm apă în gură, să fie. Pisica stă la geam așteptând debarcarea. Doar peștii din lac habar nu au prin ce trecem, au prins o musculiță gustoasa cu vederi de stânga. Se deschid adăposturi, se mătură intrarea la spitalul mascat în casă de toleranță. Doctorii circulă pe cai recrutați, mascați în cowboy, cu pistolul pregătit, flirtând cu surorile-maici-jongleri. E una care dispare la comandă și reapare la 2000 km distanță în post de pompier decorat de regină. Totul pare perfect, pregătit pentru apocalipsa din noi, eu însumi sug mulțumit o caramea cu gust de slănină râncedă, o delicatesă rarisimă din vremurile minunate de dinainte de război.
Locuri în care nu am fost
De multe ori tânjesc la harta lui Piri Reis. Daca te uiți de la distanță cu binoclul pus invers ai sa vezi aborigenii din Columbia, nomazii Huhu, sau hoții de cai Mongoli. Uneori sclipirea săbiilor te fulgera, la fel ca atunci când te uiți de pe Mount Scopus la cupola moscheii Omar din Jerusalem. Se spune că sunt zile când poți fi orbit la trecerea unui înțelept călare pe un măgar. Cu tâmpla lipită de crupa măgarului vei avea revelația lumilor definitiv pierdute. Jungle, pirați, piramide și corăbii fără destinație te invită la meditație. Un gardian percepe taxa pe vise apoi spune: continuați domnule, dar nu aveți mult timp, cei care întârzie sunt împușcați la ieșire fără milă de bunul nostru comandant. Comandantul Gorky este de fapt o statuie de bronz furată din Republica Dominicană. Nici acolo nu am fost, notez expres pe un papirus oferit de însuși comandant, cu un rânjet mulțumit. A făcut destui bani azi și vrea acasă la supa lui de iguană. Nopțile sunt scurte, insula e patrulată de îngeri verzi care vopsesc cuștile, lustruiesc pistoalele cu capse, adapă bizonii nervoși în separarea lor de femele. E un abuz, desigur interzis de Papă și de cardinali. Să scriu un protest îmi propun, dar uit imediat, mă aplec să ridic un obiect, e un sutien pierdut de o călătoare avidă de frumuseți și cascade, care s-ar lăsa biciuită pentru un boț de mămăliga doar să fie lăsată să rezolve un labirint, să găsească intrarea în mormântul unui faraon, s-ar culca până și cu șeful poliției secrete pentru un permis de trecere pe sub Volga, contra sensului de contrabandă, purtând la piept un imens trombon fals, e o contesa Canaanită din tribul Caragea, aia cu tingiri de cupru spoit, niște hoți ordinari, mama lor de golani fără cele 4 clase primare…
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
