Recurența mitică (III) – ALTCULTURE MAGAZINE●69●5/2023
De George Robert Mitrache
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Constatăm că există o rădăcină unică, comună multor studii întreprinse în vechime și astăzi, despre formativitate: „La Vie des formes” a lui Focillon, „L’Estetica della formatività” a lui Pareyson sau teoria expusă de Clive Bell în volumul „Arta”.
Marele poet german Goethe, în cartea intitulată „Morphologie”, a avansat unele ipoteze de lucru, printre care și conceptul său de Gestaltung – principiu unitar de structurare și de proliferare formală și creatoare – care urmărește să integreze omul și creațiunea într-un unic proces organizator. Filonul de gândire care pleacă de la Goethe ajunge prin Carus la Brentano, iar de la Brentano la Karl Stumpf și Wertheimer, cristalizându-se într-o doctrină a percepției estetice.
În interpretarea estetică-hermeneutică, miturile poartă pecetea cripticului (a ascunsului), în vizualizarea non figurativă descoperind elemente esoterice cu ascunse semnificații sacre. Eficacitatea metaforelor, a ritmului ritual, a numerelor se răsfrânge asupra oricăror forme de creație artistică.
Semnificația legată de semnele artei vechi, atât figurative cât și abstract-simbolice, dar și ale artei sacre este mereu legată de lucrurile însele, adică de originea primară a lucrurilor și a formelor. Pentru a admite aceasta, trebuie să ipotetizăm existența unei Urform semnificante. În acest fel putem depăși acel impas creat odinioară de Ricœur prin ceea ce el denumea „transcendance d’en-haut” (transcendență de sus) și „transcendance d’en-bas” (transcendența de jos)”.
Cu alte cuvinte, nu e vorba de elemente simbolice care scapă conștiinței, ci de elemente care fac parte din conștiință, constituindu-se într-o fază anterioară celei conștiente, atât filogenetic cât și ontogenetic.
Freud considera că simbolizarea este rezultatul refulării, iar expresia simbolică este legată de ideile concrete privind viața personală a fiecărui individ. Spre deosebire de Freud, psihanalistul Jung vorbea despre „Vererbte Erinnerungsbilder” (imagini ale memoriei moștenite), capabile să justifice în mod miraculos facultăți înnăscute, neavând în sine motivații structurale precise.
Vizibilitatea pură (reine Sichtbarkeit) era în realitate o teorie axată predilect pe analiza stilistică a formelor artistice, care nu făcea uz de noțiuni științifice, ci de asimilări aproximative între datele perceptive și cele formale. Unii teoreticieni au postulat transpunerea datelor senzoriale în operele de artă, constituind „dinamica formelor spațiale” din teoria lui Lipps.
Wittgenstein considera ca punct de plecare esențial clarificarea modului în care utilizăm cuvintele și acorda o atenție sporită analizei lingvistice, polarizând importanța în ceea ce privește cunoașterea substanțială a termenilor și a proprietăților acestora. Formularea opiniilor estetice are un rol foarte important în cultura unei epoci.
Divergența majoră între ceea ce s-ar putea defini ca „metodă psihologică” și metoda estetică rezidă în faptul că prima are drept scop găsirea unei norme care să poată servi fundamentul oricărui experiment, în timp ce nu se poate spune același lucru pentru a doua. Cu alte cuvinte, caracterul normativ este determinant pentru psihologia și inteligibilitatea miturilor și a gândirii de tip arhaic.
De remarcat este faptul că odată cu sfârșitul perioadei gotice și cu adaptarea formelor renascentiste, s-a epuizat și încărcătura simbolică din artă, această alegorie plastică explicită. Mitul trebuie considerat ca un element în întregime pozitiv. Înțelegerea filozofică a acestuia începe odată cu recunoașterea faptului că el nu se mișcă într-o lume complet imaginară, ci că posedă un anumit tip de necesitate și – conform conceptului idealist de obiectivitate – un anumit tip de realitate.
În această sferă de explicații pot intra și acele interpretări alchimiste la care se referea odinioară filosoful Schelling…
(va urma)