Miracolul din apă – ALTCULTURE MAGAZINE●69●5/2023
De Alexandru Paziuc și Constantin Filote
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Motto:
Dacă suntem ceea ce mâncăm, suntem cu atât mai mult ceea ce bem!
Apa este coordonata esențială a supraviețuirii noastre, a doua după aer. Mai mult ca sigur, fără APA, nu ar exista viață pe planeta noastră. Apa are calități și comportamente similare organismelor vii. Este dinamică și reacționează chiar la cei mai mici stimuli. Ea este transportatorul de energie și de informații ce ne influențează viața, într-o maniera dramatică.
Ca și energia, apa este peste tot, în tot ce există, chiar și în pietre, chiar și în oase. Dacă energia este materia din care este alcătuit universul subtil, apa este materia din care este alcătuit universul palpabil. Asta mă face să mă gândesc că poate, cumva, apa este o corespondență a energiei în plan fizic.
Suntem dependenți de apă?
Rolul apei în cadrul organismelor tuturor speciilor, inclusiv al speciei umane, nu s-a modificat încă de la apariția primelor forme de viață din apă.
Atunci când viața pe uscat a devenit ceva concret, s-a creat gradat, un sistem elaborat de păstrare a apei în organism și un sistem de control în cazul lipsei acesteia.
Cu alte cuvinte, trupul a început să se adapteze la deshidratarea tranzitorie.
Noi suntem apa?
Plasma sanguină este 92% apă, țesutul muscular 80%, celulele roșii 60%… și oasele conțin 25% apă!
Apa este constituentul de bază al tuturor organismelor vii, între 50% și 90% din greutatea acestora fiind apa. Meduza 95%.
Protoplasma, materia de bază a celulelor vii, constă într-o soluție în apa de grăsimi, carbohidrați, proteine, sare si alte substanțe chimice similare. Apa acționează ca solvent, transportând, combinând si dizolvând aceste substanțe.
Context
O comisie de ancheta a Uniunii Europene a ajuns, după trei ani de cercetări, la concluzia că apa nu hidratează organismul.
Regulamentul (UE) nr 1170/2011 din 16 noiembrie 2011, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 299/1, SE, statuează că „apa nu poate preveni deshidratarea.”
Mai precis, a fost respinsă, ca fiind neautorizată, afirmația:
„Consumul regulat de cantități semnificative de apă poate reduce riscul dezvoltării deshidratării și a scăderii performanței ca rezultat al acesteia.”
Uniunea Europeană a decis să interzică firmelor care îmbuteliază apă să mai folosească mesajul publicitar cum că apa asigură o hidratare corespunzătoare.
Indicatori privind calitatea apei
Pentru a deosebi calitativ diferitele tipuri de apă se iau totdeauna, în considerare 4 indicatori:
• pH-ul, sau alcalinitatea apei;
• PR, Potentialul Redox, cât de antioxidantă este apa;
• TS, Tensiunea superficială, cât de „udă” este apa, și
• STR, Structura apei, dacă este amorfă sau hexagonală.
Indicatori privind calitatea apei potabile și îmbuteliate
Apa potabilă (apa de la robinet) și apa îmbuteliată au următorii indicatori:
• pH-ul între 5-6 (este acidă), 7-8 cea îmbuteliată (în special, pe baza calcarului din apă);
• PR +100 și +500 mV (este oxidantă);
• TS între 73 si 75 dym/cm (este foarte dură);
• STR, structura este amorfă (nu pătrunde prin membrana celulară, nu hidratează).
Indicatorii apei hidratante
• Pentru ca APA SĂ HIDRATEZE, aceasta trebuie să aibă următorii parametri:
• pH-ul să fie 7-9 (apa să fie alcalină);
• PR să fie între -100mV și -500mV (apa să fie antioxidantă);
• TS să fie între 43-45 dyn/cm (apa sa fie udă);
• STR, să fie hexagonală (structură regulată, coerența apei).
Apa și energia
Apa înmagazinează energie fiind un mediu cu putere de transmitere nelimitată în timp și spațiu, propagă cel mai bine energia cosmică
Cu cât apa potolește mai bine setea, cu atât ea transmite mai bine energia cosmică.
Cu cât apa potolește mai bine setea cu atât ea induce mai multă armonie în relația celula sănătoasă – viață – univers.
Apa și memoria
Începând cu vechii babilonieni, egipteni, chinezi e cunoscut faptul că apa are memorie.
În majoritatea confesiunilor religioase apa are un rol foarte important.
Știința modernă are dovezi incontestabile ce susțin că apa are atât componentă chimică cât și componenta fizică ( memorie structurală sau de structură) dovedindu-se a fi substanța cu cea mai bogată memorie cunoscută pe pământ.
Apa și emoțiile
Apa este un mediu natural care rezonează cu cele mai subtile vibrații.
Dr. Masaru Emoto, om de știință japonez a studiat îndelung elementul vieții: apa. Din 1994, a început să studieze și să fotografieze cristale de apă înghețată. Aceste fotografii erau realizate cu ajutorul unui microscop plasat într-o camera la -50°C. Rezultatele uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from Water (Mesajele apei), care pune în evidenta efectul conștiinței umane (al diferitelor tipuri de energie) asupra apei.
Cercetând proprietățile apei, Dr. Masaro Emoto și echipa sa, a descoperit și demonstrat cu ajutorul fotografiei de mare viteză, că moleculele de apă pot fi influențate de gândurile, de cuvintele, sentimentele și emoțiile noastre.
Stările emoționale care influențează apa, influențează totul.
Gândurile și sentimentele influențează direct structura materiei fizice – El a observat ca apa înmagazinează toate informațiile transmise ei sub forma de energie (hado) din mediul înconjurător.
Știința confirmă astfel ceea ce tradițiile spirituale susțin de milenii: suntem responsabili de raiul sau de infernul în care trăim.
Înțelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important pentru noi. Ea este precum o oglindă, care ne reflectă întocmai starea interioară.
Atunci când ne reflectăm chipul în ea, mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal.
Știm ca viața umană este în directă corelație cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru cât și cea din jurul nostru.
APA DE PIRAMIDĂ sau „APA VIE”
Efectul de piramida a fost folosit în urmă cu 4.000 de ani de către egipteni, care și-au îngropat faraonii în piramide.
Ei descoperiseră că procesul descompunerii în interiorul construcțiilor piramidale este mult încetinit.
Oamenii au construit piramide moderne pentru dezvoltarea intensivă a culturilor vegetale, prelungirea duratei de conservare a unor alimente și producerea apei de piramidă, „apa vie“, cum i se mai spune.
Apa magnetizată
Apa magnetizată, numită și „apă magnetică” este o apă supusă unui câmp magnetic produs de acțiunea magneților. Acțiunea magneților corelați cu câmpul magnetic al pământului modifică ansamblul molecular al apei și îi conferă o sursă mai bună de energie, vitalitate și puritate. Din „apa moartă”, apa devine din nou apă vie și își recapătă calitățile naturale.
Apa magnetizată are același proprietăți cu apa provenită din surse de la adâncimi mici.
Apa magnetizată acționează la nivel celular asupra tuturor organelor interne și este esențială pentru toate funcțiile biologice ale organismului.
Este mai alcalină decât apa obișnuită astfel încât poate fixa mai bine acizii în organism, contribuind la diminuarea secreției gastrice și calmarea arsurilor.
APA VIE – APA MOARTĂ
Basmele, legendele și miturile lumii nu sunt fantezii sau produse ale imaginației unor oameni, ci ar putea fi considerate “documente” cu informații, ca oricare alte mesaje și din care se conturează profilul vieții spirituale și prospere a unei civilizații.
Fascinați de aceste povești, cercetători români și nu numai au constatat că apa vie și apa moartă au mișcări magnetice.
Mai mult, structura lor este asemănătoare cu cea a acidului dezoxiribonucleic (ADN) din cromozomi și reprezintă suportul materialului genetic.
Apa vie, denumită științific și apă biologică, fierbe la 105°C și nu îngheață la 0°C. Ea captează și reemite instantaneu o energie cosmică ce reprezintă izvorul de întreținere al vieții și este optic activă în sens levogir (deviază planul luminii polarizate spre stânga). Acest tip de apă se găsește în izvoarele de munte, în izvoarele din zone cu păduri de stejar și din zone vulcanice (“acolo unde se bat munții în capete”), dar și în apa distilată, în apa natural alcalină.
Apa moartă, denumită științific și apă antagonică, are rolul de a inhiba procesele vitale și este optic activă în sens dextrogir (rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta). Ea se găsește și în apa distilată alături de apa neutrală, care are rol de cărăuș al toxinelor din corp.