Individualismul – ALTCULTURE MAGAZINE●67●3/2023
De Cornel Enache
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
De Cornel Enache
După cum este bine știut, civilizația umană a trecut prin perioade dintre cele mai neașteptate și diverse. Spre exemplu, în perioada Renașterii, punctul de vedere profan, diferit de tradițiile dogmelor bisericești, s-a numit umanism.
Se pare că din acele vremuri, spiritul profan a fost confundat cu spiritul antitradiționalist. Acest spirit nu este deci o noutate, el existând în epoci istorice diferite, cu manifestări mai mult sau mai puțin evidente, dar întotdeauna limitate și aberante.
Niciodată însă spiritul profan nu a fost atât de răspândit, în ansamblul civilizației, cum s-a manifestat în ultimii 200 de ani în Occident.
Această scurtă introducere ne va permite să definim individualismul ca pe o negare a tuturor principiilor superioare individului uman, cu reducerea civilizației, în toate domeniile sale, la manifestările în exclusivitate omenești.
Pornind de la această încadrare definitorie a individualismului, lumea modernă, lumea în care trăim, este fondată, în mod paradoxal, pe ceva absolut negativ. Astfel, caracterul său devine în totalitate anormal.
Individualismul devine motorul dezvoltării exclusive a celor mai inferioare posibilități ale umanității, care nu reclamă prezența nici a unui element suprauman, divin sau sacru. El se dezvoltă plenar în absența acestor elemente, situându-se astfel la polul opus al oricărei spiritualități sau a oricărei intelectualități adevărate.
Afirmația cum că individualismul este cauza determinantă a decăderii actuale a Occidentului devine insuportabil de reală.
Ne întrebăm, pe bună dreptate, care este suportul acestei constatări fatidice? În primul rând, individualismul are noncalitatea de a nega intuiția intelectuală care este o facultate esențială, supraindividuală în domeniul cunoașterii metafizice, în adevăratul ei sens.
Trebuie de remarcat și de reținut că filosofii moderni, dacă desemnează ceva sub denumirea de metafizică, aceasta nu are însă nimic comun cu adevărata metafizică.
Avem de-a face doar cu niște construcții raționale sau ipoteze imaginative, individuale, care se referă la domeniul fizic, adică la natură.
O parte dintre autori merg în construcția lor problematică, chiar mai departe, într-un domeniu așa zis de pseudo-metafizică, care face însă imposibilă găsirea unor soluții reale și viabile. Filosofia lor este încărcată cu întrebări, de regulă artificiale și iluzorii, decât de răspunsuri.
Practic, această atitudine generează o nevoie dezordonată de cercetare, de dragul cercetării, fiind vorba de o agitație zadarnică, mentală și fizică. Cert este că această categorie de filozofi se străduiesc să-și lege numele de un sistem, adică de un ansamblu de teorii mărginite și delimitate, care nu sunt decât opere proprii, individuale, în dorința de a fi originali cu orice preț, chiar dacă este sacrificat adevărul.
Astfel, pentru renumele unui filosof este mai valoroasă inventarea unei noi erori, decât repetarea unui adevăr exprimat de alții.
Urmare a acestor numeroase manifestări ale individualismului este apariția atâtor sisteme filosofice contradictorii. Același fenomen este întâlnit și în lumea savanților, dar și în cea artistică, inevitabila consecință fiind anarhia intelectuală.
În civilizațiile tradiționale, este de neconceput ca cineva, fie el chiar filosof, să revendice proprietatea unei idei. Dacă o face, totuși, își va pierde cu siguranță autoritatea, dar mai ales credibilitatea.
Dacă ideea este adevărată, ea va aparține tuturor acelora care sunt capabili să o înțeleagă, iar dacă este falsă nici nu merită să fie inventată. De altfel, o idee adevărată nu poate fi nouă, deoarece adevărul nu este un produs al spiritului uman, el există independent de noi și nu trebuie decât să-l cunoaștem. În afara acestei cunoașteri, totul devine eroare!
Ne întrebăm, însă, dacă modernilor din orice domeniu le mai pasă de adevăr?
Până și cuvintele și-au pierdut sensul lor real și profund. Pragmatiștii contemporani au ajuns până într-acolo încât să confunde adevărul cu utilitatea practică.
Logica devierii moderne are drept rezultat final chiar la negarea adevărului și a inteligenței umane.
Continuând dezbaterile despre filosofie, să reamintim prima și cea mai importantă consecință a individualismului: negarea intuiției intelectuale și situarea rațiunii mai presus de orice.
Rațiunea, facultate eminamente umană, dar și relativă, este considerată ca parte superioară a inteligenței. Reducerea gândirii în totalitate la rațiune a generat curentul filosofic numit raționalism, al cărui fondator a fost DESCARTES.
Limitarea inteligenței nu a fost decât o etapă de început. Rațiunea va coborî treptat până va ajunge să aibă calități cu precădere practice. Astfel, aplicațiile practice vor domina treptat științele. Însuși Descartes va fi tot mai preocupat de aceste aplicații, știința pură trecând pe un plan secund.
De Cornel Enache
Individualismul a antrenat, în acest fel, naturalismul, deoarece tot ceea ce era dincolo de natură era considerat inaccesibil ființei umane. Naturalismul și negarea metafizicii sunt sinonime, intuiția intelectuală va fi disprețuită și metafizica pură de neimaginat.
Numeroși filosofi s-au încăpățânat însă să construiască o pseudo-metafizică, cu toate că până la urmă au recunoscut sincer că este ceva imposibil.
În acest context, a apărut relativismul sub diversele sale forme. Amintim doar criticismul lui Emmanuel Kant sau pozitivismul lui August Comte.
Putem considera, fără să greșim, că relativismul este singurul rezultat logic al raționalismului.
În evoluția lor, teoriile și sistemele filosofice se vor apropia tot mai mult de negarea totală a inteligenței și a cunoașterii. Adevărul va fi substituit cu utilitatea. Pragmatismul va triumfa, ordinea umană, care până nu demult era rațională, va fi răsturnată. Apelul la subconștient va altera orice ierarhie normală.
Individualismul nu a ocolit nici dogmele și experiențele religioase. Îl amintim pe Wiliam James, care a ajuns să considere subconștientul singura cale de comunicare a omului cu divinitatea.
Degradarea religioasă fuzionează în mod inevitabil cu degenerarea filosofică.
Am încercat în linii mari să conturez traseul pe care l-a urmat în mod fatal filosofia profană, lăsată în voia sa, cu pretenția de a limita întreaga cunoaștere la propriul orizont.
Existența unei cunoașteri superioare fiind în mare pericol, a dispărut treptat. Din acest fenomen regretabil se pare că s-a născut filosofia modernă.
Cunoașterea adevărată, superioară, luminează acțiunile noastre. Ordinea spirituală călăuzește ordinea temporală, fără să se amestece în căile lor întortocheate. Fiecare lucru rămâne la locul său firesc, la nivelul care îi este destinat în ierarhia universală.
Unde se mai găsește în lumea modernă o ierarhie adevărată?
Nimeni și nimic nu se mai află la locul său, oamenii nu mai recunosc nici o autoritate în ordinea spirituală și nici o putere legitimă în ordinea temporală. Profanii își permit să discute despre lucruri sacre, să le conteste caracterul și chiar existența. Ceea ce este inferior devine superior în judecățile lor. Ignoranța impune limite înțelepciunii, eroarea depășește adevărul, umanul se substituie divinului, Pământul este mai important decât cerul, individul se face măsura tuturor lucrurilor și are pretenția de a dicta universului legi pe care le-a dobândit prin propria sa rațiune relativ neputincioasă și supusă greșelilor.
Vai vouă, călăuze oarbe, spune Evanghelia.
Actuala imagine, terifiantă, în care orbii conduc pe alți orbi, care, dacă nu vor fi opriți la timp, se vor prăbuși împreună în abisul spre care se îndreaptă.
N.B. Titlul și conținutul acestui scurt eseu a fost inspirat de volumul CRIZA LUMII MODERNE scris de Rene Guenon și apărut în Colecția Philosophia Perenis la Ed. Herald din București în anul 2022. Volumul a fost tradus din limba franceză de Teodoru Gheondea.
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
