ALTCULTURE MAGAZINE●63●11/2022●Anja
De Ahmet Prençi
(Fragment de roman)
Traducerea Oana Glasu
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
De Ahmet Prenç
Din camera de hotel în care se aflau, priveliștea care se întindea dincolo de balcon era uimitoare și părea că se îneacă în albastrul unei mări calme și nesfârșite. Dimineața acelei zile era senină, cu aer proaspăt. Ciripitul păsărilor se pierdea în bătaia blândă a valurilor. Soarele strălucea de parcă ar fi fost vârful sezonului estival, deși răcoarea de afară se simțea peste tot. Iar asta o arătau valurile mării, care se izbeau violent de malul stâncos. Seara, în amurg, soarele își lăsa razele odihnitoare de culoare aprinsă peste mare și peste tot pe uscat, învăluind totul în foc. Anja nu-și putea aminti la ce etaj se cazaseră. Nici măcar nu se gândise la asta când sosiseră la recepție.
Amândoi, sprijinindu-se unul de brațul celuilalt, priveau acel spațiu vast, frumos și foarte relaxant. „La fel ca dragostea”, gândi Anton. Acest sentiment, proaspăt ițit, părea și el nesfârșit, frumos, animat. „Cu o iubire atât de pasională, nu una, ci două mări se încălzesc în același timp”, își spunea el.
Anja și Anton se cazaseră încă din seara precedentă într-unul dintre numeroasele hoteluri care se întindeau pe malul mării. Avuseseră parte de o cină foarte delicioasă în restaurantul hotelului, pe terasa acestuia, aproape de mare. Au băut o sticlă de vin italian foarte bun, însoțită de fructe de mare proaspete și gustoase. După aceea, au urcat în camera lor pentru a-și petrece aproape întreaga noaptea fără somn. Aidoma mării! Păreau fermecați de o emoție senzuală încă neexplorată în acea încăpere spațioasă. De la săruturi nemăsurate și-o dezbrăcare necontrolată, la o contopire plină de pasiune, dorință și dulceață. Trecuseră senzualitatea prin toate cazurile posibile. Se duseseră unul pe altul în al șaptelea cer al plăcerilor. Erau complet goi, iar rezemați de balustrada interioară a balconului, se bucurau de acea frumusețe extraordinară sub mângâierea și delirul sublim. Anton era fericit de acea furtună erotică care-l reînvia, de parcă ieșise din mare spre țărm, iar sirena mării îl readusese la viață. Trecuse mult timp de când nu mai experimentase o asemenea plăcere sexuală. De ceva vreme se temea să nu cumva să treacă prin perioada de andropauză, perioada în care activitatea sexuală a bărbatului încetează să se mai manifeste. Această posibilitate dramatică, acest act întâlnit la oricare bărbat de vârsta lui, îi pricinuise o mare tristețe. Dar nu. El se dovedi mai bărbat ca oricând și scoase la suprafață energii ascunse despre care nu știa să le posede.
Până și Anja, la rândul ei, se simțise foarte mulțumită și deloc dezamăgită de prima întâlnire, precum și de insistența de a se cupla cu acest bărbat. Pentru ea, el părea un partener extraordinar. Visele n-o înșelaseră. Anja trăia o senzație formidabilă în relația cu acest bărbat. Presimțirea ca se va întâmpla așa ceva, apăruse din prima clipă, de când îl văzuse plimbându-se singur în josul castelului. Inițial, Anton avusese multe îndoieli cu privire la această relație, dar acum se simțea împlinit și mulțumit de sine. Se simțea pregătit să meargă înainte, chiar și pe fundul mării… De mult nu mai trăise o relație atât de plăcută din punct de vedere erotic. Tocmai se resemnase și credea că astfel de povești nu se vor mai repeta niciodată. De altfel, nici nu dorise să facă teste cu el însuși pentru a trăi apoi stresul despărțirilor, isteria partenerelor care îl transformaseră într-un paranoic, creându-i un fel de fobie și teamă pentru astfel de aventuri. Dar un singur sărut al Anjei îi anulaseră toate aceste obsesii, la care nici măcar nu se mai gândea. Și nici la complexul vârstei de care suferea de mult, întrucât acum, în brațele Anjei înflorea din nou, cu rădăcini și ramuri. Experiențele lui din trecut erau suficiente pentru a fi precaut în relațiile cu femeile. A fost nevoie de întâlnirea cu Anja, care îi spulberase toate presupunerile, îndoielile și complexele. Uitase chiar de toate legăturile anterioare. Ideea că nu va mai face teste de dragoste dispăruse și alte provocări apăruseră la orizont. Trecutul îl copleșise, iar singura posibilitate pe care o avea, era să nu se mai gândească deloc la pactele cu el însuși. Se crezuse lipsit de vlagă, epuizat și nu mai îndrăznea să se implice afectiv pentru a experimenta astfel de relații. Acum nu se gândea la ce s-ar putea întâmpla când se va fi despărțit de Anja. În mod surprinzător, de data aceasta, despărțirea nu-i trecuse prin minte. Nu și-o dorea. După o noapte frumoasă, cu acte pline de dragoste și pasiune, se simțea foarte bine. Eliberat complet de anii lungi de singurătate și tăcere, n-avea nici fobie, nici teama zilei de mâine. Se simțea descătușat și proaspăt pentru o nouă zi. Într-un mod destul de discret era mândru de el însuși. Își dădea seama nu numai că nu era expirat, ci dimpotrivă, se simțea mai puternic, mai pregătit și mai „flămând” s-o ia de la capăt. Acea noapte splendidă, plină de pasiune și dragoste, i-a anulat pesimismul care-l stăpânise multă vreme. Ideea de andropauză nu mai încăpea în discuție, devenise inexistentă. Relația cu Anja îi redase energiile și înțelegea mai bine că pasivitatea lui îi provocase mai mult rău, decât această aventură pe care o trăia acum.
Abandonați unul în brațele celuilalt, stăteau sprijiniți de balustradele despărțitorului de sticlă al balconului, bucurându-se de frumoasa panoramă a mării care se legăna plină de viață sub ei. În ambientul cald al camerei își mângâiau reciproc părți ale corpului și, din când în când, sărutări lungi îi făceau să se piardă în inefabilul plăcerii. Buzele lor aproape crăpaseră de la sărutările lungi și necontrolate. Dar nu înțelegeau asta pentru moment și nici nu se gândeau la urmările de mai târziu. Până la urmă, buzele puteau crăpa și de la o gripă severă și cu impresia asta ar fi rămas în ochii oamenilor. Anja, care părea foarte fericită în brațele lui Anton, îi spuse:
— Iubitule, ești minunat! Ești foarte important pentru mine! Ce mă voi face când voi pleca? Vei fi o absență de neînlocuit!
Anton, cu ochii rătăciți în marea nesfârșită, uriașă și incomparabilă în suprafață, asculta în tăcere. Văzu parcă o corabie cu pânze aflată în derivă, iar pe Anja îndepărtându-se odată cu ea. După o scurtă pauză își îndreptă privirea spre ea și i se adresă încet:
— Ești o ființă magică, Anja! Dumnezeu te-a trimis la mine să-mi spui că trăiesc, că pot iubi din nou. M-ai convins că sunt capabil să iubesc din nou. Te iubesc atât de mult! Am crezut că acest sentiment este pierdut. Tu ai făcut această minune, fără de care omul trăiește degeaba, se comportă ca un robot, lipsit de cel mai profund sentiment uman, care este iubirea. Am crezut că nu va mai exista dragoste pentru mine. – mormăia de parcă ar fi vorbit singur și nu cu ea – Anja, m-ai readus la viață. O viață fără iubire este în zadar. Omul care nu mai are dragoste, este mai bine să moară. Așa am fost și eu, Anja! Tu ai venit ca din cer doar pentru mine. Înțelegi?! Eu însumi mi-am alimentat ani la rând mintea cu ideea asta, eram pregătit că nu voi mai iubi vreodată. Nu pentru că nu voiam, ci pentru că nu puteam. Mi-a fost teamă… Iar vârsta mea, Anja, e deja înaintată. Ești tânără, frumoasă și plină de energie și pasiune. Nu suntem la fel! Sau nu?!
A spus aceste lucruri în câteva fraze simțite, adevărate, trăite, de parcă și-ar fi aruncat de pe umeri anii. De parcă ar fi fugit de teama de a „fi singur” și brusc ar fi constat că greșește. Dintr-o dată întâlnise o altă lume, nesfârșită, precum marea pe care o privea. Se simțea un alt om și asta datorită acelei fete din Paris. Nu-i trecuse niciodată prin minte că o pariziană atât de fermecătoare, atât de frumoasă și atât de sensibilă, atât de diferită de toate fetele pe care le cunoscuse bărbatul de vârstă mijlocie, să-i redea tinerețea pe care o numea pierdută, moartă, trecută, infirmă. S-a uitat înlăuntrul său spunând: „Asta mi-a fost soarta… Asta e!”. Dragostea a dispărut ca un curcubeu după ploaie… Frumos, plin de culori, dar de neîntrecut, de neatins… Nu degeaba ei, cei mai bătrâni din neam, făceau cele mai tari glume pe seama noastră, a tinerilor vremii…
Gluma secolului se va fi numit Anton Hila. Acea afirmație scurtă, laconică, „întreci curcubeul, schimbi sexul” a fost magia epocii. Și-a imaginat un șir de fete care se grăbeau să „prindă curcubeul” pentru a-l depăși și tot la fel de mulți colegii de-ai săi alergând spre „marele salt” care nu s-a întâmplat niciodată. Dar cine fusese cel ce inventase această „alergare nesfârșită”? – se întreba Anton Hila. Întrucât, pe culmile visului și ale fanteziei, acea persoană se zbătea între trecut și prezent. „Nu mă gândesc la viitor, pentru că vine repede și mă sperie…”, și-a amintit o expresie și părea să se prăbușească în sine. Dar el, Anton Hila, ce trăia, trecutul sau viitorul? Pe azi sau pe mâine? O bătălie a timpului, o bătălie a fantomelor între el și ceea ce mângâia. „O, Doamne, când ai creat omul, de ce l-ai făcut atât de enigmatic, atât de înspăimântător, atât de indescifrabil? De ce?” El trăia într-o altă lume care nu moare, așa cum este și sentimentul iubirii pentru un bărbat. „Aș fi murit fără să trăiesc această minune”, și-a spus și și-a amintit de Arizi, nobilul cerșetor de la Gara din Tirana. Pe unde s-o fi aflat acest om acum? Mai cutreiera oare pe străzi cerșind, bătrân și oropsit, sau își găsise și el dragostea și fusese „reînviat” ca Anton, care datorită lui trăiește acest moment? O, dacă ar fi putut face o magie să zboare la acel om pentru a-i dărui tot ce și-ar fi dorit, drept mulțumire pentru onoarea pe care i-a făcut-o! Dar era imposibil. Era foarte posibil să fi murit în singurătate și mizerie, spunându-și povești atât de dureroase. Apoi îi aruncă o privire dulce Anjei, de parcă ar fi vrut să citească pe chipul ei efectul gândurilor lui, rostite atât de repede.
Anja se uita la el și înțelegea complet ce îi transmite. Putea să-i citească gândurile. Părea să i le audă. Ea îl înțelegea și îl credea, pentru că el vorbea din străfundul sufletului său. Vorbea despre el și despre ea. Nu încăpea îndoială că orice i-ar fi spus el, erau cuvinte bine măsurate și izvorâte din adâncul sufletului. El nu mințea. De asta era foarte convinsă. Și foarte fericită.
De Ahmet Prenç
— Da, dragul meu, te aud, te simt și cred cu desăvârșire în ceea ce spui – îi spuse ea și îl îmbrățișă cât putu de tandru. Înțelegea că el vorbește pentru a-și descărca disperarea acumulată de multă vreme în suflet.
Pe la amiază, Anton rămase singur în cameră. Anja ieșise să cumpere câteva lucruri de primă necesitate. În caietul său, pe care îl purta mereu cu el în geanta de serviciu, nota idei care îi veneau adesea în minte. Când s-a întors, Anja a văzut că Anton tocmai scrisese ceva într-un bloc gros, albastru. Apoi, deoarece îl lăsase deschis pe biroul din spațiosul apartament de hotel, ea reuși să citească această strofă dintr-o nouă poezie scrisă cu stiloul verde:
De ce ai stârnit o lumânare, stinsă în agonie?
Și amurgul întunecat cu lumina zorilor l-ai stropit?
Doar nu mă blestema pe urmă cu nebunie și orbire
Când sufletul plin fi-va-ți de regret!
Deși nu i-a spus nimic lui Anton despre ceea ce a citit, Anja analiza acele versuri interesante. Care arătau ceea ce trăia Anton și starea în care se afla de fapt. Erau experiența momentului său pusă pe hârtie. Ea pricepuse deja sensul lor, deși avea încă nevoie de timp pentru a le „traduce” în adevăratul înțeles. Citise în toate aceste zile despre felul lui de a fi, preocupările, regretele și sinceritatea lui. Acest lucru l-a făcut să-i fie și mai drag Anjei. Se iubeau necondiționat. Ea avea să rămână cu el încă puțin timp, iar apoi va fi plecat și, poate, nu avea să-l mai revadă niciodată. Simțea o mare tristețe pentru ceea ce avea să se întâmple inevitabil. Cu toate că, își dorea cu toată puterea sufletului să fie alături de el toată viața, era pregătită să ia o altă direcție în viața ei. Era prematur să decidă definitiv care va fi finalul ei și unde va ajunge în treizeci sau patruzeci de ani. Nu era în stare să dea un răspuns precis și nu era pregătită să se gândească la asta și, în plus, nici nu voia să se gândească atât de departe în timp. Își dorea să trăiască momentul, să guste experiențele tinereții ei. Prioritatea era să-și termine complet studiile și apoi viața ei avea să-și urmeze cursul normal. Și, abia în acel moment, se va fi gândit serios la reperele viitorului ei.
În cele trei zile în care au stat în acel hotel al orașului de pe litoral, Anton a vorbit minute în șir la telefon cu colegii săi de pe șantier în timp ce își bea cafeaua de dimineață. Munca a continuat acolo, deși erau nevoiți să se odihnească în weekend. Se consulta cu echipa cu privire la fiecare detaliu legat de progresul lucrării. După aceea, își băga telefonul în servietă și nu se mai atingea de el. Se dedica cu totul îngerului pe care îl avea în brațe. Se simțea relaxat în îmbrățișarea caldă a Anjei. Acest lucru îi provoca o emoție evidentă pe chip și în ochi. Abia când ieșeau la plimbare sau să mănânce în restaurantele din jur, se îmbrăcau și, de îndată ce ajungeau în ambianța caldă a hotelului, își scoteau hainele aproape complet și nu încetau să se mângâie și să se îmbrățișeze.
Încă din prima seară petrecută împreună în acel oraș, unde Anja refuzase să rămână pentru a înnopta acolo, Anton n-o invitase să fie împreună în pat. Nu știa cum poate reacționa Anja. Poate că i-ar fi spus din nou „nu” și acesta ar fi fost sfârșitul conversației în acest scop. Anja a înțeles cel mai bine acest lucru și, după cele două întâlniri pe care le avuseseră la Drinas, ea a fost cea care i-a propus lui Anton:
— Dragul meu, când mai mergem să luăm cina la mare? Unde am fost în noaptea aceea! A fost foarte frumos acolo!
— Când dorești – îi spuse Anton calm, fără s-o privească în ochi.
— Dormim acolo? – întrebă Anja.
— Cum vrei tu, draga mea – răspunse el, fără a-i da de înțeles că ar putea să se fi supărat pentru că nu dormise în prima noapte în care au fost împreună.
După ce au hotărât că vor pleca a doua zi, Anja l-a rugat pe Anton să rămână acolo două-trei zile, în caz că angajamentele față de firmă i-ar permite, având în vedere că era weekend. S-au înțeles, iar acum erau la hotel și nu înțelegeau cât de repede zboară orele și cum trece timpul. De fiecare dată când terminau de făcut dragoste, se luau în brațe unul pe altul și se topeau în îmbrățișare. Anton admira trupul ei gol perfect neted, cu forme foarte regulate, picioare drepte și coapse destul de excitante. Fesele ei erau rotunde și bombate, cu forme feminine perfecte. Talia ei era subțire, iar pântecul nu i se vedea nicăieri. Pieptul ei era voluptos și ferm ca două baloane ovale umflate, care, când stătea pe o parte, rămâneau drepte și nu se lăsau. Gâtul ei lung și subțire, și susținea greutatea unui cap divin, cu o față dulce și un păr lung și negru care îi curgea peste umeri, acoperindu-i gâtul lung și frumos. Zâmbetul ei era magic. Era strâns legat de strălucirea ochilor profund devoratorii. Buzele obișnuite și gura alungită îi înfrumusețau foarte mult zâmbetul. Când râdea, două gropițe dulci se formau pe ambii obraji, iar dinții ei frumoși se ițeau ca niște bijuterii albe. Era o creatură nu numai frumoasă, ci și extraordinară. Anton admira pe rând toate grațiile ei. Era complet absorbit de atașamentul fașă de ea. O mângâia și o săruta peste tot, atingându-i gâtul și sânii cu o blândețe mătăsoasă. Știa bine, în fiecare clipă, că se îndrăgostise de această creatură. Dragostea pe care o trăia îl convingea că decizia pe care o luase cândva fusese doar o greșeală. „Niciodată să nu spui niciodată”. Această expresie se aplică mai ales în dragoste. Și i se înrădăcina tot mai mult în minte, întrucât vedea că și Anja era foarte fericită. Și ea îl iubea. Iar lucrul acesta nu-l exprima doar prin cuvinte. Gesturile, dăruirea și grija ei spuneau mai mult decât cuvintele.
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
