ALTCULTURE MAGAZINE ||| 61 ||| 9/2022 ||| Cuvânt înainte
De Adrian Grauenfels
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Chanson de geste
Roland* scrie micul său cântecel. Îl numește
Tăiței la chitară. Compune fără să fie prezent.
Iar eu îi spun cântă!… pentru un scop nobil
ca aerul care cu atmosfera lui ne apară de meteoriți
În izolarea mea, sunt o albină care știe
că umbrele adânci din faldurile unei flori
pot fi capcane.
Nu știe ce este un buchet, mintea ei este redusă
Un șir de lalele în Olanda ar deruta-o și ar muri de foame.
Roland nu are albine în gânduri
Se dă cu lavandă, cu pudră și mușcă din cozonacul cu miere
Nu există conexiuni între ce zic eu și mersul lumii.
Ca și diferența dintre crizantemă și criză,
Diferența dintre timp și ceas,
Diferența dintre un pat și un breakfast.
*Cântecul lui Roland ( La Chanson de Roland- sec XII) este cea mai importantă epopee eroică a literaturii franceze.
Cuvânt înainte
și băiatul acela s-a jucat
cu părul
mamei negru, înrămat în mozaic
cu tente de umbră arsă
fiica din brațe plecase deja în lume
au găsit băiatul la timp pentru a-l salva.
cineva îi va spune adevărul îngrozitor despre
tot ce s-a pierdut. vânătăile de pe spatele lor.
umerii, talia, cum două femei, mama, sora…
L-au cărat. I-au dat apă. În acea zi, el a fost adus în brațe
va afla tot ce trebuie să știe despre familie și lipsa ei.
despre carne, zid, pumn, dinte…
Ce fel de țară e asta?
Am renunțat la consecințe,
la disperare
sau la pasiune? Nu pot blama
niciuna dintre ele. În fiecare zi
o fărâmă de amărăciune face
umbră la marginea câmpului meu de vedere.
Corpul meu se aprinde în
scaunul acestei întrebări milenare
când vom fi alungați
în canalul din stradă?
Să privim granița
încremenită de apă, o curbă amniotică
de-a lungul țărmului. Singura mea vină
este că am fost purtat,
adus cu promisiuni…
Am crezut că pot răzbi
urcușurile, războaiele, cultura.
Dar peste noi pluteau Golemi,
cu aripi încolăcite așa cum au dracii
catedralelor
vorbind în șoaptă de la o ureche la alta,
clătinând micile lor cranii de piatră
Am înțeles că prima milă
a scufundării este orbirea, lumina acelor parașute colorate
tragerea, reculul
aproape atingându-mi plămânii
ura semenilor.