ALTCULTURE MAGAZINE ||| 61 ||| 9/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VII-a)
De Claudiu Iordache
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
De peste jumătate de veac cresc merii fără fructe în livezile României.
Răul de-a fi român s-a cronicizat.
Ţara favorurilor dumnezeiești este plină de cerșetori.
La umbra raiului nasc leneșii.
Un oblomovism autohton a molipsit conștiința acută. În Decembrie ’89 multe habitudini ale somnolenței României au fost abandonate. Dar structura ațipirii generale a supraviețuit.
Românii trăiesc, de la o vreme, într-un ceas defect. Timpul lor arată altfel decât al lumii din apropiere.
România e țara celor mai puține dileme pe cap de locuitor, ori a celor ce se uită cel mai ușor. Românul când e nevoit să dubiteze, face febră. Ia o aspirină și-i trece! Am ajuns să nu ne mai mirăm de nimic și să ne minu
Rareori veți întâlni săraci mai împăcați cu soarta ca la noi. Totul ne-a rămas închis într-un destin căruia oamenii locului îi spun: „România!” De aceea și suntem o țară atât de omogenă! Ismele străinătății nu pătrund în sângele nostru; în salivă, cel mult! Nici măcar comunismul nu a fost urât cum merita.
Rezistența românească la totalitarism se va dovedi curând comparabilă cu aceea la pluralism. Ce sens să aibă pluralismul în ruralul mintal al românilor?
În satele în care românii trăiesc, oriunde ar fi, pluralismul înseamnă „noi toți!”
Răi și buni, credincioși și păgâni, tâlhari și cinstiți, sunt toți români!
Doar pierderea proprietății îi mai inspiră la câte o violență. Cât n-au avut pământ au stat cuminți. Acum când îl primesc înapoi, scot toporiștile din căpița cu fân. Nu-i lua românului ce-i al lui și va fi bine.
Istoria universală are pusă deoparte și mica sa colecție de suveniruri românești. Suntem uriașii vieții cuminți. La Paris, timpul este un vârtej care smulge, la întâmplare, case și suflete; în România timpul este un zefir.
Chiar și Dumnezeu, când obosește la clădirea Lui, vine să se odihnească în Ardeal.
Liniștea este o vocație românească.
Doar românul știe s-o are cuminte (“tăcerea s-a născut la sat!”) – o recoltă pentru sufletul lui.
Agitația, graba, i-au fost importate. Lumea vrea ca România să o ajungă din urmă, după ce a eșuat cu India! Dar cum poți pretinde să se orânduiască în spiritul molatec graba de a trăi?
De aceea, răul blând de-a fi român este atât de dulce. Răul de-a fi sârb, de pildă, a făcut să curgă sânge din rănile viteze ale slavilor sudici.
Într-o discuție cu ambasadorul Iugoslaviei la București, în plină criză bosniacă, acesta mi-a mărturisit trist: „Ştim că România ne este prietenă, dar ne este prietenă în felul ei, nu al nostru. Simțim prietenia aceasta, deși ea nu ni se dovedește! Degeaba, în istorie, noi, sârbii, am fost viteji… Rezultatele se văd astăzi. Noi mai avem opt milioane, voi douăzeci și două. Noi am pierdut jumătate de țară, voi doar un deget. Dumnezeul ortodocșilor vă protejează, pe noi ne pedepsește!”
Plecând de la reședința lui, mi-am amintit o vorbă a unui bătrân pe care l-am întâlnit în stradă: „La Timișoara, ați făcut o mare prostie! La ce a fost bun atâta sânge și atâta suferință? Ceaușescu singur se pregătea să cadă!
∞
Înainte de Decembrie ’89, neexistând libertate, doar constrângere, nu s-a putut vorbi propriu zis de politică – politica se naște în libertate și moare în dictatură. Politica este o vegetație a libertății, este virusul care piere odată cu decesul victimei sale. Anii proletculturii românești au solidarizat în pacte rușinoase scriitori, filozofi, istorici, împreună artizani ai maximei asimilări a dogmei că Puterea deținută în mod absolut împiedică dezintegrarea Puterii! Puterea întoarce serviciul celor ce o slujesc! se amăgeau ei.
Rezistența intelectuală din lăuntrul sistemului nu a fost decât o bravadă a spiritului oportunist.
(Sistemul nu se schimbă nicăieri dinăuntru. Schimbarea sistemului este o agresiune căreia acesta îi opune, până la un moment dat, propriul său monolit.)
Nu străin îi este Sistemului, amenințat de declin, principiul: acolo unde nu poate corupe, seduce! Între seducție și corupție s-a consumat întreaga dramă inte
Eu însumi am scris, în 1973:
„Pentru poezia comunistă,
Eminescu nu s-a născut încă!”
Naivitatea aduce deseori a prostie.
Cu vocație te naști, prin conștiință devii. Intelectualitatea română, înnobilată ca vocație, a dezamăgit adesea la capitolul conștiință! Trădarea ei s-a născut cu mult înainte ca pumnul greu al lui Vîșinski să fi izbit în masa regală.
Nici nu vreau să mi-l imaginez pe Iorga îmbrăcat în uniforma de șambelan a Frontului Renașterii Naționale al lui Carol al II-lea! Şi nu a fost singurul.
Slugărnicia românească devine cu atât mai gravă acolo, sus.
Dej, pus pe măcelărirea orgoliului intelectual, a aflat, de la un moment dat, că i-ar fi mai ușor să-l corupă decât să îl extermine. Cartea lui M. Nițescu este un cimitir imens al gândirii oportuniste. Citez la întâmplare: „Rusia scria cu sânge… Lucrând cu toată râvna, hrănindu-ne din gândirea marilor algebre sovietice… Cu impresionanta multitudine de înfăptuiri… În noaptea asta udă/ Am scris întâia carte comunistă!… Slavă veșnică lui Lenin… Eroul Marii revoluții – Stalin… O figură gigantescă… Reacționarul Maiorescu… Pe Lenin îl recunoști după constelația care îi marchează drumul… Cântec tovarășului Stalin… Constructorul comunismului cultivă lumina… Dăruire optimistă idealului comunist… Factorul hotărâtor este partidul…”
on Barbu, Blaga, Geo Bogza, George Călinescu, Paul Cornea, Gheorghe Grigurcu, Eugen Jebeleanu, Nicolae Manolescu, Sorescu, Stanca, Petre Stoica, Tudor Vianu, iată echipa…
De netăgăduit, dar și insuportabil… părinții morali ai națiunii și-au trădat națiunea!
În toți acei lungi ani de mercenariat moral, naivitatea scritoricească a fost cumpătat răsplătită. Revoluția nu a reușit să împrăștie pestilența celor refugiați sub emblemele Uniunii!
Versații oratori comuniști au promovat ulterior în arena politiciană, urgentând compromiterea în fașă a noului exercițiu politic. Ei astăzi conduc fundații, alianțe, reviste, partide, societăți. Şi ne mint și pe mai departe atât de frumos, îmbiindu-ne să uităm dizidența lor grațioasă, agapele cu Dej, cu Gogu Rădulescu, cu Corneliu Burtică, cu Dumitru Popescu, cu N. Ceaușescu…
Revoluția din Decembrie, operă anonimă a celor ce au pătimit cu carnea și nu cu ideea, este astăzi trofeul lor!
Aveam să-mi amintesc mai târziu pledoaria lui Henri Wald pentru trădarea intelectuală: „Fiind mulți și de calitate, problema șomajului intelectual se pune cu toată claritatea… Pentru ca totuși să poată trăi și-au vândut convingerile, punându-le în slujba stăpânilor. Fripturismul, lichelismul, sunt saprofitele crescute pe teren putred. Preocupările politice ale scriitorilor nu înseamnă deloc trădare, ci conștiința crizei pe care o trăiește societatea!…“ (în capitalism? în socialism?)
Intervalul post-decembrist a permis o compactă trădare de grup a moralei unei țări de origine! Disprețul cinic, mediocru, în fond, al politicianului pentru cauza pe care aparent se angajează să o apere, a prevalat asupra asumării convingerilor. Intelectualul a urcat pe scara de frânghie a politicului lipsit de complexe, atras de posibilitatea spălării trecutului cu detergentul puterii, și nu numai pentru atât. A urcat ca să și ajungă! Politicianul este o grefă de caracter sordid pe o conștiință precară. Preoțimea „necesității” umple astăzi pagini calpe în jurnalul național.
Cine nu știe cine este Virgil Ierunca?
Îl citez: „Acela care a întruchipat revoluția rusă, care a purtat-o în creierul lui, care a înfăptuit-o și a salvat-o, el, omul, Lenin – conștiința însăși a integralității, a conștiinței sănătoase și vii. De aceea greșesc cei ce îl văd pe Lenin un amant al electricității și întârzie să vadă pe pasionatul de cultură. Lenin protejează visul!…“
Iată de ce asociațiile de cultură post-decembriste au devenit tot atâtea citadele ale complicității, înăuntrul cărora membrii se acoperă unii pe alții cu indulgențe!
Într-o discuție nedusă până la capăt cu Octavian Paler, acesta a reacționat la observația mea că o clarificare se impune din interiorul Uniunii Scriitorilor: „Ce știi dumneata?…“
L-am ascultat înfiorat.
Oare ce se petrecuse în memoria monstruoasă a comunismului românesc?
Pervertirea caracterelor și asasinarea lor au mers mână în mână.
Revoluția avea să surprindă o lume românească a cărei conștiință fusese înfrântă.
Comuniștii români – un fel de infractori ai comunismului ideal – au comis abuzul cu aerul că mântuiau România. În beciurile lor au fost aruncați de-a valma oameni mari și opozanți mărunți. Am cunoscut un Corneliu Coposu, dar și inși a căror modestie mentală nu putea explica de ce Regimul i-a ținut atâția ani în închisoare.
Astăzi, aceștia din urmă fac palidă figura deținutului politic român, dar și a demnitarului a cărui haină cu fireturi au îmbrăcat-o. Un Emil Tocaci, un Mircea Ionescu Quintus, un Gabriel Ţepelea…
Libertatea ulterioară n-a mai putut schimba condiția lor de ființe pliate. Este poate și motivul pentru care „trădarea intelectuală“, supraviețuind formulei lui Julien Benda, supraviețuind totodată unei Revoluții în bună parte mimată, a recuperat prin politică pentru a se salva la Putere!
Dictatura Editorului, a Criticului, a slăbit, dar există.
Trebuie să fii client al revistelor literare ca să poți fi citit!
S-a schimbat prea puțin într-o Românie crepusculară în care, de la Televiziune, traversând hârtia tipărită, și până la Parlament, aceiași oameni Iosif Sava, N. Manolescu și alții, controlează încă teritoriul cultural al României!
Talentul, spune Petre Carp, nu scuză incarnațiile! În politichie, formula este mai acută ca niciodată.
Fragmente din cartea Clasa nevrednică (1997)
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
