Am ajuns pe primul loc! – ALTCULTURE MAGAZINE●62●10/2022
De Eugen Matzota

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care-I sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER

Ei, care om, chiar și român să fie, nu s-ar bucura să vadă c-am ajuns și noi undeva pe primul loc? Nu la Premii Nobel, la ce-or mai folosi și astea?, dar, pentru român, cel puțin, era bine la fotbal. Dar asta-i altă poveste, cu prea mulți bani…

Nici la cantitatea de alcool aruncată pe gât nu suntem fruntași, căci sunt alții, mai cu tradiție. Nici nu poți să te califici, dacă tu ești abia la categoria ”berici”. Oricâți bani ai tu să bei, nu-ți poți permite să te compari cu cei care și-au trimis investitorii, să-ți mai ia și din banii puși deoparte. Mă rog, să aibă grijă de ei, altfel spus…

Doamne ferește, nu te-a forțat nimeni!
Aparent…

Nu ți-au băgat oamenii aceia buni mâna-n buzunar, ba chiar ți-au pus băncile LOR la dispoziție. Numai să le dai banii. Atât, nici un bănuț în plus.

Sigur, avem și noi faliții noștri, căci ne-au lăsat o parte de cam 20cm, pardon, procente, să ne jucăm cu ea în nisip. Tot e ceva…

La petrol, ne-au luat TOT. Mă rog, ca-n orice țară din Africa…

Așa că, hai, mai bea o bere, căci viața e un șir lung de beri băute, zic unii de cântă de la colțul blocului. Bine c-am ajuns primii, noi, cei mai tari dintre traci (cu ”t”, nu cu ”d”).

Hai să vedem cam cu ce ne-am putea lăuda. Nu, e vorba nici de numărul celor plecați de prea mult bine departe de casă, nici de numărul de cărți citite, darămite de autostrăzi, ferească Dumnezeu!

Suntem primii din Europa, și nici bulgarii nu ne-ntrec, la numărul celor care părăsesc prea repede sistemul de educație și formare.
Conform formulărilor edulcorate ale Uniunii Europene, e vorba de cei care au absolvit cel mult un ciclu de învățământ secundar inferior și nu au urmat studii sau formări suplimentare.

Altfel spus, trecem prin școală cum se trece în România doar cât suntem obligați, apoi, valea!

Buun, cei care pleacă, asta e, pleacă! Să-și bea berea unde vor! Noi rămânem la colțul blocului, acolo, după blocurile alea gri. Ce facem acolo? Păi, ne spun băieții, Caddy și Uzzi:

„După blocuri suntem noi care te facem pe tine!”
„Fraierii să tacă, scriem zi de zi pe foaie.”

Cam asta e viața în România, ca-n orice zonă mai deosebită din New York, să zicem Brooklyn sau, hai, Harlem, să nu fim acuzați de cine știe ce fel de discriminare…

Dintre cei care rămân, numiți mai sus ”fraieri”, căci nu se descurcă, mulți devin carne de tun pentru atât de rafinații mari iubitori de patrie cum ar putea fi numiți mulți dintre politicienii noștri. Nu dăm procente, să nu ne speriam!

În timp ce media europeană bate către 10%, noi ne lăudăm cu o educație cu peste 50% mai leșinată, ceea ce duce la probleme pe piața muncii, cu grave consecințe economice și sociale, atât pentru individul needucat, cât și pentru societate, pe termen lung.

Early leavers from education and training
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Early_leavers_from_education_and_training

Nu se știe de ce, dar noile generații nu învață nimic din modelul omului de succes: diplome peste diplome și ajungi departe, poate chiar și premier!

O fi berea de vină?
O fi extraordinarul, cu sau fără ”extra” nostru sistem educațional?

Hai să mai luăm o bere, căutând vinovații fără vină, vorba altui cântec…
Ce vedem? În principiu, NIMIC…

Doar o Românie și mai adânc îngropată undeva în gunoiul de la marginea Europei.
Vorba ceea: unde ești, tu, Țepeș, Doamne?

După blocuri?
N-aș crede…

Poate prin Spania, Italia sau UK, ”as usual”, vorba ceea?

ACASĂ
Îți place? VINO CU NOI!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE THANK YOU!

De citit în limba română:
Readings in English