ALTCULTURE MAGAZINE ||| 59 ||| 7/2022 |||
De unde vine răul, care este originea lui?
De Eugen Matzota
ECOULTOUR le mulțumește celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Aceasta este o problemă delicată și foarte dificil de clarificat în câteva cuvinte. Cu toate acestea, vom încerca să prezentăm câteva idei, cel puțin pentru a încuraja mai multe ore de studiu asupra acestui subiect, cel puțin.
Pare foarte natural ca, dacă există bine, prin contrast, să existe și rău.
Acum, de unde vine răul, dacă totul a fost creat de Dumnezeu și El nu poate face răul, ci numai binele?
Vom aborda această problemă mai întâi făcând referire la Învățăturile antice. Iată ce spune contesa Blavatsky într-un articol publicat în revista Lucifer, în octombrie 1887:
Contesa Blavatsky într-un articol publicat în revista Lucifer, în octombrie 1887.
Acum, pe de altă parte, să vedem spune Biblia.
Biblia după Anania, Facerea, 3.1-6
Binele și răul existau dinaintea apariției primilor oameni.
Altfel, cum ar fi putut exista șarpele să-i îmbie a mânca din pom?
Am putea spune că sursa răului este personalitatea inferioară, mult prea ignorantă și egoistă, rezultat al existențelor anterioare. Cel mai mare obstacol în calea binelui, personalitatea inferioară, este, totuși, un rău necesar.
Cu cât este mai puternică personalitatea noastră, cu atât mai importantă este contribuția pe care o aducem la marele edificiu al fraternității umane.
Ideea că materia e la originea răului a fost prima oară pusă în evidență de Gautama Buddha, dar ea e mult mai veche.
Doctrina sa arată că răul e imanent, nativ, intrinsec, dar nu în materia eternă, ci în iluziile create de ea. Iar noi trăim într-o Mare Iluzie, nu-i așa?
Fragment din ”ÎNTREABĂ, ȚI SE VA RĂSPUNDE!”