ALTCULTURE MAGAZINE ||| 58 ||| 6/2022 |||
NATURA ÎN BASME
De Corina Gheorgheza
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Dintre diversele elemente ale lumii naturale care în ficțiunea fantastică devin investite cu puteri din altă lume, copacii și pădurile suferă în mod deosebit transformări care le ridică din domeniul naturalului în cel al supranaturalului.
Diversele mitologii din întreaga lume reprezintă copacii sacri ca elemente care servesc drept o legătură între omenire și numinos. În „Nașteri mistice” (1958), Mircea Eliade identifică anumite teme recurente printre multiplele variante ale arborelui sacru. Eliade declară că:
„Niciun copac nu a fost vreodată adorat doar pentru sine, ci întotdeauna pentru ceea ce a fost revelat prin el, pentru ceea ce a implicat și a însemnat”.
Cu alte cuvinte, copacul era adesea asociat cu o anumită divinitate sau, împreună cu un altar și o piatră sacră, forma un lăcaș de cult, pe care Eliade îl numește „microcosmos”, deoarece natura sa reflecta natura cosmosului. Ca „arborele inversat” cosmic, ale cărui rădăcini erau în cer și ramurile ajungeau la pământ, arborele sacru a funcționat și ca o reprezentare a Universului. Mai mult decât atât, locația copacului a fost adesea percepută ca fiind centrul universului, iar arborele însuși a devenit un axis mundi, o legătură între cer și pământ. Datorită ciclului său de descuamare și regenerare, multe culturi au considerat arborele ca simbol al vieții, fertilității și învierii, iar numeroase mituri au insistat că viața umană era conectată sau, de fapt, provine din copaci și alte plante. Astăzi, unele dintre cele mai recunoscute exemple de arbori sacri sunt Arborele biblic al Cunoașterii binelui și răului, Arborele vieții care apare în Vechiul Testament, precum și în numeroase alte tradiții (motivul universal al arbor vitae, cât și Yggdrasil, frăsinul cosmic al mitologiei nordice).
În ceea ce privește pădurile, încă din Epopeea lui Ghilgameș pădurea a fost descrisă ca un loc de testare, supraviețuire și sacrificiu.
De asemenea, basmele populare înfățișează frecvent pădurea ca pe un teritoriu amenințător unde eroii care fie caută de bunăvoie refugiu în pădurea sălbatică, fie sunt forțați să meargă în exil de către antagonist și nu pot ieși decât datorită inteligenței și perseverenței lor. Acei eroi care chiar reușesc să părăsească pădurea, ies din ea mai puternici și mai înțelepți decât fuseseră la începutul călătoriei lor, deoarece sălbăticia este un loc de creștere și transformare. Natura liminală a călătoriei cuiva în adâncul verde a fost abordată și în afara miturilor și basmelor, de exemplu, în Infernul lui Dante, povestea începe cu eroul pierdut în pădurea întunecată.
Cu toate acestea, nu toate miturile și poveștile descriu pădurea doar ca pe un loc de groază și înspăimântare. Susținerea și protecția pe care oamenii le puteau găsi în pădure au dat naștere la multe imagini pozitive. Arcadia mitică a mitologiei grecești, domeniul zeului sălbatic Pan este un tărâm magic unde oamenii pot trăi în armonie cu natura și sălbăticia. În Visul unei nopți de vară a lui Shakespeare pădurile devin scena pentru o comedie a erorilor care implică muritori și zâne.
În timp ce unii scriitori de ficțiune fantasy folosesc copacii și pădurile fantastice doar ca elemente de bază ale construirii lumii lor, mulți alții au recunoscut potențialul blocat în imaginile miturilor și basmelor. Drept urmare, în fantezia modernă, copacii și pădurile devin și un vas al numinosului, un spațiu liminal de încercare și testare, un catalizator al metamorfozei fizice și psihologice a eroului și un agent activ în soluționarea unui conflict.
Un alt element semnificativ al imaginilor arboricole ale genului sunt minunatele păduri. Acestea sunt de obicei descrise ca păduri străvechi care ar putea fi protejate de gardieni divini sau dotate cu o anumită formă de conștientizare care se manifestă adesea ca ură față de omenire. În ciuda acestor pericole, eroii ficțiunii fantastice călătoresc în mod repetat în pădurile sălbatice, deoarece pădurea este un spațiu liminal de testare și transformare.
De fapt, unele narațiuni fantastice descriu în mod explicit copacii și pădurile ca portaluri către alte tărâmuri și ca ultimul vestigiu al mitului în lumea contemporană. În Cronicile lui Lewis, copiii Pevensie pot intra în Narnia printr-un dulap doar pentru că dulapul a fost făcut din lemnul unui măr magic care crescuse din semințele unui măr adus inițial din tărâmul lui Aslan de către Digory. Cu toate acestea, deși pentru copiii Pevensie Narnia devine sursa revelației sfinte și a bucuriei eterne, legătura dintre lumea reală și cea fantastică nu este întotdeauna ceva dezirabil și benefic.
De fapt, imaginile arboricole din anumite romane fantastice par să fie încorporate în poveste cu intenția explicită de a îndrepta atenția cititorului asupra relației omenirii cu mediul natural, atât în dimensiunea sa fizică, cât și în cea spirituală. De exemplu, în „Stăpânul inelelor” al lui Tolkien conflictul dintre Saruman și enți este un avertisment acut asupra a ceea ce se poate întâmpla dacă omul uită de obligațiile sale față de natură.
La un anumit nivel, imaginile arboricole recurente ale ficțiunii fantastice sunt, desigur, doar o trăsătură generică care le permite scriitorilor să producă lumi minunate care vor fi imediat recunoscute de cititor ca fiind fantastice. Cu toate acestea, la un nivel superior, imaginile arboricole sunt mijlocul prin care scriitorii pot îndrepta atenția cititorilor către lumea naturală. Astăzi, mulți oameni tratează ecosistemele planetei noastre ca pe o marfă și recunosc doar valoarea lor materială și practică. Desigur, pădurile au furnizat oamenilor întreținere și resurse de secole, totuși acum, mai mult ca niciodată, mediul este pus în pericol de progresul omenirii, pentru că nu numai că populația noastră în creștere necesită din ce în ce mai mult spațiu și resurse, ci și pentru că, încet-încet, suntem în pericol prin „migrarea” în spațiul online unde este posibil să uităm de legătura noastră cu restul lumii vii. În trecut, această legătură a fost păstrată prin povești. Dar astăzi, așa cum scrie Sara Maitland, „Conexiunea profundă dintre păduri și poveștile de bază a fost pierdută; poveștile și pădurile au fost mutate în diferite categorii și izolate, ambele riscă să dispară, neînțelese și subevaluate cultural, „inutile” în sensul de „neprofitabile financiar”. Din fericire, ficțiunea fantastică – moștenitorul tradițiilor miturilor și basmelor – poate încă să ne amintească despre valoarea spirituală a naturii. În ficțiunea fantastică, copacii și pădurile joacă roluri vitale și sunt prezentate ca entități fundamentale pentru bunăstarea lumii imaginare și a locuitorilor ei. A rămâne în acord cu lumea naturală se arată ca o experiență profund plină de satisfacții, deoarece lumea naturală este plină de esența numinosului.
De citit în limba română:
Readings in English
