ALTCULTURE MAGAZINE ||| 58 ||| 6/2022 |||
Aharon Appelfeld – Memorii
De Adrian Grauenfels

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎  Aharon Appelfeld - Memorii
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ Aharon Appelfeld – Memorii

Apreciatul scriitor Aharon Appelfeld a fost întrebat care a fost cea mai fericită perioadă a vieții sale. Fără să ezite, a ales cei 16 ani petrecuți în Ierusalim, de la 14 și până la 30 de ani. Recunoaște că orele cele mai plăcute le petrecea în cafenele. Acolo găsea inspirație și liniște, refugiu. O cafenea este un loc de observație, diferit de singurateca lui cameră de lucru. Atracția pentru cafenele vine din copilărie, din Cernăuți, orașul în care s-a născut.
Cei care frecventau cafenelele orașului aveau locurile lor rezervate, bine păzite de chelneri. Cererea mare era pentru locurile de lângă ferestre. Cafenelele erau liniștite, un fel de biblioteci, mai toți erau scufundați în lectura de ziare sau cărți. Se șoptea, se stătea ore în jurul unei mese de șah, de parcă sorta jocului era soarta omenirii.
Scriitorul părăsește orașul natal ca să se stabilească în Ierusalim, acolo găsește cafenele (este vorba de anii ‘50-‘60) liniștite, fără muzică, pline cu arome europene. Frecventa Café Rehavia, Café Atara, în strada Ben Yehuda, Café Vienna, Café Hermon în strada Keren Kayemet. Nici unul dintre stabilimente nu mai există azi. Își scria nuvelele și romanele direct în cafenea. Erau locuri de contemplare, porți ale imaginației. Cafeneaua nu este un loc sentimental, ea este căutată de cei cu locuințe mici, sufocante, neplăcut, care vor o oră de relaxare. Să poți vorbi în limba natală, să citești un ziar, civilizat, pe când sorbi ceva rece vara sau o ciocolată fierbinte iarna.

***

Prima cafenea în care ne duce Aharon este Café Peter, aflată în Colonia Germană. Aharon era student, închiriase o cameră de dormit în cartierul Rehavia, dar lua mesele și studia la cafenea. Scria mult, căutând o direcție, un stil. Se împotmolește la algebră și trigonometrie, drept care va da examenul de trei ori. Limba sa maternă era germana. Bunicii vorbeau idiș. Guvernul era român, deci, oficial, foloseau româna. Intelectualii locali preferau franceza, deci Aharon învață franceză.
După primul război mondial, sosesc rușii. Aharon învață limba rusă. Ajuns în Israel, aceste limbi se evaporă. Ebraica le ia locul. Dorea să fie izraelian, să arate ca un israelian. Dar accentul său străin rămâne prezent în ciuda eforturilor.
Ba chiar face jogging și ridică haltere, ca să capete un aspect fizic adecvat. Timiditatea nu-i dispare, vorbea bâlbâit. Ce nu realiza în viață, încerca să facă în scris. Are eșecuri în poezie, se pune pe scris proză cu aceeași lipsă de succes.
La Café Peter, întâlnește emigranți din Transilvania, Ungaria, Bulgaria, Bucovina, se vorbea germana în special. Totul acolo, de la gustul mâncării și până la pauzele dintre fraze, era ca acasă. Era atât de încântat de stabiliment, că fugea acolo mereu când avea vreo oră liberă. Într-o seară de toamnă, în cafenea, un emigrant povestește despre anii petrecuți în lagărul de muncă forțată. Toată energia vitală a pierdut-o în lagăr, dar speranța în eliberare l-a ținut în viață. Acum e liber, dar insomnia și amintirile îl torturează cu o persistentă intensitate.
Vocea lui rezervată l-a șocat pe autor. Nimeni nu a scos o vorbă.

***

Scrie prima sa carte: „Fum” publicată în 1962. Critica era împărțită, cu laude, dar și voci care disecau.  Aharon știe că are în față un drum lung de făcut. Un amic, Leib Rochman, scriitor în idiș, îl învață dragostea pentru Talmud, Zohar și studiul ebraicii.
Se întâlneau săptămânal și noua pasiune îl captivează pe Aharon. Zilnic se așeza cinci-șase ore, refăcând și editând texte, iar și iar. Era ca un fermier care plivea buruieni.

***

Şi în Rehavia se vorbea limba germană. Cartierul parcă nu aparținea tabloului israelian. Casele îngrijite și limba germană vorbită în cartier te făceau să crezi că ești la Dresda sau Berlin. La Café Rehavia puteai gusta o cafea și o felie de ștrudel care avea gustul ștrudelului servit la Vienna. Conversația și atmosfera liniștită erau decupate din orășelele Carpaților, unde autorul călătorea în fiecare vară.
Aharon era încă un student sărac care visa să devină scriitor. Rehavia era conectată cu clădirea Terra Sancta care găzduia universitatea. Acolo, Aharon îl vede pentru prima oară pe marele Ghershom Scholem. Un om numai ochi și urechi, scrie Aharon. Se practicau întâlniri literare în apartamentele private din Rehavia.
Aharon se înscrie la un grup având tema Kafka. Din primul moment, apar disensiuni: Este Kafka un scriitor evreu axat pe probleme personale sau un autor universal? Personajul din Procesul, acuzat și hărțuit, târât dintr-o judecătorie în alta, cine este dacă nu însuși evreul persecutat? Doi juriști la pensie participă la discuții, un judecător și un industriaș. Concluzia la care se ajunge este că a fi evreu atrage catastrofă asupra ta. Proprietăreasa apartamentului închiriat lui Aharon este șocată de faptul că tânărul învață idiș.
Toate nenorocirile noastre vin de la acest idiș, declară femeia indignată. Aharon observă că, spre finele anilor ’50, câteva perechi părăsesc Rehavia ca să se repatrieze în Germania.
Erau oameni sensibili, educați, care apreciau muzica și cultura. Pentru majoritatea lor, ebraismul le era o povară. Dar Aharon rămâne și se întărește. Erau ani de studii și de serviciu militar, pragul dintre copil-matur era depășit.

***

Un jurnalist vine să-l chestioneze pe autor despre prima sa carte. Prima întrebare a fost „Când vei scrie despre Israel?”.  Aharon trebuie să se scuze, povestește despre viața lui, dar jurnalistul nu e satisfăcut, el vrea o promisiune.
Cartea „Fum” se ocupă de război și emigrație, chestiuni ardente în Israel. Ele au schimbat fața orașelor, a cartierelor. „În cartea mea provoc avangarda, emigrantul este omul sensibil care suferă, dar este activ în peisajul problematic” spune autorul. Aharon caută să dea jos fațadele și să ne arate frumusețea care însoțește durerea. Lea Goldberg observă scrisul lui Appelfeld. Era profesoara lui la universitate și opinia dânsei este crucială pentru tânărul autor. „Nu-i lua în seamă, spune Lea, tonul lor vine de la lipsa de înțelegere și vulgaritate„.
Goldberg scrie o piesă despre Holocaust dar realizează că nu a pătruns în inima problemei. Îi mărturisește lui Aharon: „Doar Dante, geniul tuturor timpurilor, ar fi reușit să scrie despre acest iad”.

***

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎  Aharon Appelfeld - Memorii
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ Aharon Appelfeld – Memorii

Cu Tan-Pai la cafenea

Pe când ședea la Café Peter, Aharon este vizitat de poetul Yehoshua Tan-Pai, cu 15 ani mai în vârstă, influențat în scris de Natan Alterman. Poemele lui sunt de o pură tristețe.
Cei doi decid să iasă la o plimbare în doi, în Mea Shearim, cartierul ultra religioșilor. Amicii descoperă afecțiunea pentru evreii din generațiile trecute. Aharon este atras de Ierusalimul modern și mai puțin de cel istoric, care emană profeții și viziuni. Proza are nevoie de un teren solid, ea cere obiecte definite și un spațiu de referință. Revelația și profeția nu sunt posibile în proză.
Pe când Biblia este bazată pe fapte, ea subliniază slăbiciunile omului făcut din carne și oase. Tan-Pai nu este de acord. „Într-o zi, poezia profeților îți va fi aproape de inimă ca și proza Bibliei”. Cei doi se așază la Café Atara ca să privească mulțimea de negustori și meseriași așezați la mese rotunde. Așa stăteau în tăcere și admirau evreii și comerțul, binele și blestemul împletite la un loc.

***

Într-o zi, Aharon l-a întâlnit pe Haim Hazaz (*) pe stradă:
– Cum merge?
– Mulțumesc lui Dumnezeu.
– De ce spui asta, ești religios?
– Nu, am răspuns, făcând un gest stânjenit.
– Un autor trebuie să aibă grijă de ce zice.
– De acord, vorbele trebuie să se potrivească cu intenția.
– De data asta ai greșit, zice Hazaz…

 ***

În 1960, Aharon se însoară. Frecventa acum Café Atara, plină ochi cu oameni, dar la etaj exista un colț liniștit cu privirea spre stradă, suficient imaginației autorului. După ore de scris, ieșea la plimbare pe strada Agrippas, hoinărind un ceas, două.
Plimbarea era o extensie a scrisului. În mers, revizuia fraze, probleme ale narației, rezolvând conflicte sau retușând situații. Aharon descoperă destul de târziu că o poveste nu este o descriere. Oricât de fidelă ar fi, este statică și cursul său se blochează. O poveste trebuie să aibă un început, o dramă și un sfârșit. Trebuie să fie cursivă cu orice preț.
Aharon învăța de la Kafka, foarte atent la realismul situației, deși producea mister. La Café Atara, Aharon îi întâlnește pe Shai Agnon, Arie Lipshitz, Hazaz, Tan-Pai, el fiind cel mai tânăr. Asculta în tăcere cum cuvintele îl îmbătau chiar și fără păhărelul de coniac.
Din vorbele lui Agnon picura ironie. El critica ipocriții, impostorii, rabinii necinstiți fără să ridiculizeze credința Iudaică.
Aharon se simte puternic atras de nuvelistică.
O poveste scurtă cere concizie, eficiență, seriozitate în construcție. Scrie „Ca pupila ochiului” pentru care este felicitat de Ghershom Sholem. Mai are în plan o nuvelă despre saga unei familii de evrei din Carpați, o amintire a locurilor natale și a casei bunicilor. Renunță, când realizează că literatura nu este o retrăire a trecutului. Critica îl impulsionează și ea: „De ce nu scrii despre aici și acum?”.

***

Discuție cu un client din cafenea:
– Ești scriitor?
– Da.
– Câte ore pe zi, scrii?
– Șase sau șapte ore, răspunde Aharon
– Zilnic?
– Da, zilnic.
– Şi în zilele în care mergi la lucru?
– În toate zilele!
– Excelent, bravo ție! Eu lucrez de dimineață până seara, nu am timp să citesc ceva.

***

O singură cafenea i se șterge din memorie: Café Vienna din strada Jaffa. Era o cafenea mare, elegantă, puternic luminată, lucru care deranja scrisului. Aharon remarcă acolo o tânără cu o dicție clară care articula perfect ebraica. Rușinat de slabele sale abilități oratorice, se înscrie la cursurile de comunicare ținute de Shlomo Morag. Din prima clipă, înțelege că arta discursului îi este străină și că ar fi bine să se țină departe de podium.
Morag își dă seama cât de jenat era și îi șoptește: Timizii pot deveni excelenți vorbitori, nu pierde speranța. La Café Vienna prefera să privească publicul, nu putea scrie, lipsea intimitatea necesară. Aharon cere tinerei cu talent oratoric să citească fragmente dintr-o nuvelă a sa. Ca replică, tânăra îi pregătește o listă de comentarii: lipsă de idei, limbaj anemic, caractere fade… Era clar că își făcuse lecțiile.
Aharon o ascultă, vocea ei era sigură, logică și argumentele corecte.
Atinsese esența deficiențelor nuvelei. Aharon nu înțelegea cum de nu găsește nimic pozitiv. Un autor caută ajutor, cheia cu care să îmbunătățească scrisul sau, cum să fie util și deschis cititorilor. Rănit de atitudinea tinerei docte, renunță la Café Vienna.

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎  Aharon Appelfeld - Memorii
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ Aharon Appelfeld – Memorii

O petrecere

În 1972, Aharon primește premiul Brenner pentru lucrarea „Ca pupila Ochiului”.
O grupă de amici, critici și scriitori, decid să sărbătorească evenimentul în casa lui Arie Lipshitz. Cei mai mulți au lăudat cărțile lui anterioare, dar Hazaz s-a ridicat ca un leu contra criticilor: „Numai un surd nu aude melodia lui Aharon. El scrie o unică poveste chiar dacă e plasată în Alaska, este vorba de un evreu rătăcitor care își cercetează soarta. Încetați să-l deviați de la drumul său. Acesta este drumul”.
Aharon mișcat, a lăcrimat.

***

Aharon sta de regulă în Café Atara. Se întâlneau acolo pictori, jurnaliști, profesori. Mai rar poposea la Café Rondo în parcul Independenței sau la Café Nava, tot în strada Jaffa. Apare Agnon stupefiat: Tu scrii în Café Atara pe când toți se holbează la tine? Nu te deranjează scandalul, vorbăria? Mulți autori își terorizează familia pentru că face gălăgie.
Dar Aharon avea respect pentru cei care nu-și impuneau toanele celor din jur. Scrisul pentru el este o bătălie dată de tine, cu sinea ta, ce este în jur nu te privește.
Un amic sintetizează situația: „Te muți din cafenea în cafenea, așa cum ai făcut în război, de la o ascunzătoare la alta.”
Dar Aharon știa un alt adevăr: În scris, ești testat mereu, din nou și iarăși. Dacă ai terminat o pagină și a ieșit fluidă, ăsta este un miracol. A terminat nuvela Badenheim 1939 și a predat-o editurii. Curând, un cititor l-a agresat în cafenea: ” Îți învinuiești personajele (cei trimiși la exterminare) că au fost orbi, că au fost nebuni …va veni o zi și vei da socoteală”. Era inutil să polemizeze. Uneori, ideologia și ura te împiedică să scrii literatură. Cine suntem? Cine ești? Ești cu mine, Appelfeld, sau contra mea?

***

Am băut multe cafele citind despre Aharon și calea sa prin arta scrisului.
Drumul său lung din Bucovina și până la premiul Israel pentru literatură. Literatura care nu exprimă dragoste, devotament, identificare, nu este artă. „Arta cere o atitudine de religiozitate, disciplină și reverență către subiect”. Dacă alegi anarhia și arbitrarul ca subiecte, ele vor distruge literatura de dinăuntru. Dar, când Appelfeld spune atitudine religioasă, el înțelege că în fiecare persoană, peisaj sau natură moartă, se ascunde o nobilă frumusețe.


(*) Dramaturg și om de litere de origine rusă, stabilit din anul 1931 la Ierusalim.

ACASĂ

 

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!

De citit în limba română:

Readings in English