TOTUȘI… NU MĂ… ÎNTRERUPE
De Radu Popa
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Și, totuși, iată că trebuie să aștern pe hârtie gândul meu la atari avertizări… Așadar, de la bun început, în clar, punctele personale de vedere vis-à-vis de noile actualizări ale definirii structurii societății contemporane. Actualizări care, de facto, nici măcar nu sunt noi.
Personal, nu consider ceva ieșit din comun faptul că, în sfârșit, comunitatea umană a acestei planete a pus dinaintea lumii întregi adevărul gol-goluț. Cu toate că el, adevărul, există de multe secole, dacă nu cumva de dintotdeauna. Poate nu la fel de evident, dar cu siguranță în stare latentă.
Voim, ori nu, înclinarea sentimentelor nu ține, nu poate ține, în mod normal, de cutumele moral-sociale stabilite de unul din grupurile sociale care și-au arogat la un moment dat puterea și cuvântul de ordine întru diriguirea comunității. Constatăm că, în ultimul deceniu și mai bine, faptul mai sus amintit a devenit din ce în ce mai evident și mai vizibil în viața socială, mai ales pe continentul european și cel de peste ocean.
Bineînțeles că sunt, vor fi fost și vor mai fi, păreri diferite privind modul de exteriorizare în public a sentimentelor. Nu cred că trebuie să facem din acest subiect o problemă, dar nu sunt convins că ea poate fi tratată în mod superficial și indiferent.
Faptul că în ultimii ani s-a ajuns la un fel de includere grabnică a unui anume statut pentru o stare de lucruri existentă, printr-o nouă definire a genurilor umane, mi se pare nefiresc și antiuman. La urma urmelor, singurul fapt care contează în această discuție este sentimentul. Că acesta se întâmplă între o femeie și un bărbat, între o femeie și o altă femeie, între un bărbat și un alt bărbat, asta are importanță doar pentru cele două ființe umane. Iar când sentimentul acela irumpe și năvălește în conștient, îmi îngădui să-l numesc fără ezitare, iubire.
Am convingerea că acel moment aparține doar celor două ființe, moment care, și tot ceea ce decurge din el, nu are ce să privească pe nimeni din jur. Am ajuns așadar la ceea ce denumim generic intimitate (cf. DEX Cadru limitat, cerc restrâns, familial.). Or, intimitatea presupune ceva care aparține exclusiv celor două ființe, ea fiind singurul lor bun comun, pe care nu au nici un motiv să-l împartă cu mediul social.
Poate să pară egoist, poate că și este, dar ce-i poate determina pe cei doi să-și pună în văzul lumii ceva care le aparține doar lor? Că unele personaje din anume medii o fac, mi se pare discutabil. Probabil o fac pentru că li se cere de către cei care fac valuri în jurul a tot ce poate produce avantaje de tot felul. Ajuns aici, vreau să cred că am detaliat destul de limpede faptul că am toată considerația pentru cei care se iubesc, indiferent care ar fi orientarea lor în acest sens,
Revin însă, încă odată, la ceea ce am afirmat mai sus, tot ceea ce se întâmplă în intimitate între cei doi, indiferent de permutare, nu este domeniu public, nu are de ce să intereseze pe cineva. În momentul actual, marea majoritate a membrilor societății nu sunt încă pregătiți să accepte peste noapte o asemenea destructurare a mentalului lor, chiar și dacă au luat la cunoștință de această realitate de oarece vreme. În ce mă privește, da, am toată înțelegerea pentru iubirea dintre oameni, indiferent unde și cum se întâmplă.
Am folosit titlul de mai sus, titlul volumului poetei C. S., el fiind, de facto, motivul și punctul de plecare a acestui excurs. Și mi-am îngăduit să mă aplec asupra avalanșei poetei dintr-un motiv pe cât de simplu, pe atât de firesc. Firește că am înțeles marea găselniță a poeziei mileniului III. Bineînțeles că am înțeles și faptul că fiece generație ține cu tot dinadinsul să se distanțeze de cea anterioară.
Una, însă, n-am înțeles, nu am înțeles ce este înnoitor în limbajul deșănțat și împestrițat cu vulgarități folosit cu atâta poftă în poeme, care sunt, în fapt, tare triste, dezamăgitoare și banale. Or fi având ele trăire, o trăire în memoria afectivă a poetului. O fi, dar nu reușesc să o transmită cititorului. Mie, cel puțin, nu.
Sunt, însă, convins că poeta, filolog de formație, va reveni și va reflecta post factum la cele afirmate, dezamăgită de finalul concursului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, la care a participat. Comentariul care urmează aparține poetei: “Nu concep faptul că se nominalizează și se premiază cărți al căror conținut e apoi interzis, în contextul în care premiul poartă numele unui naționalist trist care are o grămadă de poezii sexuale explicite. De ce să premiezi o carte care conține poeme erotice dar să ceri ca ele să nu fie citite?”…
Distinsă Doamnă C.S., nu contest că s-ar putea să aveți dreptate, poate chiar aveți, privind cele afirmate despre concurs și modul cum au fost premiați participanții, cum s-au ales volumele. Poate și argumentul, în parte shakespearean, ”horse of a different color”, în original „a horse of that color” (Twelfth Night, 2:3), poate să aibă un sâmbure de adevăr. Asta cu toate că unul dintre membrii juriului este, și asta de ani de zile, un împătimit critic al opusurilor scrise de femei. Domnia sa, anume distinsul Profesor universitar Al. Cistelecan, scrie foarte rar despre cărțile congenerilor.
Așadar, ar fi nedrept să vă contrazic, dar tot la fel de nedrept ar fi să vă dau dreptate. Un singur detaliu din cele afirmate în interviul acordat de poetă Monitorului de Botoșani, îmi îngădui la final să-l contrazic la modul cel mai politicos, dar din profundă convingere.
Este jignitoare, la adresa întregii bresle scriitoricești, dar nu numai, apelativul domniei sale la adresa lui Mihai Eminescu… naționalist trist. Ei bine, cu asta nu pot fi de acord nici măcar din nemărginitul meu respect pentru femeia-poet.
Nu distinsă Doamnă, această afirmație este grosieră, iar pe deasupra ignoră vădit buna-cuviință, disprețuiește respectul pentru națiunea din care faceți parte.
Apropo de poezia erotică la care vă referiți…
Și în alte literaturi ale lumii au existat poeți care și-au îngăduit să scrie și să publice acest gen liric, dar, măcar eu, nu am știință ca vreunul din ei să fie fost dezonorat atât de vexant.
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
