Travaliul Ducesei de Cambridge
De Ion Bogdan Martin
Premiul I
Concursul Național de Dramaturgie – Comedie al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”
Personajele:
Dodi, Profesorul, PROFU’
Absolventa, Despina, DESPINA
Vecinul, Nelu, VECINUL
Vocea interioară a Profesorului, VOCEA 1
Vocea interioară a Despinei, VOCEA 2
Iulie 2013. Cald, chiar foarte cald…
Decor: cameră de bloc: TV, computer, canapea, dulap, scaune, măsuță joasă
și un bar foarte bine utilat.
Se aud acordurile piesei What A Wonderful World (2’:20”) – Louis Armstrong. Doar primul minut, după care sunetul se filează ușor.
Scena 1
(Profu’)
PROFU’ (vine din interior, îmbrăcat lejer cu o pereche de blugi și un tricou. Fredonează): What a wonderful world… Nu-mi mai stă părul ăsta de niciun fel! (Își înfige degetele în păr.) De parcă… mă alege cineva?! …wonderful world… (Merge la bar, desface o sticlă de vin și toarnă în pahar. Privește lung paharul.)
Tămâioasă românească… Vinul meu preferat. (Soarbe din pahar.) Demidulce… Haaa… Bun! Ia, să-i pun și un strop de minerală… (Din micul frigider, din bar, scoate sticla de apă și toarnă în pahar.) Mai de vară, așa… (Se așază pe canapea.)
Mda, astăzi e luni… trecut de mijlocul zilei. O nouă săptămână… Și ce facem noi? Suntem în vacanțăăă… aia facem!
What a wonderful world…
Trândăvim, frate, până în octombrie… Poate dau o fugă și la mare, că mă tot amenință gașca mea… (Fredonează.) „Gașca mea nu poate să stea/liniștită, nicio clipă…” Cici, el e capul răutăților. Ăsta e cu marea, de zici că s-a născut în valuri. Probabil că mă-sa se dădea în bărci… Ce glumă tâmpită. (Soarbe.)
Bun vinul, bun!
Bine că s-a terminat și cu licențele astea… Cât sunt eu de rutinat, când stau în comisia aia, în fața studenților, am… am emoții. Uneori, cred că sunt mai mari decât ale lor… Când îi văd transpirați și cum își freacă mâinile, cum respiră sacadat, unii aproape să se sufoce… Cum să nu te emoționeze, frate, om să nu fii și tot… (Ia o înghițitură.)
Din gașcă, eu sunt singurul care beau demidulce… „Ce, bă, ești femeie?!” Ăsta-i Cici. „Da, mă, beau dulce, că-i viața amară, na!”
Viața asta… Heee… (Mai ia o înghițitură. Privește prin pahar.) Viața! Suflet… Știință… Psihologie! (Încă o înghițitură.) Iar eu… tot singur. Nu copii, nu familie, nu nevastă… În fine, cineva acolo…
Cică la asta ajută psihoterapia: să înțelegi și să dezlegi iraționalul… ceea ce este ascuns… Ce am eu prin folder-ele neștiute ale minții. Dracu’ știe!? Deși cred că nici măcar el! (Mai ia o înghițitură, se ridică, se plimbă ușor.)
Eu cred că psihoterapia constă în capacitatea de a-l învăța pe individ să prindă curaj… Pur și simplu: curaj. Curaj pentru a alege alte căi, noi modalități și soluții pentru a răzbi în viață. (Își reia locul.) Curajul meu… La ce-mi trebuie mie curaj?! Pur și simplu!
Tămâioasă românească: pură și simplă. Și îmi dă și curaj… Da, dar unul de moment, unul dedat subconștientului care tinde să scape boii-n porumb… Da, dar eu nu beau mult…. Mă rog, nu mai beau. (Soneria la ușă.)
Scena 2
(Profu’, Nelu)
PROFU’: Intră, că-i deschis! (Vecinul Nelu, în pantaloni scurți și maiou.) Tu erai? Da un’ te duci, omule? Pleci la plajă?!
NELU: E cald, dom’ profesor. Cald al dracului… Aaa… noroc! Văd că ați dat-o pe udeală…
PROFU’: Azi te-ai întors cam devreme?!
NELU: Nu mai era niciun client, dom’ profesor! Și dacă nu era, de ce să mai stau la garaj?!
PROFU’: Ia-ți din bar, vezi că-i sticla acolo… De fapt, cunoști mai bine decât mine locația! (Nelu își face un șpriț.)
NELU: Mie îmi place cu apă! (Ia loc pe canapea, ciocnește paharul cu Profu’.)
PROFU’: Păi, măi Nelule, dacă n-ar fi apa ce ne-am face noi?
NELU: Noi doi?!
PROFU’: Noi, omenirea, Nelule! Toată fauna planetei ăsteia… Și fauna și flora, căci toate sunt legate… interconectate. Nu se poate una fără alta.
NELU: Ba, se poate! Am auzit, la televizor, că șoarecii de casă nu beau apă…
PROFU’: „Mus musculus”… Și-o iau din alimente, dacă acestea au umiditatea necesară, dacă nu… beau și ei 3-4 mililitri pe zi.
NELU: Dă-i dracului dă… băzdâgănii!
PROFU’: Știi, cu șoarecii ăștia…
NELU: Mus… musculos! Auzi, ce nume tâmpit?! Bâzdâgania aia!?
PROFU’: Voiam să spun că este un paradox… Mus-ul ăsta „musculos”, cum îi spui tu, deși iubește curățenia… (Nelu face grimasă.) Da, da, crede-mă! El este un vector extrem de periculos…
NELU: Eu sunt mecanic auto, dom’ profesor… Cutie de viteză, injecție, cardan, chiulasă, bujii, alte alea… Vector?!…
PROFU’: Nelule… Uite, să presupunem că tu ai fost la femei…
NELU: Dar nu trebuie să presupunem… Eu chiar am fost. Am o prietenă din copilărie, am grijă de Fiat-ul ei și de…
PROFU’: Deci, nu mai presupunem. După aia te mai duci și la alta…
NELU: Ei, nu mai am 20 de ani! Da’, dacă găsesc mă duc, numai să nu afle nevastă-mea…
PROFU’: Era de exemplu. Dacă mai scoți o vorbă te dau afară. (Nelu își acoperă gura cu palma.) Și te tot duci, când la una când la alta… (Nelu fluieră a admirație.) Una dintre ele, la un moment dat, îți transmite o boală sexuală…
NELU (se ridică o fracțiune de secundă): O omooor!
PROFU’: Dar tu nu știi și nu mergi la medic. După care îți reiei periplul tău de Don Juan. (Nelu zâmbește.) Și, încet-încet, ajungi să îmbolnăvești șapte-opt femei…
NELU: 15-20…
PROFU’: Se cheamă că ai fost un vector… Un fel de transmițător în serie care…
NELU: Vector de îmbolnăvire.
PROFU’: Bravo! Aceste rozătoare, și nu numai ele, pot fi și insecte, răspândesc paraziți, viruși sau bacterii patogene… Șoarecii de casă…
NELU: Noroc! Pentru Mus musculus!
PROFU’: Cum să ciocnim pentru așa ceva?!
NELU: Scuze!
PROFU’: Ei bine, șoarecii ăștia sunt purtători ai Virusului Hanta, ai Salmonellei și ai Bolii Lyme…
NELU: Aoleu! Și de asta am auzit la televizor… Săracu’… A fost actorul acela…
PROFU’: Șerban Ionescu.
NELU: Da! Bun actor! (Lasă să-i cadă câteva picături.) Dumnezeu să-l odihnească! (Beau amândoi în același timp.) Deci, vector poate fi oricine?
PROFU’: Exact! (Ia telecomanda și deschide televizorul.)
NELU: Și televizorul?
PROFU’: Televizorul!?!
NELU: Unele televiziuni transmit atâtea prostii… Dacă se ia!?
PROFU: Nelule… Nelule, pentru asta mai meriți un pahar, mă!
NELU: Se cheamă că sunt un vector deștept.
PROFU’: Se cheamă, mă. Se cheamă. Și ce noutăți mai ai?
NELU: Eu, dom’ profesor? Se poate!?
PROFU’: Se poate, mă.
NELU: Uite, câte noutăți aflai eu de la dumneavoastră. (Se ridică, merge la bar și își umple paharul, rămânând pe loc.) De la nevastă-mea… ce să… Week-end-ul e cel mai greu: „Nelule, ai dus gunoiul?” „Dus!”; „Nelule, ai dat cu aspiratorul?” „Nț”; „Și când ai de gând să dai?” „Mâine!” „Mâine nu, că-i sărbătoare.” „Atunci, dau acum.” „Acum nu, că vine Georgeasca să-mi facă frecție.”… Chestii academice, dom’ profesor. Și tot așa… Distracție la maxim!
Dar ia, să vezi, în timpul săptămânii, când vin acasă și îi spun cât am făcut în ziua aia… Șpaga! Îi fac ochii precum elicea de la radiator… Turbo.
PROFU’: Ş-atunci…
NELU: Exact! Ş-atunci se mai miră unele de ce le înșală bărbații!
PROFU’: Nu-i numai asta. Eu cred că vina este împărțită, cu excepțiile de rigoare…
NELU: Multe, dom’ profesor. Uite, zău, când vin la dumneavoastră mă destind total. Vorbim fără să ridicăm tonul, schimbăm idei… Socializăm. Iar de la dumneavoastră am numai de învățat…
Poftim! Uite știre! S-a îngălbenit ecranul. Breaking news! Ducesa Kate a intrat în travaliu… (Se închină.) Păi, asta ne interesează pe noi?! Să fie la ea acolo! Dar prin ce travaliu trece românul pe cine mai interesează?! La noi travaliul ține din 1947 încoace… (Voce off: Neluuu…)
Nevastă-mea, dom’ profesor… Nici în mormânt nu scap de ea! (Dă paharul peste cap.)
Lung al dracului travaliul ăsta!
Heee… Eu… v-am salutat! O zi bună! (Iese.)
Scena 3
(Profu’)
PROFU’: Naștere ușoară! După inflexiunea din voce a nevesti-sii, cred că astăzi nu a fost mulțumită de cât a adus. E trist… E trist la ce ajunge să se rezume uneori o căsnicie! Ajungem să o cuantificăm în bunuri mobile și imobile, în bani, în excursii exotice sau, chiar mai rău, în numărul de amante sau de amanți… Știu, unii trăiesc după principiul: o viață am, ce-p… Ce-p… idioțenie! (Tastează pe mobil.)
Salutare, Cici! Ce faci? Bine… Bravo! Ia zi, măi băiatule, când facem marea aia că m-am încins de tot și ducesa nu mai naște odată… Nu, n-am pisică! Aia era în „Pisicile aristocrate”, tembelule! Da! O ducesă-ducesă… Spuneam și eu așa… Unde ziceai? În Grecia? 10 zile… Sună bine. La începutul lui septembrie, e ok. Pup-o pe Lori din partea mea! Bine, ne vedem la o bere în Centrul Vechi. Haide, pa! (Închide.)
A-nnebunit toată lumea cu Centrul Vechi. (Se ridică, face câțiva pași.) E de bonton… E! S-a umplut de gagici și de fițoși. (Se reașază pe canapea, își întinde picioarele pe măsuță.) Dar mai mișto este să stai la o pensiune, să faci o scurtă drumeție, să privești muntele, să adulmeci cetina… Să mânci o slană și să dai pe gât o pălincuță… Să te gâdile la limbuță… Și în bolta palatină, da! Ca la reclamă.
Cool este și-n Centrul Vechi, nu zic nu, dar n-aș putea ieși zi de zi, frate! Însă, la munte aș sta toată viața… Și să fie și un lac în raza de acțiune. Liniștește. Psihoterapie pentru spectrul tulburării de voință… Căci, uneori, voința… Pe mine, unul, mă încarcă. Mă motivează… Lacul… Oglinda apei… Unduirea sălciilor…
Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
Pitpalacul.
Din izvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.
Eminescu! Da, Eminescu! N-am uitat. Asta am spus-o la serbare, într-a patra: „Freamăt de codru”. La ultima strofă m-am încurcat… M-am bâlbâit, mai mare râsul. Dar poate că subconștientul a fost cel care refuza să termine acea strofă în care, practic, omulețul din mine își lua la revedere de la natură… Poetul vorbește cu regret:
Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăș!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde ești revino iarăși,
Să fim singuri!
Singur am rămas și eu! Mă zbat să am o mie de activități: cursuri la două facultăți, dau meditații, scriu, alerg în toate părțile și… Și când îmi adun gândurile… constat că sunt doar eu cu mine… Doare al dracului. (Sună mobilul.)
Da, vă rog! Cine? Despina? Despina… A, bună, Despina! Da, ce să fac… Acasă, da… Să treci… Să-mi aduci o carte?! Bine, treci! Astăzi? Eu stau în Piața Iancului… Asta știai, ok! Numărul 10, bloc F 16, scara B… Faci 37 la interfon. Etajul patru. Da, apartament 37, ușa este deschisă în permanență, am vecini buni. În cât timp zici că… A-nchis?!
O carte!? Aiurea! Am fost îndrumătorul ei de licență și, mai mult ca sigur, vrea să mă cinstească. Toți au același tertip: o carte. Dacă aș fi luat toate prezumtivele cărți astăzi mă băteam cu Biblioteca Academiei. Zic și eu… (Interfonul. Se ridică.) Da! (Voce off: Bună ziua! Sunt eu, Despina!)
Ce iute-ai fost!? Urcă! (Voce subțiată.) „Sunt eu, Despina!” Cred că era în fața blocului când m-a sunat… (Dă paharul peste cap și-l așază pe bar. Bătăi în ușă.)
VA URMA
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it?
DONATE
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
