POOLOURI adică Paranoia Schwartz (V)
De Gheorghe Schwartz
Tradus de / Translated by
Eugen / Eugene MATZOTA
POOLOURI
adică
Paranoia Schwartz
sau
pildele cele mai însemnate din viața plină de învățăminte și îndrăzneală a preacinstitului și prealuminatului Gough, precum și a nu mai puțin strălucitului său contemporan Finch, cu precizări asupra modului în care înțelepții de ieri, de alaltăieri și dintotdeauna au știut să răsfrîngă aceste întâmplări în subtilele lor maxime și cugetări. Și asta nu este încă nici pe departe totul…
Televizoarele
“Cea mai mare parte a acestei lumi e pentru noi ca şi cum n-ar fi nimic” – (Tagore, Sadhama, 227)
În după-amiaza cînd îşi cumpără televizorul, Gough putu urmări încă din magazin un drăguţ program de muzică uşoară. După ce a adus aparatul acasă şi l-a instalat, acelaşi frumuşel interpret, de data asta aşezat în faţa unei gigantice hărţi complicate, comenta buletinul meteorologic. Acestea zise, îşi reluă cântecul. În prima seară nu mai fu dispus să mai facă şi altceva: prezentă de patrusprezece ori melodia, după care anunţă că programul s-a terminat. Apoi imaginea dispăru cu totul.
Nici a doua seară Gough nu avu parte de un alt program. Se duse la un vecin să vadă dacă şi la acesta nu se putea recepţiona decît aceeaşi veşnică muzică – dealtfel, frumoasă – a junelui îndrăgostit fără speranţă. Vecinul, însă, picotea în faţa unei emisiuni ştiinţifice.
– Dar e foarte interesant, îl asigură Gough, savurând cuvintele savanţilor.
– Da, dar am apucat să le ştiu pe toate astea pe de rost. Toată ziua acelaşi lucru…
La familia de la etajul unu nu se putea prinde decît o piesă de teatru (actul doi), la medicul de peste drum doar muzică populară, şi singurul într-o oarecare măsură mai norocos se dovedi a fi portarul blocului, el putând vedea – în mod cu totul surprinzător – două meciuri de la campionatele mondiale de fotbal.
Tehnicianul care veni să vadă televizorul nici nu-şi mai desfăcu trusa de unelte când auzi că Gough şi-a ales aparatul în magazin pe respectiva emisiune de muzică uşoară
– Dacă nu v-a plăcut acest cântec, de ce aţi mai optat pentru el?
– Bine, dar de unde se ştiu că nu voi mai putea viziona şi altceva?
– Aveţi o imagine foarte bună, nu vă puteţi plînge, mai spuse tehnicianul. Este unul dintre cele mai reuşite tipuri de televizoare, îl mai asigură el.
– Dar vreau să văd un program mai variat!
– La televizorul dumneavoastră se poate recepţiona o melodie de muzică uşoară şi, în afara de asta, şi timpul probabil şi, câteodată, chiar şi tragerea loto. Aveţi, deci, destul de multe emisiuni. Să ştiţi că aceasta este ultima invenţie: să nu se mai prindă decît mereu acelaşi program.
Tehnicianul plecă şi Gough mai deschidea, din când în când, aparatul pentru a auzi cîntecul, timpul probabil sau eventual – când avea noroc – tragerea loto, deşi el nu juca. În rest, îşi vedea de treabă. Când venea cineva în vizită şi “voia să deschidă televizorul”, Gough îl lăsa să savureze acea unică melodie şi apoi discutau despre vremea probabilă sau despre “Ce noroc au unii, dom’le!”. Şi aşa era şi el om ca toţi oamenii, avea televizor, n-avea treabă cu nimeni, iar la birou putea comenta cu colegii emisiunile văzute, chiar dacă ei vizionau fiecare altceva.
Pînă ce, într-o seară, se întâmplă nenorocirea: după ce tînărul interpret de muzică uşoară îşi cîntă abia a treia oară melodia, pe ecran apăru un fulger, apoi nişte scîntei, după care se auzi un scârţâit, un pârâit şi un şuierat prevestitor de rele. Brusc, începu transmisia unui western, urmă o emisiune arheologică, un program de dansuri populare şi buletinul de ştiri. Gough nu mai fu capabil nici măcar să-şi revină. Nu spuse nimănui nimic, de teama de a nu fi crezut. Dar, cu mâinile tremurânde, deschizând a doua oară aparatul, putu viziona un film de dragoste, o piesă de teatru, o emisiune pentru copii şi un reportaj dintr-o staţiune balneară.
Dădu, atunci, un telefon tehnicianului să-l întrebe ce s-a întâmplat şi acesta, după ce auzi noile “simptome” ale aparatului, preciză, pe loc, că s-au ars o lampă şi trei tranzistore şi că nu mai e nimic de făcut, de acum se vor vedea toate emisiunile.
Păstrând, totuşi, o vagă speranţă în suflet, Gough deschise şi pentru a treia oară televizorul: în seara acea vizionă o operă şi trei filme documentare. În noaptea care urmă, nu mai renunţă la aparat defel, după cele câteva ore de pauză, aşteptă cu sufletul la gură emisiunea de dimineaţă. Apoi, pe cea de după-amiază. Apoi, pe cea de seara. Nu mai ieşea din casă, îşi părăsi iubita, mânca doar ce se nimerea, dar numai în faţa micului ecran.
Timpul trecea şi el afla că începe o nouă zi doar după trântitul uşii din lift, atunci când pleca vecinul la slujbă, vedea soarele prin intermediul micului ecran şi ştia când se înserează atunci când auzea prin pereţi că vecina din stânga face baie. Apoi, într-o zi, nu s-a mai înserat, iar într-o altă frumoasă zi, nu s-a mai crăpat de ziuă, atunci când li s-au ars şi celorlalţi câte o lampă şi trei tranzistore la televizor şi au rămas şi ei ţintuiţi în faţa programului atât de bogat.
Gough stă în faţa micului ecran şi urmăreşte un film de dragoste, iar vecina din stânga a renunţat la baia ei de fiecare seară şi urmăreşte un film de dragoste, iar vecinul celălalt a uitat să mai meargă la slujbă şi urmăreşte un film de dragoste. Şi nici măcar nu au vreme să mai comentez între ei întâmplările văzute, pentru că începe o nouă piesă poliţistă pe care ar fi păcat să o piardă.
Mama lui Gough e prea bătrână să colinde acoperişurile pentru a rupe antenele de televizor. Şi regretă sincer că n-o poate face. Dar nici dacă ar fi mai tânără nu s-ar putea deplasa din camera ei pentru că tocmai se transmite sfatul gospodinei, pe care nu-l poate pierde nici ea.
Iar eu aş putea să termin măreţ această povestire tristă, dar am lăsat şi aşa destulă vreme televizorul singur. Se transmite un film neorealist despre doi tineri care, iubindu-se mult-mult, au fugit de acasă şi şi-au întemeiat un cămin. Şi-au luat amândoi televizoarele în spate şi au plecat într-un alt oraş. Şi, stricându-se un aparat, s-au uitat le celălalt, şi au trăit aşa, asemenea nouă tuturor, strâns uniţi în faţa ecranului, până la adânci bătrâneţe.
POOLOs
namely
Schwartz Paranoia
or
the most important parables of the life full of learning and boldness of the pre-eminent and pre-enlightened Gough, as well as of his no less brilliant contemporary Finch, with details on how the sages of yesterday, of the other day and always knew how to reflect these events in their maxims and thoughts. And that’s not all yet…
Television Sets
„Most of this world it’s like nothing to us ” – (Tagore, Sadhama, 227)
In the afternoon when he bought his TV, Gough could still watch a nice light music program from the store. After bringing the device home and installing it, the same handsome performer, this time sitting in front of a giant complicated map, commented on the weather report. That said, he resumed his song. On the first evening, he was not willing to do anything else: present the song fourteen times, after which he announced that the program was over. Then the image disappeared completely.
Gough didn’t have another show on the second night either. He went to a neighbor to see if he could receive the same eternal music — otherwise beautiful — of the hopeless young man in love. The neighbor, however, was dripping in front of a science show.
„But it’s very interesting,” Gough assured him, savoring the scientists’ words.
„Yes, but I got to know them all by heart.” All day the same…
In the family on the first floor only one play could be seen (act two), in the doctor across the street only folk music, and the only one who was somewhat luckier turned out to be the doorman of the block, who could see – quite surprisingly – two matches at the World Cup.
The technician who came to watch the TV did not even open his tool kit when he heard that Gough had chosen his device in the store on that light music show.
If you didn’t like this song, why did you choose it?
„Okay, but how do you know I won’t be able to watch anything else?”
„You have a very good picture, you can’t complain,” said the technician. It is one of the most successful types of TVs, he says.
But I want to see a more varied program!
You can receive a light music song on your TV and, in addition, the probable time and sometimes even the lottery. So you have quite a few shows. Know that this is the latest invention: to only always catch the same program.
The technician left, and Gough would open the machine from time to time to hear the song, the probable or eventual time – when he was lucky – to draw the lottery, even though he was not playing. Otherwise, he did his job. When someone came to visit and „wanted to turn on the TV,” Gough let him enjoy that one song, and then they talked about the probable weather or „How lucky some are, sir!” And so he was a man like everyone else, he had a TV, he had nothing to do with anyone, and at the office he could discuss with his colleagues the shows he had seen, even if they were watching everything else.
Until, one evening, the misfortune happens: after the young singer of light music sings his song only for the third time, a flash appeared on the screen, then some sparks, after which there was a squeak, a squeak and a foreboding hiss. two calls. Suddenly, a western broadcast began, followed by an archeological show, a folk dance program, and the news bulletin. Gough was not even able to recover. He said nothing to anyone, for fear of not believing. But with trembling hands, opening the TV set a second time, he was able to watch a love movie, a play, a children’s show, and a report from a spa.
He then called the technician to ask him what had happened, and he, after hearing the new „symptoms” of the device, immediately stated that a lamp and three transistors had burned out and that there was nothing left to do. , from now on you will see all the shows.
Still holding a vague hope in his soul, Gough turned on the television for the third time: that evening he saw an opera and three documentaries. The next night, he did not give up the device at all, after the few hours of pause, he waited anxiously for the morning show. Then the afternoon one. Then in the evening. He never left the house, he left his girlfriend, he ate only what was right, but only in front of the small screen.
Time passed and he learned that a new day began only after the elevator door slammed shut, when the neighbor left for work, saw the sun through the small screen, and knew when it was getting dark when he heard through the walls that the neighbor on the left was bathing. Then, one day, it didn’t get dark, and another beautiful day, it didn’t light up in the daytime, when the others had a lamp and three transistors on the TV burned out and they were also stuck. in front of such a rich program.
Gough sits in front of the small screen and watches a love movie, and the neighbor on the left gave up her bathroom every night and watches a love movie, and the other neighbor forgot to go to work and watch a love movie. And they don’t even have time to comment on the events they saw, because a new police play is starting, which it would be a shame to lose.
Gough’s mother is too old to roam the roofs to break the TV antennas. And he sincerely regrets that he can’t do it. But even if she were younger, she couldn’t move out of her room because the housewife’s advice is being passed on, which she can’t lose either.
And I could finish this sad story great, but I’ve left the TV alone for quite some time.
A neorealist film is shown about two young people who, loving each other very much, ran away from home and founded a home. They both took their TVs behind them and went to another city. And, breaking one device, they looked at the other, and lived like this, like all of us, tightly united in front of the screen, until deep old age.
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it?
DONATE
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
