De Claudiu Iordache
ETERNITĂȚII lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI
ÎN APROPIEREA ATELIERULUI…
HOȚUL: La naiba, ți-ai bătut joc de mine!
AFACERISTUL: Și?
HOȚUL: Am intrat, a fost simplu, nimic încuiat, înăuntru bârne, pietre, mi-au julit gleznele. Am aprins o lumânare. S-a stins. Am aprins-o din nou. Mâna îmi tremura… Intrase spaima în mine… Formele acelea parcă trăiau, clipeau, sunau, alea sunt sculpturi?!, da de unde, sunt stafii, duhuri, numai umbre, împunsături și țipete…
ÎN APROPIEREA ATELIERULUI…
HOȚUL: La naiba, ți-ai bătut joc de mine!
AFACERISTUL: Și?
HOȚUL: Am intrat, a fost simplu, nimic încuiat, înăuntru bârne, pietre, mi-au julit gleznele. Am aprins o lumânare. S-a stins. Am aprins-o din nou. Mâna îmi tremura… Intrase spaima în mine… Formele acelea parcă trăiau, clipeau, sunau, alea sunt sculpturi?!, da de unde, sunt stafii, duhuri, numai umbre, împunsături și țipete…
AFACERISTUL: Țipete?
HOȚUL: Țipete ! Statuile țipau! Țipau la mine! Cum să-ți spun, un fel de foci, de aripi de drac, de săgeți ce păreau de sticlă, un fel de fulgere orbitoare. Mi-a fost teamă că mă trăsnesc, că mă străpung! Nici nu mai îndrăzneam să mă mișc! Cu sacul în mână, pipăind gâturile acelea de pietre, încercând să le smulg și neclintind nimic. Și atunci am dat s-o zbughesc! Dar mi-am amintit de firma mea! Am cules ceva și pentru tine… (dându-i sacul) Ai totul aici.
AFACERISTUL: (scotocind) E praf! Așchii, zgură. ești tâmpit?
HOȚUL: E tot ce am putut fura…
AFACERISTUL: Nici o statuie, nimic, doar pulbere în schimbul banilor mei …
HOȚUL: Ți-am spus că am făcut tot ce am putut. Dar parcă au zeci de tone, stafiile…
AFACERISTUL: Nu-i nimic… O să încerci din nou…
HOȚUL: Eu? Nu…
AFACERISTUL: Ba da! La urma urmei nu riști decât să înveți puțină sculptură… Dacă s-o furi nu poți…
HOȚUL: Încearcă tu!
AFACERISTUL: Eu? Nu… Eu am bani. Am capital… Tu n-ai de pierdut decât…
HOȚUL: Lanțurile! Merde! O spui la cinci minute!
UN CONSTRUCTOR: …nici nu mai are aer…
ANTREPRENORUL: Artiștii ăștia… Ca șobolanii… In mansarde și subsoluri …Ce-mi pasă? …Dar ăsta mă împiedică! Mă împiedică! De o lună trebuia să sfârșesc fundațiile astea, să le sap, să le torn, să ies din mâzgă, și ăsta mă împiedică… Trebuie să produc și ăsta nu mă lasă… Aveam șansa unei comenzi sigure, construcția asta. Și uite ce a ieșit… Și șefii mei care fac pe subțirii… În loc să-l scuture…
UN CONSTRUCTOR: Burghezi artiști!
ANTREPRENORUL: Burghezi și atât! și când te gândești că ne foim în jurul unui om rostogolit pe drum… Căruia nici nu-i trece prin cap că statuile lui ne împiedică să trăim… Ce ai zice… Dacă i le-am arunca într-o groapă și le-am betona?! Nu le-ar mai găsi nimeni… Într-o groapă și gata… Ce zici?
UN CONSTRUCTOR: Știu eu…?!…
ANTREPRENORUL: Bătrânul ar boci puțin și ar spăla putina…
UN CONSTRUCTOR: Sau ar muri… Ar fi o crimă!
ANTREPRENORUL: Tot moare, și stând și plecând… Dar trebuie să plece!
Ce mai contează cum mori când mori?…
UN CONSTRUCTOR: Ești încă tânăr… Ești crud …
ANTREPRENORUL: Sunt practic! în meseria mea, mai ales trebuie să fii prompt!… Într-adevăr ar putea fi și altfel de consecințe, să mă mai gândesc…
UN CONSTRUCTOR: Lasă-l în pace! Ce-ți pasă dacă sapi aici, sau doi pași mai încolo… Lasă-l să trăiască, e om!
ANTREPRENORUL: Toți suntem și uite, ne împușcăm, ne înjunghiem, ne otrăvim…
UN CONSTRUCTOR: De aceea, să ne oprim aici… Când totul depinde de noi…
ANTREPRENORUL: Iar faci pe filotimul…
UN CONSTRUCTOR: De vină, poate, e vârsta… De la o vreme am remușcări și în somn…
ANTREPRENORUL: Eu dorm butuc!
UN CONSTRUCTOR: Se mișcă o lumină înăuntru, acum lucrează, visează, trăiește, lipsit de zgomot, ca o plantă…
ANTREPRENORUL: La ora asta? Face pe somnambulul! Privește, deschide ușa… Sstt… (se apropie o pereche de tineri).
EL: Iubito !
EA: Lasă-mă! Nu pot! Nu vreau! Aici?! Ca o găină. În praf.
EL: Dar nu ne vede nimeni…
EA: Mă văd eu! Mi-e greață…
EL: Faci mofturi…
EA: Nu fac. Nu vreau.
EL: Vreau eu…
EA: Țip…
EL: Tot nu ne aude nimeni…
EA: Uite o lumină acolo! Dă-mi drumul sau țip!
EL: Ești proastă! Te-ai fi simțit bine. Toți se simt bine. De ce nu ne-am simți și noi?! Vreau să mă simt bine cu tine, Marie, Marie… (se îndepărtează)…
ANTREPRENORUL: Am pierdut un spectacol! Puteam chiar participa…
UN CONSTRUCTOR: Ești în stare…
ANTREPRENORUL: Ia uite, s-a stins din nou lumina, acolo, ia uite… Cine mai e și ăsta?… (îl observă pe hoț strecurându-se, cu un sac greu în spate…) Ei, băiete, să-ți aduc și o macara?!
HOȚUL: Am dat de dracu… (dă să o șteargă)
ANTREPRENORUL: Pușlama…
HOȚUL: Gata, mă predau… Sunt un hoț amărât, un prăpădit, un găinar, mi-a spus cineva că domnul de acolo are niște jambon… Eu când amețesc de foame visez jambon, cum domnul îl avea… Uitați-vă la umbra mea… Fără pic de grăsime… Sunt un obez în sens invers, îmi lipsește jambonul… E și ăsta un drept al omului!
ANTREPRENORUL: Ești un hoț.
HOȚUL: Sunt, domnul meu, dar mititel, zău că mititel, cu foamea asta în mine, nu-i de mirare…
ANTREPRENORUL: Gura. Mai bine spune tot! Ce ai acolo? Te-ai cocoșat cu totul. Parcă ai căra pietre…
HOȚUL: Tocmai. Pietrele astea blestemate… Fie-vă milă, am cinci copii și toate fete nemăritate… Zău că merită să mă faceți scăpat…
ANTREPRENORUL: Mai întâi spovedește-te…
HOȚUL: Pe scurt, sunt mai sărac ca Iov. Și a venit la mine Dracul de forma unui burghez, care m-a ispitit cu câteva miare… În schimbul pietrelor…
ANTREPRENORUL: Iată o idee…
UN CONSTRUCTOR : Cheamă jandarmii…
HOȚUL: Nu!!! Dacă adevărul nu vă mulțumește, spun tot! Tot ce vreți! Am venit să-l jefuiesc pe bunul dumnezeu sau pe președintele republicii franceze…
ANTREPRENORUL: Am o idee…
HOȚUL: Orice idee care mă eliberează, e binevenită!
ANTREPRENORUL: Ce-ar fi să-l ajutăm pe găinarul ăsta… Oricum nu arată a Hercules… Să ia în brațe statuile alea și să o șteargă cu ele…
HOȚUL: Măcar de ar fi femei! Femei de piatră!
ANTREPRENORUL: Gura! Ascultă, îți dau o macara și o camionetă… Ca să-ți termini treaba…
HOȚUL: Și dumneata?! Patronul mi-a propus la fel, și uite… Și în schimb?
ANTREPRENORUL: În schimb? Nu m-am gândit încă… Ce facem cu operele? Ce-ar fi să le azvârlim, într-o fundație, și apoi să le astupăm cu ciment…
HOȚUL: Dar sunt valori! Burghezul mi-a spus… Să i le vindem lui… Juma-juma…
ANTREPRENORUL: Nu. Sub beton. Ca sub o criptă!
UN CONSTRUCTOR: Dar e o crimă!
ANTREPRENORUL: Tocmai, pentru că e o crimă! În lumea asta numai proștii își poartă scrupulele la butonieră! Eu trebuie să termin această construcție! Și, ți-am mai spus-o! Cu orice preț!
HOȚUL: V-am spus… Juma-juma… De ce să aruncăm, eu juma, dumneavoastră juma… Am găsit un tâmpit care cumpără ceea ce noi vrem să îngropăm! Asta înseamnă că obiectele, odată cumpărate, ajung mai mult de cât îngropate! Dumneavoastră nu știți ce înseamnă să iubești arta ca un burghez…
ANTREPRENORUL: Și știi tu, ce înseamnă…
HOȚUL: Să cumperi ceea ce nu înțelegi, să păstrezi ceea ce te lasă indiferent și să vinzi întreit ceea ce disprețuiești! Căci toți burghezii disprețuiesc ceea ce nu sunt toți burghezii! Iar când nu vinde, burghezul, ori e miliardar, ori e pe moarte și nu mai apucă să vândă… Eu cred că omul meu e cel puțin milionar!
ANTREPRENORUL: Ca să vezi și să te minunezi… Cu hoții din ziua de azi, ce progrese…
HOȚUL: Am studiat psihologia și logica… Cursuri prin corespondență. Și încă le studiez… În câțiva ani pot ajunge avocat, de ce nu chiar doctor în, și ca să-mi finanțez cariera… Mai fur… E un exercițiu util… Ca să condamni furtul trebuie să-i cunoști resorturile, motivațiile… Este știut că un chirurg operat de ficat e întotdeauna mai bun decât un chirurg neoperat! Asta e viața! Ca să condamni trebuie să compătimești!
ANTREPRENORUL: Termină! M-ai amețit! Miroși a vorbe goale ca un bețiv a vodcă!
UN CONSTRUCTOR: Să plecăm odată…
HOȚUL: Domnul este un neserios ?
ANTREPRENORUL: Poate că ai dreptate. De ce să riscăm noi? Când suntatâția hoți și atâția burghezi pe lume, să-i lăsăm pe ei să-și facă treaba, treaba hienelor… De-aș fi miliardar, i-aș cere individului să-mi fure piramida lui Keops, sau Sfinxul…
HOȚUL: Măcar milionar…
ANTREPRENORUL: Canaliile astea, cu mandibulele lor, ferfenițind totul, mărunțind totul, sfârtecând totul, chiar de n-ar fi, ar construi din nou sahare… Iar tu, golane, continuă-ți munca, noi n-am văzut nimic… Adio…
HOȚUL: Dar camioneta, și macaraua…
ANTREPRENORUL: Ți le-aș da de-ai fi în stare să șterpelești atelierul! Și în locul lui, să găsesc mâine aici o pată…
HOȚUL: Poate domnul dorește și luna de pe cer, pentru douăzeci de gologani. Noroc că nimeni nu-i dă pe Lună… Cel mult poeții, ei sunt veșnic săraci, și uite, luna există… De mii de ani! Nici noaptea asta nu mi-a mers… Ratez, ratez într-una, hei, domnii, domniii,… S-au dus… Măgarii… Ce diferență, câtă diferență între mine și ei… Ce fac eu din foame, ei fac din ură…
ÎN ACELAȘI LOC. UN CAPITALIST, UN ARTIST…
CAPITALISTUL: Dragă domnule, știu că cei ce dețin capitalurile nu sunt iubiți, că dumneata ai toate motivele, dar chiar așa?… Să mă aduci aici să-mi schimb averea pe pietre?! Căci ce altceva decât pietre, pietroaie, sunt mostrele astea din fotografii… Uite, bulgări lucioși sau neșlefuiți, la alegere, magmă, dragul meu,… asta ce e, un fus?
ARTISTUL: O pasăre…
CAPITALISTUL: E bună! Iar asta, asta?…
ARTISTUL: Capodopere! Din nefericire azi sunt sărac și mâine voi fi și mai și… Iar dumneata ești bogat și mâine ai putea fi și mai și… Dar cum să convingi… un…
CAPITALISTUL: Burghez… Nu te sfii domnule, știu ce gândiți despre noi, dumneavoastră, boema, artiștii…
ARTISTUL: Dacă doriți, un burghez! Dar să știți, că și arta este un big business…
CAPITALISTUL: Ce înseamnă și asta? Franglais…
ARTISTUL: Francezá à la americaine! Dumneavoastră, burghezii francezi, pierdeți trenul istoriei… Vă pierdeți locurile în el, așa cum alții își pierd măselele… Dacă nu-mi urmați sfatul, peste zece ani, cinșpe ani, și când te gândești că acum sunt încă în mâna noastră… Să nu întindem mâinile spre bogăția asta… săracă! Să nu-i cumpărăm amprentele?…
CAPITALISTUL: Străinului?…
ARTISTUL: Talentului! Ce spun, eu… Geniului! Iar geniile nu sunt niciodată străine! În nici o țară! Eu mă pricep la genii ca dumneavoastră la Bursă! Căci geniul e un fenomen pentru care e nevoie de o știință! Să știi să-i detectezi ca pe petrol! Sau pe aur! Să-i prospectezi! Să ai răbdare alături de anii lor cei grei! Și în sfârșit să le cumperi cu doi bănuți, ceea ce îi nemulțumește mai profund!…
CAPITALISTUL: Opera lor! Gândiți-vă, câți milionari și-au garnisit tezaurele de familie cu picturile lui…
CAPITALISTUL: Delacroix, David, Lautrec, am și eu câteva…
ARTISTUL: Vedeți?!
CAPITALISTUL: Dar cu sculpturi de modernistul ăla…
ARTISTUL: Rodin…
CAPITALISTUL: Așa… Și acum cu ale ăstuia…
ARTISTUL: Să fii înaintea timpului ca el … Sau cel puțin să fii înaintea timpului afacerilor! Domnule, domnule, ca să vă deschid ochii ar trebui să vi-i scot! Să vi-i dau la o parte! Dați odată dovadă de un fler și cumpărați Atelierul acesta și cu pulberea din el!
CAPITALISTUL: Va fi o licitație?
ARTISTUL: Tot ce se poate… O, dacă dumneavoastră… m-ați asculta…
CAPITALISTUL: Ce ar trebui să fac?
ARTISTUL: Să îi faceți o vizită. Să vă prefaceți că îl admirați, ce spun eu, îl idolatrizați, pe el și sculptura lui, să-i oferiți un cec pe existență! Bineînțeles dezinteresat… Căci bietul om, vor să-l scoată de aici cu forța… Să-l asaneze ca pe o baltă… De aur… Ei vor s-o sece…
CAPITALISTUL: Cine?
ARTISTUL: Municipalitatea! Parisul!? Parisul fraierilor, domnule!… Ei bine, profitați…
CAPITALISTUL: Oare?
ARTISTUL: Bătrânul va ceda… Presimt… În starea lui… Când n-ai nici urmași, nici țară…
CAPITALISTUL: Unde s-a născut?
ARTISTUL: Departe… Mult prea departe… Aproape de planeta Saturn pentru un francez… La un biet milimetru pentru un astronom! La distanța de 1500 de kilometri pentru un geograf… Lângă steaua Sirius pentru un bătrân istovit și sărac! Acolo, priviți, steluța aceea galbenă, e țara lui!
CAPITALISTUL: Se cheamă?…
ARTISTUL: (șoptindu-i la ureche) Ei, vedeți că nu vă spune nimic? O provincie a francezilor în Europa! Un fel de Belgia! Mai îndepărtată. Ferice de ea, că nu am molipsit-o!
CAPITALISTUL: Mă rog, mă rog, continuă…
ARTISTUL: Am spus aproape tot…pe gratis! Acolo toate pietrele au 24 de carate… Faceți ce vreți…
CAPITALISTUL: Și crezi că mi le dă?
ARTISTUL: Vi le oferă! Dacă îl veți orbi cu generozitatea voastră vă va orbi cu gloria lui! În zece ani veți fi mai mare decât umbra dumneavoastră… Acum… Priviți-o, alungită, prăpădită, ridicolă! Căci umbrele noastre ne disprețuiesc, ne deconspiră, ne arată cum suntem când vrem să părem…
CAPITALISTUL: Lăsați că nici a dumneavoastră! Dar poate că aveți dreptate… Poate că nu aveți… Oricum… Nu ne costă nimic o vizită, trei fraze colo, puțină actorie… La urma urmei cât poate să coste această… baracă?
ARTISTUL: Vreo treizeci de milioane, azi! Mâine! Dar mâine, dacă veți mai vrea să achiziționați… Valorează cât întreg universul…
CAPITALISTUL: Ce gură poți avea… De-aș putea să ți-o cumpăr, mi-aș dubla capitalul!
ARTISTUL: Iar eu, dacă aș putea să vi-l cumpăr… Capitalul ăsta… Mi-aș tripla stăruința de a vă zdrobi! Burghezia asta e o calamitate!
CAPITALISTUL: Vorbiși ca un socialist?!
ARTISTUL: Vorbiți ca un capitalist! Dar n-are importanță, acum, când suntem aliați ca orbul și paraliticul…
CAPITALISTUL: Tot nu vă înțeleg…
ARTISTUL: Paraliticul care nu are picioare are în schimb ochi, orbul picioare… Iată, omul modern, dracul și bunul dumnezeu, eu cred că-s dracu?!…
PRIMUL SCULPTOR: Ce mai putem face pentru el?
AL DOILEA SCULPTOR: Să-i facem rost de un bilet de tren… Nu o dată l-am auzit spunând că vrea să moară în țărișoara lui…
PRIMUL SCULPTOR: Ar trebui să-i facem rost de un tren întreg… Să-și ia și Oul cu el…
AL DOILEA: Și Oul…
PRIMUL: Atelierul! Ai fost înăuntru? Parcă și-ar fi despicat scheletul în așchii și așchiile le-a sculptat! Am fost la Expoziție când ți-a adus în roabă sculptura… Și când l-au dat afară. Azi sunt bătrân dar amintirea asta mă întinerește… Niciodată nu voi putea fi convins că lumea asta are și altceva decât mitocănie…
AL DOILEA: Și totuși, am reușit să-i amânăm…
PRIMUL: Dezastrul, demolarea… Bătrânului melc…
AL DOILEA: Mie totuși nu-mi place… Cum arată… Dar când își pipăie piatra pare un Homer inspirat…
PRIMUL: Mie îmi place cum tace… Cum nu mai tace nimeni în Franța! Noi, André tot pălăvrăgind, pălăvrăgind, am uitat să gândim…
AL DOILEA: Spune bătrâna, chiar crezi că au valoare formele lui?
PRIMUL: Sunt muzicale, prima sculptură din lume care produce muzică! Care șuieră la atingerea timpului, care țipă când o privești, și care tace asurzitor când meditezi lângă ea! Sunt convins că i-a lipsit lui Platon sau lui Aristotel… Ei ar fi apreciat-o mai bine… Gândește-te băiete, că de mii de ani omul se tot lungește cu câțiva milimetri dar că în schimb i se tocește nasul, bărbia, protuberanțele umanoidele, ca și cum vântul l-ar șlefui ca pe o piatră… Va mai rămâne din el esența! Iar ca formă va sfârși ca o plantă… Și ciclul se va închide… Ne vom întoarce în iarbă… Iar sculptura noastră imită vântul ăsta ce taie, și subțiază, depărtând amănuntul, admițând pe soclu doar imanența! Și iat-o, acolo, jigărită, necunoscută, și nerecunoscută, ca orice revelație… Sunt convins că Fidias văzând-o ar îngrădi-o mai repede… Dar asta e maladia acestui secol… Puterea! Și când dorim putere nu mai e loc și pentru măreție…
AL DOILEA: Nu m-am gândit încă în direcția asta… Mi-e frig… Sau am răcit… Să mergem… Să facem loc… Mai vin și alții pe aici?
PRIMUL : Da. Hoți, vardiști, burghezi, hiene, îi dau târcoale…
AL DOILEA: Să-l apărăm…
PRIMUL: Se apără singur… Visând, visând la focul vetrei lui, care poate, chiar acum, îl îmbracă maternal, ca o mătase sau ca o armură și îl ferește de răutăți și de săbii… Ferice de cel ce visează în felul lui la patrie…
AL DOILEA MONOLOG
SCULPTORUL: Licăre, licăre… Și îmi amintește… Urcasem muntele și un colț de stâncă licărea la fel… Părea de sticlă… Părea un tub de orgă… Și cerul se adâncea în jurul ei ca ochii unui îndrăgostit… Și acum ar trebui să mă apropii de nodul acela al văzduhului, să ascult cum palpită venele înserării, să simt că pot începe din nou, să încep, formele astea îmi leagă palmele de ele, mi-au înrobit brațele, și îmi vine tot mai greu, mi-e tot mai foame, ca un blid de pământ de acasă, chiar gol, m-aș sătura, m-aș sătura… acum… când vor să mă scoată afară, când voi aveți nevoie de puțină căldură, măiestrele mele, cântați, cântați, milogiți-vă pentru mine, s-a prelins o rază de lună peste voi, păreți de arginți și sunteți carne vie, din carnea noastră, și graiul vostru e al nostru, deși plutiți, plutiți, sub voi e toată lumea, când îmi va veni ceasul, veți fi libere, să cugetați, să zburați, să sfârâiți în soare ca niște fulgere, să vă întoarceți acolo, pe creasta casei să m-așteptați, să viu, să viu, săpând pe sub pământ, ca sobolul, de m-ar întoarce acum, nu m-ar primi, nu m-ar cunoaște nimeni, nimeni, mi-ar striga toți: străinul! M-ar înțelege poate doar fierarul din sat, doar pietrarul, doar bătrânul lemnar, dacă mai trăiește, doar bătrânul lemnar…
Le-am furat meseria și uite, ce-a ieșit, păcatele mele… Mimesis… Le-am spus odată francezilor, la mine în țară zboară tot ce aici tânjește să zboare… Cerul la mine e plin de păsările astea și toți au zâmbit… Fetelor, fetelor, v-aș lua cu mine, v-aș înveli în mâinile mele ca într-un zmalț, dar unde, în lumea asta îngustă doar distanțele-s mari… Sunt mari, alungite, la disperare, ireparabile… Nu mai am de ales, nu mai am de ales, cu vârsta asta de miner în spate am predat, sunt gata, gata, nu, nu sunt! Eu cioplesc! Pot să cioplesc? Să dăltuiesc, pot? Pot? Ca să mă conving de asta trebuia să conving o umanitate! Asta era măsura. Pe care am atins-o? Frig… Frig… Puțină mămăligă… să-mi încălzesc uneltele deasupra ei… Aș fi luat-o din loc… Acasă… acasă… Înspre străbunii mei din lemn, între strigătul cocoșilor mei, între casă și cer, pe scara neurcată de nimeni, ce simplu e să gândești, orice, nu-i așa, și să simți cum te înăbușă fericirea și ura… Acolo poate nimeni nu știe, nu simte că eu am și pornit, pornit, și că azi, mâine, am ajuns la gard și bat în poartă…
ÎN ACELAȘI LOC
AFACERISTUL: Ei bine, acum pot spune fără nici un risc, fără nici o îndoială, că Franța decade!… Dacă până și hoții ei…
HOȚUL: Lăsați-mă să vă explic… M-au prins doi tipi…
AFACERISTUL: Povești… baliverne… când hoții bavardează adevărul e limpede… Scrie pe găurile din haina ta că vor rămâne așa o mie de ani!…
HOȚUL: O ultimă încercare…
AFACERISTUL: O ultimă încercare, obraznicule? Ce, sunt femeie să te aștept să ți se întoarcă… potența? La naiba, ești concediat! Dintre toate relele și bunele de pe lumea asta cel mai mult detest incompetența! Mă duc la altul…
HOȚUL: Și Dumnezeu… A făcut lumea în șapte zile… Semn că a greșit-o din prima până într-a șasea! Și nici a șaptea nu e prea nimerită! Și în cinstea eșecului, a numit-o duminică…
AFACERISTUL: Ascultă licheluță, nu știu de ce mi se face milă, privindu-te… rosăturile din ochii tăi sau din palmele tale? Pentru ultima oară! Te duci acolo cum știi, cum te pricepi, ceri dacă n-ai încotro ajutor și jandarmilor! Și să îmi procuri obiectele! Și dacă nici acum nu reușești, să te ia dracul! Ești bun de sinucis! Ia matale aici un pistol, un tip ieftin, cu un biet glonte, pe țeavă. Viața sau moartea ți-o dau pe gratis! Ce zici, nu-s darnic. Nu-i așa, ca la teatru, dacă nu reușești, împușcă-te!!
SEDIUL ACȚIONARILOR…
PRIMUL ACȚIONAR: Domnilor, vremea trece, îngăduința noastră se tocește.
PRIMUL ARTIST: O amânare…
AL DOILEA ACȚIONAR: Nimic! Ne stau afacerile în pragul casei acestui străin… Să-i oferim o alta în Père Lachèze… În cimitir…
PRIMUL ARTIST: Cum puteți vorbi…
AL DOILEA ACȚIONAR: Doar suntem între noi! Între cinici. Între oameni de afaceri. Între capitaliști! Cum zic și scriu ziarele la stânga Capitoliului! Și? Ce ne pasă?…
PRIMUL ARTIST: Domnii plasticieni mi-au cerut să insist…
AL DOILEA ACȚIONAR: Ei care sunt cei mai lefteri dintre voi ne cer și nouă să ne lefterim?
PRIUMUL ACȚIONAR: E totuși o treabă serioasă! Acum vreo patru ore, cel mult, a venit la mine un domn, un american născut în sudul Franței, un nabab, un excentric, care, ne-a cerut să-i vindem lui terenul pe care se sprijină Atelierul!
AL DOILEA: Cam tâmpit…
PRIMUL ACȚIONAR: Oare? Ne-a oferit un preț triplu! De ce?
AL DOILEA ACȚIONAR: O fi o mină pe dedesubt… Un tezaur… Un petrol…
PRIMUL ACȚIONAR: Sau deasupra? Ironiile dumitale sunt ușurele! Mă felicit că n-am făcut împreună afacerea aceea…
AL DOILEA ACȚIONAR: Dumneata vorbești? Care ai pierdut o mie de acțiuni când cu…
AL TREILEA ACȚIONAR: Liniște…
AL DOILEA: El a început…
AL TREILEA: Și ce spuneai?
PRIMUL ACȚIONAR: Îmi dă de bănuit! Vrea cu orice preț! Cu toate prețurile? Căsuța aceea… Ce urmărește… Până mai ieri nu valora un franc și acum, cincizeci de mii…
AL DOILEA ACȚIONAR: A oferit el, cincizeci de mii?
PRIMUL ACȚIONAR: Asta e suma! Presimt că e în stare să dea mai mult. De ce?
AL TREILEA ACȚIONAR: Să ne informăm…
PRIMUL ACȚIONAR: M-am informat! N-am primit nici o informație! Bătrânul ramolit, sculptor, artist, ce mai, drojdia, să mă scuzați, și lemnele și pietrele acelea… Cândva au făcut vâlvă… De mult… Acum e uitat. Ruinat, ca să zic așa, bolnav, ceva ca o relicvă cu ochii tineri, de la o vreme nici nu mai vorbește, cu nimeni… Unde-i valoarea în cazul acesta? Profitul?…
AL TREILEA A. : Unii au mai achiziționat?…
PRIMUL A.: Da! Dar nu au crescut la bursa Artei! Cam anonimi sticleții bătrânului… Și apoi, are, ca să zic așa, niște viziuni, bulgări, gâlme, fuse, toate de piatră, nimic nu se aseamănă acolo cu Madona. E ca un vultur ce își clocește ouăle…
AL TREILEA A.: Și ce propuneți?
PRIMUL ACTIONAR: Să fim vigilenți! Circumspecți! Simt că mirosul mi se ascuțește… Adulmec, adulmec, și dacă va fi ceva de aflat, fiți siguri, voi afla… Pentru asta mai am nevoie de timp… Să-l păsuim, o zi sau două… Sau trei… Astăzi e prima zi… Și apoi a doua… Și a treia… Și gata!… Trei zile, domnilor artiști!…
PRIMUL ARTIST: Doar trei zile?
PRIMUL ACȚIONAR: Atât.
ÎN APROPIEREA ATELIERULUI…
UN JANDARM: Ce chestie…
AL DOILEA JANDARM: Ce chestie?
UN JANDARM: Mi-a atras atenția să nu dispară asta! (arătând Atelierul).
Nu cumva să dispară! Să o rupă la fugă!! Șeful părea îngrijorat de statuile domnului de colo, ca de propria lui bronșită… Mi-a ordonat să nu mă mișc de aici?!
AL DOILEA J. : Pe frigul ăsta?
PRIMUL J. : Pe toate frigurile din lume! Ce pot să fac? Să mai treci din când în când pe aici… Să-mi ții companie… Auzi, hoți, în pustietatea asta! Să-i fure bătrânului, ce ? Lumea se întoarce cu fundul în sus ca o putană! Și apoi, să-l vezi…
AL DOILEA: Pe cine?
PRIMUL: Pe sculptor! Are o barbă de spaimă… E destul că i-o vezi ca să-ți treacă cheful de șterpelit … E ca o stafie…Știi, o dată, la teatru. Am văzut o stafie pe drept că era o stafie de rege dacă nu mă înșel din Danemarca, sau nu, din Grecia, mă rog, o stafie… Domnul de acolo, îi seamănă…
AL DOILEA J.: Vârsta colega… Te ramolești… Când un jandarm francez începe să tremure de frică, e vremea pensionării… Mai bine, aprindeți un foc din scândurile astea… Și bea din asta… Și așteaptă să se scurgă zorii pe ziduri…
PRIMUL J.: Îmi dai tu, asta…
AL DOILEA J.: E a ta! Mie, mi-e cald…
PRIMUL J.: Mersi… Mai stai… Am văzut niște tipi… Dubioși… Dădeau târcoale pe aici…
AL DOILEA J.: Ți s-a năzărit! De n-aș avea o treabă urgentă în noaptea asta… Colette… Mă așteaptă… Ehei… Aș sta cu tine… Mă îngrijorezi… Hai du-te, mai fă un rond, și culcă-te sub șopronul ăla… Sau intră la sculptor… De ce nu?… E om și el și poate te primește… Și așa îl păzești mai bine… Și acum mă duc, adio…
PRIMUL JANDARM: Adui! Nu-i rea ideea! Să-l apăr, da, să-l apăr, dinăuntru… (bate în ușa Atelierului) E cineva acolo? Hei, e cineva acolo? Nu-i nimeni? Nimeni? Ba nu, privește fricosule, o luminiță. Uite-o! Se apropie de geam… Hei omule, dă-mi drumul înăuntru…
SCULPTORUL: (deschide ușa și tace…)
PRIMUL J.: Știți, hoții, din cartierul ăsta… părăsit, demolat, când vine toamna, frigul, foamea, încep să se ivească în haite, ca lupii, domnule, eu trebuie să vă apăr, pe toți, oameni cinstiți, să vă tot apăr și să vă tot apăr… De vreo două zeci de ani… Și pe mine cine mă apără? Dă-mi rogu-te, drumul înăuntru… Mi-e frig… Mi-e frig … Mi-e frică…
SCULPTORUL: (Invitându-l cu un gest…)
PRIMUL J.: Mersi! Ce beznă… Măcar aici e mai uscat… (lovindu-se de o sculptură) Merge! Ce-i asta? Mi-a făcut o gaură… Da, da, aprindeți lumina… E mult mai bine… Așa… Aici dormiți? Nu vă este teamă… Între obiectele astea aș muri de spaimă… De unul singur… De unde sunteți? Din sud? Bordeaux, Marsilia?…
SCULPTORUL (tace)
PRIMUL JANDARM: Mă rog… Mă rog… Nu-mi răspundeți, dacă n-aveți chef. Am cam dat buzna… E drept… Dar noaptea asta… Șefilor mei li s-a năzărit că sunteți în pericol… Că cineva vă va… Dar mă rog. E secret de serviciu! Mama lui de serviciu! Cum mă mai doare… Aici… Și aici… la oase… În spate, mama lui de reumatism… Și dumneavoastră din astea trăiți?… Iese ceva din astea? Se vând? Se cumpără? V-a plătit cineva, ceva?… Mda… Eu sunt cam surd la artele frumoase, nu le înțeleg și pace, și uite că trăiesc… Și totuși ce-i asta? … Sau asta?… Pot să le pipăi? Sunt calde sau reci… Sculpturi sau ce sunt… E prima dată când intru într-o… expoziție… Dar dumneavoastră nu vorbiți? Nu scoateți o vorbuliță? Ca omul… E drept, tăcerea asta a dumneavoastră, parcă, parcă, o aud… Ca un fâșâit… Căci ceva se desumflă în fiecare… Până facem toți, poc! Poc!! Sunteți cumva aici, mai rău ca afară! Am venit să vă apăr! De hoți! De gangsteri! Ce dacă sunt un flic! O uniformă! Sunt de la țară! În timpul liber sunt tot țăran! La noi, cam toți țăranii vă seamănă… Cu aceleași mâini cu noduri… Numai că la mine țăranii își vorbesc… Când se aprinde un foc între ei… Și amintirea, amintirile, și mirosul gros de rășină și strigătele copiilor și crește respirația crește și sticlele zbârnâie în rafturi și masa ce începe să plutească cu paharele de vin pe ea, ca bărcile pe mare… Dar ce-ți spun eu, dumneata trebuie să știi mai bine… Eu sunt un om simplu… Așa, alții sunt complicați… Fără să vreau am învățat să mor, da, să mor încet, încet și să nu mă vait, aproape peste tot, am întâlnit, am cunoscut numai întâmplări bruște, numai tâlhării și violuri, ca și cum lumea n-ar mai ști să iubească, doar violență, de ce, de ce?… Când am de făcut de pază prin locuri din astea pustii, nu-mi mai rămâne altceva decât să mă întreb: de ce?… Și nu-mi răspunde nimeni! Nici măcar dumneata! De ce? Burjuii ne disprețuiesc, artiștii la fel, ce rău v-am făcut? Doar noi suntem bănuiții voștri! Pietricelele voastre pe care să le șlefuiți, pânzeturile voastre pe care să le tot vopsiți?! Totul este dispreț, chiar și arta asta, a voastră, e dispreț! Pentru că n-o înțeleg! Nu se lipește de mine… N-o înțeleg? De ce? De ce? Asta? Asta? Sau asta?! Ce-i asta?
SCULPTORUL: O lingură!
POLIȚISTUL: O lingură? La noi se fac altfel… Mai așa… Mai așa… Dumneata ești francez ? Nu ești, nu-i? Ai rostit lingură în loc de lingurá, ca în Franța?! Ești străin! Te-am prins! Și eu care te credeam… un țăran din Marsilia?! De aceea te hăituiesc boșii? Bietul de dumneata… Parcă ai fi arab sau negru… De ce nu te întorci în țara ta? Acolo trebuie să fie mult mai bine! Mult mai bine! Sunt sigur că… Dumneata, plângi? Plângi? Poate nu, transpirația, transpirația, dar pe frigul ăsta, transpirația?!… Ascultă-mă pe mine, de oriunde ai fi?! Du-te! Du-te! Chiar de ar fi să ajungi acolo, doar ca să mori… la țărișoara ta… Eu aș pleca chiar de-aș mai avea doar trei clipe de trăit… Sau nu te primesc? Ești cumva exilat? Sau te-au uitat? Sau nu te înțeleg? Ce-ți mai pasă! Oamenii nu te înțeleg dar pământul înțelege totul… El te primește așa cum ești… Păcat de dumneata… Să mori aici… Pe o insulă șubredă? Și încă unde? În Paris! E cel mai mișcător oraș pe care l-am întâlnit în viața mea… Știi, am aflat că unii vor să-ți facă ceva… Sau să-ți fure ceva?! Îți vor răul… Vor să-ți fure liniștea, căci, oricum, pietrele dumitale nu pot fi clintite decât cu macaraua. Ce pietre grele, adânci, învârtoșate… Da, da, adânci… Adânci ca niște țâte de patrie… Așa, te-ai înseninat?!… Am spus ceva hazliu?… Ce foame mi s-a făcut… Parcă m-am încălzit… Ce mii și cu vorbnele astea… Încălzesc, încălzesc, chiar și ghețăria umană… Deși nu e destul să-i urci temperatura, mai trebuie să i-o și cobori… Când temperatura asta o ia razna…Ce-i asta?…
SCULPTORUL: Mămăligă…
JANDARMUL: Mămăliga? La noi se spune… se spune… Na… Am un lapsus. .. Miroase a fum… A flacără… Și e atât de galbenă… Ca flăcăruia unui felinar… Aș putea jura că dacă ies cu ea în palme, în bezna de afară, luminează ca o lanternă, mămăliga asta… Hmm, e bună… Puțin cam sărată… Mai sărată ca pe la noi… Da, e bună, bună… E de la tine din țară? … Hai, spune omule ceva, vorbește, orice… Vor să te jefuiască, dar eu, eu, un biet jandarm francez, te voi apăra, te voi apăra! Ești un om de ispravă ! Când o să ies din rond dacă nu te superi, o să vin să stau cu dumneata aici, cu tine, cu tine, nu te superi dacă te… o să te apăr, cu legea asta agățată de centiron, cu revolverul ăsta de douăzeci de ani în serviciul Republicii… Și dacă nu vine nimeni, cu atât mai bine… Te voi învăța franțuzește… Le mére, le pére, la patrie. Acum înțeleg de ce nu-mi răspunzi… Nu știi să vorbești limba lui Napoleon Bonaparte, care de fapt era corsican, adică macaronar, pisicar, și așa mai departe, și uite ce bine ne-a mai vorbit!… Da, da, o să te învăț franțuzește, așa cum se vorbește pe la noi, prin villages, și nu prin palatele ăstora… Nu cumva și ceva și de băut?… Ce te uiți așa la mine? Mi-e sete și am cerut de băut… (sculptorul îi întinde o sticlă plină… Jandarmul bea…). Vai, vai, mi-a ars gâtlejul! Ce-i asta? Acid? Leșie! Dumneata, mă otrăvești? Ce-i asta?…
SCULPTORUL: Țuică!
JANDARMUL: Țuica?! Asta ce mai e? Ei, la naiba, mi-e deja cald, lumina se întărește… Văd chiar mai bine, zău că da… Ia să mai trag o dușcă… Bună, nu glumă… Încep să văd chiar dublu, chiar triplu, vrăjitorie, ce repede a ajuns la creier, uite, statuile dumitale, se mișcă, respiră, plutesc, se mișcă, sunt vii! M-am îmbătat… Ce muzică în casa asta a dumitale, ce strălucire, să nu luăm foc, foc, cu țuica asta a dumitale… Zău că încep să înțeleg arta asta. O înțeleg! Dumneata, mă înțelegi, sunt un omuleț simplu, așa cum alții sunt complicați… Fără să știe… Sunt un om tare simplu… Dar țuica asta… M-a făcut un jandarm deștept! Prea deștept… Și deodată, îmi vine să le dau naibii pe toate și să mă întorc și să mai îmi ar odată ogorul!… Cum mi se mai cutremură sângele în mine… De ce? Am plecat? De ce?… De ce am plecat noi, prietene? Ce s-a întâmplat cu locul nostru, acolo?… Ce s-a întâmplat?… Ce să însemne chemarea asta, beția asta, au început să mă ardă călcâiele, călcâiele, cum se numește chemarea asta prietene?…
SCULPTORUL: Dor!
JANDARMUL: Dor, dor, așa se spune în limba ta… la chemarea asta… În franțuzește asta cum se numește?… Asta cum se numește?…
VA URMA…
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it?
DONATE
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
