De Corina Gheorgheza
În anul 1587, a fost publicată în mod anonim o carte care reamintea cititorilor de vechile povești cu vrăjitori, precum Merlin sau Albert Magnus, o carte al cărui personaj principal avea să poarte numele de Faust, iar demonul ce avea să-l ademenească se numea Mephistopheles.
Aceste povești au fost scrise într-o manieră umoristică, mai ales în ceea ce privește experiența lui Faust, iar pe Mephistopheles aveau să-l descrie într-un mod mult mai prietenos.
Această carte (Faustbuch), și viața adevăratului magician,au stat la baza legendei care ne dă târcoale și în ziua de azi.
În versiunea timpurie a legendei, Faust i-a întors spatele lui Dumnezeu și a decis să nu mai fie numit doctor în teologie, ci mai degrabă medic. Astfel că,se întoarce spre magia neagră pentru a chema diavolul, iar demonul Mephistopheles răspunde la chemarea sa. În urmă acestui fapt, cei doi vor încheia un pact – Mephistopheles îl va servi pe Faust oferindu-i întreagă cunoaștere despre magie, iar la finalul perioadei, Faust va renunta la al său suflet.
Mephistopheles, desigur, se va folosi de trucuri și minciuni pentru a-l împiedica pe Faust să își îndeplineasca dorințele, drept pentru care Faust va încerca din răsputeri să-și retragă pactul. În cele din urmă, Faust își va pierde sufletul.
Versiunile ulterioare ale legendei (cum ar fi Faust al lui Goethe), vor veni cu dorința de salvare și de răscumpărare a valorilor și implicit a vieții, însă tema hybrisului lui Faust este extrem de comună în majoritatea variantelor.
Această legendă s-a raspândit în mare parte datorită traducerii europene a lui Faustbuch și a devenit mai populară după ce Christopher Marlowe a scris „Istoria tragică a vieții și a morții doctorului Faustus” în 1592. Versiunea lui Christopher Marlowe a păstrat umorul pe care Faustbuch l-a avut, la fel ca și condamnarea veșnică în iad a lui Faust, spre deosebire de versiunile ulterioare. Dramele și spectacolele de păpuși au rămas populare, mai ales după ce piesa lui Marlowe a fost tradusă în limba germană. Aceste reluări păstrează o mare parte din aspectele tragicomice care erau populare în joc și în legendă.
Faust al lui Goethe (1808), diferă de povestea originară în multe feluri. Începe cu pariul dintre Mefistofel și Dumnezeu, pariu asupra sufletului lui Faust, unde Dumnezeu pariază că, chiar dacă Mefistofel îl va conduce pe Faust în eroare, el va găsi totuși calea cea bună.
Mefistofel i se arată lui Faust și îi promite dăruirea tuturor plăcerilor la care Faust a visat vreodată, promisiune în urma căreia, dacă Faust va dobândi fericirea, va fi nevoit să-și vândă sufletul demonului.
Această poveste scrisă de Goethe, spre deosebire de toate celelalte, este o tragedie, pentru că subminează multe din trăsăturile de damnare găsite în legenda originară pentru propria tema a mântuirii, cu sau fără conotații creștine.
Se știu foarte puține lucruri despre adevăratul Faust. Se presupune că legendarul Faust se bazează pe Dr. Johann Georg Faust, care era un alchimist, astrolog și magician. Cele mai multe lucruri care se știu despre el nu au fost însă confirmate, dar se pare că au existat multe zvonuri, cum că ar fi practicat necromanția, iar în urma ritualurilor săvârșite ar fi putut intra în legătură cu însuși diavolul.
Au mai existat și alte legende din popor care au contribuit la construcția acestei povești, precum povestea poloneză a lui Pan Twardowski.
Pan a fost un nobil ce și-a vadut sufletul diavolului pentru a dobândi cunoaștere și abilități magice. Să nu uităm și vechile povești în care vrăjitoarele își vindeau sufletele diavolului pentru a dobândi mai multă putere. Și, desigur, creștinismul care împrăștia astfel de povești pentru a vinde ideea de mântuire.
Secole mai târziu, povestea lui Faust continuă să fie vie în memoria colectivă și în lumea modernă de astăzi – „Faustianismul” încă le este atribuit celor ce caută cu orice preț obținerea puterii și a cunoașterii.
Filmul Avocatul Diavolului face trimitere la povestea lui Faust scrisă de Goethe, iar în anul 2011 animația Puella Magi Madoka Magică, face asocieri inteligente cu privire la această legendă.
Întrebarea de pe buzele tuturor ar fi – Oare ce face această legendă atât de cunoscută și îndrăgită de public? Să fie oare tema hybrisului, a mântuirii și/sau a salvării cu care fiecare dintre noi se identifică, indiferent dacă suntem sau nu religioși?
Cred că există totuși acea latura din interiorul fiecăruia care trimite la ideea de salvare din fața tuturor neputințelor. Dorința de a crede într-un ideal și într-o forță superioară menită să ne călăuzească și, mai mult de atât, speranța că, idiferent de greșelile pe care omul le va săvârși în decursul vieții sale de muritor, atunci când se va afla în fața judecății, iertarea va face ca talerul balanței în care se va afla sufletul său, să fie la fel de suav si ușor ca un fulg. █
Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it?
DONATE
THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
