De Eugen Matzota
Sunt, de felul meu, un om prietenos, fraier chiar, căci am mereu încredere în oameni.
Iar ei nu ratează aproape niciodată să-mi demonstreze că încrederea mea se bazează pe o pură prostie.
Hai să vedeți cum stă treaba…
Fiind un om aplecat către cultură, mă uit eu pe postarea de pe Facebook a celor trimiși pe banii mei la Paris, la ceea ce se cheamă ”Institut Culturel Roumain de Paris.”
Văd eu acolo scris în franceză:
Un château historique, splendide de Roumanie.
Mă gândesc c-ar fi drăguț să le atrag atenția că, din grabă, probabil, au uitat să pună o virgulă după acel ”splendide.”
Ei, atâta mi-a trebuit!
Cum îmi permit eu să fiu atât de obraznic cu oamenii ce beneficiază de statul și, când spun ”statul”, probabil că așa și este, la Paris, când eu am rămas în ce-a mai rămas din România!
Primesc imediat mesajul automat, apoi, peste ceva timp, câteva palme discrete, dar directe:
Apropo, la orele acelea ale serii era tot ”Bonjour.”
Eu, de bună credință, în continuare, ușor enervat de faptul că mă cred și prost, pe deasupra, nu le-ajunge c-am rămas în țară să le plătesc notele de plată, zic :
Ei, dimineața, mi se mai trage o… cum să zic eu?, o palmă, ca să fiu delicat, că mi-am permis a fi obraznic de-a binelea:
Pentru că nu-mi permit să fiu chiar ca ei, niște funcționari ai Statului Român, le-am răspuns și eu, de la nivelul meu de prost care le vorbește în limba lor iar ei răspund cu dispreț în limba ALTORA.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea cu ICR Paris…
Mai știi? Poate c-ar fi mai bine să se cheme ”ICAR”, nu ”ICR”, unde A ar veni de la ”anti,” căci sunt, așa cum se vede, ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR. Poate nu chiar ”anti”, dar la disprețuit românii sunt experți!
Iar acești ”oameni de cultură” fac asta pe banii acestora, évidemment…