De Ion Bogdan Martin

Masca! Nu, nu vreau să fac trimitere sau să vorbesc despre Teatrul Masca din cartierul Militari, bulevardul Uverturii 14, unde minunatul actor Mihai Mălaimare, alături de regizoarea Anca Dana Florea, a avut ideea înființării  acestui teatru de gest, pantomimă și expresie corporală, făcând niște lucruri grozave, voi lăsa pe alții mult mai pricepuți decât mine să vorbească despre acest subiect.

Masca! Nu, nici despre masca umană nu vreau să aduc vorba și mă refer aici la masca-grimasă pe care unii o arborează permanent pe chip, nelăsând să se întrevadă starea prin care trec ori dacă sunt inteligenți sau tâmpiți, sau dacă te ascultă cu atenție au ba, ceea ce ajută, să recunoaștem.
Masca! Da, despre masca sanitară doresc să vorbesc! Despre această… Cum să-i spun eu?! După unii: o măsură neavenită și o pedeapsă nemeritată, după alții, cei mai mulți: o bună pavăză în lupta cu pandemia. Cert este că eu unul m-am obișnuit foarte mult cu ea… Într-o zi, ridicându-mă din pat să merg la toaletă, am luat masca și mi-am pus-o făcând-o pe soția mea să izbucnească în râs. Dar eu cred că n-am greșit prea mult pentru că și în toaletă se pot întâmpla lucruri care să necesite purtarea măștii! Cum ar fi? Cum ar fi… să pornească mașina de spălat, iar pe mașină să fie o pungă cu detergent, iar din cauza vibrațiilor punga să cadă și din impactul cu gresia tot praful să-l inhalezi. Poluare casnică la fel de vitriolantă precum contactul cu un gândac de Colorado, de exemplu!!! La asta mă refeream!
Masca sanitară ajută! Eu unul recunosc. Ajută atunci când ascunde un nas mult prea mare. Cam ca al meu, așa! Ajută și iarna când ninge și este frig. Păi nu? Ajută și când nu ești bărbierit de câteva zile. Maschează. Masca sanitară ajută să nu fii recunoscut sau să nu fii nevoit să saluți pe un vecin pe care nu prea-l ai la suflet.
Dar tot masca sanitară strică. Recunosc! Strică, de exemplu, atunci când „duduicile” botoxate nu-și mai pot arăta curul de maimuță!!! Scuze pudibonzilor!  Am vrut să mă refer la cele două „fleici” cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții!!! Am fost cam caustic? Trece!
Şi tot despre masca sanitară! Marți, 13 aprilie 2021. Marți 13… Numărul meu norocos!
În această zi frumoasă de 13 aprilie, mă aflam în Piața Iancului gata să intru la Mega Image, dar imediat, în stația lui 335, mi-a atras atenția un profil… După care, mergând spre persoana respectivă, am văzut și ochii. De neuitat. Clar, ea era. Nu, nu avea cum să nu fie Irina. Irina o fostă prietenă cu mult înainte de 1989. Plin de zâmbet, chiar și pe sub masca sanitară, mă apropii încet de ea, o ating ușor pe cot, după care mă așez ostentativ în raza ei de acțiune!

—Hello, Irina! Sunt eu Bogdan Martin!
—Bogdan Martin?!
—Hai, măi, Irina, nu ai fost tu secretar UTC la Liceul Mihai Viteazul? Ne întâlneam la acțiunile de muncă voluntară… Veneați voi cu profa de română, cu doamna Margareta Labiș, sora poetului…
—Domnule, nu mă numesc Irina și habar nu am despre ce vorbești. Şi te rog să nu mă hărțuiești că sun la 112!

I-auzi, frate, o hărțuiam!? Eram aproape sută la sută că era Irina, dar un mic semn de îndoială începuse să-și facă loc. Dar dacă… Dar nu, n-avea cum, acei ochi nu-i puteam uita nicicând.

—Irina, ți-aduci aminte când, în tabăra de la Predeal, am venit în camera voastră și…
—Domnule, tinzi să devii ireverențios. Te rog să mă lași în pace, căci altfel am să strig, am să urlu, o să fac ca toate alea!!!
—Dar ce-ți veni, Irina?
—Nicio Irina! Devenisem nesigur și ușor nervos. Mă uitam și la cei din jur care începuseră să mă privească urât!
—Ai, cumva, vreo soră geamănă?! Încerc marea cu degetul. Cine știe?
—Nicio soră, iar dacă vrei să știi, am un frate… procuror.

Era clar, doamna voia să mă facă să mă sperii și s-o las în pace!  Dar dracul îmi dădea târcoale pentru că știa bine ce face!!!

—Şi totuși, mai încerc eu o aducere aminte, în parcul IOR, într-o seară de august…
—Domnule, impertinența dumitale este fără margini. Te rog acum să mă lași, altfel chem Poliția!

Vedeam cum mai multe persoane din stație se apropiau făcând scut în jurul doamnei. M-am retras vreo doi metri și…

—Îmi cer scuze, doamnă! Nu, nu am vrut să… dar semănați foarte mult cu o fostă prietenă de-ale mele! Încă o dată: scuze și o zi frumoasă! Tocmai la timp pentru că autobuzul oprise în stație. Doamna se îndreaptă către urcare și, de pe scări, se uită la mine și își dă mască jos.
—Eu sunt acea Irina, Bogdane, dar acum sunt femeie măritată și… Şi s-a-nchis ușa!

Buimac, pentru câteva clipe, privesc lung după autobuz și încep să fac mărunt din buze, după care să admonestez cu voce tare cuplul care rămăsese în stație privindu-mă nelămurit!

—Domnule, mi se adresează bărbatul, eu, în locul dumitale, aș lua un taxi, aș merge după autobuz și i-aș da o lecție!
—Nu, mulțumesc! De  fapt, nu am avut nicio prietenă Irina, a fost o farsă, un joc-test de-al nostru să vedem cum reacționează oamenii din jur în diferite situații limită.
—Dar, domnule, am auzit-o chiar eu când a recunoscut că ea este Irina.
—Da, așa este. Dar dumneavoastră sunteți la Camera Ascunsă și ați fost filmat!
—Poftim?! Stai așa! Cum vă permiteți, adică să mă vadă soția cu… Doar atât am mai auzit, că am traversat în fugă, pe roșu, cu domnul după mine, și m-am mai oprit abia la capătul străzii Avrig, dinspre piața Obor, atunci când am văzut că omul dispăruse!!!

Nu fusese niciun joc-test filmat și nicio cameră ascunsă, dar n-am vrut să cad de fraier! Numai că, în drumul spre casă, mă gândeam la acel bărbat și îmi închipuiam cum se duce el spășit la soție și îi spune că tocmai ce-a jucat într-o farsă filmată și a fost plătit cu o sută de Euro, drept pentru care i-o înmânează soției să-și ia un cadou bine meritat!!! Așa sunt eu, un  bun samaritean în ziua de marți 13… Numărul meu norocos!