de Eugen D. Popin

Dan Pagis (s-a născut în 16 octombrie 1930 la Rădăuți (România); a decedat în 29 iulie 1986 la Ierusalim) a fost om de litere și scriitor și traducător israelian.
Dan Pagis s-a născut într-o familie de evrei vorbitori de germană. Tatăl a emigrat în 1934, singurul din familie, în Palestina, pentru a pregăti emigrarea întregii familii, din nefericire mama poetului a decedat în același an. După decesul mamei Dan Pagis a fost luat în grijă de bunicii din Rădăuți. În 1941, împreună cu alți conaționali, a fost deportat în ghettoul din Ucraina ocupată de naziști și trimis la muncă forțată. În 1944 reușește să fugă din lagăr, după care în 1946 emigrează în Palestina la tatăl său, în chibuțul Merchavia. Acolo învață limba ebraică, după care lucrează ca profesor. A studiat fililogia la univesitatea ebraică unde după absolvirea studiilor va preda ca și profesor universitar literatura ebraică a evului mediu. Pagis a fost multilingv, traducând literatură în limba ebraică modernă (ivrit). Poetul a publicat patru studii privind literatura ebraică, precum și antologii de poezie ebraică a evului mediu. Prima sa carte de poezie Sheon ha-Tsel, a văzut lumina tiparului în anul 1959, urmată de alte opt volume de poezie.

Depoziția martorului

Nu, nu. Erau în mod sigur
Oameni. Uniformele, cizmele.
Cum să explic asta, ei au fost creați
după chipul Său.


Eu eram o umbră.
Eu am avut un alt creator.


El a lăsat în mine har,
nimic din ceea ce putea să moară.
M-am refugiat la el, înălțându-mă, ușor, albastru,
împăcat, cum să mă explic:
Fum spre fumul atotputernic,
fără trup, fără formă.

1970

APEL

Stă în picioare, tropăie cu cizmele,
și-și freacă mâinile: îi e frig în briza dimineții,
un înger sârguincios, a muncit din greu și a fost avansat.
Deodată crede el, că a greșit: atent
mai numără încă odată în lista deschisă
trupurile care îl așteaptă în careu.
Lagăr în inima lagărului. Numai eu
lipsesc. Nu sunt, eu sunt o greșeală,
închide repede ochii, șterge umbra mea.
Nu voi lipsi, te rog. Socoteala o să iasă și
fără mine. Aici pentru totdeauna.

Scris cu creion în vagonul sigilat

aici în acest transport
eu sunt Eva
cu Abel, fiul meu
dacă îl veți vedea pe fiul meu cel mare
Cain fiul lui Adam
spuneți-i că eu

Instrucțiuni pentru fuga peste graniță

Omule inventat, haide pleacă. Aici ai pașaportul.
În nici un caz n-ai voie să-ți amintești.
Trebuie să respecți specificațiile:
Ochii tăi sunt deja albăstriți.
Nu zbura dimpreună cu celelalte scântei
prin coșul de fum locomotivei.
Tu ești un om, așază-te în vagon – așază-te confortabil,
pardesiul nu-i așa decent, înfățișarea în regulă,
noul nume deja pe corzile vocale.
Pleacă. Du-te. În nici un caz n-ai voie să uiți.

Proiect pentru un acord de despăgubire

E bine, domnii mei, cei care strigă mereu după ajutor,
voi agasanții făptuitori de miracole,
liniște!
Toate se întorc iarăși la locul lor.
Un paragraf după altul.
Țipătul înapoi în gâtlej.
Dinții de aur în maxilar.
Frica.
Fumul în hornul de tablă și mai adânc, adânc
în cavitățile oaselor.
Pielea și tendoanele se vor forma deja peste voi și veți trăi,
ia vedeți, veți trăi, veți fi încă în viață,
așezați în camera de zi, citind ziarul de seară.
Vedeți, sunteți aici! Ajunși la timp.
În ceea ce privește steaua galbenă: ea va fi simplu
smulsă de la piept
și emigrată
în cer.

Din volumul ”OMUL INVENTAT”

Artistul alergător

Singurătatea
alergătorului de curse scurte.

Respirația-i ajunge doar
până la linia de mijloc.

Curioase îl urmează
doar urmele sale.

Haide! Doar doi în competiție:
piciorul drept și piciorul stâng.

Așadar nici un câștigător, nici un învins.
Are voie să se așeze.

Are voie să meargă acasă,
Are voie, dacă vrea, chiar să alerge.

1982

Un moment la Luvru

Mă grăbesc la o întâlnire importantă:
sunt așteptat într-o vitrină
(ajung deja cu întârziere) de iscusitul scrib al lui Pharao.
Cu picioarele încrucișate, ochi și urechi
mă privește din ochii lui albi.
Ce-i dictez eu lui.
Ce să-i dictez eu lui.

Câțiva vizitatori se opresc pentru o clipă,
se reflectă în sticlă, dispar.

Noi doi, așadar.
Genunchii lui mă privesc răbdători.
Prin urmare ce.
El este lut ars,
eu unul, care se întărește.
Ce să-i poruncesc eu.
El vede
tăcerea mea,
o incizează pe o tăbliță neatinsă.

Arunc o privire pe ceas, dispar
din sticlă, din privirea sa.
El nu observă, că am fost deja.
El mă așteaptă.
Ajung deja cu întârziere.

1975

Cineva

Cineva scapă din gura mea
și infirmă minciuna.

Cineva merge în pantofii mei,
poartă urechile mele,
îmi mestecă limba.

Dar cineva îmi șoptește
milos:
Pleacă din țara ta și din locurile natale. *

* Genesis 12,1: ”Domnul spuse lui Abram: Pleacă din țara ta, dintre rude și din casa părintească, în țara pe care ți-o voi arăta eu” (citat din Noua Biblie a Ierusalimului)

Finalul chestionarului

Condițiile de locuit: numărul nebuloasei și al stelei.
Numărul mormântului.
Sunteți singur, sau nu sunteți.
Ce iarbă crește deasupra
și de unde ( din abdomen, din ochi, din gură,
ș.a.m.d.)

Aveți voie să obiectați.

Iar în spațiile goale de mai jos indicați
de când sunteți treaz și de ce sunteți surprins.

1970

Amintire

Orașul meu natal, Rădăuți din Bucovina, m-a îndepărtat pe când eram de zece ani. În aceiași zi m-a uitat, ca și pe morți, și eu l-am uitat. Așa ne-a căzut bine la amândoi.

Ieri, după patruzeci de ani, el mi-a trimis o amintire. Ca și o mătușă agasantă, care din motiv de consangvinitate, pretinde afecțiune și dragoste. O fotografie recentă, portretul său invernal. O căruță cu coviltir așteaptă în curte. Calul întoarce capul și privește afectuos un moșneag, care închide o poartă. Așadar o înmormântare. Doi membrii ai Chewra Kadischa* rămân în plus: groparul și calul.

Totuși o înmormântare somptuoasă: împrejur, în rafalele de vânt, se îmbulzesc mii de fulgi de zăpadă, fiecare o stea în sine, cât un cristal. Încă aceiași tendință, de a fi ceva deosebit, încă aceleași iluzii. Toate cristalele fulgilor au aceiași structură: șase colțuri, de fapt steaua lui David. Curând se năruiesc, se amestecă, masă amorfă, sunt doar zăpadă. Dedesubt orașul meu de altădată, mi-a pregătit și mie un mormânt.

1982

* ” Chewra Kadischa (în ebraică) – Sfânta societate, asociația de înmormântare a comunităților evreiești.

Cuvinte

După o vară lungă a tăcerii vine această dimineață cu vânt: acum pot iarăși să vorbesc. Deschid fereastra – și imediat mă apucă vântul și smulge gurii cuvintele mele, ca totdeauna.

Însă în dimineața asta sunt încăpățânat și insist pe fiecare cuvânt al meu. Mă dezic doar, de ceea ce nu spun.

Portretul

Copilul
nu stă liniștit.
Linia obrazului
nu-mi reușește.
Eu trag o linie
și chipul e plin de riduri.
Înmoi pensula
și buzele se deformează, părul albește,
pielea albastră și se despoaie de pe oase.
             Nu mai e aici.
Bătrânul nu mai este aici, iar eu,
încotro s-o iau acum?

Poetică măruntă

Ai voie să scri totul.
De exemplu asta și asta.
Ai voie cu toate literele, pe care le găsești,
cu toate înfloriturile pe care le vei pune.

Se merită firește să verifici
dacă vocea ta este vocea ta,
mâinile sunt mâinile tale.*

Dacă așa este, păstrează-ți vocea,
pune mîinile una în cealaltă
și ascultă pagina albă.

1982

* Genesis 27, 22: ”Jacob se apropie de tatăl său Isaak. Isaak îl pipăie și spuse: Vocea este într-adevăr vocea lui Jacob, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.” (citat după noua Biblie a Ierusalimului)