De Ion Bogdan Martin
Pe când aveam vreo 11-12 anișori, bunica mea maternă, mamaia Marina de la Nucetu, județul Călărași, voia cu orice chip să mă învețe să „caut” găina de ouă!
De ce voia asta? Nu mi-am dat seama, dar cred că mergea pe principiul că în viață trebuie să știi să faci orice, pentru că nu se știe!?
Bine zis, dar mai greu de pus în practică pentru un copil crescut la oraș!
Cum decurgea acțiunea? Bunica prindea găina, o strângea bine, la subraț, și îi introducea degetul arătător, scuze pudibonzilor!, drept în târtiță!!!
După care, se uita lung la mine și mă-ntreba: „Ei, nepoțele, ai văzut?” Văzusem eu, dar nu-mi spusese și ce trebuia să simt!? Cum trebuia să-mi dau eu seama dacă și când avea să vină oul! Plus că simțeam un fel de repulsie însoțită, evident, de greață!
Eram total nedumerit fiindcă nici nu simțeam nimic și nici nu-mi dădeam seama de rostul acestei căutări în fund la găină!? Când avea să ouă… va fi ouat și gata!
Enervat că nu reușesc să-mi dau seama ce și cum, atunci când eram singur prin curte, alergam tot păsăretul galinaceu să le bag degetul în fund!!! Să reușesc să-mi dau seama că oul este „pe vine”!
Degeaba! Ce-i foarte haios în chestia asta că, dintre toate găinile, era o puicuță roșcată și dolofană care, ori de câte ori mă vedea prin preajmă, se punea jos și aștepta s-o caut de ouă!!!
Această imagine, a găinii roșcate care se punea jos și m-aștepta s-o masez sub târtiță, m-a urmărit până târziu, ca drept dovadă că astăzi scriu despre ea. Și, ca să fiu mai explicit, cu ce asociez această imagine, să-mi fie iertat!, cu unele dintre fetele pe care le-am cunoscut în tinerețea mea și care se predaseră cu prea multă ușurință. N-am agreat genul acesta niciodată. Mi se părea normal să lupt ca să cuceresc și să iubesc. Să treacă o vreme, să ne plimbăm, să ne spunem dulcegării, să ne dorim, să ne doară capul când nu ne vedeam, să fim cuprinși de emoție la fiecare atingere, iar restul să vină de la sine… Ca o încununare a unei iubiri sincere și unice.
Dar, ce păcat, n-a fost mereu așa și cum dădeam peste o domni…ţă care se punea jos, precum puicuța roșcată, se ducea naibii toată poezia și, odată cu ea, dorința de a mai fi cu acea făptură care, până atunci, mi se păruse atât de candidă, atât de… Deh!!
Știu, unii mă vor face în toate felurile, pe premisa că „penisul nu știe carte”!!! Ceva mai grotesc de atât n-am auzit în viața mea, asta referitor la relația cu o reprezentantă a sexului frumos! Această premisă mi se părea animalică. Obscenă. Și pur trivială. Așa sunt construit eu. Poate greșit, dar asta e! Altul, mama nu mai face, are totuși o vârstă!
Plecând de la imaginea cu găina roșcată, mi-aduc aminte, aveam vreo 22 de ani și jucam în fiecare săptămână la Pronosport. Era o agenție Loto chiar în Piața Iancului, bine, este și acum, acolo jucam și, de multe ori, dincolo de gratiile care o împrejmuiau, din considerente de siguranță a banilor, era o domni… o domniță, cred!, care se arăta tare amabilă și simpatică. Jucam și, de câte ori era domnița de serviciu, mai aruncam o glumă, mai un compliment, dar cu totul și cu totul din pură galanterie.
Într-o zi, merg la agenție să-mi joc meciurile din Campionatul italian și văd o oarecare animație în interior și am aflat și de ce, era Ziua de naștere a domniței. Eu, c-așa am fost educat de-acasă și din viață, fug repede la florăria din colț, iau cinci garoafe și mă întorc să i le dăruiesc sărbătoritei. Am fost tratat cu o bomboană și cu un pupic, după care, în cel mai normal mod, am completat buletinul de joc și am plecat.
La vreo două săptămâni după asta, intrând din nou în agenție să-mi încerc norocul… la Loto, domnița sărbătorită era de serviciu, dau cu „sărut mâna” și-mi completez biletul, când l-am înmânat, domnița nu-mi ia doar biletul de joc, ci și mâna… Mă ținea strâns, mă privea zâmbind și, cu o nonșalanță uluitoare, mă întreabă: „Când ai de gând să mă regulezi?”
Imediat mi-a revenit în fața ochilor imaginea găinii roșcate care se punea jos!
Nu știu cum m-am desprins din strânsoare, nici nu mai știu cum am ieșit din agenție, cert este că după o oră m-am trezit că mă plimbam prin Gara de Nord… Priveam la pasagerii ce se întorceau din călătorie și care se emoționau la revederea celor dragi care îi așteptau pe peron. Mă emoționam și trăiam odată cu ei acel sentiment. Mult timp am stat acolo… Să-mi treacă!
Mult timp nici n-am mai jucat la loto. Și toate acestea numai din cauza găinii roșcate și dolofane! Poate că astăzi aș fi câștigat potul cel mare și aș fi fost un om bogat care și-ar fi deschis o serie de afaceri, una dintre ele fiind, cu siguranță, creșterea găinilor ouătoare!!!
Ah, am uitat să spun! Cum credeți că se numea domnița? Nu vă mai las timp de gândire: Puica!!!