De Claudiu Iordache
Pe undeva, antimonia fundamentală între personajul generic Fortuna şi persoana Iliescu. Fortuna i-a dat viaţă, Iliescu a luat viaţa de la ea; Fortuna i-a dat un sens, Iliescu i-a deturnat sensul; diferenţa între cei doi nu este doar avansul dramatic de patruzeci şi opt de ore între “oferta” primului şi “raptul” celuilalt, ci şi evoluţia biografică a amândurora după ce Revoluţia a mai încetat a fi dovada onoarei naţionale.
Pătrundem iarăși în săptămâna patimilor Revoluției Române cu senzația eșecului unei mișcări istorice românești pe care atât de mulți români au trăit-o! Au trecut 31 de ani și România poartă pe mai departe doliul după martirii ei! Dar pentru ce au murit? Pentru ce le-a murit glasul și inima, rugăciunea și protestul, vocea de tunet a mulțimilor în care se trăgea cu arme de război?
NU știu cum sunt alții dar pentru mine Revoluția a fost timpul unor masacru.
În niciuna dintre puținele Revoluții Românești nu au murit români!
În a treia s-a tras!
A murit Sorin Leia, au murit copii, femei, bătrâni, a murit vlaga unei națiuni ce părea amorțită!
A murit la ordinul unui scelerat!
Nu mai contează că s-a numit Ceaușescu, contează puterea unei națiuni care în ultimă instanță și-a recuperat Libertatea!
Dar cum poți, după 31 de ani, să rămâi complicele unui Regim ucigaș, dovedit prin numărul îngrozitor al crimelor lui de stat?
Cum poți să deplângi soarta unui Ceaușescu, cel care a dat ordin să se tragă în românii, cu o săptămână de a fi dus el însușii la zidul de la Târgoviște?
Cum poți, nici după 31 de ani să nu tresari văzând chipurile martirilor noștri, chipul lui Sorin Leia, cum pot moștenitorii Nomenclaturii și ai Securității să uite că s-au îmbogățit de pe urma sacrificiului lor?
Cum pot să nege ei existența unei Revoluții care, în urma unei mârșăvii a uzurpatorului Ion Iliescu, le-a permis să confiște iar Puterea în Stat?
Cum pot actualele guverne să se prefacă fățarnic, că nu știu cine le-a adus la comanda României post-decembriste?
Cum pot unii români să uite cu atâta cinism suferința, durerea, sacrificiul unor români mai vrednici decât ei și să numească astăzi carnagiul de atunci “evenimentele din decembrie”?
Dar, după 31 de ani, până la urmă, s-a ajuns aici:
Stai captiv, în temniță, 25 de ani! Cineva își riscă viață ca să te scoată de acolo! Îl înfruntă pe Tiran, În numele tău, și îl pune pe fugă! Te scoate la lumină cu prețul sângelui său! Plătește victoria cu peste o mie patru sute de jertfe. Ești, în sfârșit, eliberat. Și 31 de ani mai târziu continuă să spui cu îndărătnicie că n-a fost Revoluție!
După ei a fost o lovitură de stat!
Nu a existat Timișoara asediată timp de 6 zile și revolta ei cu zeci de morți, răniți și arestați!!
Nu au existat marile orașe în revolta celor 7 zile! Nu au existat zecile de mii de români în stradă! Nu au existat crimele lui Ceaușescu! A fost doar ziua de 22, spre seară, târziu!
Doar mizerabila lor idee: lovitura de stat! Doar KGB, doar GRU, doar Moscova!
Doar Ialta! Doar Ion Iliescu, dar ce mai înseamnă Iliescu pentru Revoluția Română?
(Anul 2020 consemnează atât căderea lui Ion Iliescu în istorie, cât și eliminarea lui din istoria Revoluției Române!
Și când te gândești că s-a vrut liderul Revoluției, încurajat de retorica istoriografilor din subordinea lui!) Dar apologeții ei, doar generalii lor de Securitate și MAPN, Doar oamenii Stoienescu-Rogojan! Doar ticăloșia fără de margini a celor care nu au plătit pentru faptele lor în decembrie 1989!
„Ion Iliescu o să moară fără să spună că îi pare rău. Măcar atât, că îi pare rău. Sau că s-a înşelat. Că a greşit fără să îşi dea seama. Ceva care să te facă să spui că poate e şi el un om. Că în final admite că nu a fost bine ce a făcut”. (Dan Ionescu)
Cine poate înfrunta un regiment înarmat care se pregătește să atace un Oraș al României? Evident, un alt regiment înarmat!
Dar la Timișoara nu a înfruntat armele represiunii decât românul coborât în stradă!
Asta e diferența dintre o Revoluție și o Lovitură de stat!
Renegați, parveniți, profitori meschini, nomenclaturiști, securiști nevindecabili, credeți că dacă ați închis respirația Revoluției într-un coștiug de plumb, nu se va mai auzi de ea niciodată?
Ce mârșăvie!
”Ziarist R.L – „Asta înseamnă că medicul, profesorul, funcţionarii erau colaboratorii dumneavoastră?
Un ofiţer de Securitate – Exact!”
„De la Doinaş ştiu cine, cu sutele erau folosiţi în dosare, ca persoane de influenţă pe lângă alţii. Pe mulţi când îi văd acum la televizor mă pufneşte râsul, pentru că ştiu că toţi erau în parohia mea!”
(Colonel securitate Oprişor Oniţiu)
„Îi chemam în biroul directorului şi stăteam de vorbă cu ei. Unul nu a spus nu. Unul singur, un turc, a refuzat. Restul se ofereau chiar. Am trimis la CID 600 de fişe.”
(Ofiţerul recrutor H. I.)
„După ce am văzut dosarul tatălui meu la CNSAS mi-am dat seama că 90 la sută din oamenii care ne treceau pragul în anii ́70 erau informatori.”
(fiul scriitorului Ion Lăncrănjan)
„Am colaborat cu Securitatea din patriotism.”
(Dan Zamfirescu)
„Eram urmărită la mai puţin de un metru distanţă. Îmi azvârleau în faţă injurii… Mă apucau de haine, mă scuipau în obraz. Şi totodată mă ameninţau cu moartea: „Miroşi a hoit!”, „De mâna mea ai să mori!”
„Deodată îl văd pe securistul principal, pe căpitanul Herţea. (După Revoluţie l-au ridicat în grad, a ajuns maior). Şi Herţea mă înşfacă de unul din braţe, era cât un munte pe lângă mine, şi mă trânteşte pe ciment. Mai îmi dă şi un pumn în piept.”
(Doina Cornea)
În decembrie 1989, casa filozofului Petre Ţuţea, de optzeci şi şapte de ani, încă era supravegheată!
Ordinul Cancelariei Direcţiei Securităţii Statului privind pregătirea Congresului al XIV-lea. „Nuanţa represivă a acestui ordin nu mai necesită nici un comentariu”
(Viorel Roşu, De la Securitate la Doi şi un sfert via SRI)
2 decembrie. Operaţiunea Orient, ce fixează ultimele urgenţe ale DSS privind consolidarea statului ceauşist. În 16 şi 17 decembrie, la Timişoara, departe de a-şi fi abandonat stăpânul (alături de Batalionul 404 Buzău, uslaşii securităţii), cot la cot cu militarii generalului Guşe („treaba lui Fane!”), Securitatea încă îşi făceau meseria. Arestări, schingiuiri, moarte şi suferinţă.
„…Când ne-au scos din maşină ne aflam în curtea Securităţii… Şeful anchetei era un securist în civil, cu un par în mână, care lovea cu ură unde apuca. Ulterior am aflat că îl cheamă Florin Dragomir… Pe mine m-au bătut cel mai mult, încercând să-mi smulgă mărturisirea că am condus grupul care a atacat Judeţeana de Partid.”
(Cuţara Alexandru Corneliu, noaptea lui 16 decembrie)
Mariana Măriuţă, o voluntară la Asociaţie în vârstă de 20 de ani şi de talie înaltă, a fost arestată în seara de 17 Decembrie şi ţinută timp de trei zile. În detenţie, i-au sărit peste stomac, iar braţul i-a fost răsucit în repetate rânduri până când în cele din urmă s-a rupt. A fost forţată să stea în picioare în apă rece ca gheaţa ore în şir. Prietenul ei cel mai bun, care a fost arestat împreună cu ea, nu a mai fost văzut niciodată. De la Revoluţie, Mariana a pierdut două sarcini şi nu şi-a mai recăpătat niciodată forţa braţului stâng.
În ziua de 17 decembrie 1989, au fost trimişi la Timişoara doi dintre cei mai siniştri „gestapovişti” ai Securităţii regimului: generalii Velicu Mihalea şi Nuţă Constantin, „în vederea coordonării acţiunilor represive.”
(Istoria României în date, coordonată de academicianul Dinu C. Giurescu)
„Am rupt şi noi câţiva! Tragem, tovarăşu? Nu scapă nimic, radem tot!”
(Gen. Nuţă Constantin)
„Un tânăr muncitor a fost arestat în noaptea de 16 – 17 decembrie 1989 de indivizi în civil care l-au umflat de pe stradă fără să-l întrebe nimic şi l-au dus cu un ARO la Penitenciarul din str. Popa Şapcă. Aici l-au anchetat după metodele de rigoare: ameninţări, bătaie, injurii. Martorul a fost prezent în sala de anchetă unde inculpatul Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş) l-a umplut de sânge pe arestatul Goldănescu Adrian…”
(Brînduşa Armanca, Media culpa)
„Sunt căpitanul Bucur de la Securitate… Domnişoară, explică-ne care a fost situaţia în data de 17? După ce am spus tot, a spus, scuzaţi-mi expresia: Ce pizda mă-tii ai căutat acolo?”
(Toda Angelica, educatoare, rănită la picior la Timişoara. Anchetată în prezenţa lui Filip Teodorescu)
„Între efectivele noastre au fost semnalate efective de militari necunoscuţi ce aveau în dotare lanterne foarte puternice şi care îndreptau fascicolul luminos spre balcoane, iar după aceea trăgeau asupra acestora (cazuri semnalate pe Calea Girocului), îmbrăcaţi civili. Au fost semnalate efective ale Securităţii şi Miliţiei în toate punctele unde am avut efective. Nu cunoaştem misiunile pe care le aveau de îndeplinit aceşti indivizi.”
(comandantul Marcu Dumitru, raport de informare al Ministerului Apărării Naţionale)
„A fost luat de la serviciu, dus la Securitate, interogat… În 18 decembrie a fost luat, din nou, pe la ora 10 dimineaţa… A luat prima bătaie. La tălpi şi pe picioare cu bastoanele. A doua zi a fost arestat… A fost îmbrăcat în zeghe şi i s-a dat numărul 31… Dădea o declaraţie în prima repriză. În a doua repriză era bătut în mod barbar.” Cassian Maria Spiridon, unul din iniţiatorii Frontului Popular Român de la Iaşi.
(Cassian Maria Spiridon, Începutul Revoluţiei Române)
În 21 decembrie, scriitorul Alecu Ivan Ghilia, participant la manifestările împotriva lui Ceauşescu, este arestat şi internat, împreună cu alţi confraţi, la Jilava. Acolo el asistă la maltratarea sălbatică a unor tinere izbite cu cizma în organele genitale…
În 22 decembrie, în Piaţa Palatului, la convocarea de către Ceauşescu a maselor de activişti şi muncitori, au răspuns peste 400 de securişti înarmaţi, îmbrăcaţi civil.
Microfoanele din casele oamenilor, montate de Securitate începând cu anii ́60, au fost intens exploatate până în zilele noastre. Munca tehnico-operativă nu a fost oprită nici în zilele lui decembrie 1989, când pe străzi se striga: „Securiştii!/Teroriştii” sau „Moarte securiştilor”. (Ondine Gherguţ)
Și nici astăzi, la aproape treizeci de ani de atunci, rănile nu s-au vindecat!
În dimineaţa zilei de 22 decembrie, Direcţia a 5-a a Securităţii a instalat cuiburi de mitraliere la intrarea în clădirea Comitetului Central, cu ţevile îndreptate spre mulţimea de afară.
Pe 22 decembrie 1989, fostul şef al Direcţiei I, col. Gheorghe Raţiu, a ordonat distrugerea documentelor de interes operativ care priveau reţeaua informativă. Scopul era protejarea informatorilor şi a colaboratorilor din reţeaua Securităţii de o posibilă răzbunare a revoluţionarilor.
„Căderea lui N Ceaușescu nu a lăsat timp Securității să închidă acest ultim dosar de urmărire (a lui Emil Cioran). Lucrul se va întâmpla în mai 1990, când era aprobat un raport cu propunere de închidere a acțiunii informative de influență asupra numitului Ene. Clasarea documentului se făcea de către UM X-609, indicative folosit de SIE.”
Liviu Țăranu, Magazin Istoric, aprilie 2011
Unde sunt ofiţerii aceştia astăzi?
În aceste circumstanţe, cu atât mai actuală devine întrebarea fostului şef al Direcţiei Informaţii a Armatei până în decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu: „Cu ce s-au ocupat aceste sute sau mii de cadre ale Securităţii în perioada 22-25 decembrie 1989?”
Și munca la CNSAS nu contenește! Într-o curgere monotonă opinia publică află, pe rând, an după an, numele unor actori, scriitori, istorici, politicieni, patroni, ziariști care au colaborat cu Securitatea fără ca anii trecuți de la sacrificiile din decembrie să-i dispună să-și mărturisească fie căința, fie colaborarea. Și toată această faună infamă, lista aceasta a turnătorilor (între care a celor peste 194 de „revoluționari!”) va continua să fie alimentată cu noi nume din galeria ordurii naționale.” (2015)
„Fostul şef al Securităţii din perioada 1987-1989, generalul Iulian Vlad, le-a mulţumit informatorilor din perioada comunistă. El a ţinut un discurs demn de Epoca de Aur la o întâlnire cu vechii săi camarazi, informează Ora de Cluj. Declaraţia sa a fost făcută la Cluj, unde fostul său şef de cabinet, Aurel Rogojan, a lansat volumul Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale. „Doresc să elogiez contribuţia la fel de preţioasă a combatanţilor indirecţi, cetăţeni demni şi mândri ai acestor locuri, fără ale căror acte patriotice benevole niciun serviciu de informaţii naţionale nu şi-ar fi putut duce la îndeplinire misiunea sa”.
REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/fostul-sef-al-securitatii-multumeste-informatorilor
Securitatea peste tot!
Informatorii ei peste tot!
În politică, în magistratură, în asociațiile de revoluționari, în parlament, în guvern, în biserică, în bănci, în uniunile de creație, în presă… Pretutindeni…
Moștenitorii tăcuți ai dosarelor lor arse…
M-am simțit continuu fără sprijin, încolțit și izolat, înmormântat în hiatusul memoriei publice.
Moartea civilă – ultima destinație a celui ce trimite spre conștiința voastră această carte!
Într-o discuție cu Marian Munteanu acesta a afirmat, surprinzător, că știe de existența unei liste de oameni condamnați la uitare publică! „In lista aceasta sunt trecut eu! Ești trecut și tu!” După care a tăcut.
„Tot de Crăciun am avut și așa-zisa Revoluție, care a fost de fapt o lovitură de stat, conectată la origine cu evenimentele mineriadelor.” „Revoluția din ’89 a fost, de fapt, o lovitură de stat ruso-maghiară, de tip KGB”. „Toate generațiile din România de astăzi sunt afectate de minciuna primordială post ‘89…”
(Cozmin Gușă)
”Să fac o scurtă cronologie a loviturii de stat ca să înțelegeți exact, cine, cum, cât, ce a generat o mistificare națională și care le-a afectat viețile.”
Alex Mihai Stoenescu, informator al Securității.
„Ca urmare a solicitării Directorului IRRD, Claudiu Iordache, CNSAS a inițiat în 2007 investigarea apartenenței lui Stoenescu la structurile fostei Securități din timpul regimului comunist. CNSAS a răspuns solicitării Directorului IRRD, prin „Nota de constatare a Direcției Investigații CNSAS” Nr. DI/I/3164/14.10.2009, prin care este recunoscută calitatea lui A.M. Stoenescu de colaborator al Securității. ‘Recrutat înainte de Revoluție sub numele conspirativ Gavrilescu Adrian, istoricul Alex Stoenescu a primit bani de la Securitate’. Din datele Notei de constatare CNSAS, rezultă că sub numele de cod ‘Gavrilescu Adrian’, în calitatea sa de colaborator al Securității, Stoenescu a furnizat din 1984 în 1987 nu mai puțin de 70 de note informative.”
(Stiripesurse)
Dar n-am ajuns încă să aflăm nivelul ultim al tuturor mârșăviilor Securității!
Republica dosarelor de securitate!
Între 1945 și 1989 în România n-a existat o clasă muncitoare, nu a existat o conștiință de clasă, a existat doar un întreținut colectiv al Regimului comunist! Comunismul a castrat dreptul la viață și la demnitate al celor nedreptățiți!
În cazanul sufletului românesc contemporan colcăie atâta mizerie încât poate numai o altă generație de vidanjori să-i dea de capăt scoțând-o la suprafață!
O Românie de neschimbat! Într-o recentă emisiune la Radio România Actualități, postul național de radio, 2017, Alexandru Mironov l-a prezentat pe Gelu Voican Voiculescu ca fiind unul dintre eroii Revoluției! Cu care prilej Voican Voiculescu a vorbit despre fericirea de a-l avea pe Ion Iliescu… Oare o mai fi trăind cineva de la Baricada din 21 decembrie ca să audă toate astea cu gura pungă?