Text: Adina Baranovschi
Foto: Bogdan Baranovschi
România ocupă unul dintre primele locuri din lume la… sare. Zăcămintele de „aur alb” sunt atât de mari încât ar ajunge pentru o mare perioadă de timp. Slănic (Prahova), Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Turda (Cluj), Ocnele Mari (Vâlcea), Cacica (Suceava) sunt cele mai cunoscute locuri de extracţie a sării de la noi, majoritatea salinelor fiind incluse şi în circuitul turistic. Ele sunt amenajate corespunzător atât pentru tratament medical, cât şi pentru agrement, fiind administrate de SALROM (Compania Națională a Sării).
Salina Slănic (Prahova)
Principala atracţie a acestei localităţi de la capătul Văii Slănicului este mina Unirea, amenajată şi deschisă publicului încă din 1970, după ce s-a lucrat la ea vreo 30 de ani ca să devină ceea ce e azi. Salina adăposteşte o succesiune de săli-hale în care accesul se făcea până nu de mult cu un lift vechi, în prezent înlocuit de microbuze, la o adâncime de 210 m. Ceea ce frapează ochiul turiştilor e deschiderea enormă a cavităţilor subterane în care sunt amenajate spații medicale și săli pentru recreere cu multe dotări (paturi de tratament, accesorii sportive, balansoare, magazine, diverse artefacte de sculpturi în sare reprezentând personalităţi istorice ale neamului – Burebista, Decebal, Traian, Eminescu, Mihai Viteazul etc., acest loc fiind denumit „Sala Genezei”).
Salina e realmente copleşitoare, numărându-se printre cele mai mari de acest gen, având o vechime de 300 de ani (actul de naştere datând din 1685), fiind cunoscută în epocă, de vreme ce numeroase figuri ilustre ale istoriei şi vieţii publice au poposit aici (Wilhelm al II-lea al Germaniei, Stendhal, trimis de Napoleon Bonaparte, naturalistul italian Spallanzoni ş.a.).
Sarea de la Slănic a fost dusă în multe expoziţii internaţionale (de la Viena din 1873, de la Paris din 1889), câştigându-şi un renume bine-meritat prin calităţile ei curative şi alimentare. În prezent, nu se mai exploatează sare din mina Unirea, axată cu precădere pe scopuri turistice şi medicale, ci activitatea de extragere s-a mutat în mina Victoria.
„Palatul de sare subteran” al minei Unirea are un aspect stratificat, cu dâre ce s-au prelins într-un mod ciudat, ondulându-se pe pereţii imenşi, de parcă sarea s-ar fi topit şi ar fi curs lin, pentru a îngheţa apoi brusc, încremenind în fantastice alcătuiri şi desene cristaline modelate natural.
Salina Târgu Ocna (Bacău)
Principala atracţie a orăşelului Târgu Ocna e mina Trotuş în care se pătrunde cu autobuze/microbuze, dat fiind că distanţa până la destinaţia din inima muntelui de sare este de 3 km pe „şoseaua” subterană cu multe curbe. Ca multe alte spaţii de acest tip, structura include săli imense şi galerii amenajate în fel şi chip la 240 m adâncime, unde se află baza de agrement şi de tratament, amplasată la nivelul IX. Tinerii fac sport, stau la terasă, se dau în balansoare, vârstnicii aflaţi la cură se plimbă agale, vizitează Muzeul sării cu exponate variate sau se roagă în capela Sfintei Varvara, amenajată pentru slujbe religioase.
Salina are o tradiţie îndelungată în exploatarea sării (prima dată consemnată fiind 1380), care s-a realizat prin diverse metode, transportul sării făcându-se cu ajutorul carelor, apoi cu un funicular, în „colivie”, prin puţul de extracţie, până la instalarea şinelor cu vagoneţi în incintă. Au existat mai multe mine de extracţie: Moldova Veche (mina Carol I), Moldova Nouă (mina Carol II), Pilot, Trotuş.
Aceasta din urmă a fost deschisă în 1970, rezervele aferente etajelor I-IX fiind epuizate, în prezent exploatarea desfăşurându-se la nivelul etajelor X şi XI. În paralel cu activitatea de exploatare, prelucrare şi comercializare a sării, s-a dezvoltat şi cea de turism, din 2005 aceasta concentrându-se la orizontul IX, pe o suprafaţă de 13.000 m2.
Salina Praid (Harghita)
Localitatea Praid se află în vecinătatea staţiunii Sovata, unde există un vestit lac sărat (Ursu). Intrarea în salină se face cu autobuze, iar după parcurgerea tunelului de 1 km se coboară scările de lemn în măruntaiele pământului până la o adâncime de 120 m. Sălile de aici au multiple dotări – magazine cu obiecte-suvenir şi produse alimentare, spaţii de joacă şi cabinete de consultaţii medicale, capela inaugurată în 1993, biblioteca, un muzeu cu diverse tipuri de cristale, instrumente şi unelte folosite în exploatarea şi transportul sării, dar şi cu obiecte de artă populară.
Începuturile extracţiei sării la Praid datează de peste 2000 de ani, iar zăcământul de aici a avut şi are proprietăţi excepţionale, foarte apreciate de specialişti şi oamenii obişnuiţi care folosesc aşa-numita „sare secuiască”. Intrat o perioadă în nefolosinţă, locul a fost redeschis în veacul al XII-lea de regele maghiar Bela al III-lea, ajungându-se treptat de la exploatarea sării la suprafaţă la tehnica săpării galeriilor în mina subterană, adâncimea până la care există sarea fiind de peste 3,5 km. În 1960 s-au efectuat primele tratamente balneare, iar în 1980 a fost instalată baza de tratament. După 1990, salina a fost exploatată turistic în diferite moduri – de la concerte simfonice organizate în sălile cu acustică excelentă la căsătorii oficiate la capela subterană.
