De Mircea Bucin

Înainte de a intra în subiectul ”elementului pământ”, vreau să aduc câteva precizări despre originile acestui termen și semnificația sa în contextul filozofic. Prin urmare, înțelegem deci că este vorba de un concept pe care îl numim ”pământ” și nu vom vorbi despre sol sau planeta cu același nume.

De când omul a fost alungat din rai (și am să revin în cele ce urmează), el a căutat mereu să își regăsească divinitatea pierdută în acel moment. Și aici precizez că nu este vorba de o divinitate precisă, ci de natura divină a omului, spiritualitatea sa, care evident nu este pierdută definitiv, ci mai de grabă așteaptă să fie redescoperită de omul pământean.
Indiferent de rit, în ritualul de Inițiere al candidatului, întâlnim cele patru elemente primordiale, ”din care toate s-au făcut”: Pământ, Apă, Aer, Foc. Așa cum am mai spus, aceste elemente sunt concepte de natură filozofică și metafizică, sunt simboluri care au înțelesuri subtile și nu trebuie confundate cu componentele chimice întâlnite în natură.
Primul om care a încercat să explice existența noastră pe acest tărâm, prin prisma filozofiei naturale, a fost Empedocle din Acragas (490 îen. – 430 îen.). El a fost un filozof grec, cercetător al științelor, vraci și după unii inclusiv șaman, mag și astrolog care a trăit în Sicilia. El a definit materia ca fiind creată din patru ”rădăcini” – pământ, aer, foc și apă – și le-a atribuit acestora nu doar proprietăți materiale ci și calități spirituale. Această teorie apare detaliată în tratatul său Tetrasomia sau Doctrina celor patru Elemente, un veritabil tratat de alchimie, creat cu mult înainte timpului. Pe scurt, doctrina sa vorbește de creația universului prin două forțe vii, Iubire și Conflict, care își exercită influențele asupra a patru elemente, pământ, aer, foc și apă, iar fiecare aspect al creației este de fapt o mixtură unică între aceste patru elemente, care se regăsesc în cantități și proporții diferite, formând astfel noi elemente. Tot aici, sunt asociate unele zeități ale panteonului grec, fiecărui element în parte: aer – Zeus, pământ – Hera, foc – Hades și apă – Nestis.
Acest concept al creației îl vom regăsi mai târziu și în psihologia modernă, începând cu C.G. Jung, despre care știm precis că a folosit în studiile sale asupra psihicului uman, atât cunoașterea medicinii clasice, cât și cea desprinsă din manuscrise cabalistice, tratate de alchimie, mituri și legende, dar și sisteme religioase, moderne sau antice. Astfel, precum filozofii antici, psihologia modernă sistematizează personalitatea umană ca fiind produsul influențelor în diverse proporții a celor patru aspecte, denumite aici: gândirea, sentimentele, simțirile și intuiția. Desigur putem realiza o paralelă între aceste aspecte și cele patru elemente clasice. În funcție de raportul între aceste aspecte, de care dintre ele predomină și în ce fel, se constituie personalitatea unui om. Filozofii și alchimiștii, considerau că cu cât aceste naturi sunt mai echilibrate în natura unui individ, acesta dezvoltă un intelect mai ridicat și are o percepție mult mai precisă asupra vieții. Prin urmare, scopul nostru ar fi să echilibrăm aceste elemente în sinele nostru, iar în acea stare de echilibru să ne regăsim divinitatea pierdută, eterul, al cincilea element, care împreună cu restul de patru formează chintesența, conform celor spuse de Aristotel.
Ideea celor patru elemente animate de cele două forțe se regăsește în mai toate civilizații lumii, antice sau moderne, și dau exemplu aici un fragment din textul Kore Kosmou sau Virgina Lumii, atribuit lui Hermes Trismegistus, Thoth la egipteni:

”Dintre lucrurile vii, fiul meu, unele sunt prietene cu focul, iar unele cu apa, unele cu aerul, iar unele cu pământul, iar unele cu două sau trei dintre acestea, și unele cu toate patru. Și, dimpotrivă, unele se dușmănesc cu focul, iar unele cu apa, o parte cu pământul, iar o parte cu aerul, iar unele cu două dintre ele, iar o parte cu trei, iar altele cu toate patru. De exemplu, fiule, lăcustele și toate muștele fug de foc; vulturul și șoimul și toate păsările care zboară peste mare fugă de apă; peștele, de aer și pământ; șarpele evită să stea în aer liber. Întrucât, șerpi și toate târâtoarele iubesc pământul; toate lucrurile care înoată îndrăgesc apa; lucrurile cu aripi, aerul, unde acestea sunt cetățeni; în timp ce cele care zboară îndrăgesc însă și focul și au habitatul în apropierea acestuia. Nu că unele dintre animale nu iubesc focul; salamandrele spre exemplu, pentru că ele au chiar și casele lor în foc. Aceasta se datorează faptului că unul sau altul dintre elementele formează învelișul exterior al corpurilor. Fiecare suflet, în consecință, în timp ce se află în corpul său este ponderat și constrânsă de aceste patru elemente”.

Vedem cum regăsim și aici cele patru elemente, pământ, apă, aer și foc, dar și cele două forțe, iubirea și repulsia. Caracterizarea fiecărui lucru se realizează prin raportul de existență a celor patru elemente și relațiile între ele.
Misterele babiloniene, mai precis cosmogonia Enuma Elis, text redactat între sec 18 și 16 Î.E.N., prezintă patru zeități care pot fi considerate ca fiind personificări ale elementelor primordiale: marea, pământul, cerul și vântul.
Și în hinduism avem același sistem de raportare la creație, cu cinci elemente principale. În Vede și în special în Ayurveda (cele cinci mari elemente) regăsim bhumi – pământ, ap sau jala – apă, tejas sau agni – focu, marut, vayu sau pavan – aer și vyom sau shunya – spațiul sau zero, uneori înlocuit de akash – eter sau vid. Se sugerează în acest text că toată creația constă în amestecul variat dintre cele cinci elemente, inclusiv corpul uman, iar la moarte corpul se dizolvă în aceste elemente și reîntregește ciclul natural al vieții. În doctrina hindusă acestor elemente le sunt atribuite cele cinci simțuri de bază: auzul, atingerea, văzul, gustul și mirosul. Elementele, în funcție de rafinamentul lor, sunt percepute cu toate sau doar câteva dintre simțuri. Avem deci pământul, cel mai grosier dintre elemente, perceptibil cu toate cele cinci simțuri; apa, un element mai subtil decât pământul, nu are miros dar poate fi percepută prin celelalte patru simțuri; focul, și mia subtil, poate fi perceput doar prin auz, atingere și văz; aerul poate fi auzit și atins; în timp ce Akash (eterul) poate fi doar auzit, rămânând inaccesibil prin celelalte simțuri.
Fiecare cultură în parte a încercat să definească caracteristicile de bază a fiecărui element, pentru a putea înțelege mai bine relațiile dintre ele. Astfel găsim în tradiția chineză două cicluri ale existenței: creația și distrugerea. Elementele au următoarea relație între ele, în funcție de ciclul de existență în care se manifestă:

  • Generarea sau creația: lemnul întreține focul; focul creează pământ (cenușă); pământul conține metale; metalele colectează apă; apa hrănește lemnul.
  • Distrugerea: lemnul se desprinde din pământ; pământul absoarbe apa; apa stinge focul; focul topește metalele; metalul taie lemnul.


Pentru grecii antici, fiecare element în parte are atributele sale, după cum urmează: focul este cald și uscat; aerul este cald și umed; apa este rece și umedă; pământul este rece și uscat. Focul și Aerul au tendințe de înălțare, expansiune pe verticală, iar apa și pământul au tendințe de a coborî în adâncuri, și au o expansiune pe orizontală.
În Japonia, cele patru elemente dau caracteristici existențiale ale materiei, astfel: pământul este forma solidă; apa este forma lichidă; focul reprezintă distrugerea; iar aerul reprezintă mobilitatea. Al cincilea element, Vidul (Cerul/Raiul) reprezintă lucrurile care nu fac parte din viața de zi cu zi.
Primul alchimist medieval care să folosească acest sistem al elementelor a fost Jabir ibn Hayyan, de origine persană. Sistemul său era format din cele patru elemente (pământ, apă, aer, foc) și două elemente filozofice sulful și mercurul. Aceste elemente au fost privite de către alchimiști ca fiind elementele ireductibile la care se poate reduce întreaga creație a universului, dar nu mai jos de ele.
Întâlnim și în astrologie o clasificare a elementelor în funcție de cele patru aspecte primare ale creației. Astfel avem cele 12 zodii grupate în funcție de influența elementelor clasice: foc – Berbec, Leu, Săgetător; pământ – Taur, Fecioară, Capricorn; aer – Gemeni, Balanță, Vărsător; apă – Rac, Scorpion, Pești. Întâlnim și în tarot aceste elemente primordiale: pentaclul sau moneda, sabia, cupa și bagheta – pământ, foc, apă, aer. În Cabala avem cele patru lumi care sunt la rândul lor influențate de cele patru elemente primordiale: Atziluth – elementul foc; Briah – elementul apă; Yetzirah – aer; Assiah – pământ.
Parcurgând această introducere sumară, ne vom apleca în cele ce urmează doar asupra elementului Pământ, prima probă pe care candidatul o are de trecut în procesul inițiatic al Francmasoneriei.
Conform celor expuse în introducere, cum putem concluziona asupra elementului pământ? Este cel mai grosier element, mediu care este cel mai departe de lumea spirituală, sau mai corect, locul în care emanațiile spiritului sunt cel mai greu de simțit. Totodată este și cel mai bătrân element al creației și aflăm din Geneza că la început Dumnezeu a făcut Cerurile și Pământul, adică a delimitat foarte clar dualitatea spirit-materie. Iar dacă vom citi mai departe vom afla că primele două elemente le conțineau și pe celelalte două, dar nu erau încă manifestate separat: Cerul cuprindea lumina (focul și aerul), Pământul (pământul și apa). Aceasta este o interpretare foarte simplificată a apariției elementelor primordiale și prin ele geneza creației, dar este suficientă ca să aducă anumite lămuriri asupra naturii pământului.
Pământul este prin urmare asociat cu greutatea, materia, lumea terestră, în cel mai îndepărtat punct posibil față de divinitatea pierdută. Și ajungem aici la căderea omului din rai. Desigur putem să luăm textul biblic ad litteram și să ne imaginăm cum un Dumnezeu care este dincolo de bine și rău, omniscient și omniprezent, nu a văzut și nu a încercat să prevină păcatul creației sale, ci a preferat să ”se supere” pe ea și să îl arunce din Rai pe pământ. Putem însă să abordăm subiectul dintr-o perspectivă spirituală și să ne imaginăm cum izgonirea omului din rai este de fapt faza de distrugere în procesul creației, astfel încât omul să ajungă la perfecțiunea care i-a fost prescrisă, regăsirea divinității sale. Omul a decăzut, nu a căzut, de la condiția de Rai, adică în apropierea divinității, pe pământ, cel mai depărtat punct față de aceasta. Și cum a căzut? Dacă ne imaginăm Arborele Vieții ca fiind diagrama universului, avem Kether cea mai de sus sefiră, în apropierea lui Ain, Ain Soph, și Ain Soph Aur – lumina fără limite, divinitatea iar la polul opus avem Malkuth, cea mai întunecată sefiră, în culori pământii, care înseamnă Regatul și este asociat lumii materiale. Făcând un exercițiu de imaginație, putem vedea cu omul cade din Kether, trece prin fiecare din cele 8 sefire, până ajunge în Malkuth, iar căderea sa este precum un fulger care pornește din cer, coboară în zigzag amplificând viteza și forța, iar pe urmă se izbește violent de pământ. Trecând prin sefirele Arborelui Vieții, omul trece inclusiv și prin cele patru lumi cabaliste de care vorbeam anterior și ajunge în Assiah, lume cabalistică dedicată elementului pământ. Și tot din Geneză aflăm și ce avem de făcut aici: ”cu multă trudă să-ți scoți hrana din el (pământ) în toate zilele vieții tale…. În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”.
Omul a fost creat din pământ, a fost izgonit din rai, este sortit să își ducă viața cu greu până când va muri și se va întoarce în pământ. Doar că, omul a primit suflu divin, ceea ce îi animă viața în trupul de pământ. Fapt care mă duce cu gândul de fapt la o rafinare a esenței divine, care să culmineze cu debarasarea totală de aspectele grosiere ale materiei; regăsirea a ceea ce s-a pierdut, printr-o elevație de la natura umană grosieră la cea subtilă. Deci noi asta trebuie să facem acum, aici. Să ne cunoaștem din prisma acestei naturi, de care pe urmă să ne debarasăm, pentru a accede la nivele superioare de manifestare. Pământul este deci un nou început, punctul de plecare în călătoria la capătul căreia ne așteaptă starea de rai.
Toate Ordinele inițiatice care sunt depozitare ale Tradiției Primordiale, își aduc neofitul prima dată în Malkuth, iar după ce acesta explorează elementul pământ, el poate urca mai departe pe Arborele Vieții. În vechile mistere și nu în puține tradiții, fie că vorbim de babilonieni, egipteni, greci, romani, creștini, ”Eroul” indiferent care ar fi el, trebuie să coboare în pământ, iar acolo va duce lupta vieții sale, în urma căreia dacă este câștigător, va fi recompensat. Acest lucru este mimat prin ritualurile acestor școli care în acele vremuri aveau obiceiul de a ține pe candidat într-o grotă sau peșteră, în post, iar după o perioadă de timp dacă acesta era în ordine și își învingea natura grosieră, era scos afară și pus pe calea spre Lumină. De aici și expresia ”lux ex tenebris”, lumină din întuneric.
Francmasoneria, fiind un Ordin Inițiatic Tradițional, nu poate să nu respecte algoritmul inițiatic. Astfel, neofitul învață să cunoască aspectele emanate din elementul primordial pământ, să le controleze, ca mai apoi după ce se debarasează de ele să își continue călătoriile parcurgând lumile celorlalte elemente, până ajunge să redescopere divinitatea sa pierdută.
În cele ce urmează, am să încerc să redau acele elemente de cunoaștere teoretică, care să îl ajute pe noul inițiat în lupta sa, din mijlocul pământului. Înainte însă trebuie să specific că o cunoaștere teoretică, oricât de profundă ar fi ea, nu are nici o valoare fără o practică temeinică și riguroasă. Prin urmare aceste elemente de teorie nu sunt esența cunoașterii în sine, ci un fundament, un bagaj, cu care inițiatul trebuie să pornească la drum. Teoria trebuie învățată pentru că înțelegând mai bine natura mediului prin care traversăm, reușim să evităm foarte multe dintre pericolele care ne ies în cale și care ar putea să ne deturneze de la drumul nostru.
Pentru început să vedem cum este compus simbolul elementului pământ. Simbolul alchimic al elementului pământ constă într-un triunghi cu vârful în jos, tăiat cu o linie orizontală. Am menționat mai sus că acest element are o direcție descendentă, reprezentată de triunghiul cu vârful în jos, și este pasiv prin natura sa, motiv pentru care triunghiul este tăiat de o linie orizontală. Am stabilit care este reprezentarea grafică a simbolului elementului pământ iar de acum încolo vă rog ca toate informațiile să le asociați cu acest simbol, ca și când am avea un vas gol și l-am umple cu ceva.
Pământul, ca o scurtă descriere generală, simbolizează soliditatea și prin atributele sale aduce fundamentarea energiilor înalte, a influențelor spirituale și a ideilor în formă manifestată fizic. Elementul pământ este cel care materializează aspectele spirituale într-o formă palpabilă, sesizabilă în plan material. În procesul de creație, pământul este etapa în care după ce ne-am implicat activ în a materializa ceva, putem măsura cel mai bine rezultatul, acesta fiind tangibil, specific. Tot aici, dacă nu suntem mulțumiți de rezultat, vom distruge creația noastră pentru a putea să reluăm procesul și folosind experiențele trecute, cuantificate, să putem obține un rezultat mai bun.
Pământul este baza și fundația tuturor celorlalte elemente pentru că acest element este receptacolul razelor și influențelor cerești. El cuprinde toată sămânța și potențele germinatoare ale tuturor lucrurilor și este clasificat în trei ramuri: animal, vegetal și mineral. Fiind fecundat de celelalte elemente și de ceruri, el dă naștere prin el, întregii creații. Inclusiv omul a fost creat din pământ și a fost făcut roditor de către suflul divin. Pământul este centrul, fundația, mama întregii creații, pentru că primește abundența oricărei influențe și dă naștere manifestării ei.
Agrippa spunea că dacă am lua o cantitate de pământ, oricare, și am sorta-o, spăla-o, subtiliza-o și am lăsa-o în aer liber o scurtă perioadă de timp, acea cantitate de pământ, impregnată de puterile cerului, va da naștere unor plante, animale dar și pietrelor și metalelor. De ce, dacă tocmai a fost curățat de orice influență exterioară? Pentru că acesta este rolul elementului pământ: să fie receptiv la influențele exterioare, în permanență, să fie fertil și roditor.
Și tot Agrippa mai spunea despre pământ, referindu-se la materia primară, necesară creării Pietrei Filozofale, că acesta este marele secret: pământul trecând printr-un proces de purificare cu ajutorul focului, redus la cea mai simplă natură a sa printr-o spălare specifică, el devine materia primară a creației și adevăratul leac care să ne restaureze și să ne păstreze.
Atributele elementului pământ sunt, așa cum am mai spus, rece și uscat în echilibru cu aerul care este cald și umed. Platon mai identifică câte trei aspecte pentru fiecare element clasic și afirmă că pământul are proprietățile: întuneric; densitate; tăcere.
Nu putem să nu aducem în discuției aici și filozofia alchimică unde regăsim termenul VITRIOL, care în chimie reprezintă acidul sulfuric dar care de fapt este o anagramă care descrie un proces alchimic de sine stătător. Prima operațiune alchimică se petrece exact conform anagramei VITRIOL, a cărei explicație este Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem adică Vizitează interiorul Pământului și rectificând vei găsi Piatra Ascunsă. Piatra Ascunsă, în doctrina alchimică, reprezintă materialul pur spiritual, la care orice căutător trebuie să ajungă înainte de a progresa pe căile cunoașterii Adevărului și evoluției spirituale. Așa cum am mai spus, prima etapă în parcursul societăților inițiatice o reprezintă elementul pământ, ceea ce este confirmat și de alchimie. Doar în interiorul pământului putem să ne debarasăm de asperitățile materiale și de surplusul grosier care împiedică evoluția spirituală a ființei umane.
Având un rol purificator prin excelență, și în diferitele sisteme de magie, balastul energetic se îngroapă în pământ după ce este desprins din structurile energetice ale unei persoane, iar în pământ procesele dăunătoare precum blestemele, legările, pacturile, etc. sunt anihilate, purificate și transmutate.
Conform tradiției spirituale, Pământul, ca element este locul în care trăiesc mai multe entități, are diverse corespondențe în astrologie și în rezonanța culorilor. În cele de mai jos am să redau proprietățile în discuție astfel încât să înțelegem mai bine cum și prin ce funcționează acest element.

  • Pământul corespunde Nord-ului, pentru că este punctul cardinal cel mai întunecat, ferit de razele directe ale soarelui.
  • Pământul are calitățile uscat, rece, pasiv, greoi.
  • Culorile asociate cel mai des Pământului sunt negru, oliv, maroniu, galben.
  • Atributul genului elementului pământ este feminin, receptiv.
  • Asocierea Pământului se face adesea cu stabilitate, prosperitate, hrană, plenitudine, recoltă, adăpost, forță, animale cu patru picioare, împământenire, susținere, protecție, natură, dar și cu moartea și renașterea.
  • Genul, sau atributul sexual al pământului este feminin, receptiv.
  • Culorile care corespund Pământului sunt negru, maro, verde, citrin.
  • Mineralele/rocile asociate pământului sunt Amazonitul, Smaraldul, Hematitul, Jadul, Magnetitul, Malachitul, Olivina, Serpentinul, Turcoazul, Cărbunele, Agatul.
  • Metalele care corespund elementului pământ sunt Fierul, Plumbul, Mercurul.
  • Plantele atribuite acestui element sunt Amarantul, Orzul, Albăstreaua Neagră, Salvia, Porumbul, Macul, cerealele, Iedera, Pelinul, Meiul, Stejarul, Mușchi, Licheni, Ovăz, Patchouli, Orezul, rădăcinoasele, Secara, Grâul, Mușcatele, Ghindele, plantele târâtoare, nucile.
  • Animalele asociate cu elementul pământ sunt cam toate mamiferele cu patru picioare, ursul în special, câinele, calul, vitele, și animale nocturne.
  • Elementele zodiacale care reflectă atributele pământului sunt Taur, Fecioară, Capricorn.
  • Planetele cele mai familiale acestui element sunt evident Pământul, dar și Jupiter și Saturn.
  • Ora pământului este Miezul Nopții.
  • Zilele din săptămână în care elementul pământ are cea mai crescută influență sunt Marți și Sâmbătă.
  • Anotimpul deseori asociat pământului este Iarna.

Vârsta sau secvența din ciclul vieții omului, asociată acestui element, este Bătrânețea.
În Tarot avem următoarele lame/cărți ilustrează cel mai bine aspecte ale elementul pământ; Discurile sau Pentaclele pentru Arcanele Minore și Lumea, Diavolul, Împăratul, Împărăteasa pentru Arcanele Majore.

  • Pentru sistemul de divinație cu rune, Fehu, Wunjo, Jera, Berkano, Mannaz, Othala, sunt cele mai apropiate de elementul pământ.
  • Între Tattwa, elementul pământ este acea pictogramă care reprezintă Pătratul Galben.
  • Dintre Sefiroți, în Kabbalah, pământului îi corespunde sefira Malkuth, sau Regatul.
  • În tradițiile estice, elementului pământ îi este atribuită chakra rădăcină, Muladhara.
  • Ființe mitologice care sălășluiesc în elementul pământ sunt Uriașii, Garguiele, Spiridușii și Trolii.
  • Conform sistemelor magice arhanghelul care domnește asupra acestui element este Uriel.
  • Ființele care populează elementul Pământ sunt Gnomii.
  • Rege asupra domeniului elementului Pământ este Ghobe.
  • Heruvimul pământului este Taurul.
  • Sunetele pământului sunt redate de tobe și alte instrumente de percuție.
  • Din punct de vedere al influențelor asupra personalității umane, elementul pământ, în aspectele sale pozitive se manifestă printr-un caracter fiabil, punctual, stabil, perseverent, înțelept. În aspectele sale negative, elementul pământ emană lăcomie, epicurism, materialism, plictiseală, reducere din punct de vedere intelectual și emoțional.


Am redat mai sus aspectele esențiale prin care este caracterizat elementul pământ. Ele sunt esențiale în abordarea diverselor practici magice, pentru că fiecare aspect, utilizat corespunzător, conștient, poate să ușureze obținerea efectului magic dorit iar neutilizat, necunoscut, operațiunea magică poate deveni un eșec. Pentru că și magia se manifestă pe mai multe nivele, se poate clasifica pe mai multe paliere, în funcție de scopul cu care este aplicată. Astfel, după rezultatul pe care ni-l dorim, putem identifica un element care rezonează cu precădere în procedeul magic. Pentru elementul pământ, tipologia magiei practicate cuprinde operațiunile care au ca scop gospodăria, prosperitatea, înaintașii, fertilitatea, protecția și împământenirea. Observăm deci, că în cazul acestor scopuri, rezultatele sunt exclusiv materiale, ceea ce face ca elementul pământ și operațiunile magice corespunzătoare să fie cele mai adecvate metode pentru împlinirea celor propuse.
Operațiile magice, asociate oarecum cu elementul pământ sunt alchimia în cea mai materială formă, Spagiria (adică procedeele de realizare a leacurilor, poțiunilor, uleiurilor, și parfumurilor magice) și Geomancia (adică divinația pământului).
Dacă am putea forma o ierarhie a elementelor, imposibil de altfel pentru că fiecare element are influențe ale celorlalte elemente, printr-un exercițiu de imaginație, în care să considerăm fiecare element ca fiind pur, elementul pământ va sta la baza piramidei. Acest concept este redat în Kabbalah prin ilustrarea Arborelui Sefirotic. Ultima dintre lumi se numește Asiyah iar această lume este manifestată în sefira Malkuth. Din tradiția iudaică aflăm că acestei lumi corespunde ultima literă HE din Tetragramaton Yod-He-Vav-He; elementul pământ; sefira Malkuth și partzuf (sau persoana, fața divină) a lui Nukvah (partea feminină a lui Zeir Anpin, Microcosmosul); semnul zodiacal al Taurului; Tora transmisă pe cale orală.
Dincolo de forme este esența și analizând diversele culturi și tradiții inițiatice, de-a lungul timpului și locurilor, putem identifica o singură esență regăsită dincolo de diferențe, un singur adevăr, o unică tradiție primordială. Dincolo de diferențe sunt asemănările și ele sunt cele care duc la marile realizări spirituale, reflectate pe parcursul evoluției omului și a progresului societății umane. Magia, indiferent de forma ei, este conectată la acest izvor al Tradiției Primordiale iar magicianul este cel care trebuie să își satisfacă setea de la acest izvor, prin practica magie.


Nu putem vorbi de o practică temeinică, care să aibă rezultatele dorite, decât dacă avem ca fundație un solid bagaj de cunoștințe și înțelegem la nivel teoretic ce urmează să se întâmple în plan practic. Încă nu am văzut clădire trainică ridicată fără arhitect și nici arhitect fără studii corespunzătoare.
Prin urmare am abordat în acest eseu, Elementul Pământ.
Trecerea la următoarea treaptă presupune măiestria asupra acestui element, ea fiind condiția sine qua non în parcurgerea procesului inițiatic și redobândirea celor ce s-au pierdut. Desigur cele enumerate mai sus sunt doar o sinteză, un punct de plecare în studiul acestui element. Răbdarea și Perseverența, forța de muncă și voința inflexibilă sunt calitățile de nelipsit oricărui Francmason dedicat Lucrării sale.

Am zis!