DON’T GIVE UP, MAMAIE! (VII)

De Ion Bogdan Martin

Piesă de teatru pentru copii şi tineret
Locul II la cea de-a VI-a Ediţie a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1000, un milion de poveşti”, organizat de către Teatrul “Ion Creangă” – Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti

Piesa s-a reprezentat, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în spectacol-lectură în faţa publicului licean de la „Jean Monnet” din Bucureşti

Comedie

Personajele:

Dr. Violeta Căldăruşe, VIOLETA, VIO
Cosmina Căldăruşe, fiica Violetei, COSMINA, COSI
Mama Violetei, BÚNI
Cristian Vasilescu, CRISTI
Bogdan Vasilescu, tatăl lui Cristi, BOGDAN

Violeta, 38 – 39 de ani
Cosmina, 17 ani
Buni, 65 de ani
Cristi, 18 ani
Bogdan, 44 de ani

Apartament cu trei camere la bloc. O canapea de trei persoane. Două fotolii, la aceaşi culoare cu canapeaua. O masă cu trei scaune. Masa este aşezată în avanscenă, oblic faţă de canapea. O bibliotecă… Un ceas mare de perete. O oglindă pe peretele de lângă uşa care dă spre holul de ieşire din apartament. Cosmina şi Cristi, elevi în anul III ai unui Colegiu Naţional, se pregătesc să dea examen de admitere la medicină! Deci, la medicină!

Scena VII

Búni, Cosi, Cristi, Vio.

O nouă zi. Cristi şi Cosi stau la masă, răsfoiesc manualul, iar Búni pe canapea, se uită pe o revistă.

COSI: Ai recuperat destul de repede ceea ce…
BÚNI: Este numa’ bine. A fost frumos, de-acum încolo fiecare la casa lui.
COSI: Búni, iar începi?
CRISTI: Nu, Cosi, bunica ta are perfectă dreptate.
BÚNI: Ei, ai auzit?! Băiat bine crescut. Şi-apoi, trebuie să mai înveţe şi altele. Nu numai chimie şi biologie.
CRISTI: Întocmai.
BÚNI: Întocmai, vezi? Voi, că acum mi-a venit, în afară de Internet mai ştiţi altceva?
COSI: La ce te referi?
CRISTI: Dacă aţi putea să detaliaţi?!
BÚNI: En-gross şi en-detail, cum să nu! Mă refeream la cultură generală. Cultura generală este un element foarte important în definirea personalităţii.
COSI: Oau, buni! Vorbeşti ca din cărţi!
BÚNI: Bunăoară, Cristi, care este ultima carte pe care ai citit-o?
CRISTI: „Orbitor”…
BÚNI: De Mircea Cărtărescu. Oau! Cartea aia nu-i uşoară nici la propriu, nici la figurat.
CRISTI: 1479 de pagini, mai precis.
BÚNI: Mda, felicitări! Şi apropo tot despre cărţi, ştiţi ce scrie pe cartea din mâinile Statuii Libertăţii?

COSI: Păi, scrie ceva!?
CRISTI: Chiar?
BÚNI: Chiar scrie.
COSI: Mă rog, şi ce scrie?
BÚNI: „4 Iulie”. „Four July”
COSI: Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii.
CRISTI: Dar dumneavoastră ştiţi ce scrie pe spatele statuii?
BÚNI: Nţ! Uite că asta… Habar n-am!
CRISTI: Made in China! (Cosi izbucneşte în râs.)
BÚNI: Ei, s-o fi urcat vreun tembel…
CRISTI: Era o glumă, doamnă.
BÚNI: Eu vorbeam depre cultura generală. Şi doream să vă spun că ea este necesară oriunde. În orice împrejurare. Cultura te ajută în viaţă şi te poate scoate din multe încurcături. Devii simpatic şi apreciat în cercul tău de prieteni sau, după caz, chiar invidiat. Ceea ce nu este rău.
COSI: Eu cred că baţi la o uşă deschisă. Dar mai lasă-ne şi nouă timp! Nu le putem şti pe toate. De fapt, nu există om pe pământ care să le ştie sau să le fi ştiut pe toate.
CRISTI: Doamnă, am înţeles mesajul. Să mai facem şi altceva decât Net şi facebook. Iar lectura unor cărţi valoroase este bine venită. Deşi, la fel de bine, eu cred că şi sportul…
BÚNI: Prinzi repede. Păcat că nu mai vii!
COSI: Dar de ce, poate veni în vizită oricând, nu?!
BÚNI: Iar eu am spus: ce păcat că nu o să mai vină! Înţelegi?
COSI: Of, măi, buni! Dar eu ştiu să-mi port şi singură de grijă.
BÚNI: Aşa spuneam şi eu până m-a sărutat prima oară Florin Piersic. Mi s-a luat pământul de sub picioare. Eram precum naveta Atlantis: 28.000 km la oră. (Cristi şi Cosi izbucnesc în râs.)
COSI: Puteai să explodezi!
BÚNI: Ba, bine că nu!
COSI: Buni, îmi pare rău că este Cristi de faţă, pentru ceea ce îţi voi spune!, dar dacă este să fac ceva, pot face şi la şcoală sau pe drum. Vă spun că sunt la cursuri, iar eu mă duc cu Cristi la film şi în parc sau chiar mai rău…
BÚNI (se ridică brusc de pe canapea): Adică…
COSI: Adică, să mă… duc la teatru, de exemplu.
BÚNI: Mda, asta este chiar mai rău. Să-l vezi pe bunică-tu’, de exemplu. (Se reaşază.) Cosi, eu am încredere în tine, dar ţi-am spus ce am păţit eu cu…
COSI: Cu Florin Piersic, ştiu. Numai că noi suntem, evident, altă generaţie şi, datorită exploziei informaticii, recte a creşterii vitezei de circulaţie a informaţiilor, noi suntem mai puţin predispuşi la factorii emoţionali. La stimulii externi.
BÚNI: Mie-mi spui? Eu cred că din contră.
CRISTI: Eu, atunci, am să vă las! Observ că aţi intrat într-o discuţie care…
COSI: Scuze, Cristi! Dar părinţii şi bunicii de fete sunt mai…
CRISTI: O fac cu gând bun şi nu sunt de condamnat. De fapt, nu există niciun conflict între generaţii. Dialogul şi comunicarea, cred eu, sunt calea prin care şi unii şi ceilalţi pot îndepărta factorul de stres, ajungând la încredere reciprocă.

BÚNI: Be-ve, „Patapievici”! Uite, aici mi-a plăcut cum ai vorbit. Cosi, poate că o să mă mai gândesc dacă îi acord sau nu permisiunea de a mai trece pe la noi. (Se aude uşa, intră Vio.)
VIO: Hello, guys! Bună, mamă!
CRISTI (se ridică): Doamna Căldăruşe, doream să vă mulţumesc foarte mult că i-aţi permis Cosminei să mă ajute la lecţii şi dumneavoastră doamnă că aţi îndurat prezenţa mea, nu întotdeauna agreabilă.

VIO: Cristi, cum poţi spune asta? Sau tot buni…
CRISTI: Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă cunosc. Încă o dată, mii de mulţumiri.
VIO: Vino să te sărut! (Cristi alunecă pe role spre Vio. Aceasta îl sărută pe obraz.)
BÚNI: Acuma, ia-ne la rând, chiar dacă îţi sunt antipatică! (Vine la Buni şi o îmbrăţişează.) Aşa, acum mulţumeşte-i şi Cosminei!
CRISTI: Mulţumesc, Cosmina!
BÚNI: He-he-hei! Păi, aşa?
VIO: Păi, nu te întrebi de ce n-are curaj?
BÚNI: Iar eu îi spun că este un ordin. La vârsta mea îmi permit să comand. Asta ca să nu plescăiţi cumva pe hol. (Cristi se apropie încet de Cosi, îi ia mâna…) Dar ce stilat e băiatul ăsta, dragă? (…Şi o sărută pe obraz.) Hm, mă rog!
COSI: Te conduc.
CRISTI (merge la masă, îşi ia rucsacul, bagă mâna în el, vine lângă Búni şi scoate o carte.): Pentru dumneavoastră, doamnă!
BÚNI: „Pentru dumneavoastră, doamnă”. Ce-i asta?
CRISTI: O carte. Una cu autograf şi dedicaţie.
BÚNI: Păi şi de ce…
CRISTI: Ieri mi s-a tipărit prima carte de poezie, iar editura mi-a trimis cele 20 de volume la care aveam dreptul gratuit prin contract. Am dorit să fiţi, alături de Cosi, de doamna Violeta şi de tata, una dintre primele persoane care primeşte cartea. Cu dedicaţie, bine-nţeles. (Búni citeşte…. Citeşte… Întoarce capul. Îşi ascunde privirea, se uită din nou la carte, îşi şterge o lacrimă din colţul ochiului şi o zbugheşte pe uşă.)
VIO: Ai reuşit să o emoţionezi pe mama, ceea ce nu este de ici-de-colo.
CRISTI: Iar acest exemplar este pentru dumneavoastră. (Vio vine şi îl sărută pe obraz.)
VIO: Mulţumesc mult. Ai reuşit să ne surprinzi. Iar pe tatăl tău l-ai făcut extrem de fericit. O să fii un medic bun, Cristi.
CRISTI: Vă mulţumesc din suflet. (Îşi aruncă sacul pe umăr.) La revedere! (Cosi îl ia de mână şi ies. Buni bagă capul prin deschizătura uşii.)
BÚNI: A plecat?
VIO: Da, mamă!
BÚNI: Băiatul ăsta… Băiatul ăsta m-a emoţionat aşa de tare, că dac-avem o batistă praf o făceam! Mama ei de batistă şi de Desdemona (sic!)! El s-a purtat ca un gentleman, iar eu… (Revine Cosi.) Ia, uite, ai primit şi tu o carte!
COSI: Normal! Eu vă las acum. Merg la mine în cameră să citesc. (Iese.)
BÚNI: E roşie toată, micuţa.
VIO: Normal. Tu n-ai citit dedicaţia tipărită?
BÚNI: Nu. Este una şi tipărită?! (Frunzăreşte cartea. Citeşte.) „Cu dragoste, Cosminei, cea mai delicată fiinţă din lume!” Am dat-o naibii! Florin Piersic, mic copil. Lucrurile sunt mult mai grave decât am crezut eu.
VIO: Eu cred că ai cam exagerat cu băiatu’, dar e treaba ta.
BÚNI: Chiar şi bătrânii mai greşesc câteodată.
VIO: Merg să mă întind un ceas-două. (Iese. Búni ia loc la masă. Îşi pune ochelarii şi tastează.)
BÚNI: Ete, că nu mă lasă. Să-mi fac cont pe facebook? O să-mi fac, na! (Sună telefonul.) Da! Iar tu?! Măi, Mircea, nu ştiu ce-i în capul tău. Tu nu eşti în stare să spui nici măcar „To be or not to be…” N-ai fost în stare la tinereţe, să-l joci pe Hamlet, iar la vârsta asta… Nici atât. Te rog să uiţi numărul ăsta! Ba nu te rog, îţi ordon! Da? Ei bine, atunci am să-l schimb eu. Du-te-n… (Închide.) Doamne iartă-mă! Ăsta a înnebunit de tot. Om bătrân. S-a colmatat rău! (Se închină şi iese.)

ALTculture 12/2019 – DON’T GIVE UP, MAMAIE! (VII)