Traducere: Eugen D. Popin și Dominique Basset

Max Jacob, s-a născut la 12 iulie 1876 în Quimper (Bretagne) și a decedat 5 martie 1944 în Drancy. Este un poet modernist și romancier francez din prima jumătate a secolului al XX-lea, precursor al curentului literar Dada, mai apoi al suprarealismului, fără însă să aderare la niciunul dintre ele.
El a bulversat cu versul său liber, grotesc și extravagant, poezia franceză a anilor 1917, mai ales după ce a renunțat la cariera sa de jurnalist și s-a împrietenit cu Alphonse Allais și a devenit foarte apropiat de Pablo Picasso, Guillaume Apollinaire, Marie Laurencin, Andre Salmon și Amedeo Modigliani. Autorul s-a născut într-o familie evreiască voltariană, care însă nu a practicat iudaismul. Max Jacob, s-a convertit la catolicism în 1915, după ce a avut mai multe viziuni religioase, continuând în această perioadă să anime avangarda montmartriană și montparnassiană.
Din 1936, renunță la viața laică, dedicându-se vieții monahale la Saint-Benoît-sur-Loire, la mănăstirea Fleury. În poezia acestei perioade, Max Jacob își mărturisește astfel cvasi-quietismul și își asumă dureros viața păcătoasă ca o condiție a răscumpărării sale.
Originile sale evreiești (așkenazi) au făcut ca, cu șase luni înainte de Eliberarea Parisului, să fie arestat de Gestapo, soartă pe care o acceptă ca martir eliberator. Internat de jandarmeria franceză în lagărul de la Drancy, Max Jacob a murit acolo, cu cinci zile și treisprezece ore, înainte de planificata deportare la Auschwitz.
În 1907, Max Jacob a inventat noțiunea de cubism și a practicat, ca și Pierre Reverdy, o „literatură cubistă”, adică o scriere în care metonimia, aliterația, calamburul, aluzia, aforismul, elipsa și antiteza, multiplică sensurile semnificației. El se explică. „Cubismul în pictură, este arta de a picta tabloul în sine, dincolo de ceea ce reprezintă și de a da construcției geometrice primul plan, realizând doar o aluzie la viața reală.
Cu toate că ar mai fi foarte multe de spus despre viața și opera lui Max Jacob, îmi îngădui să mă opresc aici, încheind cu un vers memorabil al poetului.
„Caracteristica lirismului este inconștiența, dar o inconștiență supravegheată”. „
Max Jacob, Sfat pentru un tânăr poet, postum.

                                                   prezentare: Eugen D. Popin

RĂZBOIUL

Bulevardele exterioare, noaptea, sunt pline de zăpadă; bandiții sunt soldații; sunt atacat cu râsete și săbii, sunt despuiat: mă salvez ca să mă întorc într-un alt pătrat. Este o curte de cazarmă sau curtea unui han? doar sabii! numai lăncieri! ninge! mă înțeapă cu o seringă: este o otravă ca să mă ucidă; țeasta unui schelet învelită în voal îmi mușcă degetul. Lămpi slabe reflectă vag lumina morții mele pe zăpadă.

Cerșetoarea din Napoli

Pe când trăiam la Napoli, la intrarea palatului meu stătea o cerșetoare, căreia, înainte de a urca în trăsură, îi aruncam mărunțiș. Mirat de faptul că niciodată nu mulțumea, într-o bună zi am privit-o atent. Privind-o, am constatat că ceea ce credeam eu că este o cerșetoare, era în fapt o cutie de lemn vopsită verde, conținând pământ roșu și câteva banane pe jumătate putrede.

Sacrificiul lui Abraham

În timpul foametei din Irlanda un adorator spuse cu ardoare unei văduve: ”Un schnitzel de la tine, zeița mea!” – „- Nu!” spuse văduva, „ nu vreau să desfigurez acest corp pe care cu zel îl admirați.” Dar ea și-a chemat fiul să vină și i-a tăiat o bucată frumoasă în sânge din pulpă. I-a rămas copilului o cicatrice? Nu știu, a urlat însă biblic, când s-a tăiat din șnițel.

În jurul Bibliei

În ciuda opreliștei Celui de Sus, peștii din cursul Cedronului au voit dezinfectarea albiei rîului și au murit. Curtezana care se afla în apropierea râului deturnat, a făcut din albie, propriul ei pat. În ciuda opreliștei Celui de Sus a mâncat un pește, iar pentru că acest pește a fost totuși dezinfectat, a murit și ea.

Fabulă fără morală

A fost odată o locomotivă, care era atât de binevoitoare, încât se oprea lăsând pietonii să traverseze șinele. Într-o zi, o mașină s-a prăbușit pe calea ei ferată. Șoferul îi șopti la ureche automobilului său: „Oare ne vor avertiza cu un proces-verbal?” „ E încă prea tânăr” spuse locomotiva, „ ai bine nu știe“. Și s-a limitat doar la a sufla un pic de abur disprețuitor peste pilotul rămas fără suflare.

Miracole adevărate

. . Bunul preot bătrân! după ce ne-a părăsit, l-am văzut plutind deasupra lacului ca un liliac. . . Era atît de absorbit în gîndurile sale încât nici măcar n-a observat miracolul. A fost tare surprins de umezeala sutanei,