Locul II la cea de-a VI-a Ediţie a Concursului de Dramaturgie pentru Copii „100, 1000, un milion de poveşti”, organizat de către Teatrul “Ion Creangă” – Bucureşti împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti
Piesa s-a reprezentat, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în spectacol-lectură în faţa publicului licean de la „Jean Monnet” din Bucureşti
Comedie
Personajele:
Dr. Violeta Căldăruşe,VIOLETA, VIO
Cosmina Căldăruşe, fiica Violetei,COSMINA, COSI
Mama Violetei,BÚNI
Cristian Vasilescu,CRISTI
Bogdan Vasilescu, tată lui Cristi,BOGDAN
*
Violeta, 38 – 39 de ani
Cosmina, 17 ani
Buni, 65 de ani
Cristi, 18 ani
Bogdan, 44 de ani
Apartament cu trei camere la bloc. O canapea de trei persoane. Două fotolii, la aceaşi culoare cu canapeaua. O masă cu trei scaune. Masa este aşezată în avanscenă, oblic faţă de canapea. O bibliotecă… Un ceas mare de perete. O oglindă pe peretele de lângă uşa care dă spre holul de ieşire din apartament.
Cosmina şi Cristi, elevi în anul III ai unui Colegiu Naţional, se pregătesc să dea examen de admitere la medicină! Deci, la medicină!
Scena I
Búni, Vio, Cosmina.
Búni, Vio şi Cosi stau pe canapea. Un CD-player împrăştie în cameră acordurile unei piese hip-hop „Sugar Gimme Some” (4:05), interpretată de Trick Daddy feat Ludacris & Lil’ Kim & Cee-Lo.
BÚNI: Auzi, Cosmina, nu te supăra, dar asta este muzică?!
COSI (fredonează): Este, búni. Este hip-hop.
BÚNI: Cip-Ciap?! Şi cine cântă? Fuego, Voltaj, Horia Brenciu?!
COSI (izbucnind în râs): Cum, búni!? Hai, c-ai fost cool! Ăştia-s Trick Daddy featuring Ludacris & Lil’ Kim & Cee-Lo…
BÚNI: Oau, búni! Dar ce nume lung are! Mai tare decât Ştefan Bănică-Junior-Ţopescu-Rădulescu-Constantinescu-Marin-Etcaeterescu?!
VIO: Caustică precum soda…
BÚNI: Care dintre ele? Ţopeasca, Răduleasca…
VIO: Nici una. Comentariul era pentru tine. (Cosminei.) Mergi, mami, şi dă muzica mai încet!
COSI: Da’ de ce, că e betooon?! (Cosmina reduce volumul.)
BÚNI: Poa’ să fie şi ciment cu mortar pe băţ! Mai întârzie mult oamenii ăştia, dragă?
COSI: Din clipă în clipă, trebuie să apară… (Se reaşază pe canapea.)
BÚNI: Auziţi, dragilor, dar cum de a fost aleasă tocmai Cosmina să-l ajute la lecţii pe băiatul ăsta?! Întreb nu zic!!!
COSI: Aud că şi întrebi şi zici! Diriga a fost cu ideea. E un băiat foarte bun la învăţătură, dar pentru că a fost internat, aproape o lună, în spital şi a rămas în urmă cu lecţiile, doamna dirigintă a vorbit cu mama şi a fost de acord pentru câteva ore pe săptămână…
BÚNI: Bine, dar să ştiţi că în timpul lecţiilor eu n-am să mă mişc de aici. (Cu pumnii strânşi la piept.) Sfinxul din Bucegi.
VIO: Mamă, dar mă şi bazam pe chestia asta.
BÚNI: Auzi, tu nu erai astăzi de gardă la spital?
VIO: Ba da, dar am rugat un coleg să facă în locul meu şi îi ţin eu locul de Paşte.
BÚNI: Şi ce potrivire, dragă, tu divorţată, tatăl băiatului… despărţit…
VIO: Mamăăă! Dar n-are absolut nicio legătură. Zău, mă dezamăgeşti! (Soneria de la intrare.)
BÚNI: Ete, c-au venit elevii! (Cele două femei se ridică şi rămân lângă canapea. Cosmina merge la uşă. Se aud voci, revine urmată de tată şi fiu cu buchete de flori, Cristi poartă în spate un rucsac.)
COSI: Mamă, búni, domnul Vasilescu şi fiul, Cristi! (Bogdan avansează către Búni şi îi oferă un buchet de trandafiri roşii.)
BOGDAN: Doamnă, sunt încântat să vă cunosc! Bogdan Vasilescu! (Îi sărută mâna.)
BÚNI: Eu sunt nu numai încântată, dar şi surprinsă! Trandafirii roşii sunt florile mele preferate.
BOGDAN: O fericită coincidenţă, doamnă. (Către Vio.) Doamnă, iar acest buchet este pentru dumneavoastră… (Îi sărută mâna.)
BÚNI: Trandafiri albi! (Ridicând din umeri, ton zeflemitor.) Na, coincidenţă! Şi pe ea ai nimerit-o.
VIO: Încântată. Violeta Căldăruşe.
BÚNI: Doctor Violeta Căldăruşe. Adică, medic, că, astăzi, doctori sunt câtă frunză şi iarbă. Cei mai mulţi, în parlament!!!
VIO: Mamăăă… (Cristi îşi drege vocea şi face câţiva paşi spre Cosi.)
CRISTI: Ştiam că îţi plac fresiile. (Îi întinde florile, printr-un gest rapid, şi revine repede lângă Bogdan.)
COSI: Galbene!? (Le miroase, le mângâie cu obrazul…)
BÚNI: Şi ea a fost nimerită! Coincidenţă la puterea a 3-a!
BOGDAN: Este pentru prima oară când oferă flori.
BÚNI: Şi mai tare: e precoc!!!
VIO: Precoce, mamă!
BÚNI: Adjectiv! Ştii bine că am fost olimpică la literatură şi dans subacvatic cu pernă!?
VIO: N-o luaţi în seamă, mama glumeşte tot timpul.
BÚNI: Chiar şi în somn. Dar cel mai bine ar fi dacă am continua dialogul luând loc. Sunt slăbită, n-am mâncat nimic toată noaptea (sic!). (Cele trei se aşază pe canapea, iar cei doi pe fotolii. Linişte.) E clar că tot eu trebuie să ies la tablă. Deci…
VIO (se ridică): Mamă, Cosi, daţi-mi florile să le pun într-o vază.
COSI: Pe-ale mele să le pui separat!
BÚNI: Da, dragă, chiar, că ţepii de trandafiri atacă fresiile. Prin surprindere.
VIO: V-am spus că mama glumeşte. A fost actriţă. A jucat într-o piesă chiar alături de Radu Beligan.
BOGDAN: Da?! Felicitări! (Vio pleacă la bucătărie pentru a pune florile în apă.)
BÚNI: I-am deschis uşa în actul întâi, iar în actul doi, din greşeală, i-am
trântit-o în nas. Acum am ieşit la pensie, dar „catârul” ăsta de Radu o să joace până la două sute de ani. Şi cu succes, dragă! Fantastic!
BOGDAN: Activitatea menţine tonusul. Prelungeşte viaţa. Chiar luna trecută l-am văzut pe maestru în „Egoistul”, o partitură grea… Interpretare magistrală.
BÚNI: Hopaaa! Îţi place teatrul?!
BOGDAN: De mic, m-au dus ai mei la teatru. Într-adevăr, îmi place foarte mult. (Revine Vio.)
BÚNI: Uite, dragă, domnului Vasilescu îi place teatrul! Altă conicidenţă!
VIO: Punct ochit. (Către Cristi.) Deci, ca să înţeleg, nu la matematică este problema, ci la biologie şi chimie?
CRISTI: Da, doamnă. La aceste materii am rămas foarte mult în urmă, iar pe unele lucruri chiar nu le-am înţeles. Aş dori, „ab initio”…
BÚNI: Ia-auzi, la latină a luat-o înainte. Zi, puiule, că zici bine: deci, încă de la început…
CRISTI: Aşa cum spuneam, doresc să vă mulţumesc foarte mult că aţi acceptat ca fiica dumneavoastră…
BÚNI: Şi nepoata mea…
CRISTI: Mă rog!
BÚNI: Să te rogi la biserică, aici ai venit să faci lecţii, iar după ce ai recuperat, pa şi pusi! Vă mai vedeţi la şcoală!
VIO: Mami!
BOGDAN: Ştiu, glumeşte. Doar a fost actriţă.
BÚNI: De data asta n-am glumit şi nici n-am jucat.
VIO: Okay, mamă! Domnu’ Vasilescu, am înţeles de la Cosmina că fiul dumneavoastră va veni în fiecare zi după orele 16?
BOGDAN: 16:30, mai precis. Vă mulţumim foarte mult pentru amabilitate şi înţelegere! În momentul când Cristi va asimila ceea ce are de asimilat nu vă vom mai deranja.
BÚNI: Normal! Că doar n-om fi la „after hours”, parcă aşa se spune?! Şiii… rămâne chiar de azi?
BOGDAN: Eu aşa am înţeles de la Cristi.
VIO: Da, aşa mi-a transmis şi Cosi.
BÚNI: Atunciii…
BOGDAN: Atunci, eu plec! Mi-a părut bine de cunoştinţă…
BÚNI: Da’ nouă!?
VIO: Búni…
BOGDAN: Glumeşte, ştiu. Ceea ce este foarte sănătos. Sărut mâinile, doamnelor şi domnişoară. Nu este nevoie să mă conduceţi.
BÚNI: De parcă…
COSI: Búniii!
BÚNI: La revedere, domnule!
CRISTI: Te conduc eu, tată.
BOGDAN: La revedere şi încă o dată: mii de mulţumiri! (Cristi îl conduce, dispar după uşa care face legătura cu holul.)
VIO: Mamă, dar de ce-ai fost aşa de acră?
COSI: Zău, búni?!
BÚNI: Nu-i văd bine de loc pe masculii ăştia doi. Frumuşei, înăltuţi, bine crescuţi…
VIO: Ah, asta era!
BÚNI (către Cosi): Poate te prind că-l pupi. Zburaţi pe geam amândoi. Până nu intri la facultate nu ai liber la idile! Ai înţeles?
COSI (râde): „Balade şi idile”…
BÚNI: De George Coşbuc, clar?
COSI: N-am nimic cu băiatul ăsta, búni. E un coleg ca orişicare.
BÚNI: Zâmbetul tău a vorbit mai mult decât ai fi dorit să se vadă. Te-a trădat privirea, draga mea.
VIO: Deşi, eu cred că, mai întâi, trebuie să vorbeşti cu inima.
BÚNI: Aia e o proastă. Aşa am făcut şi eu când m-am lăsat păcălită de Florin Piersic.
VIO: Da, dar ce amintire frumoasă. Ai fost iubita lui Piersic.
