ALTculture 4/2019 – O evanghelie politică…

De Călin Muntean

Isus a spus: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc Eu“ (Ioan 15:14).

Perioadele în care judecători sau regi buni țineau neamul în frâu să nu păcătuiască erau perioade de prosperitate, de victorii care se apropiau de miraculos, urmate de lungi perioade de liniște.
Când neamul era însă lăsat în voia lui sau chiar îndemnat spre rău de către regi păcătoși, urmările nu întârziau să vină. Înfrângeri umilitoare, jaf și chiar subjugare.

Biserica Catolică a avut până acum 266 de conducători. Unii dintre ei au rămas în istorie pentru deciziile controversate pe care le-au luat. Fie că a fost vorba de prima Cruciadă împotriva musulmanilor, fie de instaurarea Inchiziției, cei patru Papi au schimbat istoria.
Papii au condus milioane de credincioși iar în fruntea și în numele lor au putut să pună în practică decizii uneori radicale.

Papa Urban al doilea e cel care a organizat și lansat prima cruciadă împotriva musulmanilor. Pe 18 noiembrie 1095, la Conciliul de la Clermont, în Franța, el a chemat creștinii la luptă împotriva turcilor care atacaseră Anatolia.
Decizia nu a fost atât un act de război, cât o mișcare diplomatică.
Urban al doilea dorea să reunească Biserica Creștină de Est, cea Ortodoxă, cu de Vest, cea Catolică, după ce acestea se separaseră în 1054, când a avut loc “Marea Schismă”.
Recucerirea Ierusalimului din mâinile musulmanilor a fost un scop secundar, devenit mai târziu obiectivul principal al cruciaților. Cei care deveneau voluntari în Cruciade erau asigurați că, dacă luptă, păcatelor lor vor fi șterse.
Deși Ierusalimul a fost cucerit, cele două Biserici Creștine nu s-au reunit nici până în ziua de azi.
O sută de ani mai târziu, papa Grigorie al IX-lea a scris o altă pagină controversată din istoria Bisericii Catolice, instaurând Inchiziția papală. Devenit Papă în 1227, prima decizie a fost să-l însărcineze pe inchizitorul Konrad von Marburg să elimine ereticii din Germania.
Apoi, l-a suspendat pe împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick al doilea, pentru că amânase plecarea în cea de-a șasea Cruciadă.
Hotărât să lupte împotriva ereticilor, Grigorie a pus bazele Inchiziției papale, care centraliza controlul reprimării ereticilor. Cei vizați au fost la început membri ai sectei catarilor (în sudul Franței) și ai sectei waldensienilor (în nordul Italiei).
Totuși, Grigorie nu a autorizat oficial folosirea torturii ca pedeapsă sau metodă de interogatoriu.
Victime ale Papei Grigorie al IX-lea au fost și iudeii. Suveranul Pontif considera că această religie conține, citez, “toate formele de rău și de blasfemie posibile.”
Unul dintre cei mai controversați Papi este cu siguranță Pius al XII-lea. El a avut un pontificat foarte lung – 19 ani, care a inclus cele mai tulburi perioade din istoria modernă a lumii: al Doilea Război Mondial, Holocaustul, abuzurile regimului sovietic și Razboiul Rece.

El considera că Vaticanul nu trebuie să condamne direct abuzurile comise de fasciști sau de naziști, pentru a nu-i provoca și mai rău.
Ca reacție la discriminările rasiale oficializate de regimul fascist al lui Benito Mussolini, el a numit în funcții importante la Vatican mai mulți evrei care fuseseră dați afară din universități.
În 1943, când naziștii au ocupat Roma, Papa s-a declarat “apărătorul orașului” și a dat ordin bisericilor să-i adăpostească pe evrei și pe politicienii antifasciști.
La sfârșitul războiului, a avut mari rezerve față de Tratatul de la Yalta. Pius se temea de influența prea mare pe care o va avea în Estul Europei regimul sovietic al lui Stalin.
Împotriva URSS a luptat, tot cu arme diplomatice, un succesor al său, Papa Ioan Paul al doilea. El s-a remarcat prin opoziția vehementă față de orice regim totalitar și pentru promovarea toleranței între religii.

În timpul mandatului său, care a durat 27 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea a avut două mari misiuni: apropierea de alte religii și acțiunile diplomatice împotriva regimurile dictatoriale.
Criticând dur apartheidul, el nu a vizitat Africa de Sud, deși a mers în alte zece țări africane.
În 1987, în timpul vizitei în Chile, nu a ezitat să-i ceară demisia dictatorului Augusto Pinochet. Un an mai târziu, acesta a organizat un referendum și a fost înlăturat de la putere în 1990.
La fel, în Haiti, Papa a condamnat public abuzurile lui Jean Claude Duvalier. Vizita lui a fost urmată de mișcări de protest care au dus la înlăturarea dictatorului.
Cea mai cunoscută implicare politică a Papei Ioan Paul al II-lea este cu siguranță sprijinul oferit mișcării anticomuniste din Polonia, Solidaritatea.

Papa chiar a finanțat gruparea, acesta fiind, se pare, și motivul pentru care URSS a încercat să-l asasineze.

Recunoașterea națiunii române a fost făcută de Vatican, într-un document care a avut o importanță decisivă în conturarea frontierelor României de azi.

În data de 26 noiembrie 1853, Papa Pius al IX-lea emitea o serie de acte de o importanță fundamentală pentru români. Este vorba de Bule papale prin care era restabilită autonomia bisericească deplină a Bisericii Române Unite cu Roma, cea Greco-Catolică.
Până atunci, cele două eparhii române greco-catolice depindeau de mitropolitul catolic de Esztergom, din Ungaria. Însă, acum 165 de ani, Vaticanul decidea restabilirea mitropoliei greco-catolice, care depindea direct de Sfântul Scaun.
Mitropolia era compusă din vechea eparhie de Alba Iulia și Făgăraș, ridicată de acum înainte la rangul de Arhiepiscopie, cu sediul la Făgăraș, din Episcopia greco-catolică de Oradea, precum și din două noi Episcopii, înființate atunci: cea de Gherla și cea de Lugoj.
Documentele papale sunt importante pentru că ele trasau și granițele de vest ale Mitropoliei greco-catolice. Aceste granițe coincid aproape perfect cu cele stabilite la finalul Primului Război Mondial și restabilite la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Practic, decizia Vaticanului din 1853 a contat decisiv în faptul că, în cadrul Conferinței de Pace de după Primul Război Mondial, marile puteri au decis să atribuie României orașe precum Oradea, Satu Mare și Aradul.

Însă, documentele papale mai sunt importante și dintr-un alt motiv.
Pentru prima oară, un lider mondial, Papa Pius al IX-lea, recunoștea existența națiunii române, pe care o numea ca atare, nu plebs sau natio valahica, așa cum era denumită în documentele internaționale de până atunci.
În epocă, existența unei națiuni române era încă subiect de controversă, pentru că românii trăiau sub dominația a trei imperii: cel otoman, cel rus și cel austriac.
Unii încercau să promoveze ideea că moldovenii, de exemplu, ar fi o națiune diferită de cea românească. Acest tip de discurs este încă promovat în unele medii, cu referire la românii din Basarabia, dar și la cei din Valea Timocului sau chiar la cei din comunitățile de aromâni, meglenoromâni sau istroromâni, ceea ce constituie de multă vreme discutabila chestiune aromână, cum spune un autor de prestigiu, Max Peyfuss, Die aromunische Frage.

Restabilirea autonomiei Bisericii Unite a românilor ardeleni a fost o modalitate prin care împăratul Franz Josef (Francisc Iosif pentru români) a răsplătit loialitatea românilor în timpul Revoluției de la 1848.
La 11 ani după restabilirea Mitropoliei greco-catolice din Transilvania era restabilită și Mitropolia ortodoxă iar românii erau scoși de sub dependența față de patriarhia sârbească de la Karlowitz.
Anul 1948 nu a însemnat doar începutul stalinizării României și instaurarea comunismului, ci și interzicerea Bisericii greco-catolice. Represiunea comunistă a dus la confiscarea bunurilor bisericești, care au fost date Bisericii Ortodoxe.
Securitatea a încercat să-i convingă pe preoții și călugării greco-catolici să treacă la Ortodoxie. Clericii care au refuzat această trecere au fost fie omorâți, fie încarcerați în închisori sau ținuți în arest la domiciliu.
De acest tratament au avut parte atât simpli preoți și călugări, cât și protopopi sau episcopi. Au fost arestați toți cei 12 Episcopi greco-catolici de atunci, inclusiv Vasile Aftenie și Iuliu Hossu, vestitorul Marii Uniri.
O mare parte din cei încarcerați a murit în închisorile comuniste. Este și cazul egumenului Leon Manu, călugăr din Ordinul Sântului Vasile cel Mare, ultimul stareț greco-catolic al Mănăstiri Nicula, din județul Cluj, locul în care, în fiecare an vin zeci de mii de pelerini, de Sfânta Maria Mare.
Destinul călugărului Leon Manu este strâns legat de cel al Bisericii greco-catolice.
Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla a deschis un proces de beatificare a lui Leon Manu. La finalul procesului, Leon Manu ar putea fi proclamat Fericit al Bisericii Catolice. Toți cei care doresc să contribuie la documentarea dosarului de beatificare a lui Leon Manu o pot face aducând documente și fotografii la episcopia din Cluj.
Leon Manu a murit în 23 martie 1958, în închisoarea de la Gherla. Familia lui a reușit să obțină un certificat de deces al starețului de-abia în 2005!

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea a marcat prima vizită a unui pontif în această țară cu majoritate ortodoxă, după schisma din 1054.

„Dacă vedem vizita papală de acum 20 de ani ca pe un prim pas, sper și îmi doresc ca aceasta să fie continuarea și ca primele cărămizi puse împreună să devină un drum pe care să mergem împreună” a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Alessandro Gisotti.

Actuala vizită a Papei Francisc este posibil să aibă un impact nu numai asupra catolicilor, ci și asupra vecinilor unguri, în contextul finalizării alegerilor europene, în care populiștii au avut câștiguri semnificative.

„Deși tema și dimensiunea vizitei este una pastorală, va lua acest aspect în considerare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Alessandro Gisotti, accentuând faptul că România se află momentan la președinția Comisiei Europene. „Cred că unele discursuri pot fi interpretate și în acest context european”, a adăugat acesta.
„În mod cert, Sfântul Părinte ia în considerare dimensiunea multi-etnică și faptul că mulți români sunt plecați peste granițe.” Această vizită este, potrivit lui Gisotti, „pentru România, dar nu numai pentru România”.

Multe milioane de români au părăsit țara pentru a pleca în Spania, Italia, Germania și alte țări europene, în căutarea unor condiții mai bune de trai, după sărăcia provocată de regimul comunist.
La doar câteva zile după încheierea alegerilor europarlamentare, care au promovat mulți naționaliști în inima Uniunii Europene, Papa Francisc vine la marginea estică a Europei, într-o țară majoritar creștin-ortodoxă pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolelor populismului și pentru îndemna la unitate.
Acesta vorbește despre valorile comune ale Europei și își va oferi sprijinul minorității rome din România, care, odată cu creșterea valului de extremă dreaptă pe continent, a început să fie persecutată peste tot din ce în ce mai des.
Emoțiile acestei vizite au ajuns și în Italia, după modul cum a fost transmisă toată vizita. S-a pus accent foarte mult pe întâlnirile instituționale, pe modul în care a fost primit Suveranul Pontif la Cotroceni, de întâlnirea pe care a avut-o Papa cu premierul.
Un spațiu destul de larg l-a ocupat întâlnirea cu Patriarhul Daniel.

Cel mai important ziar din Italia a vorbit despre această întâlnire și despre cea din Catedrală, unde s-a rostit Tatăl Nostru.

”Bucureștiul s-a îmbrăcat de sărbătoare pentru vizita Papei de la Roma. Numeroși localnici au salutat și aplaudat cortegiul papal pe drumul spre sediul Patriarhiei. Au fost mulți, având în vedere că procentul de catolici din capitala română este minim”,
Avvenire.

”Ortodocșii români i-au făcut o primire din cele mai amicale Papei Francisc, venit la București ca urmaș al lui Paul al Doilea, a cărui vizită de acum 20 de ani rămâne, încă, în memoria tuturor”,
La Croix.

”În discursul de la palatul prezidențial, Papa Francisc a elogiat realizările din cei 30 de ani trecuți de la căderea comunismului, dar a adăugat că persistă probleme de stabilitate sociale și guvernare”,
Reuters.

”Un gest de mare importanță care dovedește starea bună a relațiilor între cei doi lideri religioși, la doar câteva săptămâni după vizita din Bulgaria, altă țară majoritar ortodoxă unde Biserica locală nu a participat la ceremonii religioase alături de Papă”,
El Mundo.

Pentru încheiere și în loc de concluzii

 

Fragmentul final al Sfintei Liturghii în Catedrala Sfântul Iosif, în sărbătoarea Vizita Sfintei Fecioare Maria.

Papa Francisc: Fiți promotorii culturii întâlnirii care să dezmintă indiferența și diviziunea

Dragi frați și surori, Maria merge, întâlnește și se bucură pentru că a purtat ceva mai mare decât ea însăși: a fost purtătoarea unei binecuvântări. Asemenea ei, nici noi să nu ne temem să fim purtătorii binecuvântării de care România are nevoie. Voi să fiți promotorii culturii întâlnirii care să dezmintă indiferența și diviziunea și să permită acestui pământ să cânte cu tărie milostivirile Domnului.

 

Cuvântul PS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București, adresat la sfârșitul Sfintei Liturghii:

 

La sfârșitul acestei Sfinte și Dumnezeiești Liturghii, primiți, Sfinte Părinte, gândul nostru de mulțumire și de recunoștință.

Isus le-a spus ucenicilor săi (Lc 10,16): „Cine pe voi vă ascultă, pe Mine Mă ascultă”. V-am ascultat, Sanctitate, știind pe cine ascultăm. Ne-am rugat împreună, știind cu cine ne rugăm. Vă mulțumim că azi sunteți cu noi aici, cu Biserica noastră locală de ambele rituri, cu țara și poporul nostru.

Permiteți-mi, Sfinte Părinte, să vă mai spun un cuvânt. Sanctitate, adesea folosiți expresia: „Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine”. Astăzi, suntem noi cei care ne îndreptăm spre Sanctitatea Voastră și vă spunem: Sfinte Părinte, nu uitați să vă rugați pentru Biserica noastră locală și pentru țara noastră.

Binecuvântați-ne, Sfinte Părinte, pe noi toți! Binecuvântați patria noastră, poporul nostru, pentru ca, întăriți în credință, înrădăcinați în dragoste și însuflețiți de speranță, să putem merge împreună pe drumul istoriei, căutând binele comun, fraternitatea, pacea și buna înțelegere.

 

Amin.