ALTculture 4/2019 – Je ne regrette rien!
De Daniela Sorian
Daniela Sorina Ciurariu, ce-și semnează poeziile Daniela Sorian, s-a născut la Deva. Profesoară de Eurythmie (o artă a transformării în vizibil prin mișcare a cuvântului rostit și muzicii) în Edinburgh, Scoția.
Pasionată de poezie, muzică, pictură și științele naturii, a ajuns la Facultatea de Geologie, București (1991), Eurythmie, UK (1996), Română-Engleză, Alba Iulia (2004).
Cocheta cu poezia de la 12 ani, dar a început activitatea literară în 2015 cu poezie japoneză, în special haiku, obținând câteva premii naționale și internaționale.
A tradus cărți de haiku în engleză: Șirul lui Fibonacci de Genovel Florentin Frățila (2016) și Păpădiile (antologie a grupului “Haiku – Atelier de azi și de ieri”, 2017), unde a și apărut alături de alți 11 autori.
A publicat în câteva reviste din țară și din străinătate: Poezia USR, Algoritm Literar, Sintagme Literare, Alchemia, Itaca Dublin, precum și în câteva antologii, dintre care amintim Antologia Cenaclului Poetic Schenk (2018), unde e și administrator.
REALISM MAGIC
tăiați-mi capul
și o să vedeți că nu curge sânge
din el apare doar timpul
calm
grizonat
cu mănuși albe și joben înalt
un domn, ce mai
care se urcă în automobilul retro
apasă pedala
și dispare după colțul roșu
al existenței
MAMA
mama doarme
mâna ei de mătase doarme
patul doarme
numai ploaia își ascute colții în
pervazul de oțel al spitalului numărând
nimeni nu știe până la ce cifră se pot număra
respirațiile unei mame
îmi așez capul sub ghilotina ferestrei sperând
că mi se va rostogoli odată cu
ultima picătură
soldatul
buzele îşi crapă pământul
ochii îmi sângerează un trandafir
cu petalele prea roşii
pleoapele
mi-au ruginit
stau în tranşee de zeci de anotimpuri
şi pândesc
nu văd nici un duşman
doar câinele negru al groazei
sprijinindu-şi piciorul
de un copac îmbătrânit
aştept
sub mine
zvâcneşte noua iarbă
din adâncul dureros al pământului
precum sânii unei femei frumoase
cu chipul albit
sunt soldatul acestei zile de iarnă
Doamne
şi nu ştiu încotro
să mă mai îndrept
am ostenit
TIGRII
iubesc tigrii
dintr-o singură săritură mă doboară
si îmi sorb sângele trecutului
în ochii lor sclipeşte satisfacţia durerii
cerul e o rană aburindă de stele
din carotidă îmi curge toată iubirea
pentru tine la picioarele nopţii
LUNA CU NORI DE LILIAC
dă-mi un sărut violet
şi trece-mă pragul miresei
din casa cu o singură uşă
mereu deschisă în tavanul
cu candelabre strălucitoare
de lumi împreună
caii vor sări zilnic ferestrele bucuriilor
şi vor invada universul imaginaţiei
pregăteşte-te iubite
deseară vom lua cina
pe aceeași planetă
cu un mic prinţ
o lună cu nori de liliac
şi o vulpe cu fruntea
de poveste argintie