Traducere de Eugen D. Popin
Ce are voie satira?
Doamna Vockerat: „Dar trebuie totuși să poți să te bucuri de artă “
Johannes: „Poți avea mult mai mult de la artă decât propria bucurie“
Dacă la noi, face unul un banc politic bun, atunci jumătate din Germania, așezată comod pe canapea, i-o ia în nume de rău.
Satira pare să fie un lucru neapărat negativ. Satira spune: „Nu-i adevărat!”
O satiră care cheamă la subscripția unui împrumut de război nu e un lucru negativ. Satira mușcă, râde, fluieră și bate în toba cea mare și multicoloră a robiei, tot ce stagnează și-i leneș.
Satira este un lucru neapărat pozitiv. Niciunde în altă parte nu se trădeaza cel fără caracter mai repede decât aici, niciunde nu-i mai clară lipsa de conștiintă a acestui Nime-n-lume, care atacă azi ba pe unul și mâine pe altul.
Autorul satiric e un idealist necăjit: el vrea lumea mai bună, căci ea e rea, iar acum el se năpustește asupra răului.
Satira unui artist plin de caracter, care vrea binele general, nu merită nebăgarea în seamă a maselor și pufăiala revoltată cu care-i refuzată aici la noi.
Iar înainte de toate germanul face o greseală: el confundă cele personificate cu actorul care le aduce pe scenă. Dacă vreau să prezint urmările alcoolismului, adică să combat acest viciu, nu pot s-o fac doar cu pioase citate biblice, dimpotrivă am să fiu mai efectiv cu prezentarea palpitantă a unui om care e beat turtă. Cortina asezată cu grijă peste putregai se ridică încet, iar eu spun: „Iată!” – Ceva similar se numește în Germania grosolănie crasă. Alcoolismul însă e un lucru rău, degradează poporul și doar adevărul spus fără menajamente poate să ajute. La fel a fost și cu mizeria ţesătorilor, iar cu prostituția mai e încă și azi la fel. Influenţa vorbei de duh „Krähwinkel*” (în înteles larg – batjocoritor) a menținut totuși satira germană în limitele ei și așa reduse. Marile probleme nu mai sunt luate acum în considerație aproape deloc. Doar „Simplicissimus“ a îndrăznit pe vremuri, în perioada în care avea în dreapta pe stema, buldogul cel roscat, să-și bage nasul în toate sanctuarele germane: subofițerul care snopea în bataie, birocraţii mucezi, dascălul cu liniar, fetele care fac trotuarul, antreprenorul cardiac și ofițerul fonfăitor. Acum putem cu siguranță ,reflecta la aceste teme așa cum ne place și fiecăruia îi este permis să considere un atare atac drept nedrept ori exagerat, dar permisiunea unui om sincer și timpul de a biciui, nu are voie să fie nimicită cu vorbe necuvincioase.
Satira exagerează? Satira trebuie să exagereze, iar în esența ei profundă este și nedreaptă. Ea dezvăluie adevărul, iar pentru a-l aduce la lumină, nu poate face altfel decât așa cum spune biblia: ”suferă drepții, împreună cu nedrepții”.
Acum e mult prea adânc ancorat nefericitul obicei al germanului, de a gândi și a se prezenta, nu ca și individ, ci în și ca standuri și corporatii, și vai de cel care se apropie prea mult de ele. Dece sânt gazetele noastre umoristice, comediile și filmele noastre, atât de slabe? Pentru că nimeni nu se încumetă să pună mâna pe caracatița, care oprima toată țara, lăbărțându-se: grasă, leneșă și ucigând cu zile. Niciodată nu a îndrăznit satira să stea în fața dusmanului țării. Să nu încercăm să-i egalăm pe cei hidosi din caricaturile franțuzești de război, dar ce putere zace în ei, ce furie elementară, ce lovitură şi ce efect! Se-nțelege: ei n-au dat de la nimic înapoi! Alături, deasupra numărului de submarine, atârnă impozitele noastre modeste, nu fac nimănui rău și nu vor fi citite de nimeni.
Cu toții să nu fim atât de meschini. Noi toți – profesori de şcoală elementară şi negustori şi universitari şi redactori şi muzicieni şi medicii şi funcţionarii publici şi femei și delegați ai poporului – avem cu toții defecte și părți ciudate și slăbiciuni mici și mari. Și noi nu trebuie întotdeauna să protestăm imediat, (Măcelarule, păstreaza posesiunile tale cele mai sacre! ), dacă vreodată, cineva, face un banc bun la adresa noastră. El poate fi răutăcios, trebuie însă să fie sincer. Cel care nu suportă un ghiont serios, nu e un om în toată puterea cuvântului, nu e deloc onorabil. El poate folosi aceleaşi mijloace pentru a se apăra, el poate riposta, – dar el la rândul său nu întoarce capul jignit, indignat și supărat. În viaţa noastră publică ar sufla un vânt mai pur, dacă nu l-ar lua cu toții în nume de rău. Așa însă se umflă întunericul neîncetat până la iluzia generală. Scriitorul satiric german dansează un permanent dans al oului între standuri profesionale, clase, confesiuni și amenajări locale.Acest lucru este cu siguranţă foarte graţios, pe termen lung însă, un pic obositor. Satira adevarată este purificatoare de sânge: iar cel care are sânge sănătos, are de asemenea și un ten perfect.
Ce are voie satira?
Totul.
*Krähwinkel, respectiv Krähwinkelei, definește ceva batjocoritor, un cuib al bârfei, ori un eveniment neînsemnat care a fost plătit din bani publici ; după numele localității Krähwinkel din comedia «Die deutschen Kleinstädter» a autorului dramatic german A.von Kotzebue (1761–1819).
Autor: Ignaz Wrobel
Publicat întâia oară în revista: Berliner Tageblatt, 27.01.1919, Nr. 36.
Junghiuri
Cumpără ce-ți dictează cartela; citește ceace îți permite cenzorul, crede ceea ce poruncește biserica și partidul. Pantalonii se poartă în momentul de față. Libertatea de loc.
*
Uneori revedem prieteni care au reușit câte ceva. Invidie, da de unde. Dar dacă ne gândim încă, ne vine întrebarea de ce au devenit atât de antipatici: poate pentru că au nasul pe sus.
*
Citate:
Savurează flăcăul o plăcere
el e tăcut şi recunoscător –
fraza nu-i din Wilhelm Busch.
Nepedepsit n-o șterge nimeni –
nu-i de găsit în Lessing.
Autoritatea statului emană de la popor …
asta e într-adevar din constituția statului.
*
Scaunul electric se trage de la o inițiativă a lui Edison. Ca și majoritatea chestiunilor din America, a fost și asta o afacere murdară între doua companii concurente. Dar de bănuit această pedeapsă, a bănuit-o spiritul german. În cartea lui Weber „Demokritos“ aparută în prima jumătate a secolului nouăsprezece, în capitolul “Juriști și Avocați”, se spune : Ghilotina, cea teribil de abuziv folosită, a fost de fapt o invenție a omenirii, dar din moment ce experimentele galvanice o dovedesc, cum că țeasta decapitată de unealtă mai simte încă totul o vreme …, ce-ar fi dacă am ține cont de rezultatele cu electricitatea? O statuie a dreptății, care cu spada ei servind drept cablu unei baterii de treizeci de condensatoare Leydner coboară deasupra delincventului, și care, nici măcar atins, lovit parcă de trăznet, e trecut în lumea drepților, ar fi cea mai umană moarte, și totuși, pentru spectatori, probabil cea mai efectivă modalitate de intimidare.”
Ordin executat
*
În privința asta trebuie totuşi amintit, că Ilja Ehrenburg a fost singurul scriitor care în ”Heiligsten Gütern” (Bunurile sacre), publicat de Malik Verlag din Berlin, l-a arătat cu degetul pe domnul Ivar Kreuger înainte de crash. Experţii financiari au fost şocaţi şi au ridicat din umeri, în măsura în care puteau citi. „ Ce pricepe literatul acesta din toate astea!”. Trebuie să amintim mereu nechibzuința, miopia, lipsa de instinct și ignoranța fără margini a unor atari afirmații. Prostia oamenilor s-a manifestat mai de mult în armată, astăzi la șefii economiei.
*
Un artist nu trebuie să aibă succes. Dar un dentist care nu te poate scăpa de dureri, un general care e permanent învins, și un căpitan economic, care nu știe unde locuiește Dumnezeu: – aceștia din urmă nu sunt ceea ce ar trebui să fie.
*
Lucrătorul nu-l urăşte pe angajator, așa cum angajatorul îl urăşte, îl detestă și se teme de el, dorindu-i doar iadul. Să-și primească răsplata.
*
Dacă Ivar Kreuger ar fi fost evreu…sau dacă Ivar Kreuger ar fi fost un contabil mărunt…
El a fost însă un reprezentant consecvent al sistemului capitalist.
*
O poveste? Asta este o poveste frumoasă.
Un miliardar american – povestirile mele se întâmpla în societatea bună – un miliardar american a fost întrebat într-o bună zi de un prieten: „Cum faceți Dumneavoastră Domnule Moneymaker, ca la fiecare recepție să vi se prezinte sute de oameni pe care nu i-ați văzut niciodată. Și cu toate astea toți vă întrețin excelent. Cum de reușiți asta? „Am recurs la o metodă proprie”, spuse miliardarul. „Îl întreb pe fiecare prezentat mie: Ce mai face boala dumneavoastră ? ”
Autor: Peter Panter
Publicat întâia oara în revista: Die Weltbühne, 06.09.1932, Nr. 36, S. 358.
În volum.: Opere complete în 10 volume, ediţie de Mary Gerold-Tucholsky si Fritz J. Raddatz. Editura Rowohlt, Reinbek 1975. Vol.10, p.110
Noi, negativiștii
Nouă, colaboratorilor revistei „ Weltbühne“, ni se reproșează că am spus la toate nu. Și că nu suntem îndeajuns de pozitivi. Că am refuzat și criticat până și propriul nostru sălaș german, că l-am terfelit. Și am combătut – și asta e cel mai rău – ura cu ură, violenţa cu violenţă, pumnul cu pumn.
În foaia asta își spun părerea, de fapt, mereu aceiași oameni, iar asta mai trebuie iarăși spus, cât de mult ne potrivim unii cu altii, cu toate că noi între noi aproape nu ne cunoaștem. Există, pare-se, numere ale revistei, care au fost redactate într-o singură sedință lungă de redacție, cu toate că editorul a fost de unul singur. Prin urmare, am impresia că reproșul precum că noi am fi negativiști este concluzia unor oameni independenți și neinfluientați unul de altul. Dar suntem noi aceia? Suntem noi aceia cu adevărat?
Eu vreau să deschid odată dulapul nostru german să vad ce este în el.
Revoluția. Dacă revoluţie înseamnă doar prăbușire, atunci a fost una; atunci însă nu trebuie să ne aşteptăm ca resturile să fi diferite decât era vechea clădire. Am avut eşecuri şi foamete, iar cei responsabili s-au evaporat. Iar acolo a ramas poporul: drapelele vechi le-au rupt, altele noi însă nu erau.
Cetăţeanul. Aceasta este – și cât de des a fost acest lucru greşit înţeles! – o clasificare mentală, ești cetăţean înăscut, prin aptitudini și nu prin naştere, şi cel mai puţin prin profesie. Aceasta burghezie germană este cu totul anti-democratică; ceva similar nu există, probabil, în nici o altă ţară, şi asta este esenţa întregi mizerii. Nu este adevărat că înainte de război a-ți fost oprimați, cu toții a-ți simțit nevoia profundă, de a privi cu ochi de câine loial, de a fi împinși cum se cuvine şi să simțiți mâna forte a tutorelui divin! Azi el nu mai e aici, aveți însă încă frisoane şi vă e dor de ceva. Cenzura lipsește, continuați însă cuminți să rostiți încă vorbulițele vechi, flecărind fricos, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Ei nu cunosc o cale de mijloc între dominaţia patriarhală şi un bolşevism degenerat, deoarece nu sunt liberi. Ei suportă totul, dacă-i lași să câştige un ban. Şi noi să spunem pe deasupra da?