De Ion Bogdan Martin
PREMIUL
PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ
LA CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ
DIN CADRUL
FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU,
ORGANIZAT DE TEATRUL „REGINA MARIA“, ORADEA, EDIŢIA A XIX-A
Se dedică oamenilor din teatru!
Personajele:
Un tânăr, Alex, ALEX,
O tânără, Miranda Ţintescu, MIRANDA
Decor: Staţie de autobuz, dotată cu un acoperiş simplu din policarbonat şi o bancă. Acţiunea se poate petrece în Bucureşti, la Cluj, la Oradea, la Timişoara sau la New York.
Scena 2
Scena 2
(continuare)
ALEX: Se întâmplă ca în unele piese, atunci când se aduce în scenă o scrisoare ce trebuie citită, actorul nu mai învaţă textul, ia pur şi simplu foaia şi citeşte… Şi ce s-a gândit un coleg sau cineva din colectivul tehnic, să facă o farsă, când a venit momentul, i-au dat o foaie goală personajului… Personajul, mi se pare, era un rege sau ceva în genul şi… ia el foaia, se uită pe ambele feţe şi, realizând farsa, i-o înmânează unui slujbaş spunându-i: „Sunt prea bătrân, nu mă mai ajută ochii, citeşte-o tu”, ăla, şi el nedus la biserică, i-a replicat: „Majestate, dar eu sunt analfabet…”
MIRANDA(Miranda se amuză): Bună!
ALEX: Sau, tracul debutului… Era o piesă cu dacii şi romanii… Un actor, care debuta, la finalul piesei intra în scenă şi îl anunţa pe Decebal că romanii au cucerit cetatea sau că au venit romanii, cam p-acolo… Ş-atunci, Decebal cu toţi ai lui se aruncau într-un butoi imens cu otravă şi cădea cortina. În fine, era iarnă, târziu, actorii voiau să se termine cât mai repede şi să se grăbească spre casă… Vine scena cu pricina, debutantul intră în scenă, transfigurat, uită textul, se adună o clipă şi spune:”Măria ta… Măria ta, romanii… ăăă… n-au venit!” Cel care îl juca pe Decebal, actor cu experienţă, a improvizat pe loc: „Minţi, trădătorule, romanii sunt în curte!” Şi toţi au sărit uşuraţi în butoiul cu otravă…
MIRANDA: Demenţial! Ce fază tareee…
ALEX: Alta! Un personaj moare, la jumătatea actului întâi, şi cade cu picioarele goale lipite de cabina sufleurului… Pe timpuri, cabina era o ridicătură ovală, în centrul scenei, la rampă… Şi ce se gândeşte sufleurul?… Să-l gâdile în talpă… Ăla, nemairezistând, începe să dea din picioare, se ridică, se scuză şi cere permisiunea să moară într-un colţ mai ferit…
MIRANDA: Îţi dai seama ce hai a ieşit?! Oameni de spirit.
ALEX: Încă una… Nu-mi aduc aminte dspre ce actor este vorba, acesta trebuia să se sinucidă, cei care răspundeau de sonorizare, întâmplarea se petrecea pe vremea magnetofoanelor, în momentul când personajul îşi punea pistolul la tâmplă dădeau drumul la bandă cu înregistrarea împuşcăturii, numai că… zgomotul nu mai venea şi… nu mai venea! Exasperat, actorul aruncă pistolul „defect”, ia un cuţitaş de corespondenţă de pe birou şi, în momentul când şi-l apropie de inimă… se aude împuşcătura!
MIRANDA: Şi asta a fost tare… Supeeeer!
ALEX: Sunt multe. Este o carte mai veche, a actorului Florin Scărlătescu, „Din culisele teatrului”, unde sunt descrise cele mai hazoase şi inedite farse… Poate o găseşti pe la vreun anticariat…
MIRANDA: Lume subţire, cu simţul umorului.
ALEX: (Alex îi întinde mâna): I-au făcut-o şi maestrului Radu Beligan, chiar în teatru, deşi nu el era persoana vizată…
MIRANDA: Ştii cum se spune: nu-i pentru cine se potriveşte…
ALEX: Da! Şi când a deschis uşa i-a căzut o găleată cu apă în cap… Pe-atunci era ditamai directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, putea să se enerveze şi să-i dea afară, dar nu s-a supărat. Cică ar fi spus ceva de genul: „Cine m-a pus să am de-a face cu nişte golani?!”
MIRANDA: Un om minunat şi un actor rasat… de viţă nobilă.
ALEX: Gata! Nu mai sta pe jos, să nu răceşti! Ridică-te! (Îi întinde mâna.)
MIRANDA: Şi autobuzul nu mai vine!
ALEX: Păi, n-ai spus că şi-a modificat traseul?!
MIRANDA: Ba da. Şi ce? Observaţia nu era corectă? Să ne aşezăm! (Iau loc pe bancă.) Şi-a modificat traseul… Multe se modifică…
ALEX: Eu cred că şi omul se poate modifica… schimba în bine. Iar teatrul este unul dintre instrumentele care pot aduce beneficii enorme în structura individului. Sunt convins că individul, prin natura sa umană, se poate schimba în bine.
MIRANDA: Chiar ne putem inspira din natură… Bunăoară, am citit undeva că, în Marea Mânecii şi în celelalte mări nordice, trăieşte un peşte, poate cel mai colorat din Europa, Peştele buzat vărgat, care este extrem de posesiv şi de agresiv pe bucăţica lui de mare, el are în grijă şi păstoreşte până la şase femele, ce este interesant, în cazul în care acesta moare, o femelă, cea mai bătrână dintre cele şase, are capacitatea extraordinară de a se transforma în mascul…
ALEX: Extraordinar, într-adevăr! Nu ştiam!
MIRANDA: Dacă ei, peştii, reuşesc această formidabilă transformare, omul de ce nu ar putea?!
ALEX: Raportându-ne la exemplul tău, să înţeleg că femeia eee…
MIRANDA: Sau că trebuie să-ţi faci operaţie de schimbare de sex?… (Izbucneşte în râs.) Am glumit. Ştii bine ce-am vrut să spun! Omul să fie util semenilor, societăţii… Aşa cum este ea.
ALEX: Da! Aşa cum este ea, dar tot nouă ne revine rolul de a o face mai bună şi nu mă refer la noi, la rolul actorului…
MIRANDA: Actorul este şi el unul dintre stâlpii importanţi ai acestei societăţi…
ALEX: Taxa pe stâlp! (Sic!) În România, stâlpii ăştia nu sunt bine văzuţi de către unii dintre guvernanţi. Şi nu numai noi, ci tot ceea ce este valoros în cultură. Sunt promovaţi semidocţii, farsorii…
MIRANDA: Mda! Vorbeai despre speranţă, mai devreme… Şi… Ce faci?
ALEX: Nu mai ştiu!
MIRANDA: Nu metafizic.
ALEX: Cum nu am niciun plan pentru următoarele zile…
MIRANDA: Hai să facem un skandenberg! Vrei?
ALEX: Skandenberg?! Nu te uiţi cum eşti, pe lângă mine? (Se amuză.)
MIRANDA: Aşa micuţă cum sunt, în liceu, îi puneam pe toţi băieţii din clasă…
ALEX: Hm! Hai, ca să nu zici că… Dar tu ai vrut-o!
MIRANDA: O facem, dar jocul trebuie să aibă o miză. Totul în viaţa asta se joacă pe mize. Uite, dacă mă pui tu, ai un sărut de la mine, iar dacă te pun eu… primeşti o palmă.
ALEX: Eşti haioasă foc. Cât de lung să fie sărutul?
MIRANDA: Vedem noi, trebuie doar să învingi. Tu deoparte a băncii, eu de cealaltă.
Cei doi se aşază pentru întrecere. Îşi dau mâinile.
ALEX: Cine dă startul?
MIRANDA: Eu, că sunt în inferioritate. (Miranda încrearcă să-l ia prin surprindere.)
ALEX: Hei, nu fura startul! Ai vrut să mă tragi pe sfoară!?
MIRANDA: Pe ce-oi putea şi eu. Gata! La unu, doi, treeei… şi!
Cei doi se luptă preţ de 4-5 secunde, dar Alex o învinge.
ALEX: N-ai mai fost de mult timp la sală. Nu te uiţi la „brandul” meu?!
MIRANDA: Parcă despre asta este vorba!
ALEX: Şi… acum…
MIRANDA (se aşază pe bancă): Acum, ce?
ALEX: Păi, aveam o învoială!? Un pariu… O miză, cum spuneai tu.
MIRANDA: Aşa!?
ALEX: Şi… (Alex se apropie.)
MIRANDA: Şi stăm în miez de noapte ca doi huhurezi.
ALEX: Miranda, nu te eschiva! Un om de onoare se ţine de cuvânt.
MIRANDA: Ah, da… sărutul! Uitasem, iertare! Vino! (Miranda se ridică, în timp ce Alex se apropie tot mai mult.) Sunt pregătită să plătesc.
ALEX: Doar am câştigat, nu? Şi dacă am câştigat… (Gag: Se apropie de faţa ei, închide ochii şi îşi ţuguie buzele.)
MIRANDA (închinându-se): Să nu deschizi ochii! Eu sunt mai emotivă aşa… (Îi altoieşte o palmă.)
ALEX: Ce-a fost asta?!
MIRANDA: Sărutul…
ALEX (masându-şi obrazul): Care sărut?
MIRANDA: Ceva ce nu s-a văzut!!!
ALEX: Dar s-a simţit. A fost o palmăăă… Mamă, mamă! Am văzut stele verzi..
MIRANDA: E clar, anul ăsta se poartă verdele! Alex, să presupunem că eu m-am îndrăgostit de tine! Doar presupunem. Când un om iubeşte, iubeşte cu toată fiinţa, nu?…
ALEX: Aşa!
MIRANDA: Cu tot trupul. Palma, face şi ea parte din acest trup, nu?
ALEX: Face, dar…
MIRANDA: „Aşadar şi prin urmare…”
ALEX: Dă-i în mă-sa de greci (sic!). A fost o înţelegere şi vreau să…
MIRANDA: Alex, dragule, a fost… A fost o lecţie: învingătorul nu câştigă întotdeauna. Nu primeşte, întotdeauna, ceea ce i se cuvine. Tu, vorba aia, şef de promoţie, şi?
ALEX: Adică…
MIRANDA: Adică, să înveţi să-i evaluezi cu mare băgare de seamă pe cei din jurul tău şi să ai atenţia trează în permanenţă. În capitalismul ăsta de cumetrie, de la noi, fiecare… cu a mă-sii. Scuze pentru expresie!
ALEX: Ia, uite cine îmi dă mie lecţii!? Am făcut pariu pe un sărut şi…
MIRANDA: Te-ai blocat?! (Miranda îl sărută pe obraz şi se aşază.) Gata, m-am achitat.
ALEX: Ăsta numeşti tu sărut?
MIRANDA: Să înţeleg că la facultatea de teatru făceaţi şi cursuri de arta sărutului? Şi cu cine repetaţi cu profa ori cu… proful?
ALEX: Cu tine n-o scot la capăt. (Se aşază pe bancă.)
Moment de tăcere. Cei doi se studiază, Miranda se amuză şi mustăceşte.
ALEX: Heee… O s-o iau uşor pe jos… Bineînţeles după ce te conduc acasă…
MIRANDA: N-ai nicio obligaţie, omule… Dar cu viitorul tău în teatru… ce faci? Un eveniment care să-ţi creeze notorietate, un proiect…
ALEX: M-ai omorât… Nu ştiu, pe fond, cred că ai dreptate… O să mă gândesc. (Masânduşi obrazul.) Mamă, ce mă ustură!
MIRANDA: Să te usture, să simţi! Uite, de exemplu, eu nu cred că eşti în stare de un gest nebunesc…
ALEX: Mai vrei să-mi dai o palmă?
MIRANDA: De data asta nu! Cât este ceasul?
ALEX (scoate telefonul din buzunar): Trei şi jumătate.
MIRANDA: Vrei să vedem amândoi răsăritul?
ALEX: Cred că nu mai e mult…
MIRANDA: La Mamaia…
ALEX: Ce să caut eu la bunica ta?! Eşti culmea!
MIRANDA: Hello… La Mamaia, la mare, puiule… Pe plajă.
ALEX (izbucneşte într-un râs coleric, se ridică din nou): Asta-i ce mai bună glumă pe care am auzit-o de la… Big Bang încoace! Una amară. Da, da… A-nnebunit lumea!
MIRANDA: Ba, deloc. Maşina mea e de upă colţ. Am oprit pentru că te-am văzut şi, cum doream să trag o ultimă ţigară înainte să intru în casă, iar bricheta din maşină era defectă, mi-am făcut curaj şi te-am abordat…
ALEX: Vreo maşină de fiţe…
MIRANDA: Nţ! Dacia Duster, mi-e bună şi la cărat materialele pentru business. E chiar o maşină bună!
ALEX: Şi cum crezi tu că pot eu să merg, aşa… pe nepusă masă, cu tine la mare?!
MIRANDA: Vezi că nu eşti în stare de o nebunie! În fond eu sunt cea care mă expun.
ALEX: N-am costum, n-am… În general, n-am nimic.
MIRANDA: Mergem la nudişti…
ALEX: Ceee…
MIRANDA: Suntem şi ruşinoşi, pe deasupra. Am glumit. Dar cu o singură condiţie… Ne luăm camere separate.
ALEX: Mamaia, nudişti, camere separate… Visez sau m-am tâmpit?!
MIRANDA: Camere separate pentru că sunt… Adică, până acum nu…
ALEX: Ceee… Cum aşa? Adică…
MIRANDA: Nu ţipa din nou! Poate că n-am iubit destul. Sau nu am întâlnit omul care să mă merite… Am scăpat de vărsta critică, după care… am gravitat pe orbită…
ALEX: Satelitul Miranda. Ce chestie! N-aş fi crezut că mai sunt… Ce vârstă spuneai că ai?
MIRANDA: Nu spuneam, dar am 29…
ALEX: Destui.
MIRANDA: Ce vrei să spui?
ALEX: Nu, nu am vrut să… dar la 29 de ani! Astăzi, mai greu să… Oho! Mă mir că n-ai luat-o razna!
MIRANDA: Miră-te şi aşează-te să mă mai lungesc un pic… (Îşi pune din nou capul în poala lui Alex.)
ALEX: Şi cât o să stăm aşa? Mai e puţin şi se luminează de ziuă… (Miranda îl priveşte lung, îi zâmbeşte.) Ce?
MIRANDA: Nimic. Te privesc… Ce-i asta?!
ALEX: Ce?
MIRANDA (gag): Simt ceva… ceva tare. Ai cumva telefonul…
ALEX: Nu, telefonul îl ţin în mână acum…
MIRANDA: Deci aşa… Au! Stai, nu te mai mişca!
ALEX: Ce s-a întâmplat?
MIRANDA: Mi s-a prins părul în fermoarul de la blugii tăi… Stai că-mi rupi o şuviţă întreagă!
ALEX: Dar cum naiba…
MIRANDA: Păi dacă te-ai excitat, eu ce vină am?
ALEX: Da’ ce, eu m-am excitat degeaba?
MIRANDA: Nuuu?… Şi-acum ce facem? Stai că încerc să bag eu mâna… Aşa…
ALEX: Au!
MIRANDA: Ce „au”?
ALEX: M-ai lovit peste…
MIRANDA: Atunci, nu te mai mişca! S-a prins la baza fermoarului… Trage un pic în jos!
ALEX (se chinuie să bage mâna pe sub capul Mirandei): Am reuşit s-o prind…
MIRANDA: Pe cine?!
ALEX: Pe cheiţă.
MIRANDA: Pă-i aşa de mică?!
ALEX: Cheiţa de la fermoar?!
MIRANDA: Ah! Stai, aia e urechea mea!
ALEX: Scuze!
MIRANDA: Nu te mai mişcă, risc să rămân fără păr, dă-ţi jos blugii!
ALEX: Cceee?!… Cum să-mi dau jos… dacă vine cineva?! Dacă vine şi ne vede? Ce crede?
MIRANDA: Nişte tineri care se giugiulesc…
ALEX: În boxeri?
MIRANDA: Porţi boxeri?
ALEX: Da! Şi ce contează!?
MIRANDA: Cu push up?
ALEX: Boxeri-boxeri. Fără niciun push up!
MIRANDA: Domnule, mă mai ţii mult cu nasul în… Sau vrei să-mi faci cunoştinţă cu „Tom Degeţel”?
ALEX: Blestemată fie clipa! ’Ţi-ar ţigara să-ţi fie! Ia, să te laşi de fumat! (Se lasă pe spate şi trage un pic de ei în jos.)
MIRANDA: Jos pantalonii să-mi recuperez podoaba capilară! Ce nu-nţelegi? (Alex reuşeşte cu greu să-şi scoată pantalonii, cocoţându-se pe bancă. Miranda se ridică, ţinând blugii lipiţi de cap.) Aaaa… Dar ce-avem noi aici? Boxeri cu floricele, cu inimioare, cu briz-brizuri… (Râde cu poftă.)
ALEX: Scoate-ţi părul mai repede şi dăm blugii!
MIRANDA: Ţi-am spus că nu eşti în stare de un gest ieşit din comun? Ţi-am spus. (Lasă blugii jos.) N-a fost nicio clipă părul prins în fermoar… Blugii sunt la mine în mână. Ai două variante: ori eşti prost, ori eşti… prost dacă nu vii cu mine să vedem răsăritul la Mamaia!
ALEX: Miaranda, tu ai înnebunit?
MIRANDA: E bine să fii şi un pic ţăcănit!… Asta n-aţi făcut la facultate! Fii antenă parabolică! Eu plec uşor-uşor spre maşină, e noapte şi e liberă autostrada, în două ore şi ceva suntem acolo… Plajă, soare, valuri… Miranda… Plajă, soare, valuri…
ALEX: Miranda!
MIRANDA: Ai început să prinzi! Ce vârstă spuneai că ai?
ALEX: Ei, spuneam!? 35…
MIRANDA: Tembelule, ce-ţi trebuie ca să te trezeşti din letargia asta? Ai treizecişicinci de ani! Nu zvâcneşte sângele în tine? Nu vrei să laşi endorfinele să-ţi inunde creierul? Aruncă-ţi vălul de pe ochi!
ALEX: Eu… Tu eşti fiica reputatului… Maestrului…
MIRANDA: Nu! Eu sunt eu: Miranda Ţintescu! Zi-mi o replică deşteaptă! Nu una din teatru, una din viaţă…
ALEX: Dă-mi pantalonii!
MIRANDA: Replica era altfel: „Dezdemona, dă-mi batista!”
ALEX: O replică din viaţă… Teatrul… viaţa, sunt totuna!
MIRANDA: Omule, trezeşte-te! Mă vezi? Fixează-mă! Sau, pe stil nou, focuseează-mă! Sunt aici. Frumoasă, zic unii?!, virgină, îţi garanteu eu… Pe ce lume trăieşti?!
ALEX: Pe ce lume… O replică…
MIRANDA: Nu te inspir?
ALEX: Mi-a venit…
MIRANDA: Ţie?!
ALEX: Replica. De fapt, n-am o replică, mai degrabă o dorinţă…
MIRANDA: Poate este varianta câştigătoare!
ALEX: Am mai auzit asta…
MIRANDA: Nu sunt foarte originală…
ALEX (îşi scoate tricoul şi-l aruncă departe): Ei bine… Miranda…
MIRANDA: Daaa…
ALEX: Miranda… vreau să ne luăm de mână şi să alergăm goi spre Paradis!
MIRANDA: Asta voiam s-aud! Haide să vedem răsăritul! (Moment în care, de undeva din spate, fascicolul unei lanterne se opreşte pe Alex, se aude un fluier.)
ALEX: Ce-i asta?
MIRANDA: Poliţia comunitară, face rondul parcului şi cred că te-a văzut cocoţat gol pe bancă…
VOCE OFF: Stai aşa!
MIRANDA: Eu am fugit la maşină. Ai grijă, obsedaţii sexuali sunt duşi la „balamucul” cel nou!
ALEX: Dar eu…
VOCE OFF (fluier, lătrat de câine): Stai pe loc, fir-ai al dracului de boschetar!
ALEX: Dar eu nu sunt boschetar, eu sunt… Eu sunt doar un actor… Un actor! (Miranda îi întoarce spatele şi o ia la fugă. Iese.)
Miranda… Nebunia vieţii mele! (Sare de pe bancă şi o rupe la fugă după Miranda. Iese. În urma lui, pe scena goală, „aterizează” perechea de boxeri!)
Se aud poliţişti strigând şi fluierând… zgomot de maşină demarând în trombă.