De Eugen Matzota
Pe 19 februarie este aniversarea nașterii lui Brâncuși, un Eminescu al sculpturii pentru noi, azi, un geniu universal, dintotdeauna.
Am spus că doar azi e așa, pentru că marii intelectuali ai României, și mă refer aici la cei adunați în Academia lui Sadoveanu, mare scriitor, dar mizerabil caracter, îl considerau dușman al poporului.
Asta era prin 1951, când Brâncuși dorea să doneze Patriei nici mai mult nici mai puțin decât vreo 200 de lucrări de-ale sale. Da, din acelea care nu pot fi achiziționate pentru Patrimoniu în zilele noastre de către românii contemporani nouă, nici dacă e vorba de vreo cumințenie celebră.
După cum se vede din procesul verbal al unei ședințe din 1951, nume cu mare greutate între intelectualitatea românească dintotdeauna, vânduți sau poate doar puși la adăpost prin atitudinea lor plecată și umilă în fața Puterii comuniste, înfierau cu mânie proletară opera lui Brâncuși.
Un anume Călinescu, George, altfel mare scriitor, transformat după cum bătea vântul într-un mare prolectultist, spunea chiar așa:
”Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte.”
Nu mai zic de ce spune alt mare intelectual…
”Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși”
Păi, n-avea dreptate Lenin, mă rog, tov. Lenin, când vorbea cu ușor dispreț, ca să nu spun scârbă, despre intelectualul șovăielnic?
Bun, șovăielnic, am înțeles, dar chiar așa? Să-l negi tu și pe Lucian Blaga, și pe Brâncuși, pentr-o bucată de pâine, doar că era mai albă?