De la creatorul Mioriței până azi, acest popor de ciobani sau de agricultori, căci nu cred să se fi lămurit dilema legăturii dintre natură și român, cel care stătea și păzeaoile avut mai mereu timp să gândească profund și să creeze, așa cum știa el s-o facă, poezii sau cântece, câteodată balade, altădată chiar legende sau mituri.
N-ai crede că azi mai există această profunzime, nicidecum printre ciobanii care-și petrec timpul vorbind la telefonul mobil sau se fac remarcați printr-o prezență activă pe diverse rețele de socializare și, totuși…
Fiind un om norocos de fericit, c-așa mi-e felul, mai simplu și mai aproape de OM, am avut bucuria de a întâni pe lângă Vălenii de Munte, mai exact la Teișani, un rapsod popular, viu, activ, plin de acea energie și sinceritate care nouă, celor cu nasul în telefoanele mobile, ni se pare că nu mai e de bon ton.
M-am bucurat când am văzut că omul care voia să facă un act de cultură era chiar primarul, domnul Gheorghe Stanciu, un om mai altfel, cu gândul la oameni.
Neta duce o viață de cioban, o trăiește din plin și, o parte din viața ei și-o dedică oamenior.
E aici o parte din inima ei largă.
Am hotărât să mă implic și eu în aducerea în fața cititorilor a unui volum cu cele mai frumoase poezii, dintre care am ales acum doar câteva, restul fiind rezervate cărții ce va apărea la începutul lui 2018.
Și asta mă face să mă simt mai aproape de Dumnezeu, care trebuie să fie și român…
Eugen Matzota
Norocul
Norocul e floare rară, Nu se ține în cămară, Trebuie purtat în sân Ca sa fii pe el stăpân.
Ghinionul să se ducă, În pustiu să rătăcească, Înapoi să nu mai vină, Pe oameni să-i necăjească.
La tot omul la soroc, Dumnezeu i-a dat noroc, Cât o fi Domnul de bun, Nu-ți bagă norocul–n sân.
De scapi norocul din mână, N-ai să mai fi fericit, Trăiești din rău în mai rău, Și-i vai de sufletul tău.
Și atunci dai vina pe soartă, Și te plângi că n-ai noroc, Dar când l-ai avut în mână, Nu l-ai îngrijit deloc.
Dor pentru suflet
Lume, lume, mult mi-ești dragă, Și pentru tine am scris Poezii de of și dor Scrise-n urma oilor.
Îmi place mult să scriu Și cu drag le dăruiesc Celor ce vor să citească, Fruntea să le-o descrețească.
Nu scriu poezii gândite, Eu scriu poezii trăite, Citind creațiile mele, Mulți se regăsesc în ele.
Și bunului Dumnezeu Din suflet îi mulțumesc, Că mi-a dat darul să scriu, Și cu drag vi le citesc.
Poezii, mituri, legende, Stau frumos orânduite, Și așteaptă oameni buni De voi să fie citite.
Măceș și Gherghina
Gherghina, Gherghina, Sora noastră bună, Cine te-a blestemat, De te-ai transformat, Într-un arbore stufos, Și tare țepos.
Erai mândră ca o floare, Fața dalbă lucitoare, Și obrăjori ca doi bujori Și iubită de feciori.
A venit un prinț călare, Și frumos ca mândrul soare, Mândru-ntre flăcăi era, Și Măceș că se numea, De el te-ai îndrăgostit, Și în lume ați pornit.
Dar o zână supărată, Fiindcă a fost refuzată, Ca Măceș a părăsit-o, De nevasta n-a dorit-o, Cu un blestem v-a jurat Și în flori v-ați transformat.
Tu, Gherghina, floare dalbă, Ciucurei de făcut salbp, Iar Măceș e rozaliu, Te bagă-n pământ de viu.
Pe cât sunteți de frumoase, Aveți trupurile țepoase, Însă bunul Dumnezeu, De voi s-a îndurat, V-a dat flori lecuitoare, Și fructe gustoase tare Toata lumea vă iubește, Și cu voi se lecuiește.
