De Ion Bogdan Martin
Drumul de provincie se lăsa ușor pe sub o costișă plină de verdeață, garnisită, ici-colo, cu pâlcuri de cătină coaptă și pruni în pârg, un peisaj coloristic ce-ți putea umple inima și sufletul de bucurie.Drumul de provincie se lăsa ușor pe sub o costișă plină de verdeață, garnisită, ici-colo, cu pâlcuri de cătină coaptă și pruni în pârg, un peisaj coloristic ce-ți putea umple inima și sufletul de bucurie.Dacă te opreai, făceai privirea roată și trăgeai puternic aer în piept, nu-ți mai venea să pleci o sută de ani de acolo. Doar șoferul unui autoturism Duster, cu numere de București, nu avea timp să vadă și să admire acest mirific peisaj colinar. Mașina o coti către sat, se opri în fața bisericii, iar din ea coborî un tânăr, îmbrăcat îngrijit și cu plete. Acesta se închină, așa cum este obiceiul și intră. După câteva minute, tânărul ieși însoțit de un preot, între două vârste, cu care discuta pe un ton blând, aproape amical, amândoi având zâmbetul pe buze.
— Apăi, tinere dragă, la noi în obște nu prea să-ntâmplă lucruri răle! Ce să-ți spui eu, dumitale, ca să scrii la revistă… N-avem. Oamenii îs liniștiți și respectuoși… Nu avem scandaluri, subiecte de băgat la revista dumitale… Iar noi, preoțimea, nu colaboram la astfel de reviste. Ne afurisește Preafericitul și dăm de necaz, Doamne ferește!
— Ah! Că am uitat, părinte, uitați o sută de euro, s-o puneți sfinția voastră la „cutia milei”…
— Să fie primit, fiule! Mare millostivenie ai făcut. Părintele luă suta și o strecură pe sub rasă.
— Să fie primită, părinte!
— Heee… Poate că aș avea ceva, dar…
— Părinte, știu să păstrez discreția. N-am să pomenesc nici județul, nici satul, nici omul, plus de asta, articolul îl voi semna cu un pseudonim…
— Ei, așa parcă îmi mai veni inima la un loc!
— Pot să semnez cu numele de Robert Turcescu, între ghilimele, de exemplu.
— Sau cu numele lui Florin Călinescu, că-mi place de actorul ăsta… Cum stă el acolo, în juriu, și bagă fitilele alea… Talentat, domnule, talentat!
— Așa o să-l semnez, ca să nu aibă curioșii de unde să mă apuce.
— Păi, atunci, am un subiect trăznet… Beton, cum spuneți voi. Da’ trebuie discreție mare. Mare de tot, fiule.
— Părinte, ce naiba… Aoleu, scuzați-mă, am zis cu „naiba”!
— Ducă-se pe pustii! Tinere, subiectul cu Pomohaci e nimic pe lângă ceea ce-ți voi povesti eu…
— ’Ai, nu spuneți!— Zău! Dar mai bine, haide la mine acasă, că-i plecată preoteasa la București… Avem o fată măritată acolo…
— Părinte, dar n-ar fi bine, mai întâi, să ne oprim pe la magazin să iau trei sticle de vin, să fie de pomenire?
— Ar fi bine, fiule, că tot oameni or fi fost și ei!!!
Cei doi se urcară în Duster, făcură un mic ocol pe la magazinul cel mare din centrul satului, după care descinseră acasă la părinte.
— Casă frumoasă, părinte!
— Ca la tot omu’ gospodar, fiule!
— Haide, nu fiți modest!
— Să intrăm!
— Să mă descalț?
— A’ fi bine, să nu se supere preoteasa. Mata, așează-te, colea, pe canapeaua asta, originală de la Ikea, că eu merg la frigider, Bosch original, să aduc niște apă minerală rece! Borsec!
— Bun Borsecu’, original și el!!!
— Păi dar?! Uite, acum, torn în bărdăcuțe! Așa… Să vărsăm o picătură și pentru sufletul adormiților! Ceea ce și făcură, amândoi în același timp.
— Și cum îmi spuneați…
— Așa! Și cum îți spuneam… Ce?!— Ați spus pe drum că aveți un subiect sau o povestire beton!
— Beton, taică! Da’ hai să mai bem o bărdăcuță, că tare mult îmi mai place Tămâioasa, asta, Românească! Beton, pe cuvânt!
— Așa…
— Unde rămăsesem?
— Că aveți o poveste trăznet, iar eu o voi semna cu pseudonim și voi înlocui numele personajelor și etc.
— Și etc, da! Deci… Mmm, da’ tare bun îi vinu’ acesta! Să mai facem plinu’ o dată!
— Să fie de sufletul adormiților!
— Să fie, fiule, că tot oameni or fi fost și ei!
— Și…
— Și ce?!
— Povestea pe care vreți s-o semnez sub pseudonim… Trăznetul, betonul…
— Exact, fiule, că, acu’ șase luni, se porni o furtună cu fulgere și trăznete, de bubuia betonu’ casei…
— Părinte!
— Stai, fiule, că vine și aia, dar mai toarnă o bărdăcuță, să prind coraj!
— E așa de grav?
— Foarte grav. Cum am spus, scandalul cu Pomohaci, precum și cel cu Corneliu Ze… Ptiu, drace!, că era să spun Corneliu Zelea Codreanu!? Păcatele mele! Este vorba despre Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop de Huși. Ceea ce-ți voi povesti eu dumitale este ceva de nedescris! Poate părea chiar fantastic!
— Să vă mai torn o bărdăcuță, părințele!
— Că bine faci! Să se desferece limba! Și cum spuneam, eu, acu’, am 45 de ani, întâmplarea este cu vreo doi ani în urmă… Pe vremea aceea aveam un… Un fel de dascăl sau țârcovnic, pe care-l țineam pe lângă mine pentru că era nepotul meu de la sora aia mai mare. Băiat bun, terminase „dreptul” și nu-și găsea de lucru… De ce-l pomenesc? Mai târziu are să se lege, ai să vezi!
— Noroc, părinte!
— Noroc, fiule! Că tare bun mai este! Și mă trezesc într-o zi, cam pe după 12, așa, cu trei fete… Trei surori.
— De Cehov!!!
— Nu alea, d-aci, din sat de la noi. Era februarie, le murise mama și urma să facem cele după datină și biblie! Sau invers!
— Sau invers!
— Și vin, sărăcuțele, spășite și fără curaj de a vorbi… Eu, mirat din cale-afară, le întreb: „Ce s-a întâmplat, dragile mele?” Ș-a’ mai mare îmi spune: „Părinte, cum să vă spunem, azi-noapte, la priveghi, a intrat pisica în cameră și a sărit peste mama, după care a ieșit pe geam…
— „Semn rău, taică”, zic eu… „Se spune că răposatul s-ar putea transform în strigoi…” Și ele: „Știm părinte, tocma’ d-aia venirăm la sfinția voastră, că ni s-a arătat în vis, la câteștreile, că dacă mata’ ai face, după îngropăciune, de trei ori pe săptămână, timp de șase luni, o slujbă de curățire, iar noi…” Și tăceau!
— Le era teamă de ceva sau ce?— Ai să auzi și ai să te crucești! Tot a’ mare: „Părinte, să nu te superi, da’ ca să nu se facă mama strigoi, o voce, în somn, ne-a spus, la toate, că trebuie ca, după slujbă, să vă… Să vă pupăm „ciocănelul”… Timp de șase luni, ș-atunci mama a’ scăpa de blestemu’ pisicii”!
— Incredibil! Și cum ați reacționat, părinte?
— Mut! Mut am fost vreo zece minute, fiule. Așa ceva… În capul meu era o devălmășie totală… Am crezut că-i o glumă!
— Dar nu era?
— Nț!
— Și fetele, cum arătau?
— O minunăție, fiule! Mai ales a’ mică, de 18 ani… Super-model, pe cuvânt!
— Și ce ați răspuns?
— C-o să mă gândesc! Că nu este tocmai creștinește, c-o fi, c-o-mpărți… Ș-atunci, mi s-au aruncat toate trei în genunche, implorându-mă!
— Ceva…
— Da, ceva extraordinar! Îți dai seama, om eram și eu… Bărbat! Dar creștinește era să le ajut, nu?
— Păi da, dar sfinția voastră, vorba aia, cam însurat, încălcați una dintre porunci, poate cea mai gravă pentru o față bisericească!
— Fiule, dacă le-ai fi văzut, în genunchi, cum mă implorau și cum li se vedea urma de la chiloței… Ți se rupea sufletul, nu altceva! De piatră să fii și tot ai fi vrut să le faci un bine!!!
— Și?
— Și m-am scarificat, de trei ori pe săptămână timp de șase luni, fiule.
— Așa cum li se arătase în vis.
— Exact! Slăbisem vreo zece kile, că nevastă-mea se luase de gânduri… „Hai la doctor! Hai la doctor!”
— Și cum le…
— A’ mare-lunea, a mijlocie-miercurea, iar a’ mică și țâțoasă-vinerea! Tămâiam prin toată casa după care rămâneam cu aia care era de rând… M-am sacrificat, taică! Pe lume cât trăiești trebuie să facem bine semenilor noștri. Ălei mici, de fiecare dată, îi scoteam și bluza, să mă bucur în voie de creația Domnului…
— O și mângâiați sau doar o priveați?
— Fiule, cum să lași așa o minunăție, de la mama natură, doar pentru privit? Se mânia Dumnezeu!
— Dumnezeu?!
— În fine… Au trecut cele șase luni… Răposata nu se făcuse strigoi, era prin august, de-acu’, și mă aud strigat la poartă… Ies și-i văd pe cei doi frați ai celor trei surori, ei munceau în Anglia la construcții, că d-aia nici nu veniseră la înmormântare, că nu-i lăsaseră patronul… Măi, fiule, și când mă iau într-o serie de K1…
— Adică, bătaie?
— Bătaie?! Soră cu moartea, verișoară cu „Ucigă-l toaca” și nepot bun cu „Vitali Klitschko”, fostul campion mondial la box!!! 45 de zile, am stat la Spitalul Militar din Cluj, în corset din cap până-n tălpi, de beam apa cu paiul!!!
— Ați cam tras-o, părinte!?
— Bătaia, ca bătaia, dar mi-au cerut să le plătesc la fiecare, dintre fete, câte 1000 de euro, să li se spele rușinea…
— Și?
— Păi, te pui cu rușinea fetelor?! Le-am spălat-o, ce era să fac?
— Ați tras ceva, părinte!
— Și toate astea numai din vina nepotului, dascălului…
— Care terminase „dreptul”.
— Ele veniseră, săracele, la biserică să întrebe despre întâmplarea cu pisica… Nepotul ăsta, numai glume d-alea nesărate făcea… Și le-a spus că pot scăpa de mumă-sa strigoi, dacă îmi vor pupa mie… „ciocanul” timp de șase luni… Și le-a învățat să nu spună de unde vine sfatul, ci să spună că așa li s-a arătat în vis…
— Ah, deci capul răutăților a fost nepotul. Și pe el nu l-au bătut?
— L-au căutat, cum de nu, dar când a auzit ce-am pățit eu, a fugit la București… S-a angajat la un KFC…
— Ca jurist?
— Nu, fiule? Servește pulpe d-alea iuți de-ți ia foc ceru’ gurii și-ți arzi pantalonii-n cur!!!
— Aha, servește clienții?!— Păi, doar ți-am spus c-a terminat „dreptul”?! Dar asta nu e tot. La vreo două luni de la ieșirea mea din spital… Parcă așa!?… O văd p-aia mică, intrând în biserică. Slujuba se terminase de o jumătate de oră și dam să închid biserica…
— Țâțoasa?
— În persoană. Cu fața spășită, vine și-mi spune: „Părinte, eu vreau să…” „Ce mai vrei, fata tatii? Că încă mă mai dor coastele și nu mai aud bine cu stânga…” „Părinte, nu te supăra, sora mare a fost cu gura mare…” Bine, asta simțisem chiar eu pe propria-mi… piele!!! Și zice: „Părinte, eu m-am cam îndrăgostit de ciocanu’ lu’ matale și… Și aș vrea, surorile mele, au plecat la oraș, la muncă, vin doar sâmbăta acasă… M-am gândit că n-ar fi rău, o dată pe săptămână…
— Foarte… Foarte interesant.
— Așa o fi… I-am adus aminte de corecția aplicată de frații săi… Și mi-a spus că este dorința ei, că știe ea ce face și că va tăcea chitic.
— Și v-ați sacrificat?
— În fiecare miercuri, fiule, mergeam și mă… sacrificam, după care plăteam cei 100 de euro și…
— Stați, așa, că acum e altceva! Cum adică, plăteați pentru…
— 18 milioane vechi pe lună. Un salar bunicel, mai ales să-ți vină când tu doar stai acasă.— Păi și de ce îi dădeați?
— Pentru că mi-a spus că, dacă nu-i dau suta, a visat că or să vină iar frații ei din Anglia și…
— Am înțeles. Am și priceput, părinte. Cred că n-ar fi rău s-o angajați pe „țâțoasă” la pangar, la lumânări și colaci, să-i meargă și pensia!!!
— Și la tămâie, și la vin de împărtășanie, că ne obligă Patriarhul Daniel să-l vindem! Iar dacă nu ne facem norma, îl cumpărăm noi și-l lăsam în cămară să se facă oțet!!! Mda, altfel poți pierde chiar și parohia!
— Nu sună bine, părinte!
— Nu sună! Și de la ce revistă spuneai că ești, c-am uitat să te-ntreb?
— De la „Vocea Patriarhiei”, părinte!!!
— Ptiu, drace!
— Aliluia!…