ALT 56-57

Marius Chifuleac
Marius Chifuleac

De Marius Chifuleac

Mi-a intrat văzul în urechi și am început să aud umbre, apoi soarele a intrat în nori și-n frigider era întuneric, nu mai voiam să știu de nimeni și de nimic, până când mi-am dat seama că exist, sunt eu, interceptat și urmărit de o dimensiune sau poate două sau poate… de niciuna. Pe masa așezată frumos în mijlocul camerei somptuoase vopsită într-o culoare nedefinită, sta o conservă de pește și atât, nu erau farfurii, nici tacâmuri, nici măcar ochelari, nu mă întrebați ce fel de pește era înăuntru, probabil un pește eviscerat în suc propriu fără nume fără dimensiune înotând în întuneric.

Peștele din conservă era mut și surd așteptând să fie scos din absolut și introdus în infinit, tot într-un fel de întuneric că, deh, așa e soarta peștilor… Să procreeze și să trăiască în abis până când, unii dintre ei sunt îmbălsămați în suc propriu și prin niște mașinării complicate ajung iar în neant așteptând cuminți în cămăruța lor întunecoasă fără geamuri sau uși sau vreun mijloc de comunicare să ajungă undeva.

Dar unde poate ajunge o bucățică de pește închisă în metalul plumburiu? Peste tot, pe unde chiar nu se gândește nimeni, pe masă, sub masă, pe acoperiș, în avion, în lac, pe cap, chiar și în război.

Ha!, ce-ar fi ca-într-un război să se folosească arme exclusiv doar din conserve de pește? Ar fi ultimul, distrugerea omenirii și nu numai, va dați seama ce împuțiciune, ce de întuneric ar revarsă conservele? Și ce de uleiuri care mai de care cu mirodenii cu foi de dafin, cu oase cu fel și fel de mirosuri și gusturi !?.

Dar hai să vedem și partea bună, cu oasele putem încleia o pânză, cu uleiul putem picta întunericul din conservă, dar ce facem cu peștele !? Nu, nu se poate cât am fi de îngăduitori.

Peștele devine dintr-o dată o otravă fără antidot, o paria planetară și extra planetară de până și Aivazovski ar rămâne conservat în apele sale răvășite, murdărite de uragane, corăbii sfârtecate și ceruri cu dezastrul căzut în capul bieților matrozi fără nume

Fără sens, fără dimensiune, tot un fel de pești ajung și matrozii, dar în niciun caz în conservă, ajung în Eden sau în Ținutul lui Hades fiindcă sunt ființe inteligente și consumă pește sau orice e nevoie pentru a stăpâni Edenul, apa, focul, natura, spațiul, sexul și dimensiunea.

Nu cred c-ar fi posibil de oprit acest război cu conserve de pește. Ar rămâne doar umbrele mele auzite, întunericul din frigider.

Chiar și masa frumos așezată ar rămâne fără conservă de pește și fără ochelari.