De Dorina Șișu
grija altora
nu te grăbi să tai fusta aia verde din dulapul bunicii
carevasăzică impactul cu realitatea
a făcut un unghi de 90 de grade
dar dacă privești dinspre nord totul pare acoperit cu iarbă
las-o așa
vecina se machiază cu pricepere
șeful urlă în fiecare zi în pauza de masă
chiar acum natura moartă se întoarce pe partea cealaltă
iar ăla de la 2 mai dă o gaură-n peretele din baie
zi și tu dacă merită să tragi o dublură din viața asta
zi și tu că atunci când bei nu-i mai bine ca acum
când tragi tu linie ca un deștept și socotești egalul
nu te-apucă să stai nemișcat ore-n șir
și să te-nvârți în jurul miezului tău de om
să rânjești la blana de sub măsuța plină cu sticle de whiskey
și să lași dracului întrebarea aia din cântecul francezului
„sufletul unde e, unde e, unde”?
pune mâna și mistuiește-ți iubirile
sapă-n dimineți clipele sexi și-aprinde o pipă
că oricum au alții grijă să-ți explice criza existențială
care-i sensul?
erai gata să te deșiri în centrul orașului vechi
dar fix atunci ți-a sunat telefonul
și iubita te-a întrebat dacă o iubești și vinerea la prânz
te-ai oprit din nodul dispersiei și-ai răspuns automat că da
și de-a lungul încâlcirilor atâtor gânduri pe care le aveai exact când ai răspuns acel da
primești un pumn în stomac de la unu’ care te-a confundat cu altu’
o mașină taman atunci a oprit și-a scos un pistol exact spre tine
privești ca un prost în țeava lui
nu miști și nu clipești
aștepți să-ți zboare, la dracu, creierii
dar ăla trage trei focuri, unu’ după altu’, în tipul din spatele tău care se pregătea
să-ți mai bage un pumn-doi în cap
ești nesfârșit de viu și de static
îți dai seama că printre picioare îți curge sângele ăluia mort din spate
doar după ce o duduie strigă practic cât o ține gura
oh, gosh, o my gosh, o my gosh…
plutești peregrin pe vârful picioarelor în crâșma de peste drum
și bei pân’ te trezești din cea mai vie aiureală trăită de până atunci
era normal, îți zici, era normal ca ăsta să fie dracului un vis
un simplu vis, la dracu.
miercurea lui Munch
te crezi onorabil aruncând în ochii lumii praf de stele
faptele tale sunt lărgiri de orizonturi
ca niște himere în danteluri scumpe
pe strada principală din centrul orașului
stau în fiecare miercuri să vând tabloul lui Munch
și lumea trece pe lângă noi fără interes interuman
Cormac râde cu berea lui ascunsă în buzunarul drept
râde și râgâie enervant
– man, lasă-te de meserie. nu te cumpără nimeni. man, fă ca mine.
mă rog, nu știu ce face, dar e amicul meu
nu aruncă-n mine cu praf de stele
mă ruinează-n oase fericirea lui simplă
dărnicia lui fără cap și coadă
fără motivație și fără scuze
un prieten fără de care nu aș sta ca un prost
la dracu, fix ca un prost
în fiecare miercuri pe O’Connell Street
să-l dau pe Munch pentru o sută de euro
visez un cal alb. visez un rege. un pod dărâmat și un pantof de damă.
visez că sunt mic. uneori mare. visez o tăcere care mă omoară.
visez că învăț o altă viață
cu dialoguri
cu iubiri
cu iarbă verde înaltă și-o casă
visez că visez o dimineață într-o barcă
pe o apă albastră și rece
iar eu sunt un vis care visează al treilea vis al unui eu la pătrat
sunt singur
oamenii au plecat de colo-colo să-și împlinească poftele
n-ai cum să mă fumezi
n-ai cum să mă fumezi fixând din ochi o scândură
nici para lui Rembrandt și nici mărul biblic
nu-s elemente depresive care să fluture existența în plimbarea de dimineață
uite că filologul, filosoful, istoricul, arheologul, poetul
au câte-un nume de stradă sau o statuie în centrul vechi al unui oraș
eu am un bilet câștigător în buzunarul drept
merg râzând prostit pe lângă o casă scoasă la vânzare
ating în fiecare zi vitrina de lux a unui magazin fițos
mă sprijin câteva secunde de un Volkswagen 2017
și privesc, da, fix așa cum spui și tu: la urbea care clocotește
și ce crezi?
mă dezlipesc de mine și aleg să fug și mai tare spre fericirea
care mă duce exact la Pub-ul lui Paddy
pentru că el e singurul prieten ce-mi zâmbește în fiecare zi
cu gura pân’ la urechi, întrebând: „how are you? all is well?”
în timpul ăsta îmi umple un pint cu Guinness
apoi îmi povestește iar de Arthur și afacerea lui.
acum spune și tu dacă are vreun rost să păstrezi gândul ăla care te roade
ori e mai bine s-o tai hai-hui prin viața
care-ți joacă pe vârful degetelor
o sârbă drăcească de fericire?!
să zicem
să zicem că suntem calmi nu disperați
că suntem iubitori nu exasperați
să zicem că pe stradă nu e hărmălaie
ci o muzică din liră cântată zeilor
iar noi suntem atât de curați că o auzim întocmai
să zicem că nu a murit nimeni de bătrânețe
și nici de foame sau prin războaie
să zicem că am uitat ce-am scris mai sus
iar acum suntem doar niște nebuni cu zâmbetul larg deschis
că ne deschidem brațele și cântăm ceva de genul tra la la tra la la
că primim flori de la alții care au primit flori înaintea noastră
și când obosim de-atâta zâmbit
cântat
pupat
jucat
iubit
ne aplecăm și ridicăm o sticlă de tărie de pe trotuar
o punem la gură și înghițim cu poftă până amorțește limba
facem doi pași mai la dreapta ori mai la stânga
ne ridicăm puțin pe vârful picioarelor
și rupem un măr roșu dintr-un măr plin cu mere
îl mâncăm până la cotor și-l aruncăm civilizat peste gardul înalt al primarului
să zicem că ai terminat de citit toate rândurile de mai sus
te dai jos din pat și rupi ziarul
spargi televizorul
îți bagi picioarele în apa mării după ce-ai condus cu zâmbetul pe buze
după aia mergi să ridici banii câștigați la loteria națională
îți cumperi o casă
o pisică
un câine
aranjezi cele 4 dormitoare
fixezi o masă și-o umbrelă în curtea din spate
te lungești pe scaun și admiri pereții
până când îți dai seama că nu ți-ai dat seama până acum
cât de mult spațiu a rămas de umplut între gardul viu și locul de parcare
să zicem că cimentul s-a uscat într-o formă de fluture
Iubesc desăvârșit
Îmi spunea gândul într-o seară acum vreo 7 ani, la un pahar cu eu-l din oglinda spartă la care priveam cu interes nebun: misterul se află la sfârşit. Nu am înțeles care sfârșit și nici de ce dracului se repeta. Cui te adresezi, mă întreba!? Amicul din oglindă, nebun că nu-nțelege schimbarea de personalitate cu un dialog filozofal, venit parcă să te devieze de cap, încerca să răspundă: de firea ta, te legi; dezlegi iubirea prin deșert. Nimicuri spui că înţelegi. Luneci umbre, ţipi singurătăți, complici un fapt mărunt. Taci. Modestul ideal te răscoleşte? Sunt un sărac? Bogat cu ce și pentru cine, când în pustietatea ta îți vine a ucide? De unde vii? De unde eşti? O scuză, un păcat şi o iubire, trei puncte cardinale ai ucis. Remodelezi acum sărman-ți lume, în timp ce în prezent te arcuieşti orbind?
Simplicitatea mâinii în care ai crezut, a tăcut. Acum ascult. Un filosof declamă faima câinelui bătut. În arenă eşti singur. Experimentezi cuvintele care-ţi fug fără voie. Te superi pe-nţeles şi pe mulţime. Timpul a murit strivit de tine, dar iată altul care dă să-ți nască o iubire. Iubire. Iubire? Iubire! De fapt…priveşte glasul pentru care-ți eşti.
Inofensiv venin, atinge visul tău: regatul nu aşteaptă o poartă să se-nchidă.
Mişcare într-un cerc; la tâmplă-ţi cântă şoapta. Un tropăit secret se vindecă prin sine, cu tine? Cu cine, spre drumuri pleci, dar ești singur?
Vorbești cu tine. Ești fericit. Tu vezi cum te ridică timpul. Ce vrei? Apare gândul care te-a legat cu lanțuri. El e mai dur; direct și fără milă-ți spune: de ce pui sufletul în mijlocul lumii? Anormalule, indiscretule, amețitule! Nu vezi că stai pe un peron de aşteptare? O mască râde. Stă pitită frica şi surâde. Tu vrei să pleci, dar stai. Și vrei să râzi, dar… pribeag e următorul gest.
Să fiu nebun? Dement? Dement nu e trecutul, ci doar necunoscuta. Oh, viață, de ce sughiți cu lacrimi? Ei? Pe unde calcă umilitul?
Timpul s-a oprit în dreptul paharului meu şi în dreptul acestor cuvinte. În dreptul întâmplării mele s-a răstignit și noaptea, în oglindă. Și iată ce ne-am întins la taclale fără de noimă și fără să avem habar că, cine știe, ceva o să se-ntâmple!
Mâna scria, nebuna! Scria împinsă de un duh al nopții: cine vine să te privească cu ochiul milei? O toamnă se întoarce în ochii tăi de lut. Și uite cum ți-e vară! Pe cine respectă ochii de zimbru, de cine ți-e teamă iubind neajuns?
Mâna s-a oprit. Oglinda s-a spart. Gândul, amețit de-atâtea pahare, s-a culcat. A doua zi, cu o fericire misterioasă și maximă, sărută pe frunte tristețea aia ciudată și-și spune: iubesc desăvârșit! Iubesc și-atât!
dacă
motto: întrebările chiar dacă le întorci pe dos sau le întorci cu lopata
tot alea sunt
dacă e să subliniem iubirea
zic să aduci un marker roșu
să-i facem o linie groasă și un afiș pe care să-l punem strategic
pe autostrăzi
dacă e să povestim de război
zic să scriem scrisori de dragoste în plicuri roz
să le trimitem ălora de umblă pe străzi cu armele
ălora de-și ucid nevestele și copiii
și-n loc de bombe artizanale să-i înfășurăm cu acadele
să le spălăm creierii cu turtă dulce
să-i punem pe topogane și-n leagăne să-i dăm de uța
povestindu-le de indulgență
dacă e să dăm crezare morții
zic să ne trăim cu ambele mâini viața
să așezăm timpul în dreptul luminii de dimineață
să-i facem o poză cu noi râzând
că ce mare scofală-i să fii fericit când ai de trăit o viață pe gratis?
dacă e să vorbim de doruri
zic să nu mai stăm la coadă zi de zi căutând în urmă
să ne fabricăm danteluri de lux la masa din dining room
și-n fiecare zi
să subliniem cu marker roșu
pub-ul la care vom sărbători ziua de naștere
p.s. dacă e să fie ceva ce-am uitat
fie să fie însăși uitarea
Născută: 30.10.1971