La frizerie, în Ţara Lalelelor
Într-una dintre puţinele zile fără ploaie, mi-am spus că ar cam trebui să trec pe la frizerie. Părul îmi stătea cam aiurea peste urechi…
Zis şi făcut, Gerrit, prietenul la care locuiam de ceva timp şi pentru care lucram, mi-a recomandat o frizerie a cărei patroană fusese „Miss Olanda” cu un an în urmă, cum să nu vreau să mă tund acolo!?…
Dau bună ziua în engleză, ca tot românul (sic!), şi am onoarea de a fi invitat pe un scaun extrem de luxos, căptuşit cu catifea fină în culori negru şi violet.
Chestie de şansă, m-a preluat chiar patroana stabilimentului… „Miss Olanda” în persoană. Eram în al nouălea cer… De-atâta zâmbet erau să-mi iasă toţi dinţii din gură… Când m-am împiedicat de mochetă ş-am dat cu bărbia de scaun!!!
Sylvie van… nu-ştiu-cum!? Pentru mine era Silvia şi atât. Frumoasăăă… Frumoasă de-ţi picau ochii-ntre genunchi de dorinţi…
M-a poftit să mă fac comod şi, amabilă, m-a întrebat dacă vreau un suc, o cola… Ceva… Io, nu! Hotărât. Mi-am spus că nu era cazul să profit de bunăvoinţa şi amabilitatea… Fraier. Sau, ca să îmbunez lucrurile, român de bun simţ!!! Era ceva normal să fii tratat aşa, era inclus în preţ, dar eu… Mă rog, mai bine rămânem tot la termenul de fraier!
Domnişoara Silvia, cu banii obţinuţi ca premiu, la concursul de miss, îşi încropise acel salon deosebit de modern şi cochet.
M-a privit câteva secunde, mi-a trecut cu delicateţe mână prin păr, m-a spălat pe cap, m-a masat, mi-a dat cu spume şi iar m-a masat…
Închisesem ochii şi mi-o închipuiam goală cum mă… Cum mă lucrează acolo pe scaun!!! Începusem să mă excit şi, speriat, am deschis ochii ca nu cumva să se ridice prosopul pe care mi-l pusese în poală… Ei, ce naiba, nici chiar aşa… Doar nu eram vestitul Terente!!! Poate doar în vise.
Ce mi-a plăcut la acel salon, lucru pe care nu-l văzusem nicăieri în România, angajatele nu ţineau cont că au de realizat o frizură la domni sau o coafură la doamne, mă rog, cred că se putea şi invers, pe motiv de LGBT!!! Şi femei şi bărbaţi eram serviţi la rând, pe acelaşi scaun. Luai catalogul, le arătai modelul şi… te făceau ca la revistă. Profesionişti.
La ora aceea, în salon erau numai femei. Doar eu şi ele. Vreo şapte!!! Mă cam înroşisem!
Ei, dar am purtat discuţii ample cu domnişoara Silvia… Mi-a povestit cum a fost cu concursul, cum s-a bucurat şi cum a fost plimbată prin Amsterdam cu decapotabila, şi… câte şi mai câte!
Cum arăta Silvia? Bine, bine de tot. Arbora în permanenţă un aer distins, avea părul de culoare nisipului spre înserat, uşor pistruiată, ochi albaştri şi un corp demenţial… De câte ori se apleca spre mine, pentru a-mi prinde o şuviţă în cleşti, simţeam atingerea şi mireasma sânilor… Iar pielea ei… Iar pielea mea se făcea ca pielea de găină… Una din aia moţată, aflată permanent la cheremul cocoşului! De proastă!!!
A fost ceva de nedescris… Am plătit 25 de euro şi cu greu mi-am luat la revedere de la frumoasa Sylvie van… nu-ştiu-cum!? Şi iar m-am împiedicat! Noroc că am căzut pe spate!!!
Treceam în fiecare lună să-mi aranjez părul…
Doamne, ce-am mai visat-o pe femeia aia!!! Câte duşuri am mai făcut după…
Ori de câte ori aveam drum prin faţa salonului, şi asta se întâmpla săptămânal, îi duceam câte un fir de trandafir… I-l puneam pe birou, la intrare, salutam şi ieşeam… M-am gândit că este bine să folosesc tactica picăturii chinezeşti… Step by step!
La vreo patru luni de la prima tunsoare, mă aflam în salon, mă tunsese şi eram la casă pentru a răsplăti prestaţia… Achitasem şi voiam să ies… Când, Silvia îmi face semn să o urmez… Oarecum intrigat, am urmat-o, urcând pe o scară în spirală într-o încăpere care ţinea loc de birou pentru întâlniri de afaceri şi nu numai… M-am aşezat comod pe canapea şi mi-am pus picior peste picior…
„O cafea, un ceai…” Mă îmbie Silvia… Un ceai, am spus.
Spuneam banalităţi… Admiram fotografiile cu coafuri de pe pereţi…
Silvia s-a tras mai aproape de mine, s-a descălţat, m-a privit zâmbind şi s-a cuibărit la pieptul meu…
Eram… Adică, mă simţeam împăratul planetei. Putea să vină chiar şi Baba Vanga s-anunţe sfârşitul lumii… Eram focusat. Eram calibrat (sic!). Eram… Eram super excitat, ce s-o mai fredonăm atâta!? O ţineam în braţe pe „Miss Olanda”, fraţilor şi surorilor! Eu, un biet românaş…
Mi se pusese un nod în gât, o mângâiam pe păr şi… Şi nu mai spuneam nimic. Mi se încleştaseră buzele… Îşi plimba degetele fine, alungite cu nişte unghii false de cinci centimetri (sic!), pe genunchiul meu şi, când şi când, mă privea persuasiv pe sub genele ei lungi cât degetul arătător sau cât… Nu, nu, lasă!… Acum luase dimensiuni mult mai mari!
I-am tras cu eleganţă capul spre mine, moment în care, din cauza „eleganţei”, s-a auzit un trosnet uşor… Dar eu eram imperturbabil! Am sărutat-o pe păr, i-am prins bărbia şi am început să o acopăr cu săruturi pe frunte, pe sprâncene, pe năsuc şi pe buze… S-a destins toată şi ofta, şi gemea din tot corpul. Se contorsionase şi se lăsăse să cadă pe canapea. Eu, în clipele acelea, culmea, mă mai gândeam şi la faptul că angajatele ar putea să ne audă, să…
Ea… nimic, continua să geamă sub mine. I-am descheiat sutienul şi am văzut ceea ce unii dintre bărbaţii olandezi şi nu numai ar fi dorit să vadă… Raiul pe pământ! Cu mişcări domoale, am început să-i palpez cu limba sfârcurile delicate şi fierbinţi… Cu mişcări de du-te-vino, în sus şi în jos, apoi circulare… Aproape că îmi venea să plâng de bucurie, de plăcere… Eram fericit! Pentru prima oară, în viaţă, găsisem sensul fericirii!!!
Silvia a deschis ochii, mi-a aranjat o şuviţă imaginară, şi-a înghiţit saliva, a clipocit din buze şi cu o voce suav-tremurândă m-a întrebat: ce fel de afaceri am eu la Londra!?
Stop joc! Rien ne va plus! Pardon! Stop the game! La… La Londra?!… Cine?! Eu?! Afaceri!?… Care… De unde… Ce săăă…
Mi-am revenit imediat şi am luat poziţia normală, cea a omului de rând, stând cuminte pe cur… În capul oaselor… Tuturor oaselor!!! Şi am început să-i povestesc ce ţară frumoasă este România. Cum a suferit ea 47 de ani sub comunismul de sorginte sovietică şi câte şi mai câte… Plus preşedinte de etnie germană!!! Mă asculta cu atenţie, cu mare atenţie, timp în care se încheia la sutien, la bluză şi-a aranjat părul şi… Şi şi-a cerut scuze că nu mai poate sta, deoarece are o clientă programată la acea oră…
Am înţeles!
’Ţi-ar englezii… Domnule, dar eram chiar atât de… Atât de neplăcut fizic încât să fiu confundat cu un englez?!…
Până am plecat în România, nu am mai trecut niciodată prin faţa salonului respectiv. De fapt, nu m-am mai tuns niciodată în Olanda. Uite-aşa! D-al naibii! Să-i dea faliment business-ul!
Heee… Ce loc bun este la baie sub duşul fierbinte! M-am aşezat în cur, mi-am făcut freza, singur (sic!), cu peria cu care soţia lui Gerrit curăţa labradorul de frunze, şi am plâns două ore de ciudă. E clar, începusem să-i urăsc pe englezi!
Shit!