De Eugen Matzota
Românul s-a născut poet, nu informator, aşa spunea Alecsandri, vor protesta cei ce nu pot fi de acord cu acest titlu, în special cei care au fost sau sunt informatori. Spun ei:
– „Păi, eu n-am făcut rău nimănui, doar am”… Şi, după acest „doar” urmează chestii pe care „trebuia” să le facă cineva şi-atunci le-a executat omul nostru care altfel n-a făcut rău nimănui, cel mult şi-a dat în gât, cum spune românul, colegii, prietenii, familia, ce mai contează…
În categoria aceasta intră oameni despre care nici n-ai îndrăzni să-i bănuieşti, oameni care, din diverse motive, cum ar fi participarea lor la conferinţe internaţionale, făceau informările cerute de organele abilitate, cum se spune. Că era vorba de secţia locală de miliţie, pentru cei mai pârliţi, sau de Securitate, pentru cei din lumea mai rafinată, tot turnat se chema.
Acum, ce-o fi oare nebunia asta cu acoperiţii de peste tot, c-aşa campanie n-am mai văzut! L-am urmărit pe celebrul auto-denunţător Turcescu cum îşi face harakiri în direct la televiziune, fiind cu totul satisfăcut după acea dezvăluire, ca doar după doi ani să spună ceva la genul: da, dar să vedeţi, eu n-am ascultat de ordinele nimănui. Măi să fie…
Cam multă abureală, cum bine spune românul. Mai vine şi Ponta, se bagă-n seamă, să nu-l uite lumea acum, la căpătâiul lui Dragnea, căruia evident că i-ar plăcea să-i ia locul, dar cum să facă asta? Mai ceva ca Geoană, care tot o trăgea cu partidul lui de suflet care, sigur că da, aşa este, l-a dat afară, dar el nu poate dormi de grija lui!
Ce să facă fostul premier aflat, crede el, doar temporar în tribune, decât s-arunce o fumigenă cu opfiţerii acoperiţi. Prinde, nu prinde, ce contează, ne jucăm şi noi!
Adevărul e că politica asta dâmboviţeană a ajuns un fel de băşcălie. Nimeni nu ia mai nimic în serios, mai toţi încearcă apa cu degetul, ia să vedem, poate ţine… De unde să ştim noi că Oprescu n-a aruncat chestia cu susţinătorii săi nepotoliţi ca să vadă reacţiile?
Ceea ce se vede clar este lipsa conducătorilor. Partidele nu au lideri carismatici, care să tragă totul după ei. De candidaţi, ce să mai spunem?
Să încercăm să vedem cui foloseşte o asemenea degringoladă? Dac-ar fi Ceauşescu să-şi dea cu părerea, răspunsul ar fi: „agenturilii străine”. Cu-atâtea servicii de-ale noastre parcă nu merge acest scenariu…
Oare să nu mai vrea să iasă nimeni în faţă de teama serviciilor? Sau, mai mult, să nu aibă voie să iasă? Cui foloseşte compromiterea clasei politice când ea e deja compromisă?
Parcă ne-am dori, mă rog, cei cărora le pasă de România, să existe un proiect de ţară, făcut de orice serviciu, doar să se cadă de acord asupra lui. Dar, dacă interesele lor nu converg spre binele general, pPentru că şi-acolo sunt tot oameni, poate că şi acolo sunt orgolii.
Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de o unitate de viziune a serviciilor, în primul rând, apoi de unitatea lor cu ceea ce aşteaptă poporul pe care-l slujesc laolaltă cu Patria. Drept care vin şi spun: să fie ei acoperiţi, nu-i treaba mea, să-şi facă datoria! Nu judecăm noi asta.
O va face istoria, chiar mai degrabă decât credem…