- Câţiva dintre cei care ne cred proştii lor
De Eugen Matzota
Proaspătul condamnat, Liviu Dragnea, ne spune, cu siguranţa pe care ţi-o dă tupeul de a fi deasupra tuturor, în problema ofiţerilor acoperiţi în general, şi în special ai celor din PSD:
– …”nu cred că sunt. Pot fi membri, nu numai în PSD, ci şi în alte partide, care de-a lungul anilor, ocupând diverse poziţii politice guvernamentale, au relaţionat în mod instituţional cu serviciile, dar în mod instituţional. E firesc„.
Când vezi atâta siguranţă, să nu folosim sinonimul „securitate”, te întrebi: de unde ştie el mai bine ca oricine, şi, mai ales, de ce el ştie şi noi nu? Doar pentru că tocmai a scăpat dintr-un dosar din care lipsesc, aşa cum susţin unii jurnalişti nişte probe incriminatorii serioase, care-ar fi făcut ca zâmbetul suspect de larg al lui Dragnea să dispară din faţa ochilor noştri o bună perioadă de timp?
Se poate să fie aşa, la fel cum se poate să fie vorba de tupeul din ce în ce mai mare al celor care ne invadează politica, un domeniu în care a avea dosar penal tinde să devină un fel de garanţie că eşti omul potrivit.
Sorin Oprescu, că tot vorbim de tupeu, spune Libertatea, are curajul, ca să fim delicaţi, de a încerca să mai păcălească bucureştenii fraieri încă o dată, după ce acele autostrăzi suspendate s-au dovedit a fi, Doamne iartă-mă, nişte minciuni, nimic mai mult. Bucureştiul nu are o centură, darămite autostrăzi suspendate!
Şoseaua amărâtă ce-a rămas în mare parte aceeaşi de zeci şi zeci de ani nu este o centură europeană, e un loc unde oamenii pierd timp din viaţă iar TIR-urile ce tranzitează aduc cu ele înjurăturile şoferilor siliţi să treacă prin preajma impotenţei şi incompetenţei unui primar ce-a fost interesat de şpagă, aşa cum aflăm târziu de tot.
Şi acum-ar vrea să vină din nou să ceară votul, după ce e acuzat de luare de mită şi spălare de bani, de abuz în serviciu şi de constituirea unui grup infracţional organizat? Nu-i asta culmea tupeului?
Nu este. Poate fi, de exemplu declaraţia candidatului Turcescu, cel aruncat în luptă pentru Primăria Generală de către enigmaticul Traian Băsescu. Cu tupeu maxim, am spune, revine cel care a dezvăluit în direct în toamna lui 2014 că a fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii, absolut melodramatic:
– „Am căutat adânc în mine. Eu nu mai pot să trăiesc aşa. Mi-am dat seama că e necinstit, că nu pot să vă mai mint. Acum mă simt împăcat”.
Să-ţi dea lacrimile, nu-i aşa?
Acum, tot acelaşi Turcescu declară, cu un tupeu demn de respect:
– „Absolut niciodată nu am răspuns la ordinele nimănui, cu atât mai puţin la ordinele unui serviciu secret.”
Haide, chiar aşa să fie? Să nu mai existe şi alţi candidaţi, mai normali, care să nu ne mai ia mereu de proşti.
Să fie acesta omul care, aşa cum spune DNA, a luat şpagă aproape 100 de milioane de Euro? Cum cine? Vanghelie, cel care declară liniştit, cu un tupeu de mare clasă:
„Am mai candidat şi în 2003 când aveam dosar penal”.
Nu, e clar, ei n-ai nicio vină. Ei doar încearcă. Poate ţine…
Noi avem, culmea tupeului, pretenţia să credem că avem vreun cuvânt de spus.
Nici vorbă!
Toate cuvintele sunt la ei. La noi e doar nota de plată…